AFFAIRE TINNELLY & SONS LTD ET AUTRES ET McELDUFF ET AUTRES CONTRE LE ROYAUME-UNI

Rezoluția DH (2000) 49\nreferitoare la hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului\ndin 10 iulie 1998\nîn cauza Tinnelly & Sons Ltd și alții și McElduff și alții\nîmpotriva Regatului Unit\n(adoptată de Comitetul Miniștrilor la 10 aprilie 2000,\ncu ocazia celei de-a 704-a reuniuni a Delegaților Miniștrilor)\nComitetul Miniștrilor, în temeiul articolului 54 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare „Convenția„),\nAvând în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 10 iulie 1998 în cauza Tinnelly & Sons și alții și McElduff și alții și transmisă la aceeași dată Comitetului Miniștrilor;\nReamintind că la originea acestei cauze se află două cereri (nr. 20390/92 și 21322/93) îndreptate împotriva Regatului Unit, introduse în fața Comisiei Europene a Drepturilor Omului la 27 mai 1992 și, respectiv, 26 august 1992 în temeiul articolului 25 din Convenție, de către domnul John Tinnelly & Sons Ltd, societate cu răspundere limitată al cărei sediu se află în Irlanda de Nord, și domnii Patrick și Gerard Tinnelly și de către domnii Kevin, Michael, Paddy și Barry McElduff, toți resortisanți britanici, și că Comisia a declarat admisibile capetele lor de cerere conform cărora emiterea de către ministru a unui certificat de respingere a ofertei reclamanților privind un contract de demolare pentru motive de siguranță națională constituia o încălcare a dreptului lor de acces la un tribunal independent și imparțial, prin aceea că contractul emis de ministru era o probă irefragabilă care împiedica orice jurisdicție să examineze temeinicia acestuia; și conform cărora respingerea menționată era constitutivă unei încălcări a dreptului la o bună reputație, astfel cum este protejat de articolul 8 din Convenție, a unei încălcări a dreptului la un recurs efectiv și a unei discriminări fondate pe convingerile lor religioase;\nReamintind că cauza a fost adusă în fața Curții de către Comisie la 9 iulie 1997 și de către Guvernul Regatului Unit la 11 iulie 1997;\nConsiderând că în hotărârea sa din 10 iulie 1998 Curtea, în unanimitate:\n- a hotărât că articolul 6 paragraful 1 din Convenție era aplicabil în speță și fusese încălcat;\n- a hotărât că nu era necesar să examineze capetele de cerere ale reclamanților întemeiate pe articolul 6 paragraful 1 din Convenție coroborat cu articolul 14 din Convenție și pe articolul 8 din Convenție luat izolat sau coroborat cu articolul 13 din Convenție;\n- a hotărât că Guvernul Statului pârât trebuia să verse, în termen de trei luni, lui Tinnelly, 15.000 lire sterline, soților McElduff 10.000 lire sterline cu titlu de reparație pentru pierderea de șanse, domnilor Patrick și Gerard Tinnelly 1.200,14 lire sterline pentru cheltuieli și că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă necapitalizabilă de 7,5% pe an, de la expirarea termenului menționat și până la plată;\n- a respins pretențiile reclamanților pentru restul;\nAvând în vedere Regulile adoptate de Comitetul Miniștrilor privind aplicarea articolului 54 din Convenție;\nFiind invitat Guvernul Statului pârât să-l informeze cu privire la măsurile luate ca urmare a hotărârii din 10 iulie 1998, având în vedere obligația pe care o are Regatul Unit de a se conforma acesteia conform articolului 53 din Convenție;\nConsiderând că, în timpul examinării acestei cauze de către Comitetul Miniștrilor, Guvernul Statului pârât a furnizat acestuia informații cu privire la măsurile luate care să permită evitarea unor noi încălcări similare celor constatate în prezenta hotărâre (aceste informații sunt rezumate în anexa la prezenta rezoluție);\nFiind asigurat că la 9 octombrie 1998, în termenul fixat, Guvernul Statului pârât a vărsat reclamanților sumele prevăzute în hotărârea din 10 iulie 1998,\nDeclară, după ce a luat cunoștință de informațiile furnizate de Guvernul Regatului Unit, că și-a îndeplinit funcțiile în temeiul articolului 54 din Convenție în prezenta cauză.\nAnexă la Rezoluția DH (2000) 49\nInformații furnizate de Guvernul Regatului Unit\ncu ocazia examinării cauzei Tinnelly & Sons Ltd și alții și McElduff și alții\nde către Comitetul Miniștrilor\nGuvernul Regatului Unit a informat Comitetul Miniștrilor cu privire la intrarea în vigoare, la 29 iulie 1999, a Regulamentului de procedură judiciară instituit prin Northern Ireland Act (Tribunal (Procedure) Rules 1999) („Regulamentul"). Acest Regulament definește practica și procedura care trebuie urmate în caz de recurs formulat în fața tribunalului constituit în temeiul articolului 91 din Northern Ireland Act din 1998 (denumit în continuare „tribunalul„).\nAceastă nouă lege a avut drept efect remedierea absenței unei proceduri de recurs cu privire la emiterea certificatelor, absență care fusese criticată în hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului. Conform articolului 7 din Regulament, orice persoană care dorește să facă apel poate notifica voința sa de a exercita dreptul său la recurs în fața tribunalului în termen de paisprezece zile de la notificarea care îi este făcută cu privire la emiterea unui astfel de certificat.\nCertificatele în cauză sunt cele la care se face referire la articolul 90 din legea din 1998, la articolul 80 din Ordonanța din 1998 privind echitatea condițiilor de angajare și de tratament în Irlanda de Nord (Fair Employment and Treatment (Northern Ireland) Order 1998(b)), la articolul 53Za din Ordonanța din 1976 privind discriminarea bazată pe sex în Irlanda de Nord (c) (Sex Discrimination (Northern Ireland) Order 1976 (c)) sau, încă, la articolul 41A din Ordonanța din 1997 privind relațiile interrasiale în Irlanda de Nord (Race Relations (Northern Ireland) Order 1997 (d)).\nConform articolului 3 (1) din Regulament, tribunalul, în exercitarea funcțiilor sale, trebuie să vegheze ca nicio informație contrară siguranței naționale, securității sau ordinii publice să nu fie divulgată și nici vreo informație care, în orice altă circumstanță, ar putea aduce atingere interesului general.\nÎn cele din urmă, Guvernul Regatului Unit a informat Comitetul Miniștrilor că hotărârea Curții Europene fusese publicată în European Human Rights Reports și că un raport al acesteia fusese făcut în Bulletin of Northern Ireland Law. Toți funcționarii Northern Ireland Office însărcinați să-l consilieze pe Ministrul pentru Irlanda de Nord în materie de emitere a certificatelor de tipul celor criticate în hotărâre au în prezent cunoștință de hotărârea Curții Europene.\nGuvernul consideră că măsurile adoptate de autoritățile Regatului Unit sunt de natură să împiedice în viitor orice încălcare similară celei constatate în această cauză și că, în consecință, Regatul Unit s-a conformat obligațiilor sale în temeiul articolului 53 din Convenție.

Résolution DH

(2000) 49

relative à l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme

du 10 juillet 1998

dans l’affaire Tinnelly & Sons Ltd et autres et McElduff et autres

contre le Royaume-Uni

(adoptée par le Comité des Ministres

le 10 avril 2000,

lors de la 704

e

réunion des Délégués des Ministres)

Le Comité des Ministres, en vertu de l’article

54 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (ci-après dénommée «la Convention»),

Vu l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 10 juillet 1998 dans l’affaire Tinnelly & Sons et autres et McElduff et autres et transmis à la même date au Comité des Ministres

;

Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouvent deux requêtes (n

os

20390/92 et 21322/93) dirigées contre le Royaume-Uni, introduites devant la Commission européenne des Droits de l’Homme respectivement les 27 mai 1992 et 26 août 1992 en vertu de l’article 25 de la Convention, par M. John Tinnelly & Sons Ltd, société à responsabilité limitée dont le siège est en Irlande du Nord, et MM. Patrick et Gérard Tinnelly et par MM. Kevin, Michael, Paddy et Barry McElduff, tous ressortissants britanniques, et que la Commission a déclaré recevables leurs griefs selon lequel la délivrance par le ministre d'un certificat rejetant le devis des requérants concernant un contrat de démolition pour raisons de sécurité nationale constituait une violation de leur droit d'accès à un tribunal indépendant et impartial en ce que le contrat délivré par le ministre était une preuve irréfragable empêchant toute juridiction d'en examiner le bien-fondé; et selon lequel ledit rejet était constitutif d'une violation au droit à une bonne réputation, tel que protégé par l'article 8 de la Convention, d'une violation au droit à un recours effectif et d'une discrimination fondée sur leurs convictions religieuses ;

Rappelant que l’affaire a été portée devant la Cour par la Commission le

9 juillet 1997 et par le Gouvernement du Royaume-Uni le 11 juillet 1997;

Considérant que dans son arrêt du 10 juillet 1998 la Cour, à l’unanimité:

-

a dit que l’article 6, paragraphe 1, de la Convention, était applicable en l’espèce et avait été violé ;

-

a dit qu’il n’était pas nécessaire d’examiner les griefs des requérants tirés de l’article 6, paragraphe 1, de la Convention combiné avec l’article 14 de la Convention, et de l’article 8 de la Convention pris isolément ou combiné avec l’article 13 de la Convention

;

-

a dit que le Gouvernement de l’Etat défendeur devait verser, dans les trois mois, à Tinnelly, 15 000 livres sterling, aux McElduff 10 000 livres sterling à titre de réparation pour perte de possibilités, à MM.

Patrick et Gérard Tinnelly 1

200.14 livres sterling pour dépens et que ces montants seraient à majorer d’un intérêt non-capitalisable de 7.5% l’an, à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement;

-

a rejeté les prétentions des requérants pour le surplus

;

Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’article 54 de la Convention

;

Ayant invité le Gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de l’arrêt du 10 juillet 1998, eu égard à l’obligation qu’a le Royaume-Uni de s’y conformer selon l’article 53 de la Convention

;

Considérant que lors de l’examen de cette affaire par le Comité des Ministres, le Gouvernement de l’Etat défendeur a donné à celui-ci des informations sur les mesures prises permettant d’éviter de nouvelles violations semblables à celles constatées dans le présent arrêt (ces informations sont résumées dans l’annexe à la présente résolution)

;

S’étant assuré que le 9 octobre 1998, dans le délai imparti, le Gouvernement de l’Etat défendeur a versé aux requérants les sommes prévues dans l’arrêt du 10 juillet 1998,

Déclare, après avoir pris connaissance des informations fournies par le Gouvernement du Royaume-Uni, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 54 de la Convention dans la présente affaire.

Annexe à la Résolution DH (2000) 49

Informations fournies par le Gouvernement du Royaume-Uni

lors de l’examen de l’affaire Tinnelly & Sons Ltd et autres et McElduff et autres

par le Comité des Ministres

Le Gouvernement du Royaume-Uni a informé le Comité des Ministres de l’entrée en vigueur, le 29 juillet 1999, du Règlement de procédure judiciaire institué par le

Northern Ireland Act

(

Tribunal (Procedure) Rules 1999) (

«

le Règlement

»

)

. Ce Règlement définit la pratique et la procédure à suivre en cas de recours formé devant le tribunal constitué en vertu de l'article 91 du

Northern Ireland Act

de 1998 (ci-après «le tribunal»).

Cette nouvelle loi a eu pour effet de remédier à l'absence d'une procédure de recours à l'égard de la délivrance des certificats, absence qui avait été critiquée dans l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme. Selon l'article 7 du Règlement, toute personne souhaitant faire appel peut notifier sa volonté d'exercer son droit de recours devant le tribunal dans les quatorze jours suivant la notification qui lui est faite de la délivrance d'un tel certificat.

Les certificats en question sont ceux dont il est fait état à l'article 90 de la loi de 1998, à l'article

80 de l'Ordonnance de 1998 concernant l’équité des conditions d'emploi et de traitement en Irlande du Nord (

Fair Employment and Treatment (Northern Ireland) Order 1998(b)

), à l'article 53Za de l'Ordonnance de 1976 concernant la discrimination fondée sur le sexe en Irlande du Nord

(c) (

Sex Discrimination (Northern Ireland) Order 1976 (c)

) ou encore à l'article 41A de l'Ordonnance de 1997 concernant les relations interraciales en Irlande du Nord (

Race Relations (Northern Ireland) Order

1997

(d)

).

Selon l'article 3 (1) du Règlement, le tribunal, dans l'exercice de ses fonctions, doit veiller à ce que ne soit divulguée aucune information contraire à la sûreté nationale, à la sécurité ou à l'ordre publics, ni aucune information qui, dans quelque autre circonstance que ce soit, serait susceptible de nuire à l'intérêt général.

Enfin, le Gouvernement du Royaume-Uni a informé le Comité des Ministres de ce que l’arrêt de la Cour européenne avait été publié dans les

European Human Rights Reports

et qu'un compte-rendu en avait été fait dans le

Bulletin of Northern Ireland Law

. Tous les fonctionnaires du

Northern Ireland Office

chargés de conseiller le Ministre pour l'Irlande du Nord en matière de délivrance de certificats du type de ceux critiqués dans l'arrêt ont à présent connaissance de l'arrêt de la Cour européenne.

Le gouvernement estime que les mesures adoptées par les autorités du Royaume-Uni sont de nature à empêcher à l'avenir toute violation similaire à celle constatée dans cette affaire et que, par voie de conséquence, le Royaume-Uni s'est conformé à ses obligations en vertu de l'article

53 de la Convention.