Tinnelly & Sons LTD și alții și McELDUFF și alții împotriva Regatului Unit

Rezoluția DH (2000) 49 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 10 iulie 1998 în cazul Tinnelly & Sons Ltd și alții și McElduff și alții împotriva Regatului Unit (Adoptat de Comitetul de Miniștri la 10 aprilie 2000 la a 704-a ședință a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 54 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumit în continuare „Convenția”), Având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din Tinnelly & Sons Ltd și alții și McElduff și al altor cazuri pronunțate la 10 iulie 1998 și transmis în aceeași zi Comitetului Miniștrilor; reamintind că cazul a fost originat în două cereri (Nus.

20390/92 și 21322/93) împotriva Regatului Unit, depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 27 mai 1992 și, respectiv, la 26 august 1992, în conformitate cu art. 25 din Convenția, de dl John Tinnelly & Sons Ltd, o societate limitată cu sede în Irlanda de Nord, de dr. Patrick și Gerard Tinnelly și de dr.

Kevin, Michael, Paddy și Barry McElduff, toate resortisanții britanici, și că Comisia a declarat admisibilă plângerile că emiterea unui certificat de către ministru a respins oferta de achiziții pentru un contract de demolare pentru motive de securitate națională constituie o încălcare a dreptului lor de acces la un tribunal independent și imparțial, în sensul că certificatul concluzual emis de ministru a împiedicat instanțele să se ocupe de fondurile sale și că acest refuz constituie o încălcare a dreptului la o bună reputație, astfel cum este protejat de art. 8 din Convenție, o încălcare a dreptului la un remediere efectiv și o discriminare a unei motive religioase; Amintind că cazul a fost prezentat în fața Curții la 9 iulie 1997 de către Comisie și de către Guvernul Regatului Unit la 11 iulie 1997; întrucât în hotărârea sa din 10 iulie 1998 Curtea, în unanimitate: a susținut că art. 6, alineatul (1) din Convenție, se aplică în cazul instantaneu și a fost încălcat; a susținut că nu a fost necesar să se ia în considerare plângerile reclamanților în temeiul articolului 6 alineatul (1) din convenție, coroborat cu art. 14 din convenție, și în conformitate cu art. 8 din convenție, fie singur sau coroborat cu art. 13 din convenție; a susținut că Guvernul Statului pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni, la Tinnelly,

15 000 de lire sterline și la McElduffs 10 000 de lire sterline prin intermediul compensației pentru pierderea oportunității, dl Patrick Tinnelly și dl Gerard Tinnelly, 1 200,14 lire sterline în ceea ce privește cheltuielile și că dobânzile simple la o rată anuală de 7,5% vor fi plătite pe sumele respective de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare; având în vedere normele adoptate de Comitetul de miniștri în ceea ce privește aplicarea articolului 54 din Convenție; având în vedere obligația Regatului Unit în temeiul articolului 53 din Convenție de a respecta aceasta, după ce a invitat Guvernul Statului pârât să-l informeze cu privire la măsurile luate în urma hotărârii din 10 iulie 1998; întrucât în timpul examinării cazului de către Comitetul de Miniștri, Guvernul Statului pârât a furnizat Comitetului informații cu privire la măsurile luate pentru prevenirea noilor încălcări de la fel ca cele găsite în prezenta hotărâre; aceste informații figurează în apendicele prezentei rezoluții; Având în vedere că, la 9 octombrie 1998, în termenul stabilit, Guvernul Statului pârât a plătit reclamanților sumele prevăzute în hotărârea din 10 iulie 1998, Declarații, după ce au luat act de informațiile furnizate de Guvernul Regatului Unit, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 54 din Convenție în acest caz.

Apendicele la Rezoluția DH (2000) 49 Informații furnizate de Guvernul Regatului Unit în cursul examinării cazului Tinnelly & Sons Ltd și alții și McElduff și alții de către Comitetul de Miniștri Guvernul Regatului Unit au informat Comitetul de Miniștri că, la 29 iulie 1999, Tribunalul din Legea Irlandei de Nord (Procedură) Regulamentul 1999 („Regulile Tribunalului”) a intrat în vigoare. Regulile Tribunalului prevăd practicile și procedurile care urmează să fie urmate cu privire la apelurile în favoarea Tribunalului înființate în temeiul articolului 91 din Legea privind Irlanda de Nord din 1998 („Tribunal”). În conformitate cu noua lege, absența unui proces de recurs în legătură cu eliberarea certificatelor criticate în hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului a fost remediată.

În temeiul articolului 7 din Regulamentul Tribunalului, un recurent poate exercita dreptul de recurs în fața Tribunalului prin notificarea unui recurs în termen de 14 zile de la primirea notificării că un certificat a fost eliberat. Certificatele în cauză sunt cele menționate la art. 90 din Legea din 1998, art. 80 din Ordinul privind ocuparea forței de muncă și tratament echitabil (Irlanda de Nord) 1998 litera (b), art. 53Za din Ordinul privind discriminarea sexuală (Irlanda de Nord) 1976 litera (c) sau art. 41A din Ordinul privind relațiile raciale (Irlanda de Nord) 1997 litera (d). În conformitate cu art. 3 alineatul (1), Tribunalul, în exercitarea funcțiilor sale, asigură faptul că informațiile nu sunt divulgate în contradicție cu interesul securității naționale, siguranței publice sau al ordinului public sau în orice altă circumstanță în care divulgarea poate afecta un interes public.

În cele din urmă, Guvernul Regatului Unit a informat Comitetul de Miniștri că hotărârea Curții Europene a fost publicată în rapoartele europene privind drepturile omului și a fost menționată în Bulletinul Legii Irlandei de Nord. Toți oficialii de la Biroul Irlandei de Nord care au consiliat Secretarul de Stat pentru Irlanda de Nord cu privire la eliberarea certificatelor criticate în hotărâre sunt acum conștienți de hotărârea Curții Europene. Guvernul consideră că măsurile adoptate de autoritățile Regatului Unit împiedică orice risc de încălcări suplimentare asemănătoare celor constatate în acest caz și că, prin urmare, Regatul Unit a respectat obligațiile sale în temeiul articolului 53 din Convenție în acest caz.

Resolution DH (2000) 49 concerning the judgment of the European Court of Human Rights of 10 july 1998 in the case of Tinnelly & sons Ltd and others and McElduff and others against the United Kingdom (Adopted by the Committee of Ministers on 10 April 2000 at the 704th meeting of the Ministers’ Deputies) The Committee of Ministers, under the terms of Article 54 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (hereinafter referred to as “the Convention”), Having regard to the judgment of the European Court of Human Rights in the Tinnelly & Sons Ltd and others and McElduff and others case delivered on 10 July 1998 and transmitted the same day to the Committee of Ministers; Recalling that the case originated in two applications (Nos.

20390/92 and 21322/93) against the United Kingdom, lodged with the European Commission of Human Rights on 27 May 1992 and 26 August 1992 respectively under Article 25 of the Convention by Mr John Tinnelly & Sons Ltd, a limited company based in Northern Ireland, and Messrs Patrick and Gerard Tinnelly and by Messrs Kevin, Michael, Paddy and Barry McElduff, all British nationals, and that the Commission declared admissible their complaints that the issuing of a certificate by the Minister rejecting the applicants’ tender for a demolition contract for national security reasons amounted to a breach of their right to access to an independent and impartial tribunal in that the conclusive certificate issued by the Minister prevented the courts from dealing with its merits and that this refusal constituted a violation of the right to a good reputation, as protected by Article 8 of the Convention, a violation of the right to an effective remedy and a discrimination on religious grounds; Recalling that the case was brought before the Court by the Commission on 9 July 1997 and by the Government of the United Kingdom on 11 July 1997; Whereas in its judgment of 10 July 1998 the Court, unanimously: - held that Article 6, paragraph 1 of the Convention, was applicable in the instant case and had been violated;

- held that it was not necessary to consider the applicants’ complaints under Article 6, paragraph 1, of the Convention in conjunction with Article 14 of the Convention, and under Article 8 of the Convention either alone or in conjunction with Article 13 of the Convention; - held that the Government of the respondent State was to pay, within three months, to Tinnelly, 15 000 pounds sterling and the McElduffs 10 000 pounds sterling by way of compensation for loss of opportunity, Mr Patrick Tinnelly and Mr Gerard Tinnelly, 1 200.14 pounds sterling in respect of expenses and that simple interest at an annual rate of 7.5% would be payable on those sums from the expiry of the above-mentioned three months until settlement; - dismissed the remainder of the applicants’ claim for just satisfaction; Having regard to the Rules adopted by the Committee of Ministers concerning the application of Article 54 of the Convention; Having invited the Government of the respondent State to inform it of the measures which had been taken in consequence of the judgment of 10 July 1998, having regard to the United Kingdom’s obligation under Article 53 of the Convention to abide by it; Whereas during the examination of the case by the Committee of Ministers,

the Government of the respondent State gave the Committee information about the measures taken preventing new violations of the same kind as those found in the present judgment; this information appears in the appendix to this resolution; Having satisfied itself that on 9 October 1998, within the time-limit set, the Government of the respondent State paid the applicants the sums provided for in the judgment of 10 July 1998, Declares, after having taken note of the information supplied by the Government of the United Kingdom, that it has exercised its functions under Article 54 of the Convention in this case.

Appendix to Resolution DH (2000) 49 Information provided by the Government of the United Kingdom during the examination of the case of Tinnelly & Sons Ltd and others and McElduff and others by the Committee of Ministers The Government of the United Kingdom informed the Committee of Ministers that on 29 July 1999, the Northern Ireland Act Tribunal (Procedure) Rules 1999 (“the Tribunal Rules”) came into force. The Tribunal Rules prescribe the practice and procedure to be followed on appeals to the Tribunal established under section 91 of the Northern Ireland Act 1998 (“Tribunal”). Under the new Act, the absence of an appeal process in relation to the issuing of certificates which was criticised in the judgment of the European Court of Human Rights has been remedied.

Under Rule 7 of the Tribunal Rules, an appellant may exercise his right of appeal to the Tribunal by giving notice of an appeal within 14 days of receiving notice that a certificate has been issued. The certificates in question are those referred to in section 90 of the 1998 Act, Article 80 of the Fair Employment and Treatment (Northern Ireland) Order 1998(b), Article 53Za of the Sex Discrimination (Northern Ireland) Order 1976 (c) or Article 41A of the Race Relations (Northern Ireland) Order 1997(d). According to Rule 3 (1), the Tribunal, when exercising its functions, shall secure that information is not disclosed contrary to the interest of national security, public safety or public order or in any other circumstances where disclosure is likely to harm a public interest.

Lastly, the Government of the United Kingdom informed the Committee of Ministers that the judgment of the European Court had been published in the European Human Rights Reports and had been referred to in the Bulletin of Northern Ireland Law. All Northern Ireland Office officials responsible for advising the Secretary of State for Northern Ireland on the issuing of certificates which were criticised in the judgment are now aware of the judgment of the European Court. The Government considers that the measures adopted by the authorities of the United Kingdom prevent any risk of further violations similar to those found in this case and that, consequently, the United Kingdom has complied with its obligations under Article 53 of the Convention in this case.