AFFAIRE PERKS ET AUTRES CONTRE LE ROYAUME-UNI

1 Rezoluția DH (2000) 93 2 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului 3 din 12 octombrie 1999 4 în cauza Perks și alții împotriva Regatului Unit 5 (adoptată de Comitetul de Miniștri la 24 iulie 2000, 6 la cea de-a 716 7 -a 8 reuniune a Delegaților Miniștrilor) 9 Comitetul de Miniștri, în temeiul articolului 46, paragraful 2, din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11 (denumită în continuare „Convenția"), 10 Având în vedere hotărârea definitivă a Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 12 octombrie 1999 în cauza Perks și alții și transmisă la aceeași dată Comitetului de Miniștri în temeiul articolului 11 46 din Convenție 12 ; 13 Reamintind că la originea acestei cauze se află mai multe cereri (nr. 14 os 15 25277/94, 25279/94, 25280/94, 25281/94, 25285/94, 28048/95, 28192/95 și 28456/95) îndreptate împotriva Regatului Unit, introduse la Comisia Europeană a Drepturilor Omului respectiv la 26 16 aprilie 1994, 27 aprilie 1994, 27 iunie 1994, 27 iunie 1994, 24 iunie 1994, 14 iulie 1995, 26 iulie 1995 și 24 august 1995 în temeiul articolului 25 din Convenția nemodificată, de către dl Kevin Perks, 17 dna 18 Andrea 19 Rowe (Kennedy), dl Gordon Mudryj, dl Robert Massey, dl Leveson Knight, dl 20 Alan 21 Beattie, dl Arthur Tilley și dl John Crane, opt cetățeni britanici,

și că Comisia a declarat admisibile capetele lor de cerere potrivit cărora detenția lor, dispusă din cauza neplății taxei pe locuință, era ilegală pe motiv că judecătorul de pace acționase în exces de putere 22 ; nu puteau pretinde o compensație pentru detenție ilegală 23 ; nu fuseseră reprezentați și nu aveau drept la asistență judiciară în fața judecătorului de pace 24 ; 25 Reamintind că respectiva cauză a fost adusă în fața Curții de Guvernul Regatului Unit la 20 26 noiembrie 1998 27 ; 28 Considerând că în hotărârea sa din 12 octombrie 1999 Curtea 29 : 30 - a hotărât, în unanimitate, că nu era necesar să se examineze din oficiu capetele de cerere ale dlui Beattie întemeiate pe articolul 5, paragrafele 1 și 5, din Convenție 31 ; 32 - 33 a hotărât, cu cinci voturi împotriva a două, că nu a existat o încălcare a articolului 5, paragraful 1 din Convenție 34 în ceea ce îl privește pe dl Perks; 35 - a hotărât, în unanimitate, că nu a existat o încălcare a articolului 5, paragraful 1, din Convenție 36 în ceea ce îi privește pe ceilalți șase reclamanți; 37 - a hotărât, în unanimitate, că articolul 5, paragraful 5, din Convenție nu era aplicabil; 38 - a hotărât, în unanimitate, că a existat o încălcare a articolului 6, paragrafele 1 și 3. 39 c 40 , din Convenție 41 în ceea ce îi privește pe fiecare dintre cei opt reclamanți; 42 - 43 a hotărât, cu cinci voturi împotriva a două,

că această ultimă constatare a încălcării constituia în sine o satisfacție echitabilă suficientă în ceea ce o privește pe 44 dna 45 Rowe, dl 46 Mudryj, dl Massey, dl 47 Beattie, dl 48 Knight, dl Tilley și dl 49 Crane 50 ; 51 - 52 a hotărât, în unanimitate 53 : 54 a) că Guvernul Statului pârât trebuia să plătească dlui Perks, în termen de trei luni, 5 55 500 lire sterline 56 cu titlu de prejudiciu moral; 57 b) că Guvernul Statului pârât trebuia să plătească reclamanților, în termen de trei luni, 28 58 000 lire sterline cu titlu de cheltuieli de judecată, plus orice sumă datorată cu titlu de T.V.A., minus 23 958 franci francezi care urmau să fie convertiți în lire sterline la rata aplicabilă la data pronunțării prezentei hotărâri 59 ; 60 c) că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă de 7,5 % pe an de la expirarea termenului menționat și până la plată 61 ; 62 - 63 a respins, în unanimitate, cererile de satisfacție echitabilă ale reclamanților pentru rest 64 ; 65 Având în vedere Regulile adoptate de Comitetul de Miniștri privind aplicarea articolului 54 din Convenție, reguli care, pentru moment, se aplică prin analogie cauzelor care țin de articolul 66 46, paragraful 2, din Convenția astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11 67 ; 68 Având invitat Guvernul Statului pârât să-l informeze despre măsurile luate ca urmare a hotărârii din 12 octombrie 1999,

având în vedere obligația Regatului Unit de a se conforma acesteia conform articolului 46, paragraful 1, din Convenție 69 ; 70 Considerând că în cadrul examinării acestei cauze de către Comitetul de Miniștri, Guvernul Statului pârât a reamintit că măsuri fuseseră deja adoptate pentru a evita noi încălcări similare celei constatate în prezenta cauză, în special cu modificarea de către 71 Lord Chancellor 72 a Regulamentului din 1989 privind sfera asistenței și consilierii în materie juridică ( 73 Legal Advice and Assistance (Scope) Regulations 1989 74 ) printr-un Regulament din 1997 ( 75 Legal Advice and Assistance (Scope) (Amendment) Regulations 1997 76 ), (a se vedea Rezoluția DH (97) 506 în cauza Benham), și a indicat că hotărârea Curții fusese transmisă autorităților direct vizate 77 ; 78 Asigurându-se că la 15 decembrie 1999 și la 4 ianuarie 2000, în termenul stabilit, Guvernul Statului pârât a plătit reclamanților sumele prevăzute în hotărârea din 12 79 octombrie 1999, 80 Declară, după ce a luat cunoștință de informațiile furnizate de Guvernul Regatului Unit, că și-a îndeplinit funcțiile în temeiul articolului 46, paragraful 2, din Convenție în prezenta cauză.

Résolution DH (2000) 93 relative à l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme du 12 octobre 1999 dans l’affaire Perks et autres contre le Royaume-Uni (adoptée par le Comité des Ministres le 24 juillet 2000, lors de la 716 e réunion des Délégués des Ministres) Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales telle qu’amendée par le Protocole n° 11 (ci-après dénommée «la Convention»), Vu l’arrêt définitif de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 12 octobre 1999 dans l’affaire Perks et autres et transmis à la même date au Comité des Ministres en vertu de l’article 46 de la Convention ; Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouvent plusieurs requêtes (n os 25277/94, 25279/94, 25280/94, 25281/94, 25285/94, 28048/95, 28192/95 et 28456/95) dirigée contre le Royaume-Uni, introduites respectivement devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 26 avril 1994, le 27 avril 1994, le 27 juin 1994, le 27 juin 1994, le 24 juin 1994, le 14 juillet 1995, le 26 juillet 1995 et le 24 août 1995 en vertu de l’article 25 de la Convention non amendée, par M. Kevin Perks, M me Andrea Rowe (Kennedy), M. Gordon Mudryj, M. Robert Massey, M. Leveson Knight, M. Alan Beattie, M. Arthur Tilley et M. John Crane, huit ressortissants britanniques,

et que la Commission a déclaré recevables leurs griefs selon lesquels leur détention, ordonnée en raison du non-paiement de la taxe d’habitation, était illégale au motif que le juge de paix avait agi en excès de pouvoir ; ils ne pouvaient prétendre à une compensation pour détention illégale ; ils n’avaient pas été représentés et n’avaient droit à l’aide judiciaire devant le juge de paix ; Rappelant que l’affaire a été portée devant la Cour par le Gouvernement du Royaume-Uni le 20 novembre 1998 ; Considérant que dans son arrêt du 12 octobre 1999 la Cour : - a dit, à l’unanimité, qu’il n’était pas nécessaire de considérer d’office les griefs de M. Beattie tirés de l’article 5, paragraphes 1 et 5, de la Convention ; - a dit, par cinq voix contre deux, qu’il n’y avait pas eu violation de l’article 5, paragraphe 1 de la Convention à l’égard de M. Perks ; - a dit, à l’unanimité, qu’il n’y avait pas eu violation de l’article 5, paragraphe 1, de la Convention à l’égard des six autres requérants ; - a dit, à l’unanimité, que l’article 5, paragraphe 5, de la Convention n’était pas applicable ; - a dit, à l’unanimité, qu’il y avait eu violation de l’article 6, paragraphes 1 et 3. c , de la Convention à l’égard de chacun des huit requérants ; - a dit, par cinq voix contre deux,

que ce dernier constat de violation constituait en lui-même une satisfaction équitable suffisante à l’égard de M me Rowe, M. Mudryj, M. Massey, M. Beattie, M. Knight, M. Tilley et M. Crane ; - a dit, à l’unanimité : a) que le Gouvernement de l’Etat défendeur devait verser à M. Perks, dans les trois mois, 5 500 livres sterling au titre du préjudice moral ; b) que le Gouvernement l’Etat défendeur devait verser aux requérants, dans les trois mois, 28 000 livres sterling au titre des frais et dépens, plus toute somme due au titre de la T.V.A., moins 23 958 francs français à convertir en livres sterling au taux applicable à la date du prononcé du présent arrêt ; c) que ces montants seraient à majorer d’un intérêt simple de 7.5 % l’an à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement ; - a rejeté, à l’unanimité, les demandes de satisfaction équitable des requérants pour le surplus ; Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’article 54 de la Convention, règles qui, dans l’immédiat, s’appliquent par analogie aux affaires relevant de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention telle qu’amendée par le Protocole n° 11 ; Ayant invité le Gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de l’arrêt du 12 octobre 1999, eu égard à l’obligation qu’a le Royaume-Uni de s’y conformer selon l’article 46, paragraphe 1,

de la Convention ; Considérant que lors de l’examen de cette affaire par le Comité des Ministres, le Gouvernement de l’Etat défendeur a rappelé que des mesures avaient déjà été adoptées pour éviter de nouvelles violations semblables à celle constatée dans la présente affaire, avec notamment la modification par le Lord Chancellor du Règlement de 1989 sur la portée de l'assistance et du conseil en matière juridique ( Legal Advice and Assistance (Scope) Regulations 1989 ) par un Règlement de 1997 ( Legal Advice and Assistance (Scope) (Amendment) Regulations 1997 ), (voir la Résolution DH (97) 506 dans l’affaire Benham), et a indiqué que l’arrêt de la Cour avait été transmis aux autorités directement concernées ; S’étant assuré que le 15 décembre 1999 et le 4 janvier 2000, dans le délai imparti, le Gouvernement de l’Etat défendeur a versé aux requérants les sommes prévues dans l’arrêt du 12 octobre 1999, Déclare, après avoir pris connaissance des informations fournies par le Gouvernement du Royaume-Uni, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire.