1ra-1334/15 — art. 264 alin. 1 CP

1ra-1334/15 — art. 264 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2015)

Dosarul nr. 1ra-1334/2015

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

16 decembrie 2015 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

Președinte – Petru Ursache,

Judecătorii – Petru Moraru și Ghenadie Nicolaev,

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de partea

vătămată, Andrei Știrbu, prin care se solicită casarea sentinței Judecătoriei Centru,

mun. Chișinău din 02 februarie 2015 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 29 iunie 2015, în cauza penală în privința lui

Bacalîm Igor Dmitrii, născut la

29 noiembrie 1969, originar s. Băxani,

r-nul Soroca, domiciliat mun. Chișinău,

str. M. Sadoveanu 26/2 ap. 301.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 17.01.2015 - 02.02.2015;

Instanța de apel: 10.03.2015 - 29.06.2015;

Instanța de recurs: 02.09.2015 - 16.12.2015.

A CONSTATAT:

baza probelor administrate la faza de urmărire penală, Igor Bacalîm a fost

recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 264 alin. (1) Cod penal, la amendă în

mărime de 150 (una sută cincizeci) unități convenționale, echivalentul a 3000 (trei

mii) lei, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de

1 (unu) an.

Igor Bacalîm, la 15 august 2014, aproximativ la ora 02:15 min., în timp ce se deplasa

cu automobilul model „Mercedes Benz B170” n/î CLC 490, pe bd. Iu. Gagarin din

direcția str. Negruzzi spre str. Muncești, mun. Chișinău, ajungând la intersecția bd.

Iu. Gagarin cu bd. Decebal, n-a manifestat prudență sporită la trafic, ignorând

cerințele indicatorului rutier și pct. 2.1, pct. 59.2 al Regulamentului circulației

rutiere, aprobat prin Hotărârea Guvernului R. Moldova nr. 357 din 13 mai 2009, și

prin urmare, efectuând manevra de trecere a intersecției, a comis ciocnire cu

automobilul model „Dacia Logan” n/î CRE 392, condus de conducătorul auto

Ion Braghiș, care se deplasa pe bd. Decebal în direcția bd. Iu. Gagarin.

De la tamponare pe inerție automobilul model „Dacia Logan” s-a inversat și a

tamponat pietonul Andrei Știrbu, care la acel moment se afla pe carosabil lângă

automobilul de serviciu și efectua lucrări de reparație a liniei de troleibuz.

După producerea accidentului de circulație, conducătorul auto Igor Bacalîm, a

1

ignorat și cerințele pct. 12 lit. c) din Regulamentul circulației rutiere, părăsind locul

faptei, fiind identificat mai târziu de către organul de urmărire penală.

În rezultatul impactului, conform raportului de expertiză medico-legală

nr. 2237/D din 23 septembrie 2014, lui Andrei Știrbu, i-au fost cazate vătămări

corporale medii.

repunerea în termen a apelului, casarea sentinței în partea stabilirii pedepsei cu

aplicarea în privința inculpatului a unei pedepse mai aspre și admiterea acțiunii

civile.

În motivarea apelului, a invocat că prima instanță la stabilirea pedepsei nu a

ținut cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei, stipulate în art. art. 61,

75 Cod penal, și anume că, a ignorat circumstanțele cauzei, personalitatea

inculpatului, gravitatea infracțiunii săvârșite, comportamentul inculpatului până și

după săvârșirea infracțiunii, faptul părăsirii de către inculpat a locului infracțiunii,

fără să acorde ajutor părții vătămate, existența unor prejudicii materiale

nerecuperate.

