1ra-569/2014 — art.190 alin.4 Cod penal

1ra-569/2014 — art.190 alin.4 Cod penal (Curtea Supremă de Justiție, 2014)

Dosarul 1ra-569/14

C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e

D E C I Z I E

03 iunie 2014 mun. Chișinău

Colegiul penal în următoarea componență:

președinte – Petru Ursache,

judecători – Constantin Alerguș, Ghenadie Nicolaev, Vladimir Timofti, Iurie

Bejenaru,

a judecat în ședință publică recursurile ordinare declarate de

procurorul în Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Radu Sâli,

împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 07

noiembrie 2013 și cel al avocatului Ion Istrati în numele inculpatei Sitișco

Nadejda, împotriva sentinței Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău din 30

iulie 2013 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 07

noiembrie 2013, în cauza penală în privința lui

Sitișco Nadejda Vladimir,

născută la 13 iulie 1964, originară și domiciliată în r-nul

Călărași, s. Drăgușenii Noi.

Datele referitoare la termenul de examinare a

cauzei:

fond);

(instanța de apel);

(instanța de recurs ordinar).

Procedura de citare a fost legal executată.

S-au prezentat:

Procurorul Sergiu Crijanovschi, care a susținut recursul ordinar declarat,

solicitînd admiterea lui, cu respingerea recursului declarat de avocatul Ion

Istrati în numele inculpatei Sitișco Nadejda, ca fiind nefondat.

Apărătorul Ion Istrati și inculpata Sitișco Nadejda, care au solicitat

admiterea recursului ordinar declarat, iar recursul declarat de procuror, să fie

respins, ca neîntemeiat.

1

Avocatul Tăut Gheorghe și părțile vătămate Josan Maria, Josan Grigore,

au solicitat admiterea recursului acuzatorului de stat și respingerea recursului

declarat de avocatul Ion Istrati în numele inculpatei Sitișco Nadejda, ca fiind

nefondat.

C O N S T A T Ă :

Sitișco Nadejda a fost condamnată în baza art. 190 alin.(5) Cod penal, la 3

ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții în

sistemul financiar al țării pe un termen de 1 an.

În temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei stabilite a fost

suspendată condiționat pe un termen de probă de 1 an.

Nadejda avînd scopul și intenția de a dobîndi ilicit bunurile altei persoane,

alcătuind un plan criminal, dîndu-și seama de caracterul prejudiciabil al

acțiunilor sale, prevăzînd urmările lor prejudiciabile și, admițînd în mod

conștient survenirea acestora, prin înșelăciune de abuz de încredere,

profitînd de starea sănătății a surorii sale Josan Maria, care este lipsită de

capacitatea de a-și da seama de acțiunile sale și a le determina, adică

acționa fără discernămînt, conform raportului de expertiză psihiatrică

legală staționară nr. 54 sn din 2009, la 04 august 2004 a încheiat cu ultima

un contract fictiv de vînzare-cumpărare a casei de locuit nefinisate din s.

Grătiești, str. Brîncuși 18, mun. Chișinău, cod cadastral 0155217494, fără a

achita banii indicați în contract, iar ulterior, pentru a duce în eroare

organul de urmărire penală, a înstrăinat imobilul respectiv rudelor sale,

cauzîndu-i familiei Josan o pagubă în proporții deosebit de mari, în sumă

totală de 320 000 lei.

de stat V. Olărescu și inculpata Sitișco N., care au solicitat:

- procurorul, care invocînd blîndețea pedepsei, și anume, la stabilirea

pedepsei instanța de fond n-a ținut cont de prevederile art. 75 Cod penal,

de gravitatea infracțiunii comise, precum nici nu s-a pronunțat în sentință

asupra acțiunii civile înaintată de părțile vătămate, a solicitat casarea

sentinței și pronunțarea unei noi hotărîri cu condamnarea inculpatei Sitișco

2

Nadejda conform învinuirii înaintate, cu excluderea art. 79 și 90 Cod penal,

iar acțiunea civilă înaintată de a fi admisă integral.

- inculpata Sitișco N., care a solicitat casarea sentinței, rejudecarea

cauzei și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care să fie achitată,

considerîndu-se nevinovată, motivînd că instanța de fond a condamnat-o

ilegal, pentru faptul că, prin înșelăciune și abuz de încredere, profitînd de

starea sănătății a lui Josan M., a încheiat cu ultima contractul de vînzare-

cumpărare din 04.08.2004, fără a-i achita banii indicați în contract.

Consideră, superficială poziția acuzării, în acest aspect, fiindcă în cadrul

examinării cauzei a fost audiată în calitate de martor Sitișco Ana, mama

acestora, care a declarat cu certitudine, în ce circumstanțe a avut loc

achitarea banilor. Contractul de vînzare-cumpărare încheiat la 04.08.2004 a

fost încadrat în forma și procedura legală a unui act juridic, fapt confirmat

prin declarațiile notarului Cobăneanu A. Prin urmare, răspunsul nr. 21 din

25.05.2008 parvenit de la procurorul din Procuratura mun. Chișinău,

Chelsa O., la fel se confirmă că contractul a fost autentificat în conformitate

cu prevederile legislației, precum și prin hotărîrea judecătorească definitivă

și irevocabilă din 30.06.2008 nu stabilește careva vicii ale contractului de

vînzare-cumpărare din speță.

