CASE OF BELOŠEVIĆ v. SLOVENIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Art. 6-1;Violation of Art. 13;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - Convention proceedings
CASE OF BELOŠEVIĆ v. SLOVENIA (CtEDO, 2006)
SECȚIUNEA TERZĂ CAUZĂ DE BELOŠEVI văz SLOVENIA (Depunerea nr. 7877/02) HOTĂRÂREA Strasburg 6 aprilie 2006 FINAL 06/07/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Belošević c. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca o cameră compusă din: Președintele Hedigan B.M. Zupančič dna Tsatsa-Nikolovska Zagrebelsky Myjer D.T. Björgvinsson dna Ziemele, judecători și grefierul secțiunii V. Berger, deliberat în privat la 16 martie 2006, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 7877/02) împotriva Republicii Sloveniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național sloven, dl Jože Belošević („reclamantul”), la 6 februarie 2002. Reclamantul a fost reprezentat de avocații Verstovšek. Guvernul sloven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Bembič, Procuror General de Stat. Reclamantul a afirmat, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că durata procedurii în fața instanțelor interne la care era parte a fost excesivă. În principiu, el s-a plâns, de asemenea, de lipsa unui remediu intern eficace în ceea ce privește lungimea excesivă a procedurii (art. 13 din Convenție). La 11 iunie 2004, Curtea a hotărât să comunice plângerile privind durata procedurii și lipsa de remedii în acest sens către Guvern. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. FACTELE Reclamantul s-a născut în 1946 și trăiește în Celje. 6. În 1988, reclamantul a primit un statut de invaliditate după ce a fost rănit într-un accident la locul de muncă. Comunitatea de Asigurare a Pensiunii și a Disabilităților („PDIC”) și-a plătit pensia de invaliditate, presupunând cu unele întârzieri. La 30 martie 1990, reclamantul a inaugurat o procedură împotriva PDIC în Curtea de Asigurare a Pensiunii și a Invalidei Associate ( Sodišče združenega dela invalidskega in pokojninskega zavarovanja ) cererea de plată a dobânzilor care au avut loc datorită plăților întârziere ale pensiei sale de invaliditate. După anularea hotărârii de prima instanță de două ori în apel și remisă pentru reexaminare, la 12 octombrie 1993, Curtea de muncă asociată de pensii și asigurări de invaliditate a susținut în parte cererea reclamantului. La 2 noiembrie 1993, reclamantul a apelat. La 28 iunie 1994, Convenția a intrat în vigoare cu privire la Slovenia. La 22 septembrie 1994, în urma apelului reclamantului, Curtea Superioră a Muncii și Sociale (Višje dellovno în social sodišče ) a anulat din nou decizia de primă instanță și a trimis cazul la instanța de primă instanță pentru reexaminare. Între 23 ianuarie 1995 și 3 noiembrie 1998, reclamantul a depus trei observații anterioare scrise și/sau dovezi aduse. Între 23 octombrie 1997 și 18 iunie 1998, el a solicitat patru solicitări de stabilire a unei date pentru o audiere. Din cele două audieri care au avut loc la 8 iulie 1998 și 10 decembrie 1998, nici nu a fost suspendată la cererea reclamantului. În ultimă ședință, Tribunalul Ljubljana de Muncire și Social (Delovno în socialno sodišče/Ljubljani ) a hotărât să pronunțe o hotărâre scrisă. Hotărârea, susținând în parte cererea reclamantului, a fost depusă în fața reclamantului la 4 martie 1999. La 8 martie 1999, reclamantul a apelat la Curtea Superioră a Muncii și Sociale. La 5 februarie 2002, reclamantul a îndemnat instanța să decidă în privința recursului. La 1 martie 2002, instanța a respins recursul reclamantului. Hotărârea a fost respinsă în fața reclamantului la 12 martie 2002. 