La fel, apelantul a indicat, că examinarea cauzei penale a avut loc în lipsa sa,

nefiind citat în ședințele de judecată, fiind astfel încălcat dreptul la un proces

echitabil și prevederile art. 3641 Cod de procedură penală.

s-a dispus repunerea în termen a apelului declarat de partea vătămată Andrei Știrbu,

admiterea parțială a apelului acestuia cu casarea parțială a sentinței în partea stabilirii

pedepsei și pronunțarea în această parte a unei noi hotărâri potrivit modului stabilit

pentru prima instanță prin care lui Igor Bacalîm, recunoscut vinovat de săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (1) Cod penal, i-a fost stabilită pedeapsă sub

formă de amendă în mărime de 150 (una sută cincizeci) unități convenționale,

echivalentul a 3000 (trei mii) lei.

A fost admisă parțial acțiunea civilă, fiind încasat din contul lui Igor Bacalîm

în beneficiul părții vătămate, Andrei Știrbu suma de 5489 (cinci mii patru sute opt

zeci și nouă) lei, 93 (nouăzeci și trei) bani cu titlu de prejudiciu material și suma de

10000 (zece mii) lei, cu titlu de prejudiciu moral.

În rest, sentința a fost menținută.

4.1. În motivarea soluției adoptate, instanța de apel a menționat că la

materialele cauzei nu sunt probe ce ar dovedi citarea părții vătămate în ședințele de

judecată ale primei instanțe, motiv pentru care apelul declarat de acesta a fost repus

în termen.

Instanța de apel a respins criticile apelantului precum că prima instanță la

stabilirea pedepsei inculpatului a ignorat prevederile art. art. 61, 75 Cod penal,

constatând, că prima instanță a dat o motivare corespunzătoare și argumentată, iar

sentința corespunde prevederilor art. 394 alin. (2) Cod de procedură penală, soluție, a

cărei reluare, instanța de apel a considerat, că nu se mai impune.

Cu referire la argumentele apelantului, precum că la individualizarea pedepsei

prima instanță nu a ținut cont de personalitatea inculpatului, de gravitatea

infracțiunii, de circumstanțele cauzei, de comportamentul postinfracțional, instanța

de apel a remarcat, că sub aspectul proporționalității pedepsei aplicate inculpatului și

pentru o corectă individualizare a acesteia în raport cu criteriile generale prevăzute

de art. 75 Cod penal, trebuie să se țină seama atât de elementele ce țin de

materialitatea faptei în sine, cât și de datele referitoare la persoana inculpatului.

2

Așadar, instanța de apel a constatat că circumstanțele legate de fapta săvârșită

și de personalitatea inculpatului au fost pe deplin valorificate în procesul de

individualizare a sancțiunii penale principale stabilite, fiind luate în considerație

gradul pericolului social al infracțiunii săvârșite; faptul că infracțiunea imputată

inculpatului face parte din categoria celor mai puțin grave, săvârșită din imprudență;

de personalitatea celui vinovat care nu are antecedente penale, nu se află la evidența

medicului narcolog și psihiatru; de circumstanțele atenuante ca săvârșirea pentru

prima dată a unei infracțiuni mai puțin grave; lipsa circumstanțelor agravante; astfel,

fiind respectate dispozițiile art. art. 7, 61, 75 Cod penal.

În concluzie, instanța de apel a remarcat, că toate aspectele expuse, justifică

aplicarea pedepsei principale non-privative de libertate sub formă de amendă și

contrar solicitării apelantului, nu se impune reconsiderarea pedepsei aplicate sub

aspectul modificării categoriei acesteia, de vreme ce pedeapsa penală principală așa

cum a fost individualizată de către prima instanță este aptă de a îndeplini funcțiile și

de a realiza scopul în contextul prevederilor art. 75 alin. (2) Cod penal, iar o

pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative prevăzute pentru săvârșirea

infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din numărul

celor menționate, nu va asigura atingerea scopului pedepsei.

Cu referire la argumentul apelantului privind aplicarea inechitabilă a unei

pedepsei prea blânde în raport cu circumstanțele cauzei, instanța de apel a specificat,

că prima instanță întemeiat a constatat că scopul legii penale, precum și reeducarea

inculpatului va fi posibilă fără izolarea acestuia de societate, fiindu-i stabilită

pedeapsa principală sub formă de amendă, în limita minimă prevăzută de lege pentru

fapta săvârșită.

Pe de altă parte, instanța de apel a stabilit că prima instanță a admis o eroare în

partea aplicării pedepsei complementare – privarea de dreptul de a conduce mijloace

de transport, deoarece această pedeapsă putea fi aplicată doar în cazul în care

inculpatului i-ar fi fost aplicată pedeapsa închisorii, fapt ce rezultă expres din

prevederile art. 264 alin. (1) Cod penal.

Astfel, instanța de apel a considerat necesar de a exclude pedeapsa

complementară aplicată inculpatului – privarea de dreptul de a conduce mijloace de

transport pe un termen de 1 (unu) an.

Cu referire la acțiunea civilă înaintată de partea vătămată, instanța de apel a

ajuns la concluzia admiterii parțiale a acestor pretenții, și anume de restituire a

cheltuielilor suportate pentru procurarea medicamentelor, confirmate prin înscrisuri,

în sumă de 5489,93 lei.

Iar ținând cont de faptul că cuantumul prejudiciului moral se stabilește prin

apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite

în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost

lezate, instanța de apel a reținut că la caz, partea vătămată, Andrei Știrbu a suportat

suferințe fizice, fiindu-i fracturate coastele, a pierdut capacitatea de muncă din cauza

traumelor suportate cu 55 %, ceea ce constituie grad de dizabilitate mediu, nefiind în

stare să-și îndeplinească pe deplin obligațiile de serviciu.

Prin urmare, ținând cont de aceste aspecte, instanța de apel a dispus admiterea

parțială a cerințelor părții vătămate privind repararea prejudiciului moral, în mărime

de 10000 lei, argumentând că suma respectivă este în deplină concordanță cu

principiul răspunderii civile delictuale, care impune reparația integrală, reală și

efectivă a daunelor morale.

3

Totodată, instanța de apel a respins cerința privind restituirea cheltuielilor de

judecată din considerentul că nu au fost prezentate careva probe întru justificarea

pretențiilor nominalizate.

de procedură penală, a declarat recurs solicitând casarea hotărârilor judecătorești

adoptate în partea stabilirii pedepsei și în partea respingerii cerinței privind repararea

prejudiciului moral cu pronunțarea unei hotărâri prin care inculpatului Igor Bacalîm

să-i fie stabilită pedeapsa închisorii, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de

transport pe un termen de 2 (doi) ani și încasarea din contul acestuia a prejudiciului

moral în mărime de 500000 lei.

În motivarea cerințelor sale, recurentul a invocat dezacordul cu soluțiile

adoptate de instanțele de fond, considerând că la caz nu a fost acordată deplină

eficiență prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, fiind îndeplinite elementele

caracteristice ale erorii grave de fapt.

Consideră recurentul, că acest viciu juridic se exprimă prin modul de apreciere

și stabilire a pedepsei, iar deciziile instanțelor de judecată prezintă, neîndoielnic,

deficiențe sub aspectul motivării, nefiind în concordanță cu cerințele stipulate în

art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală.

Astfel, susține partea vătămată, că în cauza respectivă, au fost încălcate

prevederile art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților

Fundamentale a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la un proces echitabil.

Așa cum rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului,

într-o formulare de sinteză se arată că prin art. 6§1, combinat cu §3 din același

articol, au fost stabilite elementele esențiale ale unui proces echitabil, marcat, în

special, de importanța atribuită aparențelor și de sensibilizarea crescândă a opiniei

publice cu privire la garanțiile unei bune justiții (decizia din 30 octombrie 1991 în

cauza Borgers contra Belgiei, paragr. 24).

În această ordine de idei, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului în mai

multe rânduri a sancționat unele state pentru faptul că „instanțele judecătorești

naționale au pronunțat hotărâri insuficient motivate”.

Insistă recurentul, că soluționând chestiunea cu privire la pedeapsa penală, atât

prima instanță cât și instanța de apel, au ignorant prevederile art. art. 7, 61, 75 Cod

penal, nu au ținut întru totul cont de circumstanțele cauzei, de persoana inculpatului,

de gravitatea infracțiunii săvârșite, de comportamentul inculpatului până și după

săvârșirea infracțiunii, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării

lui, în caz contrar ar fi ajuns la concluzia că nu este rațional ca inculpatul să-i fie

aplicată pedeapsa cu amenda, deoarece sunt întrunite condițiile prevăzute de lege,

care reglementează condamnarea acestuia cu închisoarea.

Partea vătămată consideră că pedeapsa aplicată inculpatului nu este echitabilă

faptei săvârșite și persoanei făptuitorului, acestuia urmând a-i fi aplicată pedeapsa cu

închisoarea.

Mai indică, că instanțele de judecată au ignorat completamente faptul părăsirii

de către inculpat a locului infracțiunii, existența unor prejudicii materiale

nerecuperate, comportamentul inculpatului de după săvârșirea infracțiunii.

La stabilirea cuantumului prejudiciului moral, instanța de apel nu a ținut cont

de toate circumstanțele cazului, iar suma acordată nu corespunde suferințelor cauzate

părții vătămate.

4

pentru respingerea acestuia, din motiv că criticile invocate de recurent privind

ignorarea de către instanța de apel a prevederilor art. art. 61, 75 Cod penal, au format

obiect de discuție la judecarea cauzei în ordine de apel, și cărora instanța le-a dat o

motivare corespunzătoare și argumentată.

La fel, acuzatorul de stat este de opinia că concluzia instanței de apel privind

soluționarea acțiunii civile este corectă, cuantumul despăgubirilor pretinse de partea

vătămată fiind determinate în raport cu probele prezentate în ședințele de judecată.

6.1. Inculpatul Igor Bacalîm a depus referință pe marginea recursului

declarat de partea vătămată, invocând că este unul neîntemeiat, deoarece recurentul

deși a invocat temeiul prevăzut la art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală,

acesta nu a specificat asupra căror motive instanța de apel nu s-a pronunțat.

La fel, inculpatul consideră că soluția instanței de apel în partea stabilirii

pedepsei este adoptată în corespundere cu prevederile art. 75 Cod penal.

Referitor la cerințele părții vătămate privind repararea prejudiciului moral,

inculpatul susține că, instanța de apel corect a apreciat cuantumul acestor pretenții la

suma de 10000 lei, invocând că prin prisma art. 1389 Cod civil, repararea

prejudiciului moral nu trebuie să ducă la îmbogățire fără justă cauză.

cauzei, Colegiul penal decide inadmisibilitatea acestuia, din următoarele

considerente.

Potrivit dispoziției art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța

de recurs, examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva

hotărârii instanței de apel, fără citarea părților, în camera de consiliu, este în drept să

decidă inadmisibilitatea acestuia în cazul în care constată că recursul este vădit

neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427

Cod de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent,

or, art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, prevede că hotărârile instanței de apel

pot fi atacate cu recurs ordinar pentru a repara erorile de drept comise de instanțele

de fond și de apel la judecarea cauzei.

Din conținutul recursului declarat de partea vătămată Andrei Știrbu, se

constată că, acesta critică decizia sub aspectul art. 6 CțEDO și pct. 6) alin. (1)

art. 427 Cod de procedură penală, însă nu face trimitere la vreun temei concret

pentru declararea recursului din cele cinci prevăzute exhaustiv în punctul indicat,

astfel, că Colegiul penal, analizând decizia atacată, conchide că toate temeiurile

prevăzute de norma menționată supra, nu și-au găsit confirmarea la examinarea

recursului declarat, dat fiind faptul că, instanța de apel la examinarea cauzei a

respectat prevederile art. art. 414 alin. (1), (5), 417 alin. (1) pct. (8) Cod de

procedură penală, și în hotărârea adoptată s-a pronunțat asupra tuturor motivelor

invocate în apelul declarat, aceasta cuprinzând motivele pe care se întemeiază soluția

pronunțată.

În aceeași ordine de idei, Colegiul penal menționează că pentru a verifica

temeinicia prevederilor invocate în recurs prin prisma art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod

de procedură penală, este necesar de a indica concret asupra căror motive nu s-a

expus instanța de apel, or poziția instanței de recurs de a suplini din oficiu recursul

inculpatului prin constatări subiective constituie o derogare de la regula unui proces

contradictoriu în condițiile egalității armelor.

5

În ceea ce privește dezacordul recurentului cu modalitatea de apreciere a

probelor, instanța de recurs amintește că în urma judecării cauzei penale în

procedura simplificată, părțile pot exercita căile de atac doar sub aspectul

individualizării pedepsei, instanța de apel în acest caz fiind obligată să verifice în

principiu îndeplinirea cerințelor dispozițiilor art. 3641 Cod de procedură penală, și nu

poate reține o altă situație de fapt sau o altă încadrare juridică decât cea reținută prin

rechizitoriu și de către prima instanță.

Distinct de aceste considerente, Colegiul penal atestă că recurentul critică

decizia instanței de apel și sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate,

temei de recurs prevăzut la art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală,

potrivit căruia hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara

erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel atunci când s-au aplicat

pedepse individualizate contrar prevederilor legale.

Referitor la motivele invocate de recurent în acest sens, Colegiul penal se

expune în felul următor.

Potrivit principiului individualizării pedepsei penale (art. 7 Cod penal) în

coroborare cu criteriile generale de individualizare a pedepsei inserate la art. 75

alin. (1) Cod penal, instanța de judecată aplică pedeapsă luând în considerare

caracterul și gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, motivul și scopul celor

comise, persoana celui vinovat, caracterul și mărimea daunei prejudiciabile,

circumstanțele ce atenuează sau agravează răspunderea, ținându-se cont de influența

pedepsei aplicate asupra corectării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

familiei acestuia.

Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a

tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei

pedepse în limitele prevăzute de sancțiunea articolului din Codul penal, în baza

căruia a fost condamnat inculpatul.

Doar instanța de judecată este în măsură să înfăptuiască acțiunea de

individualizare a pedepsei pentru infractorul care a săvârșit o infracțiune, având

deplina libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii respective, ținând seama

de regulile și principiile prevăzute de Codul penal, la stabilirea felului, duratei ori a

cuantumului pedepsei.

La caz, Colegiul penal constată că instanța de apel menținând soluția primei

instanțe privind aplicarea pedepsei principale non-privative de libertate sub formă de

amendă, corect a stabilit, că procesul de individualizare a pedepsei penale principale

a fost desfășurat de către prima instanță, fiind luate în considerație gradul pericolului

social al infracțiunii săvârșite; faptul că infracțiunea imputată inculpatului face parte

din categoria celor mai puțin grave, săvârșită din imprudență; de personalitatea celui

vinovat care nu are antecedente penale, nu se află la evidența medicului narcolog și

psihiatru; de circumstanțele atenuante ca săvârșirea pentru prima dată a unei

infracțiuni mai puțin grave; lipsa circumstanțelor agravante; astfel, fiind respectate

dispozițiile art. art. 7, 61, 75 Cod penal.

Totodată, instanțele de fond la individualizarea pedepsei, au reținut și faptul că

cauza penală în privința inculpatului Igor Bacalîm a fost judecată în baza probelor

administrate la faza de urmărire penală, potrivit prevederilor art. 3641 Cod de

procedură penală.

Astfel, la stabilirea pedepsei de către instanțele de fond a fost luată în

considerație căința sinceră a inculpatului pentru acțiunile săvârșite, care recunoscând

6

vinovăția a solicitat ca cauza penală să fie judecată în baza probelor administrate în

faza de urmărire penală.

Prin urmare, instanța de apel, respingând argumentele apelantului privind

aplicarea inechitabilă a unei pedepse mai blânde, corect a menționat, că scopul legii

penale și reeducarea inculpatului va putea fi realizată fără izolarea acestuia de

societate.

Pe de altă parte, instanța de apel corect a sesizat admiterea de către prima

instanță a erorii în partea stabilirii pedepsei complementare - privarea de dreptul de a

conduce mijloace de transport, intervenind în acest sens prin excluderea în privința

inculpatului Igor Bacalîm a acestei pedepse.

La adoptarea concluziei nominalizate, instanța de apel just a subliniat, că

dispoziția art. 264 alin. (1) Cod penal, incriminată inculpatului Igor Bacalîm,

prevede aplicarea pedepsei complementare - privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport, doar în cazul aplicării pedepsei închisorii.

În viziunea instanței de recurs, argumentele invocate de recurent nu sunt

aplicabile din punct de vedere al prezenței erorilor de drept, care ar fi temei de

implicare în sensul rejudecării deciziei instanței de apel.

Prin urmare, Colegiul constată, că pedeapsa individualizată de instanțele de

fond, răspunde atât principiului proporționalității, cât și scopului prevăzut în art. 61

alin. (2) Cod penal, restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum

și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor

persoane.

Cu referire la dezacordul recurentului privind soluționarea de către instanța de

apel a cerinței privind repararea prejudiciului moral, Colegiul penal constată

netemeinicia pretențiilor formulate, din considerentul că instanța de apel a

argumentat detaliat determinarea cuantumului acestor pretenții în dependență de

criteriile referitoare la consecințele negative suferite de către partea vătămată în plan

fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost

lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

Astfel, instanța de recurs constată corectitudinea determinării cuantumului

prejudiciului moral încasat din contul inculpatului Igor Bacalîm în beneficiul părții

vătămate, Andrei Știrbu în mărime de 10000 lei, care a fost apreciat în concordanță

cu principiul răspunderii civile delictuale, care impune repararea integrală, reală și

efectivă a daunelor morale cu luarea în considerare a urmărilor faptei asupra

integrității corporale și sănătății părții vătămate, a naturii și duratei acestora.

De altfel, instanța de apel, cu referire la prevederile art. 41 CțEDO, corect a

menționat și faptul că cererea părții vătămate Andrei Știrbu cu privire la repararea

prejudiciului moral în mărime de 500000 lei, este una exagerată, deoarece cererea

privind repararea prejudiciului moral nu trebuie să tindă la o îmbogățire fără justă

cauză, cu atât mai mult că condamnarea inculpatului Igor Bacalîm, constituie în sine

o satisfacție pentru partea vătămată.

La același segment, instanța de recurs menționează că relevanță prezintă și

explicațiile de la pct. 13 din Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 9 din

30 octombrie 2009 „Cu privire la judecarea recursului ordinar în cauza penală”, din

care rezultă, că în materia despăgubirilor, materiale sau morale, nu există temei de

casare care să îngăduie instanței de recurs să reapreciere cuantumul acțiunii civile.

În recurs nu se poate solicita reactualizarea despăgubirilor cuvenite, stabilite

de instanța de fond.

7

Față de considerentele menționate, instanța de recurs concluzionează că nu

există temei legal pentru admiterea recursului ordinar declarat de partea vătămată,

Andrei Știrbu, și potrivit legii se impune inadmisibilitatea acestuia, ca fiind vădit

neîntemeiat.

Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de partea vătămată, Andrei Știrbu,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 29 iunie 2015, în

cauza penală în privința lui Bacalîm Igor Dmitrii, ca fiind vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 22 ianuarie 2016.

Președinte Petru Ursache

Judecătorii Petru Moraru

Ghenadie Nicolaev

8