Mai mult ca atît, la audierea sa în calitate de bănuită, aducerea la

cunoștință a ordonanței de dispunere a efectuării expertizei psihiatrice

legale, a fost lipsită de apărător desemnat din oficiu, fapt prin ce i-au fost

încălcate drepturile procedurale, sau, prezența apărătorului la efectuarea

acestor acțiuni era necesară de a-i explica semnificația acestora, de a-și

exercita dreptul la înaintare a cererilor și obiecțiilor, precum și trezesc dubii

în baza căror acte a fost dispusă efectuarea expertizei psihiatrice legale,

după 5 ani de zile.

Astfel, raportul nominalizat îl consideră inadmisibil care, prin prisma

dispoziției art. 94 Cod de procedură penală, nu poate servi drept probă,

deoarece la efectuarea urmăririi penale nu i-a fost adus la cunoștință

conținutul, prin ce a fost lipsită de dreptul de a se expune asupra legalității

și complexității lui, fiindu-i îngrădit dreptul la contestarea acestuia.

noiembrie 2013, a fost respins, ca nefondat apelul declarat de inculpată,

3

admis apelul declarat de procuror, inclusiv din alte motive și pronunțată o

nouă hotărîre, potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care:

- Sitișco Nadejda a fost condamnată în baza art. 190 alin.(4) Cod

penal, cu aplicarea art. 79 Cod penal, la 5 ani închisoare.

În temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei stabilite a fost

suspendată condiționat pe un termen de probă de 3 ani.

Acțiunea civilă înaintată de Josan Grigore, Josan Maria a fost admisă

în principiu, urmînd ca asupra cuantumului despăgubirii să se pronunțe

instanța de judecată, în ordinea civilă.

fond a stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpatei în săvîrșirea

infracțiunii incriminate, care a fost dovedită cu certitudine și fără echivoc

însă, greșit a calificat acțiunile lui Sitișco Nadejda în baza art. 190 alin. (5)

Cod penal – escrocheria, adică dobîndirea ilicită a bunurilor altei persoane prin

înșelăciune sau abuz de încredere, cu cauzarea de daune în proporții deosebit de

mari, or, în acțiunile inculpatei se conțin elementele infracțiunii prevăzute

de art. 190 alin. (4) Cod penal, escrocheria, adică dobîndirea ilicită a bunurilor

altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere, cu cauzarea de daune în

proporții mari.

Colegiul penal a conchis că instanța de fond corect a concluzionat că,

Sitișco Nadejda, profitînd de starea sănătății surorii sale, care era lipsită de

capacitatea de a-și da seama de acțiunile sale și de a le determina, adică

acționa fără discernămînt – conform raportului de expertiză psihiatrică

legală staționară nr. 54 sn-2009, la 04 august 2004, a încheiat cu ultima un

contract fictiv de vînzare-cumpărare a casei de locuit nefinisate din s.

Grătiești, str. Brîncuși 18, mun. Chișinău, cod cadastral 0155217494, fără a

achita banii indicați în contract, pentru bunul imobil, care, ulterior, l-a

înstrăinat rudelor sale.

Astfel, a dobîndit ilicit imobilul respectiv ce aparținea familiei Josan,

cauzîndu-le acestora o pagubă materială în sumă de 72 000 lei.

Instanța a apreciat ca fiind incorectă poziția instenței de fond privind

încadrarea juridică a acțiunilor inculpatei Sitișco Nadejda în baza art. 190

alin. (5) Cod penal, deoarece potrivit probelor prezentate și cercetate în

cadrul examinării cauzei, nu a fost confirmat faptul că, la momentul

4

comiterii infracțiunii imobilul din com. Grătiești, str. Brîncuși 18, mun.

Chișinău, era valorat la prețul de 320 000 lei.

Mai mult ca atît, din declarațiile părților vătămate Josan Maria, Josan

Grigore, declarațiile inculpatei Sitișco Nadejda, a notarului Cobăneanu

Angela rezultă că, valoarea bunului imobil supus înstrăinării, la momentul

întocmirii contractului de vînzare-cumpărare din 04.08.2004, constituia

suma de 72 000 lei.

În confirmarea acestora, instanța a reținut certificatul eliberat de

Agenția Națională Cadastru din 03.08.2004, cu nr. 14846/B și extrasul din

Registrul bunurilor imobile, eliberat la 03.08.2004 (f.d.129-130, vol.II).

Prin urmare, suma de 320 000 lei, invocată ulterior de către părțile

vătămate Josan Maria, Josan Grigore, precum și certificatul prezentat de la

Bursa Imobiliară „Lara” din 11.02.2008, în confirmarea acesteia, nu pot fi

puse la baza învinuiriii înaintate or, o atare apreciere este eronată, ținînd

cont de prevederile art. 8 Cod penal, potrivit cărora, caracterul infracțional

al faptei și pedeapsa pentru aceasta se stabilesc de legea penală în vigoare

la momentul săvîrșirii faptei, iar conform prevederilor art. 9 Cod penal,

timpul săvîrșirii faptei se consideră timpul cînd a fost săvîrșită acțiunea

(inacțiunea) prejudiciabilă indiferent de timpul survenirii urmărilor.

Instanța de apel a reținut că suma cuantumului prejudiciului cauzat

părților vătămate la momentul comiterii infracțiunii constituia 72 000 lei,

motiv din care consideră necesar și corect de a încadra juridic acțiunile

inculpatei Sitișco Nadejda în baza prevederilor art. 190 alin. (4) Cod penal.

Referitor la argumentul inculpatei, precum că există decizia

irevocabilă a Colegiului civil și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție prin care instanța s-a expus asupra valabilității actului

juridic – contractul de vînzare-cumpărare din 04.08.2004, instanța îl consideră

neîntemeiat, fiindcă la momentul examinării cauzei civile, nu era stabilită

lipsa de discernămînt a M. Josan în timpul întocmirii contractului.

Conform materialelor cauzei, la plîngerea părții vătămate Josan

Grigore din 15.08.2008 adresată CPS Rîșcani, mun. Chișinău, prin

ordonanța procurorului în Procuratura Rîșcani, mun. Chișinău din

16.02.2009 a fost pornită urmărirea penală în privința lui Sitișco Natalia în

baza art. 195 alin.(2) Cod penal. La demersul părții vătămate Josan Maria,

5

prin ordonanța procurorului în Procuratura Rîșcani, mun. Chișinău din 14

mai 2009 (f.d.173, vol.I), a fost dispusă efectuarea expertizei psihiatrice în

condiții de staționar în privința ultimei.

Potrivit raportului de expertiză psihiatrică legală staționară nr. 54 sn-

2009 din 10.06.2009 s-a constatat că, „în perioada întocmirii contractului de

vînzare-cumpărare a casei de locuit nefinisate, care figurează pe dosar iulie-

octombrie 2004 și în special pe 04.08.2004, Josan Maria a dezvoltat o stare

de decompensare situațională, cu sindromul depresiv-delirant, cu iluzii și

interpretări delirante fragmentare, tensionare emoțională crescută, dereglări

afective pronunțate cu gînduri suicidale, cu sugestibilitate crescută, determinînd-o

la acțiuni și hotărîri nechibzuite, fiind influențată de cei din jur, adică era lipsită

de capacitatea de a-și da seama de acțiunile sale și de a le determina,

acționa fără discernămînt”.

Mai mult, acest raport de expertiză psihiatrică legală staționară nr. 54

sn-2009 din 10.06.2009, nu a fost contestat de către inculpată, astfel, instanța

de judecată corect a concluzionat că, aceasta din urmă indică la nulitatea

relativă a actului juridic.

La fel, nu și-a găsit confirmare nici argumentul inculpatei referitor la

încălcarea drepturilor sale procedurale la urmărirea penală și anume –

audierea sa în calitate de bănuită și aducerea la cunoștință a ordonanței de

dispunere a efectuării expertizei psihiatrice legale, a avut loc în lipsa unui

apărător ales sau desemnat din oficiu, deoarece, verificînd materialele

cauzei penale, Colegiul a constatat că, procesul-verbal de audiere în calitate

de bănuită și procesul-verbal de aducere la cunoștință a drepturilor și

obligațiilor din 31.07.2009, sunt semnate de bănuită, precum și de avocatul

Munteanu Angela (f.d.194, 196-198, vol.I).

Totodată, critic au fost apreciate și declarațiile martorului Sitișco Ana,

care este mama părții vătămate și a inculpatei, date în cadrul examinării

cauzei, unde ultima a declarat că, „la ea acasă, în prezența sa de către Sitișco

Nadejda au fost achitați banii familiei Josan, după care au plecat la Chișinău să

facă actele pe casă”, deoarece, acestea vin în contradicție cu declarațiile

părților vătămate și a martorilor audiați, potrivit cărora, mama acestora

cunoștea despre intenția fiicelor de a semna contractul fictiv și scopul

6

acestuia, precum și de neplăcerile iscate în urma întocmirii contractului,

dorind soluționarea litigiului pe cale amiabilă.

Instanța a reținut în argumentarea acestora și declarațiile notarului

Cobăneanu Angela care a explicat că, „la întrebarea sa privind condițiile

achitării pentru procurarea imobilului, deoarece în contractul care urma să fie

întocmit, era necesar de stipulat această prevedere, Josan Maria și Sitișco Nadejda

au declarat că se vor achita după încheierea contractului de vînzare-

cumpărare. În prezența sa, la momentul autentificării contractului, Josan M. și

soțul acesteia nu au declarat că au primit suma indicată în contract (72000

lei), iar Sitișco N. și Sitișco A. nu au declarat că ar fi achitat cet. Josan Gr. și Josan

M. suma dată sau o altă sumă. În prezența sa, suma indicată în contractul de

vînzare-cumpărare a imobilului nu a fost transmisă cet. Josan Gr. și Josan M. de

către inculpată sau fiica acesteia”.

Ținînd cont de cele menționate și de faptul că, martorul Sitișco Ana

este de vîrstă înaintată și locuiește cu inculpata, în aceeași casă, în s.

Drăgușenii Noi, r-nul Hîncești, declarațile acesteia urmează a fi apreciate

critic, ca fiind depuse în scopul evitării atragerii la răspundere penală a

fiicei sale Sitișco Nadejda.

Referitor la pedeapsa aplicată, instanța de apel a menționat că la

numirea acesteia ține cont de motivul și gravitatea infracțiunii săvîrșite –

fiind o infracțiune gravă, de persoana condamnată, de circumstanțele

cauzei, că pentru prima dată este atrasă la răspundere, de comportamentul

inculpatei care se caracterizează pozitiv, are o vîrstă precară, părțile în

proces sunt rude, prin urmare, corijarea și reeducarea ei poate avea loc cu

aplicarea unei pedepse cu închisoarea, executarea căreia să fie suspendată

condiționat. Precum și în temeiul art. 79 Cod penal, să-i fie aplicată o

pedeapsă mai blîndă, decît cea prevăzută de legea penală.

La fel, instanța a considerat de a admite în principiu acțiunea civilă

înaintată de părțile vătămate Josan Grigore, Josan Maria, urmînd ca asupra

cuantumului despăgubirilor să se pronunțe instanța în ordinea procedurii

civile.

acuzatorul de stat, care invocînd temeiurile de drept prevăzute la art.427

7

alin.(1) pct. 6) Cod de procedură penală, solicită, casarea hotărîrii

contestate, cu dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel, invocînd că

la adoptarea sentinței instanța de fond corect a calificat acțiunile inculpatei

conform art. 190 alin. (5) Cod penal, iar instanța de apel eronat a recalificat

acțiunile acesteia conform art. 190 alin. (4) Cod penal, deoarece toate

probele în cumul, demonstrează cauzarea unei daune în proporții deosebit

de mari.

În argumentarea cerințelor a invocat declarațiile părții vătămate Josan

Maria, ale martorilor Sitișco V., Savca N., precum și certificatul prezentat

de Bursa Imobiliară „Lara” din 11.02.2008, care confirmă că dauna cauzată

este de 320 000 lei, probe care au fost apreciate critic de instanța de apel.

Consideră că instanța de apel pripit și nefondat și-a întemeiat soluția

de apreciere a cuantumului prejudiciului cauzat în baza datelor stipulate în

contractul de vînzare-cumpărare care de fapt a fost unul fictiv, neținînd

cont de prejudiciul real cauzat părților vătămate prin acțiunile

infracționale. La fel, a menționat că nu poate fi pusă la baza aprecierii

cuantumului prejudiciului reflectat în certificatul eliberat de Agenția

Națională Cadastru din 03.08.2004 și extrasul din Registrul bunurilor

imobile, eliberat la 03.08.2004, deoarece acestea nu reflectă valoarea reală

de piață, a imobilului dat, astfel fiind diminuat prejudiciul real cauzat

părților vătămate.

6.1. Recurs ordinar a declarat și avocatul Istrati Ion în numele

inculpatei Sitișco Nadejda, care invocînd temeiul de drept prevăzut la art.

427 alin.(1) pct.6), 8) și 12) Cod de procedură penală, solicită casarea

hotărîrilor judecătorești cu dispunerea achitării inculpatei Sitișco N.,

invocînd că ulterior va depune un supliment la recurs, cu argumentarea

motivelor.

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul

acuzatorului de stat urmează a fi respins, ca inadmisibil, iar cel al

avocatului în numele inculpatului admis, din următoarele considerente.

Conform art. 427 alin.(1) pct.6), 8) și 12) Cod de procedură penală,

hotărîrile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile

8

de drept comise de instanța de apel, inclusiv și în cazul în care instanța de

apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau

hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, nu au

fost întrunite elementele infracțiunii și cînd faptei săvîrșite i s-a dat o

încadrare juridică greșită.

Potrivit art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele temeiurilor prevăzute în art. 427, fiind

în drept să judece și în baza temeiurilor neinvocate, fără a agrava situația

condamnaților.

Analizînd argumentele invocate în recursul ordinar înaintat de

avocatul Ion Istrati în numele inculpatei Sitișco Nadejda, în raport cu

soluția adoptată de instanțele judecătorești inferioare și actele cauzei,

instanța de recurs conchide că, în speță există erori de drept, care se

cuprind în temeiul prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) și 12) Cod de

procedură penală.

În acest aspect, Colegiul lărgit va statua și asupra respectărilor

prevederilor art. (1) alin.(3) Cod procedură penală, care, referitor la scopul

procesului penal, stipulează că organele de urmărire penală și instanțele

judecătorești în cursul procesului sînt obligate să activeze în așa mod încît

nici o persoană să nu fie neîntemeiat bănuită, învinuită sau condamnată.

În conformitate cu prevederile art.113 Cod penal, atît prima instanță,

cît și cea de apel, era obligată să deducă din actele cauzei „...determinarea și

constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile

săvîrșite și semnele componenței infracțiunii, prevăzute de norma penală”.

Astfel, Colegiul penal menționează că, temeiul invocat de recurent -

„nu sunt întrunite elementele infracțiunii” este prezent atunci, cînd instanța ce

a judecat cauza a comis în această parte o eroare de drept, cum ar fi situația

prin care în hotărîrea judecătorească s-a făcut referire la săvîrșirea

infracțiunii, dar nu au fost stabilite faptele sau împrejurările de fapt care

corespund elementelor constitutive ale infracțiunii respective.

Așa fiind, se observă că, temeiul la care se face trimitere în recurs,

este prezent în speța examinată din punctul de vedere al existenței erorii de

drept care, cu certitudine determina necesitatea casării hotărîrilor

pronunțate de către instanța de fond și apel în cauza lui Sitișco Nadejda.

9

Prin urmare, temeiurile invocate de recurent în recurs, conțin indicii

în sensul că, fapta incriminată inculpatei nu corespunde elementelor

constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 190 alin.(4) Cod penal. La fel,

nici mijloacele de probă prin intermediul căror, instanțele de judecată și-au

motivat presupusa soluția de constatare a elementelor constitutive ale

infracțiunii, nu deduc din starea reală de fapt incriminată inculpatei.

În pct. 15 din Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 23 din

28.06.2004 “Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea

bunurilor”, se menționează că, instanțele de judecată vor lua în considerație

faptul că, -

„... primirea bunurilor cu condiția îndeplinirii unui angajament poate fi

calificată ca escrocherie doar în cazul în care făptuitorul, încă la momentul

intrării în stăpînire asupra acestor bunuri, urmărea scopul sustragerii lor și

nu avea intenția să-și execute angajamentul asumat.

Alături de alte circumstanțe, intenția este demonstrată prin:

- situația financiară extrem de neprielnică a persoanei, care-și asumă

angajamentul, la momentul încheierii tranzacției;

- lipsa de fundamentare economică și caracterul nerealizabil al angajamentului

asumat;

- lipsa unei activități aducătoare de beneficii, necesare onorării angajamentului;

- achitarea veniturilor către primii deponenți din contul banilor depuși de

deponenții ulteriori;

- prezentarea, la încheierea tranzacției, a unor documente false;

- încheierea tranzacției în numele unei persoane juridice inexistente sau

înregistrate pe numele unei persoane de care se folosește o altă persoană pentru a-și

atinge interesele etc.”

Astfel, în hotărîrile instanței de fond și de apel, este stabilit că una din

probe ce demonstrează vinovăția lui Sitișco N. este raportul de expertiză

psihiatrică legală staționară nr. 54 sn. 2009 din 10.06.2009 în privința lui

Josan M., potrivit căruia s-a constatat că Josan M. era lipsită de capacitatea

de a-și da seama de acțiunile sale și de a le determina, acționînd fără

discernămînt, iar inculpata avînd scopul și intenția de a dobîndi ilicit

bunurile altei personae, prin înșelăciune și abuz de încredere, profitînd de

starea sănătății surorii sale, la 04.08.2004 a încheiat cu aceasta un contract

10

fictiv de vînzare-cumpărare a casei de locuit nefinisate din s. Grătiești, str.

Brîncuși 18.

Pe lîngă aceasta, după cum rezultă din materialele cauzei, la baza

hotărîrilor de condamnare a lui Sitișco Nadejda au fost puse în

exclusivitate declarațiile părților vătămate Josan M., Josan Gh., martorilor

Sitișco V., Savca N., Sitișco A., Cobăneanu A., însă, nu au fost supuse

aprecierii corespunzătoare o parte a declarațiilor unor martori și a altor

probe, cum sunt:

- declarațiilor inculpatei Sitișco N. care a declarat, că în anul 2004 a dorit să

procure o garsonieră pentru fiica sa. Sora ei, Josan Maria i-a propus să

cumpere de la ea casa nefinisată din s. Grătiești, la un preț mai redus,

deoarece aceasta pierduse actele de proprietate pe casă, cu înțelegerea ca să

le perfecteze inculpata. Banii pentru imobil i-a transmis lui Josan M.,

înainte de a pleca la notar ca să încheie contractul de vînzare-cumpărare.

Notarul le-a explicat drepturile și obligațiile, unde a primit acordul de

vînzare a casei, inclusiv și de la soțul surorii sale, Josan G., care era

coproprietar. Ulterior, prețul imobilelor a crescut, iar Josan M. a început să

mai solicite bani pentru casă. A menționat că la transmiterea sumei de

72000 lei pentru procurarea casei din s. Grătiești, au fost prezenți – soțul,

mama și fiica.

- declarațiile martorului Sitișco Ana (mama inculpatei și a părții vătămate),

care confirmă faptul transmiterii banilor de către Sitișco N. lui Josan M.;

- declarațiile martorului Cobăneanu A. (notarul care a autentificat contractul

de vînzare-cumpărare a imobilului), care a comunicat că dînsa a legalizat

contractul de vînzare-cumpărare a casei din s. Grătiești, str. Brîncuși 18. La

încheierea contractului a fost prezent și soțul vînzătoarei care a depus

declarație pentru înstrăinarea casei de locuit. La întrebarea sa privind

achitarea banilor pentru procurarea imobilului, a primit răspuns că se vor

clarifica acasă. Aceste cuvinte a spus vînzătoarea. Cumpărătorul nu a spus

nimic. Părțile care încheiau contractul de vînzare-cumpărare erau adecvate

și își dădeau seama ce se petrece, erau conștiente ce fac.

