CASE OF PERKS AND OTHERS AGAINST THE UNITED KINGDOM

Rezoluția DH (2000) 93 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 12 octombrie 1999 în cazul Perks și alții împotriva Regatului Unit (Adoptat de Comitetul de Miniștri la 24 iulie 2000 la a 716-a ședință a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 11 (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea finală a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Perks și în alte cazuri pronunțată la 12 octombrie 1999 și transmisă în aceeași zi Comitetului de Miniștri în temeiul articolului 46 din Convenție; reamintind că cazul a fost originat în mai multe cereri (Nus. 25277/94, 25279/94, 25280/94, 25281/94, 25285/94, 28048/95, 28192/95 și 28456/95) împotriva Regatului Unit, au depus, respectiv, Comisiei Europene a Drepturilor Omului la 26 aprilie 1994, la 27 aprilie 1994, la 27 iunie 1994, la 24 iunie 1994, la 14 iulie 1995, la 26 iulie 1995, și la 24 august 1995, în temeiul articolului 25 din Convenția nemodificată de dl Kevin Perks, dna Andrea Rowe (Kennedy), dl Gordon Mudryj, dl Robert Massey, dl Leveson Knight, dl Alan Beattie, dl Arthur Tilley și dl John Crane, opt resortisanți britanici, și că Comisia a declarat admisibile plângerile că detenția lor, ca urmare a nerespectării plata taxei de sondaj, a fost ilegală în măsura în care instanțele magistratelor au depășit limita competenței lor, că nu au putut solicita nicio compensație pentru detenție ilegală și că nu au fost reprezentate legal și nu au niciun drept de asistență juridică în cadrul procedurii dinaintea instanței magistrate; reamintind că cazul a fost prezentat în fața Curții de către Guvernul Regatului Unit la 20 Noiembrie 1998; întrucât în hotărârea sa din 12 octombrie 1999 Curtea: hotărâtă, în unanimitate, că nu este necesar să se ia în considerare, de propunerea sa, plângerile dlui Beattie în temeiul art. 5 alin. (1) și 5 din Convenție; - hotărât, cu cinci voturi împotrivă cu doi, că nu a existat încălcarea art. 5 alin. (1) din Convenție în ceea ce privește dl Perks; deținută, în unanimitate, că nu s-a încălcat art. 5 alineatul (1) din Convenție în ceea ce privește oricare dintre cele șase solicitări rămase; - deținută, în unanimitate, că art. 5 alineatul (5) din Convenție nu este aplicabil; - deținută, în unanimitate, că s-a încălcat art. 6 alineatele (1) și 3. din Convenție în ceea ce privește fiecare dintre opt solicitanți; deținută, cu cinci voturi împotrivă cu doi, că această ultimă constatare a unei încălcări constituie în sine suficientă satisfacție în ceea ce privește dna Rowe, dl Mudryj, dl Massey, dl Beattie, dl Knight, dl Tilley și dl Crane; - deținută în unanimitate: a) că Guvernul Statului pârât trebuie să plătească dlui Perks, în termen de trei luni, pentru prejudiciu moral, 5 500 de lire sterline; b) că Guvernul Statului pârât trebuia să plătească reclamanților, în termen de trei luni, pentru costurile și cheltuielile, 28 000 de lire sterline, plus orice impozit pe valoarea adăugată care poate fi taxabil, mai puțin 23 958 franci francezi, care să fie transformat în sterline sterling la rata aplicabilă la data livrării prezentei hotărâri; că dobânzile simple la o rată anuală de 7,5% ar trebui plătite de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare; respinse, în unanimitate, restul cererilor reclamanților pentru o justă satisfacție; având în vedere normele adoptate de Comitetul de miniștri privind aplicarea articolului 54 din Convenția care, deocamdată, sunt aplicabile prin analogie la cazurile prevăzute la art. 46 alineatul (2) din Convenția modificată prin Protocolul nr. 11; având în vedere obligația Regatului Unit în temeiul articolului 46, alin. (1) din Convenție, care să respecte aceasta; întrucât, în timpul examinării cazului de către Comitetul de Miniștri, Guvernul Statului pârât a reamintit că deja au fost luate măsuri pentru a evita noi încălcări ale aceleiași ca cele găsite în acest caz, în special prin modificarea de către Lord Chanceller a Regulamentelor de Consiliu și Asistență Legal (Scopie) 1989 prin Regulamentele de Consiliu și Asistență Legal (Scopie) (modificare) 1997 (a se vedea Rezoluția DH) (97) 506 în cazul Benham), și a indicat că hotărârea Curții a fost transmisă autorităților în cauză direct; având în vedere că la 15 decembrie 1999 și 4 ianuarie 2000, în termenul stabilit, Guvernul Statului pârât a plătit reclamanților sumele prevăzute în hotărârea din 12 octombrie 1999, Declară, după ce a luat act de informațiile furnizate de Guvernul Regatului Unit, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în acest caz.

Resolution DH (2000) 93

concerning the judgment of the European Court of Human Rights

of 12 October 1999

in the case of Perks and others against the United Kingdom

(Adopted by the Committee of Ministers on 24 July 2000

at the 716th meeting of the Ministers’ Deputies)

The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms, as amended by Protocol No.

11 (hereinafter referred to as “the Convention”),

Having regard to the final judgment of the European Court of Human Rights in the Perks and others case delivered on 12 October 1999 and transmitted the same day to the Committee of Ministers under Article 46 of the Convention;

Recalling that the case originated in several applications (Nos. 25277/94, 25279/94, 25280/94, 25281/94, 25285/94, 28048/95, 28192/95 and 28456/95) against the United Kingdom, lodged with the European Commission of Human Rights respectively on 26 April 1994, on 27 April 1994, on 27 June 1994, on 27 June 1994, on 24 June 1994, on 14 July 1995, on 26 July 1995 and on 24 August 1995 under Article 25 of the unamended Convention by Mr Kevin Perks, Ms

Andrea Rowe (Kennedy), Mr

Gordon Mudryj, Mr

Robert Massey, Mr Leveson Knight, Mr

Alan Beattie, Mr Arthur Tilley and Mr

John Crane, eight British nationals, and that the Commission declared admissible their complaints that their detention, as a result of non

‑

payment of poll tax, was unlawful insofar as the magistrates’ courts exceeded the limit of their jurisdiction, that they could not claim any compensation for unlawful detention and that they were not legally represented and had no right to legal aid in the proceedings before the magistrates' court;

Recalling that the case was brought before the Court by the Government of the United Kingdom on 20

November 1998;

Whereas in its judgment of 12 October 1999 the Court:

-

held, unanimously, that it is not necessary to consider of its own motion the complaints of Mr

Beattie under Article 5, paragraphs

1 and 5, of the Convention;

- held, by five votes to two, that there had been no violation of Article 5, paragraph

1, of the Convention in respect of Mr Perks;

-

held, unanimously, that there had been no violation of Article 5, paragraph 1, of the Convention in respect of any of the remaining six applicants;

- held, unanimously, that Article 5, paragraph 5, of the Convention was not applicable;

- held, unanimously, that there had been a violation of Article 6, paragraphs 1 and 3.

c,

of the Convention in respect of each of the eight applicants;

-

held, by five votes to two, that this latter finding of a violation constituted in itself sufficient just satisfaction in respect of Ms Rowe, Mr

Mudryj, Mr Massey, Mr Beattie, Mr Knight, Mr Tilley and Mr

Crane;

- held unanimously:

a) that the Government of the respondent State was to pay Mr Perks, within three

months, for non-pecuniary damage, 5

500

pounds sterling;

b) that the Government of the respondent State was to pay the applicants, within three

months, for costs and expenses, 28 000 pounds sterling, plus any value-added tax that may be chargeable, less 23

958

French francs, to be converted into pounds sterling at the rate applicable on the date of delivery of the present judgment;

c)

that simple interest at an annual rate of 7.5% should be payable from the expiry of the above-mentioned three months until settlement;

-

dismissed, unanimously, the remainder of the applicants’ claims for just satisfaction;

Having regard to the Rules adopted by the Committee of Ministers concerning the application of Article

54 of the Convention which are, for the time being, applicable by analogy to cases under Article

46, paragraph 2, of the Convention as amended by Protocol No.

11;

Having invited the Government of the respondent State to inform it of the measures which had been taken in consequence of the judgment of 12 October 1999, having regard to the United Kingdom’s obligation under Article

46, paragraph 1, of the Convention to abide by it;

Whereas during the examination of the case by the Committee of Ministers, the Government of the respondent State recalled that measures had already been taken to avoid new violations of the same kind as the one found in this case, notably through the amendment by the Lord Chancellor of the Legal Advice and Assistance (Scope) Regulations 1989 by the Legal Advice and Assistance (Scope) (Amendment) Regulations 1997 (see Resolution DH

(97)

506 in the Benham case), and indicated that the Court’s judgment had been sent out to the authorities directly concerned;

Having satisfied itself that on 15 December 1999 and 4 January 2000, within the time-limit set, the Government of the respondent State paid the applicants the sums provided for in the judgment of 12

October 1999,

Declares, after having taken note of the information supplied by the Government of the United Kingdom, that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in this case.