AFFAIRE HOOD CONTRE LE ROYAUME-UNI

1 Rezoluția DH (2000) 82

2 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului

3 din 18 februarie 1999

4 în cauza Hood împotriva Regatului Unit

5 (adoptată de Comitetul de Miniștri la 29 mai 2000,

6 la cea de-a 709

7 -a

8 reuniune a Delegaților Miniștrilor)

9 Comitetul de Miniștri, în temeiul articolului 46, paragraful 2, din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11 (denumită în continuare „Convenția"),

10 Având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 18 februarie 1999 în cauza Hood și transmisă la aceeași dată Comitetului de Miniștri în temeiul articolului 46 din Convenție

11 ;

12 Reamintind că la originea acestei cauze se află o cerere (nr. 27267/95) îndreptată împotriva Regatului Unit, introdusă în fața Comisiei Europene a Drepturilor Omului la 18 aprilie 1995 în temeiul articolului 25 din Convenția nemodificată, de dl

13 David Hood, cetățean britanic, și că Comisia a declarat admisibile capetele de cerere potrivit cărora acesta nu fusese adus de îndată după arestarea sa în fața unui judecător sau a unui alt magistrat abilitat prin lege să exercite funcții judiciare

14 ; nu dispusese de niciun recurs conform articolului 5, paragraful 4, pentru a contesta menținerea sa în detenție

15 ; nu avusese drept la reparație sau nu dispusese de un recurs intern efectiv pentru a expune aceste capete de cerere, iar cauza sa nu fusese examinată în mod echitabil și public de o instanță independentă și imparțială, instituită prin lege

16 ;

17 Reamintind că respectiva cauză a fost adusă în fața Curții de Guvernul Regatului Unit la 14

18 august 1998

19 ;

20 Considerând că în hotărârea sa din 18 februarie 1999 Curtea:

21 -

22 a hotărât, în unanimitate, că a existat o încălcare a articolului 5, paragraful 3, din Convenție

23 ;

24 -

25 a hotărât, în unanimitate, că nu a existat o încălcare a articolului 5, paragraful 4, din Convenție

26 ;

27 -

28 a hotărât, în unanimitate, că a existat o încălcare a articolului 5, paragraful 5, din Convenție

29 ;

30 -

31 a hotărât, în unanimitate, că nu era necesar să se examineze cauza și sub articolul

32 13 din Convenție

33 ;

34 -

35 a hotărât, în unanimitate, că a existat o încălcare a articolului 6, paragraful 1, din Convenție

36 ;

37 -

38 a hotărât, cu șaisprezece voturi împotriva unu, că prezenta hotărâre constituia în sine o satisfacție echitabilă suficientă cu titlu de orice prejudiciu moral suferit de reclamant

39 ;

40 -

41 a hotărât, în unanimitate, că Guvernul Statului pârât trebuia să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 10

42 500

43 lire

44 sterline cu titlu de cheltuieli de judecată, TVA inclus, și că această sumă urma să fie majorată cu o dobândă simplă de 7,5 % pe an de la expirarea termenului menționat și până la plată

45 ;

46 -

47 a respins, în unanimitate, pretențiile reclamantului pentru rest

48 ;

49 Având în vedere Regulile adoptate de Comitetul de Miniștri privind aplicarea articolului 54 din Convenție, reguli care, pentru moment, se aplică prin analogie cauzelor care țin de articolul

50 46, paragraful 2, din Convenția astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11

51 ;

52 Având invitat Guvernul Statului pârât să-l informeze despre măsurile luate ca urmare a hotărârii din 18 februarie 1999, având în vedere obligația Regatului Unit de a se conforma acesteia conform articolului 46, paragraful 1, din Convenție

53 ;

54 Considerând că în cadrul examinării acestei cauze de către Comitetul de Miniștri, Guvernul Statului pârât a oferit acestuia informații despre măsurile luate care permit evitarea unor noi încălcări similare celor constatate în prezenta hotărâre, informații rezumate în anexa la prezenta rezoluție

55 ;

56 Asigurându-se că la 7 mai 1999, în termenul stabilit, Guvernul Statului pârât plătise reclamantului suma prevăzută în hotărârea din 18 februarie 1999,

57 Declară, după ce a luat cunoștință de informațiile furnizate de Guvernul Regatului Unit, că și-a îndeplinit funcțiile în temeiul articolului 46, paragraful 2, din Convenție în prezenta cauză.

Résolution DH (2000) 82

relative à l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme

du 18 février 1999

dans l’affaire Hood contre le Royaume-Uni

(adoptée par le Comité des Ministres le 29 mai 2000,

lors de la 709

e

réunion des Délégués des Ministres)

Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales telle qu’amendée par le Protocole n° 11 (ci-après dénommée «la Convention»),

Vu l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 18 février 1999 dans l’affaire Hood et transmis à la même date au Comité des Ministres en vertu de l’article 46 de la Convention

;

Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouve une requête (n° 27267/95) dirigée contre le Royaume-Uni, introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 18 avril 1995 en vertu de l’article 25 de la Convention non amendée, par M.

David Hood, ressortissant britannique, et que la Commission a déclaré recevables les griefs selon lesquels il n’avait pas été traduit aussitôt après son arrestation devant un juge ou un autre magistrat habilité par la loi à exercer des fonctions judiciaires

; il n’avait disposé d’aucun recours conforme à l’article 5, paragraphe 4, pour contester son maintien en détention

; il n’avait pas eu droit à réparation ou disposé d’un recours interne effectif pour exposer ces griefs et sa cause n’avait pas été entendue équitablement et publiquement par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi

;

Rappelant que l’affaire a été portée devant la Cour par le Gouvernement du Royaume-Uni le 14

août 1998

;

Considérant que dans son arrêt du 18 février 1999 la Cour :

-

a dit, à l’unanimité, qu’il y avait eu violation de l’article 5, paragraphe 3, de la Convention

;

-

a dit, à l’unanimité, qu’il n’y avait pas eu violation de l’article 5, paragraphe 4, de la Convention

;

-

a dit, à l’unanimité, qu’il y avait eu violation de l’article 5, paragraphe 5, de la Convention

;

-

a dit, à l’unanimité, qu’il n’était pas nécessaire d’examiner également l’affaire sous l’article

13, de la Convention

;

-

a dit, à l’unanimité, qu’il y avait eu violation de l’article 6, paragraphe 1, de la Convention

;

-

a dit, par seize voix contre une, que le présent arrêt constituait en soi une satisfaction équitable suffisante au titre de tout dommage moral subi par le requérant

;

-

a dit, à l’unanimité, que le Gouvernement de l’Etat défendeur devait verser au requérant, dans les trois mois, 10

500

livres

sterling au titre des frais et dépens, TVA incluse, et que ce montant serait à majorer d’un intérêt simple de 7.5 % l’an à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement

;

-

a rejeté, à l’unanimité, les prétentions du requérant pour le surplus

;

Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’article 54 de la Convention, règles qui, dans l’immédiat, s’appliquent par analogie aux affaires relevant de l’article

46, paragraphe 2, de la Convention telle qu’amendée par le Protocole n° 11

;

Ayant invité le Gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de l’arrêt du 18 février 1999, eu égard à l’obligation qu’a le Royaume-Uni de s’y conformer selon l’article 46, paragraphe 1, de la Convention

;

Considérant que lors de l’examen de cette affaire par le Comité des Ministres, le Gouvernement de l’Etat défendeur a donné à celui-ci des informations sur les mesures prises permettant d’éviter de nouvelles violations semblables à celles constatées dans le présent arrêt, informations résumées dans l’annexe à la présente résolution

;

S’étant assuré que le 7 mai 1999, dans le délai imparti, le Gouvernement de l’Etat défendeur a versé au requérant la somme prévue dans l’arrêt du 18 février 1999,

Déclare, après avoir pris connaissance des informations fournies par le Gouvernement du Royaume-Uni, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire.