B.E.V. AGAINST THE UNITED KINGDOM
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Art. 6-1;Just satisfaction
B.E.V. AGAINST THE UNITED KINGDOM (CtEDO, 2000)
Rezoluția finală DH (2000) 91 Aplicația Drepturilor Omului nr. 29717/96 B.E.V. împotriva Regatului Unit (Aprobată de Comitetul de Miniștri la 24 iulie 2000 la a 716-a ședință a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de Miniștri, în conformitate cu art. 32 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare „Convenția”); având în vedere Rezoluția provizorie DH (99) 358, adoptată la 9 iunie 1999 în cazul B.E.V. împotriva Regatului Unit, în care Comitetul de miniștri a decis că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) 1 din Convenția, în măsura în care reclamantul nu a avut o audiere corectă și publică de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege în contextul anumitor proceduri penale aduse împotriva lui în fața unei instanțe navale marțiale și a hotărât să facă public raportul Comisiei Europene a Drepturilor Omului; întrucât Comitetul de miniștri a examinat propunerile făcute de Comisie în transmiterea raportului său în ceea ce privește doar satisfacția care trebuie acordate reclamantului, propuneri completate cu o scrisoare a președintelui Comisiei din 30 octombrie 1999; întrucât, în cadrul celei de-a 695-a ședințe a Deputaților Miniștrilor, Comitetul de Miniștri, de acord cu propunerile Comisiei, deținute prin decizia adoptată la 14 februarie 2000, în conformitate cu art. 32 alin. (2) din Convenție, că Guvernul Statului pârât trebuie să plătească reclamantului ca o justă satisfacție, în termen de trei luni, 3 601.37 sterling pentru costurile și cheltuielile, iar dobânzile ar trebui să fie plătite pe orice sumă nerambursată, calculată pe baza fiecărei luni de întârziere întregi, la rata legală aplicabilă la data prezentei decizii, fiind înțeles că dobânzile ar fi obținute de la expirarea termenului până când plata completă a fost pusă la dispoziția reclamantului; întrucât Comitetul de Miniștri a invitat Guvernul statului interesat să-l informeze cu privire la măsurile luate în urma deciziilor sale din 9 iunie 1999 și 14 februarie 2000, având în vedere obligația Regatului Unit în temeiul art. 32 alin. (4) din Convenția de a respecta acestea; întrucât, în timpul examinării cazului de către Comitetul de Miniștri, Guvernul Statului pârât a reamintit că s-au luat deja măsuri pentru a evita noi încălcări ale aceleiași ca cele constatate în acest caz, în special prin modificarea dispozițiilor din Legea armatei din 1955 prin Legea forțelor armate din 1996 care a intrat în vigoare la 1 aprilie 1997 (a se vedea Rezoluțiile DH (98) 11 și DH (98) 12 în cazurile Coyne și Findlay împotriva Regatului Unit ) și au indicat că raportul Comisiei și deciziile Comitetului de Miniștri au fost trimise autorităților în cauză direct; întrucât Comitetul de Miniștri s-a convins că, la 9 mai 2000, în termenul stabilit, Guvernul Statului pârât a plătit reclamantului suma totală de 3 601,37 kilograme sterline ca o simplă satisfacție, Declară, după luarea în considerare a măsurilor luate de Guvernul Regatului Unit, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 32 din Convenție în acest caz.