- decizia Colegiului civil și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme

de Justiție din 30.07.2008, potrivit căruia s-a decis respingerea acțiunii civile

la cererea de chemare în judecată a lui Josan Gr. împotriva lui Josan M.,

11

Sitișco N., cu privire la declararea nulității contractului de vînzare-

cumpărare, împărțirea bunului și obligarea intabulării dreptului de

proprietate conform cotelor-părți rezultate din împărțire, obligarea predării

bunului imobil. Instanța de recurs constată, că Colegiul civil corect a

conchis, că potrivit art. 221 alin.(1) Cod civil, actul juridic încheiat fără

intenția de a produce efecte juridice (actul juridic fictiv) este nul. Mai mult

ca atît, voința declarată la notar corespunde voinței reale.

- contractul de vînzare-cumpărare nr.1549 din 04 august 2004, a imobilului

din s. Grătiești, str. Brîncuși nr.18, mun. Chișinău, potrivit căruia clar este

prevăzut în acesta că vînzătorul – Josan M. a vîndut bunul imobil din speță,

iar cumpărătorul – Sitișco N. a cumpărat, la prețul stipulat în contract, pe

care l-a achitat integral.

La fel, instanța de recurs conchide că este corectă concluzia

Colegiului civil care a menționat că în contractul de vînzare-cumpărare este

prezent și unul din elementele definitorii ale actului juridic, consfințit în

art. 195 Cod civil – intenția de a da naștere, modifica sau stinge drepturi și

obligații civile, or, intenția părților de a produce efecte juridice prin

încheierea contractului în cauză se confirmă și prin circumstanța predării

de către vînzător a bunului cumpărătorului.

De asemenea, împrejurarea precum că prețul nu a fost achitat, se

combate de pct.3 al contractului, potrivit căruia prețul vînzării a fost stabilit

de comun acord în mărime de 72 000 lei și care i-a fost achitat vînzătoarei

integral la data semnării contractului, circumstanță care a fost confirmată

prin semnătura părților pe contract.

Astfel, la decizia Colegiului civil și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție din 30.07.2008 prin care a fost soluționat

recursul pe cauza civilă respectivă au fost formulate repetat cereri de

revizuire, care însă nu au modificat în careva mod soluțiile adoptate

anterior de instanța de recurs.

Colegiul penal lărgit, menționează faptul că, obiectul juridic special al

infracțiunii de escrocherie este constituit din relațiile sociale cu caracter

patrimonial, nașterea și dezvoltarea cărora trebuie să se bazeze pe buna-

credință și încrederea între subiecții afacerilor, fie persoane fizice, fie

juridice; buna-credință și încrederea subiecților raporturilor juridice

12

patrimoniale se prezumă, iar în anumite cazuri este și protejată prin legea

penală.

Latura obiectivă a escrocheriei se exprimă prin dobîndirea ilicită a

bunurilor altei persoane prin înșelăciune sau abuz de încredere.

Astfel, prin dobîndirea ilicită a bunurilor legiuitorul prezumă un act

opus celui licit, efectuat cu rea-credință, prin care făptuitorul obține

transmiterea voită în proprietate, posesiune, detenție a bunului mobil sau

imobil, a altor valori străine sau dreptul asupra acestora.

Înșelăciunea întrunește în sine variate metode, procedee și tehnici de

operare ale făptuitorului – denaturarea informațiilor despre sine sau prin

ascunderea unor informații a căror anunțare era obligatorie. Datele false se

pot referi atât la personalitatea infractorului sau a altor persoane, cât și la

unele obiecte, fenomene. Actele de înșelăciune pot fi înfăptuite pe cale

verbală, în scris ori folosind ambele căi simultan.

Abuzul de încredere are la bază relațiile interpersonale stabilite între

făptuitor și victimă, care la rîndul lor au în suport relații de prietenie, de

serviciu, de afaceri etc., care cunoscînd o anumită evoluție și avînd

amprenta încrederii, sunt exploatate cu rea-voință de potențialul escroc la

realizarea rezoluției infracționale.

Prin oricare dintre cele două modalități – înșelăciunea sau abuzul de

încredere – care în realitate se și pot suprapune, făptuitorul induce victima

în eroare, îi creeaază o falsă reprezentare a realității, indiferent de

mijloacele utilizate, pentru a realiza transmiterea voită, sub incidența sa ori

a altei persoane, a bunului sau dreptului asupra lui.

Pentru existența infracțiunii de escrocherie este necesar ca victima să

fi fost indusă în eroare și să fi ajuns la o reprezentare greșită a unei situații

sau împrejurări. Aptitudinea unui mijloc sau metode de a induce în eroare

depinde și de personalitatea victimei, de gradul de instruire și educație, de

mediul din care provine, de starea psihică în care se găsea în momentul

săvîrșirii faptei.

Iar latura subiectivă a infracțiunii date se manifestă prin vinovăție

sub formă de intenție directă.

Primirea bunurilor cu condiția îndeplinirii unui angajament poate fi

calificată ca escrocherie doar în cazul în care făptuitorul, încă la momentul

13

intrării în stăpînire asupra acestor bunuri, urmărea scopul de a le sustrage

și nu avea intenția să-și onoreze angajamentul asumat.

Astfel, instanța de recurs menționează, că în speță, între Sitișco N. și

Josan M. a fost încheiat un contract de vînzare-cumpărare a imobilului,

potrivit căruia părțile au convenit asupra acestuia benevol, dîndu-și voința

privind acordul la vînzarea casei.

