CASE OF TRICKOVIC v. SLOVENIA

Reclamantul este un național sloven de origine sârbă. El s-a născut în 1944 și locuiește în Ljubljana. El a fost angajat ca tehnician medical în armata poporului iugoslav. În vara anului 1991, după ce Slovenia a devenit independent după dizolvarea fostei Iugoslavie, reclamantul a lucrat în spitalul armatei federale din Ljubljana. 10. Întrucât Armata Federală s-a retras din Slovenia în octombrie 1991, reclamantul, care a fost declarat invalid, a solicitat o pensie de invaliditate. În decembrie 1991, Fondul Federal de Securitate Socială Militară din Belgrad i-a acordat dreptul de a se retrage din cauza invalidității și i-a plătit o pensie până în aprilie 1992. 11. În urma dizolvării fostei Iugoslavie și în absența unui acord privind succesiunea sau orice tratat bilateral relevant, Guvernul Republicii Sloveniei a decis să prevadă plata anticipată a pensiilor militare, deoarece fondul de Belgrad a încetat să plătească foști servitori care locuiesc în Slovenia. Scopul acestui regulament a fost găsirea unei soluții temporare pentru personalul militar pensionat și alte categorii de servicii militare care beneficiază de schemă, până la rezolvarea problemelor succesiunii de stat. 12. Procedura în cauză se referă la cererea reclamantului de avans asupra pensiei sale militare. 13. La 5 iunie 1992, reclamantul a solicitat un avans asupra pensiei sale militare în conformitate cu Decretul privind plata pensiilor militare (Gazette Oficial nr. 4/92 din 25 ianuarie 1992). 14. La 9 iulie 1992, Fondul pentru pensii și asigurări de invaliditate (Skupnost pokojninskega in invalidskega zavarovanja) a constatat că reclamantul nu a avut dreptul de a anticipa plățile. La 3 noiembrie 1992, Fondul pentru pensii și asigurări de invaliditate a respins apelul reclamantului. Reclamantul a solicitat o revizuire judiciară a acestor decizii. 15. La 2 martie 1993, Tribunalul Muncii și Sociale din Ljubljana (Sodišče združenega dela pokojninskega in invalidskega zavarovanja Slovenije) a respins acțiunea reclamantului. La 7 iulie 1994, Curtea Superioră a Muncii și Sociale (Višje dellovno în socialno sodišče) din Ljubljana a susținut hotărârea instanței inferioare. Hotărârea de a doua instanță a fost preluată la 30 iulie 1994. 16. La 29 august 1994, reclamantul a depus un recurs constituțional la Curtea Constituțională (Ustavno sodišče) care a alegat încălcări ale drepturilor sale constituționale în procedura menționată anterior. 17. La 23 mai 1995, Curtea Constituțională a invitat reclamantul să își încheie recursul. Curtea Ljubljana de Muncire și Socială și Fondul de Asigurare a Pensiunii și Invalidității au fost solicitate să prezinte dosare. Reclamantul a depus depuneri suplimentare la 6 iunie 1995, însă Curtea Constituțională nu le-a primit până la 13 iunie 1995. 18. La 6 octombrie și 20 decembrie 1995, un comitet de trei judecători a examinat cazul în cadrul procedurii preliminare. La 20 decembrie 1995, Curtea Constituțională a declarat că recursul constituțional al reclamantului este admisibil. 19. La 21 decembrie 1995, Curtea Constituțională a solicitat Curții Superiore a Muncii și a Curții Sociale să prezinte o declarație, care a fost furnizată la 17 ianuarie 1996. 20. La 5 decembrie 1996, instanța plenară a început să ia în considerare fondurile cazului reclamantului. 21. În plus, la 6 decembrie 1996, s-a solicitat ca Fondul de Asigurare a Pensiunii și a Invalidității să își prezinte avizul, care a respectat cererea la 3 ianuarie 1997. 22. La 20 martie, 10 aprilie și 17 aprilie 1997, Curtea plenară a organizat alte deliberări. 23. La 17 aprilie 1997, Curtea Constituțională, cu majoritate, a respins recursul constituțional ca fiind evident nefondat, hotărârea a fost depusă la 17 mai 1997. 24. La 12 februarie 1999, reclamantul a solicitat o pensie în temeiul reglementărilor generale privind pensiile și nulitatea. 25. La 14 februarie 2000, Fondul de asigurare a pensiilor și invalidității a acordat reclamantului dreptul la pensia sa începând cu 1 septembrie 1998. 26. art. 160 din Constituția Republicii Sloveniei (Ustava Republike Sloveniei) citește, în măsura în care este relevantă: ...pentru apelurile constituționale de încălcare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale prin acte specifice; ... Cu excepția cazului în care legea prevede altfel, Curtea Constituțională ascunde un recurs constituțional numai în cazul în care au fost epuizate măsuri juridice. Curtea Constituțională decide dacă un recurs constituțional este admisiv pentru o procedură în temeiul criteriilor și procedurilor legale.” „Procedurile în fața Curții Constituționale sunt reglementate prin lege. Legea stabilește cine poate solicita să se întâmple proceduri în fața Curții Constituționale. Oricine care demonstrează un interes juridic poate solicita instituția de procedură în fața Curții Constituționale. Curtea Constituțională decide cu privire la un vot majoritar al tuturor judecătorilor săi, cu excepția cazului în care nu se prevede altfel în cazurile individuale prin Constituție sau prin statut. Curtea Constituțională poate decide dacă va iniția un proces în urma unui recurs constituțional cu un număr atât de mic de judecători care poate fi prevăzut de statut.” 27. Legea Curții Constituționale (Zakon o Ustavnem sodišču) guvernează compoziția și funcționarea Curții Constituționale. „Curtea Constituțională este cel mai înalt organism al autorității judiciare pentru protecția constituționalității, legalității, drepturilor omului și libertăților de bază... Deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii legale.” Secțiunea 50-60 din respectiva lege se referă la apeluri constituționale de către persoane fizice (a se vedea punctul 26 de mai sus). „Cineva care consideră că drepturile sale omului și libertățile sale de bază au fost încălcate de un act particular al unui organism de stat, al unui organism local sau al unei autorități legale poate depune un recurs constituțional la Curtea Constituțională, sub rezerva respectării condițiilor prevăzute de prezenta lege. ...” „Un recurs constituțional poate fi depus numai după epuizarea tuturor măsurilor juridice. Înainte de a fi epuizate toate remediile juridice speciale, Curtea Constituțională poate auzi în mod excepțional un recurs constituțional în cazul în care o încălcare este probabilă și în cazul în care anumite consecințe ireparabile pentru reclamant ar avea loc ca urmare a punerii în aplicare a unui act specific.” „Un recurs constituțional se depune în termen de șasezeci de zile de la data deciziei împotriva căreia se află recursul constituțional. ... În cazuri speciale întemeiate, Curtea Constituțională poate auzi în mod excepțional un recurs constituțional depus după expirarea termenului prevăzut în primul paragraf al prezentului articol. „Avocatul constituțional trebuie să înscrie actul particular care este obiectul recursului și faptele care dă naștere la afirmația unei încălcări a drepturilor omului și a libertăților de bază pe care se bazează recursul. Se depune un recurs constituțional în scris, în care se înscrie o copie a actului particular care este obiectul recursului și a tuturor documentelor care constituie baza recursului, iar recursul și documentele anexate sunt depuse în triplicat.” Secțiunile 54 și 55 reglementează procedura preliminară. „Decizia privind dacă un recurs constituțional este admisiv și de a iniția proceduri este luată în mod privat de către o comisie de trei judecători ai Curții Constituționale. În cazul în care recursul este incomplet sau în cazul în care Curtea Constituțională nu este în măsură să-l examineze deoarece nu conține toate informațiile sau documentele necesare menționate în secțiunea anterioară a prezentului act, Curtea Constituțională solicită recurentei să completeze recursul într-un termen specificat.” 28. Secțiunile 56-60 stabilesc procedura de pronunțare a recursului constituțional și prevăd: „Dacă se constată că recursul constituțional este admisiv, acesta este trimis la organismul care a emis actul și împotriva căruia a fost depus recursul constituțional, astfel încât să poată răspunde la recursul constituțional într-o perioadă determinată.” „Dacă un recurs constituțional este admisiv, acesta va fi examinat în mod privat de către Curtea Constituțională, cu excepția cazului în care Curtea Constituțională decide să țină o audiere publică.” „Curtea Constituțională depune o decizie declarând că recursul a fost nefondat sau acționează și anulează actul care a fost obiectul apelului sau îl declară nul și în întreg sau în parte, și returnează chestiunea la organismul competent. ...” 29. Secțiunea 60 se referă la hotărârea Curții Constituționale în cazul în care recursul este susținut și citește: „Dacă Curtea Constituțională încalcă un act individual, aceasta poate, de asemenea, să decidă un drept sau o libertate contestat dacă este necesară o astfel de procedură pentru a pune capăt consecințelor care s-au produs deja ca urmare a actului sau dacă aceaceasta este natura dreptului sau a libertății constituționale și cu condiția ca o decizie să poată fi luată pe baza informațiilor înregistrate.”