DONNELLY AGAINST THE UNITED KINGDOM

Rezoluția finală ResDH(2002)74 Cererea privind drepturile omului nr. 29374/95 Donnelly împotriva Regatului Unit (aprobată de Comitetul de miniștri la 24 iunie 2002 la a 798-a ședință a Deputaților miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 32 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare „Convenția”), Având în vedere Rezoluția provizorie DH (99) 359, adoptată la 9 iunie 1999 în cazul Donnelly împotriva Regatului Unit, în care Comitetul de Miniștri a hotărât că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție, având în vedere faptul că reclamantul nu a primit o audiere echitabilă de către un tribunal independent și imparțial în ceea ce privește procedurile judiciare-marțială cu privire la el și să facă public raportul Comisiei Europene pentru Drepturile Omului; întrucât Comitetul miniștrilor a examinat propunerile formulate de Comisie în transmiterea raportului său în ceea ce privește doar satisfacția care trebuie acordat reclamantului, propuneri completate printr-o scrisoare a președintelui Comisiei din 30 octombrie 1999; întrucât, în cadrul celei de-a 695-a ședințe a Deputaților Miniștrilor, Comitetul de Miniștri, de acord cu propunerile Comisiei, deținute prin o decizie adoptată la 14 februarie 2000, în conformitate cu art. 32 alin. (2) din Convenție, că guvernul statului reclamant trebuia să plătească reclamantului ca o satisfacție echitabilă, în termen de trei luni, 2 000 de lire sterline în ceea ce privește costurile și cheltuielile, și că dobânzile ar trebui să fie plătite pe orice sumă nejustificată, calculată pe baza fiecărei luni de întârziere întregime, la rata legală aplicabilă la data prezentei decizii, având în vedere că dobântul ar putea proveni de la expirarea termenului până la plata integrală a fost pusă la dispoziția reclamantului; întrucât Comitetul de Miniștri a invitat Guvernul Statului pârât să-l informeze cu privire la măsurile luate în urma deciziilor sale din 9 iunie 1999 și 14 februarie 2000, având în vedere obligația Regatului Unit în temeiul articolului 32 alineatul (4) din Convenția de a le respecta; întrucât în cadrul examinării cazului de către Comitetul de Miniștri, Guvernul Statului pârât a reamintit că deja au fost luate măsuri pentru a evita noi încălcări ale aceleiași tipuri ca cele constatate în acest caz, în special prin intrarea în vigoare la 1 aprilie 1997 din Legea privind forțele armate din 1996, care a modificat dispozițiile relevante ale Legii armate din 1955 și din Legea privind forțele aeriene din 1955 (a se vedea Rezoluția DH (98) 11 în cazul Findlay și Rezoluția DH (98) 12 în cazul Coyne), și a indicat că raportul Comisiei, precum și deciziile Comitetului miniștri au fost trimise autorităților în mod direct în cauză; întrucât Comitetul de Miniștri s-a convins că, la 5 mai 2000, în termenul stabilit, Guvernul Statului pârât a plătit reclamantului suma totală de 2 000 de lire sterline ca o simplă satisfacție, Declară, după luarea în considerare a măsurilor luate de Guvernul Regatului Unit, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 32 din Convenție în acest caz.

Final Resolution ResDH(2002)74

Human Rights

Application No. 29374/95

Donnelly against the United Kingdom

(Adopted by the Committee of Ministers on 24 June 2002

at the 798th meeting of the Ministers’ Deputies)

The Committee of Ministers, under the terms of former Article 32 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (hereinafter referred to as “the Convention”),

Having regard to Interim Resolution DH (99) 359, adopted on 9 June 1999 in the case of Donnelly against the United Kingdom, in which the Committee of Ministers decided that there had been a violation of Article 6, paragraph 1, of the Convention on account of the fact that the applicant was not given a fair hearing by an independent and impartial tribunal in respect of the court-martial proceedings

against him

,

and to make public the report of the European Commission of Human Rights;

Whereas the Committee of Ministers examined the proposals made by the Commission when transmitting its report as regards just satisfaction to be awarded to the applicant, proposals supplemented by a letter of the President of the Commission dated 30 October 1999;

Whereas at the 695th meeting of the Ministers’ Deputies, the Committee of Ministers, agreeing with the Commission’s proposals, held by a decision adopted on 14 February 2000, in accordance with former Article 32, paragraph 2, of the Convention, that the government of the respondent state was to pay the applicant as just satisfaction, within three months, 2 000 pounds Sterling in respect of costs and expenses, and that interest should be payable on any unpaid sum, calculated on the basis of each full elapsed month of delay at the statutory rate applicable on the date of this decision, it being understood that the interest would accrue from the expiry of the time-limit until full payment was placed at the disposal of the applicant;

Whereas the Committee of Ministers invited the government of the respondent state to inform it of the measures taken following its decisions of 9 June 1999 and 14 February 2000, having regard to the United Kingdom’s obligation under former Article 32, paragraph 4, of the Convention to abide by them;

Whereas during the examination of the case by the Committee of Ministers, the government of the respondent state recalled that measures had already been taken to avoid new violations of the same kind as the one found in this case, notably through the entry into force on 1 April 1997 of the Armed Forces Act 1996 which amended the relevant provisions of the Army Act 1955 and the Air Force Act 1955 (see Resolution DH (98) 11 in the Findlay case and Resolution DH (98) 12 in the Coyne case), and indicated that the Commission’s report as well as the Committee of Ministers’ decisions had been sent out to the authorities directly concerned;

Whereas the Committee of Ministers satisfied itself that on 5 May 2000, within the time-limit set, the Government of the respondent State had paid the applicant the total sum of 2 000 pounds Sterling as just satisfaction,

Declares, after having taken note of the measures taken by the Government of the United Kingdom, that it has exercised its functions under former Article 32 of the Convention in this case.