Inculpata nu a avut nici o intenție de a sustrage bunul imobil al părții

vătămate, cu atît mai mult că ultima a venit cu propunerea de a vinde casa

surorii sale.

Cît privește versiunea părții vătămate Josan M. precum că a încheiat

un contract de vînzare-cumpărare fictiv în legătură cu neînțelegerile avute

în familie, care urmau cu un divorț, instanța îl consideră ca nefondat și

conchide că, necătînd la cele declarate de către partea vătămată, Josan Gr. –

soțul acesteia, s-a prezentat la notar, și a semnat declarația privind acordul

de înstrăinare a imobilului, care era proprietate comună a soților Josan, mai

mult ca atît, notarul le-a explicat părților drepturile și obligațiile la

încheierea contractului.

Totodată, Colegiul penal menționează că, raportul de expertiză

psihiatrică legală staționară nr. 54 sn.-2009 din 10.06.2009 în privința lui

Josan M., a fost efectuat peste o perioadă de aproximativ 5 ani, de la

încheierea tranzacției, cu atît mai mult în cadrul unui proces penal, iar

pretențiile au fost înaintate după majorarea esențială a prețului pe piața

imobiliară.

Cu atît mai mult, că prin încheierea Colegiului civil și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție din 04 noiembrie 2009 a

fost respinsă, cererea de revizuire depusă de Josan Grigore împotriva

deciziei Curții Supreme de Justiție din 30.07.2008, unde instanța s-a expus

în privința raportului de expertiză psihiatrică legală staționară nr.54 sn-

2009 din 10.06.2009 efectuată de Instituția Medico-sanitară Publică a

Ministerului Sănătății al RM, Spitalul Clinic de Psihiatrie, și anume că acest

înscris nu se încadrează în temeiul prevăzut de art. 449 lit.c) Cod de

procedură civilă. Or, temeiul prevăzut de art. 449 lit. c) CPC, vizează

situația în care la data pronunțării hotărîrii atacate, instanța nu a avut în

vedere anumite înscrisuri, deoarece nu i-au putut fi înfățișate de părți din

14

motive independente de voința lor, înscrisuri care în mod vădit erau de

natură să schimbe situația data. Legea prevede, în această privință, doar un

singur mijloc de probă, respectiv acela al înscrisurilor în sensul art. 137

CPC, iar nu și rapoartele de expertiză.

Instanța de recurs, menționează că în sensul art. 6 al Convenției

Europene, noțiunea de „acuzație în materie penală” este distinctă de

noțiunea „drepturi și obligații cu caracter civil”, astfel, în cauza Perez v.

Franța din 12.02.2004, Curtea Europeană a arătat că „...în ciuda existenței unei

autonomii a noțiunii de drepturi și obligații cu caracter civil, este necesară analiza

legislației interne a statului, atît sub aspectul calificării juridice, cît și în privința

conținutului material și a efectelor pe care dreptul intern al statului le conferă

pentru ca un drept să poată fi considerat ca avînd un caracter civil”.

În speță, existența contractului de vînzare-cumpărare a imobilului

indicat în rechizitoriu, confirmă existența unui drept cu caracter civil și,

acest înscris, fiind probe în cauza penală garantau în mod real dreptul

părților vătămate de a pretinde la despăgubiri, formulînd o acțiune civilă

într-o instanță civilă de drept comun în baza normelor dreptului civil.

Or, Curtea Europeană, în cauza Ringvold v. Norvegia din 11 februarie

2003”, conchide că „…faptul că o lege, care poate permite o cerere de despăgubire

în virtutea dreptului cu privire la prejudiciu, include și elemente obiective

constitutive ale unei infracțiuni penale, nu reprezintă, în pofida gravității acestei

infracțiuni, un motiv suficient pentru a considera ca persoana responsabilă de

obligațiile cu caracter civil, să fie acuzată de o infracțiune penală”.

Astfel spus, Curtea Europeană, în cauza Perez v. Franța din 12.02.2004,

a considerat că, în asemenea cazuri, aplicabilitatea art. 6 atinge limitele sale

și a reamintit că, Convenția nu garantează nici dreptul, revendicat de

reclamant, la „răzbunare privată”, nici „actio popularis”. Astfel, nu a admis că

dreptul de a urmări sau de a condamna penal terțe persoane trebuie

neapărat exercitat în paralel cu exercitarea de către victimă a dreptului de a

intenta o acțiune civilă.

În atare situație, apare ca total lipsită de fundamentare în fapt și de

drept soluția adoptată de condamnare a lui Sitișco Nadejda, pentru o

pretinsă însușire a careva drepturi reale, în baza unei tranzacții imobiliare

care a fost petrecută cu respectarea tuturor rigorilor legale în materie și a

15

cărei legalitate și lipsă de vicii de ordine juridică a fost confirmată prin

Hotărâri Judecătorești ale Instanțelor civile, rămase definitive și irevocabile

până în prezent, care are putere de lucru judecat.

