CASE OF DOWNING AGAINST THE UNITED KINGDOM

Rezoluția ResDH(2001)105 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 6 iunie 2000 (finală la 6 septembrie 2000) în cazul Downing împotriva Regatului Unit (Aprobată de Comitetul de Miniștri la 23 iulie 2001 la ședința 760 a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 11 (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza de declin pronunțată la 6 iunie 2000 și transmisă Comitetului de Miniștri odată ce a devenit finală în temeiul articolelor 44 și 46 din convenție; reamintind că cazul a fost originat într-o cerere (nr. 36525/97) împotriva Regatului Unit, depusă la 18 aprilie 1997 la Comisia Europeană a Drepturilor Omului în temeiul articolului 25 din Convenția de către dl Stephen Downing, un național britanic, și că Curtea, deținută din cauza în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11, a declarat admisibilă plângerea conform căreia reclamantul nu a putut obține o revizuire judiciară a legii reținutului său continuu în timpul plăcerii Majestății Sale; întrucât, în hotărârea sa din 6 iunie 2000, Curtea, după ce a luat act oficial de o soluție prietenoasă atinsă de Guvernul Statului pârât și de reclamantul ,

și având în vedere că decontarea s-a bazat pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale, a hotărât, în unanimitate, să scoată cazul din lista sa; întrucât, în cadrul soluționării prietenoase menționate mai sus, s-a convenit că Guvernul Regatului Unit va plăti reclamantului suma de 500 de lire sterline în ceea ce privește prejudiciile morale, precum și costurile juridice rezonabile și necesare suportate; Amintind că art. 44 alineatul (2) din Regulamentul Curții prevede că socoteala unei cauze se efectuează prin intermediul unei hotărâri pe care președintele le transmite Comitetului de Miniștri după ce devine finală pentru a-l permite să supravegheze, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenție, executarea oricăror întreprinderi care ar fi putut fi atașate la discontinuarea sau soluția acestei chestiuni; având în vedere normele adoptate de Comitetul de miniștri privind aplicarea articolului 46 alineatul (2) din convenție; Având în vedere faptul că, la 21 august 2000, Guvernul Statului pârât a plătit reclamantului suma prevăzută în soluționarea prietenoasă și reamintind că deja au fost luate măsuri pentru a evita noi încălcări ale aceleiași tipuri în viitor, în special în contextul cazurilor Hussain și Singh (Rezoluții DH(1998)149 și, respectiv, DH(1998)150), Declară,

după ce a luat act de informațiile furnizate de Guvernul Regatului Unit, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în acest caz.

Resolution ResDH(2001)105 concerning the judgment of the European Court of Human Rights of 6 June 2000 (final on 6 September 2000) in the case of Downing against the United Kingdom (Adopted by the Committee of Ministers on 23 July 2001 at the 760 th meeting of the Ministers’ Deputies) The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms as amended by Protocol No. 11 (hereinafter referred to as “the Convention”), Having regard to the judgment of the European Court of Human Rights in the Downing case delivered on 6 June 2000 and transmitted to the Committee of Ministers once it had become final under Articles 44 and 46 of the Convention; Recalling that the case originated in an application (No. 36525/97) against the United Kingdom, lodged with the European Commission of Human Rights on 18 April 1997 under former Article 25 of the Convention by Mr Stephen Downing, a British national, and that the Court, seized of the case under Article 5, paragraph 2, of Protocol No. 11, declared admissible the complaint according to which the applicant had been unable to obtain a judicial review of the lawfulness of his continued detention during Her Majesty’s Pleasure; Whereas in its judgment of 6 June 2000 the Court,

after having taken formal note of a friendly settlement reached by the Government of the respondent state and the applicant s , and having been satisfied that the settlement was based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols, decided, unanimously to strike the case out of its list; Whereas under the above-mentioned friendly settlement it was agreed that the Government of the United Kingdom would pay the applicant the sum of 500 pounds sterling in respect of non-pecuniary damage together with reasonable and necessary legal costs incurred; Recalling that Rule 44, paragraph 2, of the Rules of the Court provides that the striking-out of a case shall be effected by means of a judgment which the President shall forward to the Committee of Ministers once it has become final in order to allow it to supervise, in accordance with Article 46, paragraph 2 of the Convention, the execution of any undertakings which may have been attached to the discontinuance or solution of the matter; Having regard to the Rules adopted by the Committee of Ministers concerning the application of Article 46, paragraph 2, of the Convention; Having satisfied itself that on 21 August 2000,

the Government of the respondent state paid the applicant the sum provided for in the friendly settlement and recalling that measures had already been taken to avoid new violations of the same kind in the future, notably in the context of the cases of Hussain and Singh (Resolutions DH(1998)149 and DH(1998)150 respectively), Declares, after having taken note of the information supplied by the Government of the United-Kingdom, that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in this case.