Oldham împotriva Regatului Unit

Rezoluția ResDH(2001) 160 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 26 septembrie 2000 (definită la 26 decembrie 2000) în cauza Oldham împotriva Regatului Unit (adoptată de Comitetul de Miniștri la 17 decembrie 2001, cu ocazia reuniunii 775 a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11 (denumită în continuare "Convenția") Având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 26 septembrie 2000 în cauza Oldham și transmisă definitiv Comitetului miniștrilor în temeiul articolelor 44 și 46 din convenție, Reamintind faptul că la originea acestei cauze se află o cerere (nr. 36273/97) formulată împotriva Regatului Unit, introdusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 10 iulie 1996 în temeiul fostului articol 25 din Convenție, de către dl. Eric Oldham, resortisant britanic, și Curtea, sesizată cu această cauză în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11, a declarat admisibil faptul că nu s-a recurs la o scurtă perioadă de timp la legalitatea detenției reclamantului, condamnat la o pedeapsă permanentă discreționară,

un interval de doi ani fiind stabilit pentru următoarea examinare a menținerii sale în detenție în fața Comisiei de eliberare condiționată; întrucât, în hotărârea sa din 26 septembrie 2000, Curtea, în unanimitate; - a declarat că a avut loc o încălcare a articolului 5 alineatul (4) din Convenție; - a declarat că guvernul statului pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă, 1 000 de lire sterline pentru prejudicii morale, 500 de lire sterline pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, minus 4 100 de franci francezi care urmează să fie convertite în lire sterline la cursul de schimb aplicabil la data hotărârii respective și că aceste sume ar trebui să majoreze cu un interes simplu de - a respins pretențiile reclamantului privind satisfacția echitabilă pentru surplus; având în vedere normele adoptate de Comitetul de Miniștri privind aplicarea art. 46 alin. (2) din Convenție; După ce a invitat guvernul din statul membru pârât să ia măsurile luate ca urmare a hotărârii din 26 septembrie 2000, având în vedere obligația Regatului Unit de a se conforma în conformitate cu art. 46 alin. (1) din Convenție; Având în vedere că, la examinarea acestei cauze, guvernul statului pârât a reamintit că măsurile au fost deja adoptate pentru a evita noi încălcări similare celor constatate în prezenta cauză,

în special cu adoptarea articolelor 28-34 din Legea din 1997 privind sancțiunile penale din 1 ianuarie 1997 octombrie 1997 (a se vedea Rezoluția DH (98) 149 în cauza Hussain împotriva Regatului Unit și Rezoluția DH (98) 150 în cauza Singh împotriva Regatului Unit) și a indicat faptul că Hotărârea Curții a fost transmisă autorităților direct vizate; În conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenție în prezenta cauză, guvernul statului pârât a plătit reclamantului sumele prevăzute în hotărârea din 26 septembrie 2000, după ce a luat cunoștință de informațiile furnizate de guvernul Regatului Unit, pe care le-a îndeplinit în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție.

Résolution ResDH(2001)160 relative à l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme du 26 septembre 2000 (définitif le 26 décembre 2000) dans l’affaire Oldham contre le Royaume-Uni (adoptée par le Comité des Ministres le 17 décembre 2001, lors de la 775 e réunion des Délégués des Ministres) Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales telle qu’amendée par le Protocole n° 11 (ci-après dénommée «la Convention»), Vu l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 26 septembre 2000 dans l’affaire Oldham et transmis une fois définitif au Comité des Ministres en vertu des articles 44 et 46 de la Convention ; Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouve une requête (n° 36273/97) dirigée contre le Royaume-Uni, introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 10 juillet 1996 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention, par M. Eric Oldham, ressortissant britannique, et que la Cour, saisie de cette affaire en vertu de l’article 5, paragraphe 2, du Protocole n° 11, a déclaré recevable le grief concernant l’absence de recours à bref délai de la légalité de la détention du requérant, condamné à une peine perpétuelle discrétionnaire,

un intervalle de deux ans ayant été fixé pour le prochain examen de son maintien en détention devant la Commission de libération conditionnelle ; Considérant que dans son arrêt du 26 septembre 2000 la Cour, à l’unanimité ; - a dit qu’il y avait eu violation de l’article 5, paragraphe 4, de la Convention ; - a dit que le gouvernement de l’Etat défendeur devait verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif, 1 000 livres sterling pour préjudice moral, 500 livres sterling au titre des frais et dépens, moins 4 100 francs français à convertir en livres sterling au taux de change applicable à la date de cet arrêt et que ces montants seraient à majorer d’un intérêt simple de 7,5% l’an à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement ; - a rejeté les prétentions du requérant en matière de satisfaction équitable pour le surplus ; Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention ; Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de l’arrêt du 26 septembre 2000, eu égard à l’obligation qu’a le Royaume-Uni de s’y conformer selon l’article 46, paragraphe 1, de la Convention ; Considérant que lors de l’examen de cette affaire,

le gouvernement de l’Etat défendeur a rappelé que des mesures avaient déjà été adoptées pour éviter de nouvelles violations semblables à celles constatées dans la présente affaire, avec notamment l’adoption des articles 28 à 34 de la loi de 1997 relative aux sanctions pénales du 1 er octobre 1997 (voir la Résolution DH (98) 149 dans l’affaire Hussain contre le Royaume-Uni et la Résolution DH (98) 150 dans l’affaire Singh contre le Royaume-Uni), et a indiqué que l’arrêt de la Cour avait été transmis aux autorités directement concernées ; S’étant assuré que le 29 décembre 2000, dans le délai imparti, le gouvernement de l’Etat défendeur avait versé au requérant les sommes prévues dans l’arrêt du 26 septembre 2000, Déclare, après avoir pris connaissance des informations fournies par le Gouvernement du Royaume-Uni, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire.