1ra-394/2017 — art. 264 alin. 3 lit. a CP

1ra-394/2017 — art. 264 alin. 3 lit. a CP (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 1ra-394/2017

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

15 februarie 2017 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Petru Ursache,

Judecători – Ghenadie Nicolaev, Petru Moraru,

examinând admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de avocatul

Plămădeală Roman în numele inculpatului, prin care se solicită casarea deciziei Colegiului

penal al Curții de Apel Chișinău din 17 octombrie 2016, în cauza penală în privința lui

Bacal Vladimir XXX, născut XXX,

originar și domiciliat XXX.

Termenul de examinare a cauzei:

C O N S T A T Ă:

procedurii prevăzute de art. 3641 Cod de procedură penală, pe baza probelor administrate

în faza de urmărire penală, Bacal Vladimir a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza

art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsa cu închisoare pe un termen de

4 ani, cu executare în penitenciar de tip deschis, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace

de transport pe un termen de 2 ani.

În baza art. 90 Cod penal, executarea pedepsei cu închisoare a fost suspendată

condiționat pe o perioadă de probațiune de 3 ani, cu obligarea lui Bacal Vladimir de a nu-și

schimba domiciliul fără consimțământul organului de probațiune.

S-a dispus admiterea în principiu a acțiunii civile înaintate de Arap Sandu, urmând ca

asupra cuantumului prejudiciului să se expună instanța în procedura civilă.

S-a dispus încasarea de la Bacal Vladimir în folosul statului a cheltuielilor legate de

efectuarea expertizei judiciare, în mărime de 84 lei.

aproximativ la ora 04:00, în timp ce conducea automobilul de model BMW 730i, cu

numărul de înmatriculare K II 076, pe str. Lunca Bîcului, mun. Chișinău din direcția str.

Grădina Botanică, n-a ținut permanent seama de totalitatea factorilor ce caracterizau

condițiile rutiere, existența unor obstacole pe sectoarele drumului, intensitatea și nivelul de

organizare a traficului rutier, iluminarea, de care va trebui să țină cont fiecare conducător la

1

determinarea vitezei, benzii de circulație și a modalității de conducere a vehiculului, prin ce

a încălcat cerințele art. 22 din Legea nr. 131-XVI din 07.06.2007 privind siguranța traficului

rutier, care în alin. (4) stipulează, că: participanții la trafic sunt obligați să manifeste un

comportament care să asigure fluența și siguranța traficului să nu pericliteze siguranța unor

alți participanți la trafic, pct. 3) al Regulamentului Circulației Rutiere care prevede că

participanții la trafic sunt obligați să respecte regulile de circulație, semnificația mijloacelor

de semnalizare rutieră, semnalele și indicațiile agentului de circulație, condițiile tehnice ale

prezentului Regulament și prin acțiunile lor să nu cauzeze prejudicii altor participanți la

trafic, să nu-i expună pericolului, precum și să nu creeze neîntemeiat obstacole circulației

care ar depăși pe acele care sunt provocate de circumstanțele iminente, pct. 4) al

Regulamentului Circulației Rutiere, care prevede că orice participant la trafic respectă

prezentul Regulament este în drept să conteze pe faptul că și ceilalți participanți la trafic

execută cerințele acestuia, precum și pct. 45, 1) și 2) al Regulamentului Circulației Rutiere,

care prevede, că conducătorul trebuie să conducă vehiculul în conformitate cu limita de

viteză stabilită, țînând permanent seama de următorii factori: a) starea psihofoziologică ce

influențează atenția și reacția; b) dexteritatea în conducere care i-ar permite să prevadă

situațiile periculoase; c) starea tehnică a vehiculului și particularitățile încărcăturii; d)

situația rutieră, iar în cazul în care limita vizibilității apar obstacol care pot fi observate de

conducător, el trebuie să reducă viteza sau chiar să oprească, pentru a nu pune în pericol

siguranța traficului și manifestând neglijență criminală în circumstanțele expuse, nu a

reacționat adecvat, iar ca rezultat al celor expuse, ajungând în preajma intersecției cu str.

Varnița, a pierdut controlul asupra conducerii în urma căreia a ieșit pe sensul opus al

circulației și s-a tamponat cu partea din spate a automobilului într-un pilon electric, apoi, a

fost întors derapând, tamponându-se cu partea laterală dreaptă în copac.

Urmare a impactului, pasagerul Taradaev Pavel XXX, anul nașterii XXX, domiciliat

XXX, primind leziuni corporale a fost transportat la Centrul Național Științifico-Practic

Medicină de Urgență, pentru acordarea primului ajutor medical.

Conform raportului de expertiză medico-legală nr. 2811/D din 08 decembrie 2015,

cet. XXX i-au fost cauzate leziuni care se califică ca vătămare gravă.

rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit modului stabilit pentru prima

instanță, prin care lui Bacal Vladimir, în baza art. 264 alin. (3) Cod penal, să-i fie stabilită

pedeapsa închisorii pe un termen de 4 ani, cu executare în penitenciar de tip deschis, cu

privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 4 ani. Totodată,

procurorul a solicitat încasarea de la inculpat, în contul statului, a cheltuielilor judiciare

suportate pentru efectuarea expertizei medico-legale.

În motivarea cererii depuse, apelantul a indicat că instanța de fond a ignorat

prevederile art. 2, 7 și 75 Cod penal, prin neluarea în considerare a faptului că inculpatul a

săvârșit infracțiunea din lipsă totală de prudență la trafic și manifestare criminală a

neglijenței față de obligațiile ce-i revin cu ocazia participării în traficul rutier, ultimului

2

fiindu-i stabilită o pedeapsă prea blândă, care nu-și va atinge scopul. Suplimentar, apelantul

a invocat că inculpatul a săvârșit infracțiunea aflându-se în stare de oboseală, conducând cu

viteză excesivă mijlocul de transport, creând pericol prin modul său de conducere a

mijlocului de transport nu numai în raport cu victima, ci și cu oricare alt participant la trafic,

în zonă cu risc mare de accidente, fără a se convinge de securitatea în trafic. Astfel, în cazul

deferit judecării, cauzarea unor consecințe mult mai grave a fost evitată doar din întâmplare.

Apelantul a considerat că stabilirea inculpatului a unei pedepse principale sub formă

de închisoare pe un termen de 4 ani, cu executare reală, cu privarea de dreptul de a conduce

mijloace de transport pe un termen maxim, ar putea crea condiții reale ca inculpatul să nu

mai săvârșească infracțiuni analogice, în acest mod atingându-se scopul pedepsei penale.

pronunțată integral la 24 noiembrie 2016, apelul declarant a fost respins, ca nefondat, cu

menținerea sentinței.

4.1. În motivarea soluției adoptate, cu referire la criticile apelantului privind pedeapsa

stabilită inculpatului prin sentință, instanța de apel a constatat că sentința cuprinde date

privind personalitatea inculpatului, gravitatea infracțiunii săvârșite și circumstanțele care

influențează asupra pedepsei.

În particular, instanța de apel a constatat reținerea, de către instanța de fond, a faptului

că infracțiunea săvârșită face parte din categoria celor grave, că inculpatul nu a fost anterior

judecat, nu se află la evidența medicului psihiatru și narcolog, a recunoscut vina, existând

circumstanțe atenuante – căința sinceră și repararea benevolă a prejudiciului cauzat părții

vătămate prin infracțiune și lipsind circumstanțe agravante. Astfel, instanța de fond i-a

stabilit pedeapsa inculpatului sub formă de închisoare pe un termen de 4 ani, cu aplicarea

dispozițiilor art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, considerând-o echitabilă și

necesară, totodată cu privarea inculpatului de dreptul de a conduce mijloace de transport pe

un termen de 2 ani, considerând că această sancțiune este oportună prin prisma aprecierii

gravității infracțiunii săvârșite și a urmărilor produse.

Instanța de apel a considerat că instanța de fond just a apreciat faptul că atingerea

scopului pedepsei penale, în cauză, se va asigura prin suspendarea condiționată a executării

pedepsei stabilite inculpatului, din considerentele expuse precum și din faptul prezenței în

cauză doar a circumstanțelor atenuante, reieșind din personalitatea pozitivă a inculpatului,

din lipsa pretențiilor părții vătămate față de inculpat și tragerea ultimului pentru prima dată

la răspundere penală.

În contextul celor constatate, instanța de apel a considerat că motivele invocate de

apelant sunt neîntemeiate.

Cu referire la cererea părții apărării privind încetarea procesului penal în privința

inculpatului în temeiul aplicării actului de amnistie, instanța de apel a constatat că

prevederile legii privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea

independenței Republicii Moldova, nr. 210 din 29.07.2016, nu sunt aplicabile în privința

inculpatului, din considerentul existenței în cauză a interdicției prevăzute de art. 10 alin. (1)

3

lit. k) al legii menționate – inculpatul nu a reparat integral prejudiciul cauzat prin

infracțiune.

Asupra acestui aspect, instanța de apel a reținut că cet. Arap S. a înaintat o cerere prin

care a solicitat recunoașterea sa în calitate de parte civilă în cauză, cu dispunerea încasării

de la inculpat a prejudiciului material produs prin infracțiune, în mărime de 2250 Euro (f.d.

145). Prin încheierea Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 04.05.2016, cet. Arap S. a

fost recunoscut în calitate de parte civilă în cauză (f.d. 154).

Instanța de apel a constatat că prin sentință a fost admisă acțiunea civilă înaintată de

Arap S., urmând ca asupra cuantumului prejudiciului să se expună instanța în procedură

civilă.

Suplimentar, instanța de apel a constatat că inculpatul, prin recipisă (f.d. 121), a

recunoscut existența prejudiciului cauzat prin infracțiune, în sumă de 3250 Euro, reparându-

l în parte, în mărime de 1000 Euro, astfel rezultând că prejudiciul în cauză nu a fost reparat

integral.

În urma celor constatate, instanța de apel a statuat asupra legalității și temeinciei

sentinței, apelul declarat urmând a fi respins, ca nefondat.

Roman în numele inculpatului, depus la 26 decembrie 2016 (prin poștă), care fără a exercita

calea ordinară de atac – apelul, în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală,

solicită casarea parțială a acesteia, în partea neaplicării actului de amnistie în privința

inculpatului, cu dispunerea încetării procesului penal în privința inculpatului, conform art.

107 alin. (1) Cod penal și cu liberarea inculpatului de executarea pedepsei, în temeiul art. 3

al legii privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței

Republicii Moldova, nr. 210 din 29.07.2016.

În cererea depusă, recurentul a invocat netemeinicia motivării instanței de apel, în ceea

ce privește respingerea cererii privind aplicarea amnistiei față de inculpatul, din

considerentul reparării parțiale a prejudiciului cauzat prin infracțiune. Astfel, reieșind din

prevederea expusă la art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal, recurentul consideră că unica

persoană care poate pretinde la repararea prejudiciului material cauzat prin infracțiune este

partea vătămată, iar pretinsul prejudiciu solicitat de partea civilă este născut din alte

raporturi juridice, cu caracter civil și nu este o consecință a producerii accidentului rutier.

În motivarea opiniei sale, recurentul a menționat că prevederile art. 219 alin. (3) pct. 1) Cod

de procedură penală stabilesc că prejudiciul material se consideră legat de săvârșirea

acțiunii interzise de legea penală, dacă el se exprimă în cheltuieli pentru: tratamentul părții

vătămate și îngrijirea acesteia.

În sensul dat, recurentul a specificat că inculpatul a fost urmărit penal și judecat, prin

prisma art. 264 alin. (3) lit. a) Cod penal, pentru accident rutier soldat cu vătămarea gravă a

integrității corporale, astfel doar partea vătămată putea pretinde la repararea prejudiciului

material, și nu partea civilă Arap S., ultima solicitând repararea unui prejudiciu ce nu reiese

din prevederile art. 219 alin. (3) pct. 1) Cod de procedură penală.

4

Astfel, cu referire la prejudiciul cauzat părții vătămate Taradaev P., recurentul a

indicat că aceasta confirmase, în ședința de judecată, faptul că inculpatul și-a onorat toate

obligațiilor de ordin material față de ea.

Suplimentar, recurentul a menționat că soluția adoptată de către instanța de fond nu a

lezat în nici un mod drepturile părții civile Arap S., deoarece acțiunea civilă depusă de

aceasta a fost admisă în principiu, urmând ca asupra cuantumului prejudiciului cauzat să se

expună instanța în procedură civilă.

Prin urmare, contrar concluziei instanței de apel, recurentul consideră că prejudiciul

cauzat părții vătămate a fost recuperat integral, fapta comisă de inculpat a fost constatată ca

fiind săvârșită anterior adoptării legii nr. 210 din 29.07.2016, inculpatul a manifestat căință

activă în cadrul procesului penal, recunoscând integral vinovăția sa, în cauză lipsind careva

impedimente de aplicare a amnistiei față de ultimul.

inadmisibilitatea recursului ordinar declarat, pe care îl consideră vădit neîntemeiat.

Procurorul a specificat că inculpatul, fără a ataca cu apel sentința, a depus în ședința instanței

de apel o cerere privind aplicarea amnistiei în privința sa (f.d. 191). Conform art. 10 alin.

(1) lit. k) din legea nr. 210 din 29.07.2016, actul de amnistie nu se aplică în privința

inculpatului dacă el nu a reparat integral prejudiciul cauzat prin infracțiune. Astfel, conform

materialelor cauzei (f.d. 144), proprietar al automobilului cu care inculpatul a comis

infracțiunea este cet. Arap S., care a fost recunoscut în calitate de parte civilă în proces și a

cărui acțiune civilă, prin sentință, a fost admisă în principiu, urmând ca asupra cuantumului

prejudiciului să se expună instanța în procedură civilă. Totodată, inculpatul a recunoscut

prejudiciul cauzat prin infracțiune (f.d. 121). Așadar, în cauză nu există careva date

referitoare la repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune părții civile, cât și la acoperirea

altor cheltuieli dispuse prin sentință, astfel actul de amnistie nu poate fi aplicat în privința

inculpatului.

În asemenea circumstanțe, lipsesc temeiuri de casare a deciziei atacate și se constată

inadmisibilitatea recursului declarat, ca fiind vădit neîntemeiat.

cauzei, Colegiul penal decide inadmisibilitatea acestuia, din următoarele considerente.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs va decide

asupra inadmisibilității recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este vădit

neîntemeiat.

Astfel, examinând argumentele expuse în recurs, care vizează omisiunea aplicării

amnistiei în privința inculpatului, în raport cu cele constatate de către instanța de apel în

partea respectivă, Colegiul penal consideră că concluziile instanței de apel sunt corecte și

justificate, iar motivele expuse de recurent neîntemeiate, din următoarele considerente.

Recurentul indică asupra faptului că, în cauză, la repararea prejudiciului material

cauzat prin infracțiune putea pretinde doar partea vătămată – Taradaev P., nu și partea civilă

Arap S., motivându-și poziția sa prin prevederile art. 219 alin. (3) pct. 1) Cod de procedură

5

penală, care stabilesc că prejudiciul material se consideră legat de săvârșirea acțiunii

interzise de legea penală, dacă el se exprimă în cheltuieli pentru: tratamentul părții

vătămate și îngrijirea acesteia.

Colegiul penal ține să menționeze că argumentul respectiv nu are o fundamentare

legală, în raport cu situația atestată în cauza deferită prezentei examinări.

În susținerea concluziei enunțate, Colegiul penal menționează că dreptul părții civile

la repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune derivă din prevederile art. 219 alin. (1) Cod

de procedură penală, care stabilesc că acțiunea civilă în procesul penal se intentează prin

depunerea unei cereri, adresate procurorului sau instanței de judecată, de către persoanele

fizice sau juridice cărora le-au fost cauzate prejudicii materiale sau morale nemijlocit prin

fapta (acțiunea sau inacțiunea) interzisă de legea penală sau în legătură cu săvârșirea

acesteia.

În acest sens, urmează a fi relevat faptul că cet. Arap Sandu, proprietar al

automobilului cu care inculpatul a săvârșit infracțiunea (f.d. 144) a înaintat acțiune civilă,

solicitând recunoașterea sa în calitate de parte civilă și încasarea de la inculpat a

prejudiciului material în sumă de 2250, în temeiul faptului că automobilul său au fost grav

accidentat (f.d. 145, 146). Totodată, Colegiul penal constată că prin încheierea Judecătoriei

Ciocana, mun. Chișinău din 04.05.2016, cet. Arap Sandu a fost recunoscut în calitate de

parte civilă în cauză (f.d. 154, 155).

Astfel, Colegiul penal relevă că din momentul recunoașterii cet. Arap Sandu în calitate

de parte civilă, acesta beneficia de drepturile prevăzute de art. 61 alin. (1) Cod de procedură

penală și primordial de dreptul de a intenta acțiune civilă, întru recuperarea prejudiciului ce

i-a fost cauzat, drept pe care ultimul l-a realizat în mod legal prin intentarea acțiunii civile

în cauză. În asemenea circumstanțe, Colegiul penal ține să respingă argumentul

recurentului, or în cauză partea vătămată Taradaev Pavel nu a fost unica îndreptățită, prin

lege, de a pretinde la repararea prejudiciului cauzat prin infracțiune.

Așadar, apreciind netemeinicia motivului invocat de recurent în partea anterior

enunțată, Colegiul penal consideră că argumentul privind omisiunea nejustificată a aplicării

actului de amnistie în privința inculpatului, de către instanța de apel, în mod subsidiar este

neîntemeiat.

În acest sens, pornind de la faptul că partea civilă Arap Sandu era în mod legitim

îndreptățită de a pretinde la repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat prin infracțiune,

Colegiul penal se raliază la concluziile instanței de apel privind neaplicarea amnistiei în

privința inculpatului, pe care le apreciază ca fiind temeinice. În particular, instanța de apel

a constatat că prin recipisa din numele inculpatului (f.d. 121) rezulta că ultimul recunoaște

existența prejudiciului cauzat prin infracțiune, în mărime de 3250 Euro, pe care l-a reparat

parțial, prin restituirea sumei de 1000 Euro.

În contextul acestei constatări, instanța de apel a considerat că în cauză există un

impediment legal de aplicare a amnistiei față de inculpat, și anume interdicția prevăzută de

art. 10 alin. (1) lit. k) din legea privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la

6

proclamarea independenței Republicii Moldova, nr. 210 din 29.07.2016 - inculpatul nu a

reparat integral prejudiciul cauzat prin infracțiune, concluzie care este corespunzătoare

materialului probator și pe care instanța de recurs o susține pe deplin.

În urma celor expuse, Colegiul penal consideră că solicitarea recurentului de aplicare

a amnistiei în privința inculpatului este neîntemeiată, iar temeiul de recurs invocat, în baza

art. 427 alin. (1) pct. 11) Cod de procedură penală, nu și-a găsit confirmare. Totodată,

Colegiul penal relevă că nu au fost determinate alte temeiuri pentru recurs care, examinate

din oficiu, ar justifica casarea hotărârii atacate, motive din care recursul ordinar urmează a

fi declarat inadmisibil, deoarece este vădit neîntemeiat.

penal al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de avocatul Plămădeală Roman în

numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 17

octombrie 2016, în cauza penală în privința lui Bacal Vladimir XXX, deoarece este vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, pronunțată integral la 16 martie 2017.

Președinte Petru Ursache

Judecători Ghenadie Nicolaev

Petru Moraru

7