Prin urmare, reluarea procesului de judecată ar încălca principiul

securității raporturilor juridice, care presupune respectul față de principiul

lucrului judecat, iar încălcarea principiului enunțat ar crea o situație

incompatibilă cu principiul preeminenței dreptului, pe care Republica

Moldova s-a angajat să-l respecte odată cu ratificarea Convenției pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale din 04 noiembrie

1950.

Poziția procesuală a părții apărării, - casarea hotărîrilor de

condamnare a inculpatei cu pronunțarea unei hotărîri de achitare, fără

dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel, corespunde și

jurisprudenței CEDO, deoarece încălcările legislației procesual penale

comise de către autoritățile de stat la examinarea cauzei date, nu pot fi

imputate acuzatului și nu ar trebui să-l plaseze pe acesta într-o situație

defavorabilă în propriul recurs.

Astfel, în hotărîrea sa Ștefan vs Romînia din 6 aprilie 2010, CEDO a

menționat că procurorul avea obligația de a reflecta pretinsele erori înainte

de pronunțarea unei hotărîri definitive, CEDO consideră că Statul este cel

care trebuie să își asume erorile comise de parchet sau de instanța de

judecată și că acele erori nu trebuie reparate în detrimentul persoanei

vizate în procedura în cauză.

Mai mult ca atît, conform unei jurisprudențe constante a CEDO,

retrimiterea cauzelor la rejudecare este în mod obișnuit dispus ca rezultat a

erorilor comise de instanțele de judecată, repetarea unor asemenea

retrimiteri în cadrul unuia și aceluiași proces dezvăluie o deficiență gravă a

sistemului judecătoresc, ceea ce afectează dreptul persoanei la un proces

echitabil într-un termen rezonabil, drept garantat de art. 6 alin. (1) din

Convenție ( hotărîrea Cravcenco v. Moldova, § 50, din 15 ianuarie 2008).

7.2. Referitor la recursul procurorului, acesta va fi respins ca

inadmisibil, din motiv că argumentele invocate sunt neîntemeiate.

Procurorul a invocat ca temei de declarare a recursului pct. 6) alin. (1)

ale art.427 Cod de procedură penală.

16

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărîrile

instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel în cazul cînd instanța nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea atacată

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției

contrazice dispozitivul hotărîrii sau acesta este expus neclar, sau instanța a

admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

Însă, instanța de recurs constată că, recursul procurorului nu

cuprinde o careva argumentare din punct de vedere ale temeiului stipulat

în pct. 6) alin. (1) ale art. 427 Cod de procedură penală.

Argumentele invocate referitor la procedura de apreciere a probelor,

țin de starea de fapt a cauzei, iar stabilirea acesteia este de competența

instanțelor ierarhic inferioare.

Potrivit art. 389 Cod procedură penală, sentința de condamnare se

adoptă numai în condiția în care, în urma cercetării judecătorești, vinovăția

inculpatului în săvîrșirea infracțiunii a fost confirmată prin ansamblul de

probe cercetate de instanța de judecată. Sentința de condamnare nu poate fi

bazată pe presupuneri sau, în mod exclusiv ori în principal, pe declarațiile

martorilor depuse în timpul urmăririi penale și citite în instanța de

judecată în absența lor. Pornind de la aceste prevederi legale instanța

reiterează că acuzarea lui Sitișco Nadejda este bazată în exclusivitate pe

declarațiile părților vătămate Josan M., Josan Gr., confirmate partial de

martorii Sitișco V., Savca N., care, după cum s-a menționat, sunt surori și

care cunosc circumstanțele cauzei din cuvintele primei.

Toate contradicțiile și divergențele menționate pun sub îndoială

probarea învinuirii, iar potrivit art. 8 alin. (3) Cod de procedură penală,

toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate, în condițiile

prezentului cod, au fost interpretate în favoarea inculpatei.

Ținînd cont de cele enunțate, Colegiul lărgit al Curții Supreme de

Justiție admite recursul declarat de avocatul Istrati I. în numele inculpatei,

casează total sentința primei instanțe și decizia instanței de apel în privința

lui Sitișco Nadejda, cu achitarea acesteia de sub învinuirea adusă de

săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (4) Cod penal, în temeiul

pct. 3) al alin. (1) al art. 390 Cod de procedură penală, adică din motiv că

17

fapta nu întrunește elementele infracțiunii, iar cel al acuzatorului de stat,

urmează a fi respins, ca inadmisibil.

procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E :

Respinge, ca inadmisibil, recursul ordinar declarat de procurorul în

Procuratura de nivelul Curții de Apel Chișinău, Radu Sâli.

Admite recursul ordinar declarat de avocatul Ion Istrati în numele

inculpatei Sitișco Nadejda, casează total sentința Judecătoriei Rîșcani, mun.

Chișinău din 30 iulie 2013 și decizia Colegiului penal al Curții de Apel

Chișinău din 07 noiembrie 2013 și pronunță o nouă hotărîre prin care

Sitișco Nadejda Vladimir se achită de sub învinuirea de comitere a

infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (4) Cod penal, pe motiv că fapta

inculpatei nu întrunește elementele infracțiunii.

Decizia este irevocabilă, pronunțată în ședință publică la 08 iulie 2014,

ora 10 00.

Președinte Petru Ursache

Judecători Constantin Alerguș

Ghenadie Nicolaev

Vladimir Timofti

Iurie Bejenaru

18