10. La 21 martie 2002, reclamantul a depus un recurs asupra punctelor de drept la Curtea Supremă (Vrhovno sodišče La 6 mai 2003, instanța a respins recursul reclamantului. Hotărârea a fost transmisă la reclamant la 26 mai 2003 11. La 23 mai 2003, Curtea Ljubljana de Muncii și Sociale a solicitat reclamantului să plătească taxele judecătorești. Apoi, reclamantul a plătit doar o parte din taxele. În ceea ce privește partea rămasă, el a depus o opoziție declarând că cererea a fost interzisă. La 11 iunie 2003, instanța a emis o hotărâre care a ordonat reclamantului să plătească restul taxelor judiciare și a respins obiecția. La 16 iunie 2003, reclamantul a recurs. La 20 august 2004, Curtea Superioră a Muncii și Sociale a respins apelul reclamantului. Această hotărâre a fost înaintat pe reclamant la 1 septembrie 2004. HOTĂRÂREA ALEGATĂ ÎNCĂLCAREA ARTICOLELOR 6 § 1 ȘI 13 DE CONVENȚIE 12. Reclamantul s-a plâns de lungimea excesivă a procedurii. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție, care spune după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 13. În principiu, reclamantul s-a mai plâns că căile de recurs disponibile pentru procedurile judiciare excesive în Slovenia nu au fost eficiente. art. 13 din Convenție se citește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoanele care acționează în calitate oficială.” Admisibilitatea 14. Guvernul a impus neepuizare a căilor de recurs interne. 15. Reclamantul a contestat acest argument, susținând că căile de recurs disponibile nu au fost eficiente. 16. Curtea constată că prezenta cerere este similară cu cauzele Belinger și Lukenda Belinger c. Slovenia (dec.), nr. 42320/98, 2 octombrie 2001, și Lukenda c. Slovenia , nr. 23032/02, 6 octombrie 2005). În aceste cazuri, Curtea a respins obiecția Guvernului de a nu epuiza recours interne, deoarece a constatat că remediile legale de la dispunerea reclamantului nu au fost eficiente. Curtea reamintește concluziile sale în Lukenda Hotărârea că încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil reprezintă o problemă sistemică care rezultă din legislația inadecvată și din ineficiența în administrarea justiției. 17. În ceea ce privește cazul instantaneu, Curtea constată că Guvernul nu a prezentat argumente convingătoare care ar fi obligat Curții să-l distingă de jurisprudența sa stabilită. 18. Curtea constată, de asemenea, că cererea nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, nici nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. art. 6 § 1 19. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 28 iunie 1994, în ziua în care Convenția a intrat în vigoare cu privire la Slovenia. În ceea ce privește sfârșitul perioadei relevante, Curtea reamintește că art. 1 din Convenția impune ca toate etapele procedurilor juridice de „determinare a ... drepturilor și obligațiilor civile”, fără a exclude etapele ulterioare hotărârii privind fondul, să fie rezolvate într-un timp rezonabil (a se vedea Robins c. Regatul Unit , hotărârea din 23 septembrie 1997, Raporturile hotărârilor și deciziilor 1997 V, § 28; Bere v. Austria , nr. 30428/96, § 13, 6 februarie 2001). În consecință, procedurile privind taxele judiciare, chiar dacă separat decise, trebuie considerate ca o continuare a litigiului de fond și, în consecință, ca parte a unei „determinări a ... drepturilor și obligațiilor civile” (a se vedea mutatis mutandis Perioada care urmează să fie luată în considerare s-a încheiat astfel la 1 septembrie 2004, în ziua în care hotărârea Curții Superiore de Muncire și Socială privind taxele de judecată a fost acordată reclamantului. Prin urmare, a durat aproximativ zece ani și două luni și cinci cazuri au fost implicate. 20. Curtea reiterează că rezonabilitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender v. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 21. Curtea constată întârzieri substanțiale în cadrul procedurii în urma trimiterii cauzei la 22 septembrie 1994, în special, procedurile în fața Tribunalului Ljubljana pentru Muncii și Sociale, care s-a încheiat la 4 martie 1999, precum și procedurile în fața Tribunalului Superior al Muncii și Socialului, care s-a încheiat la 12 Martie 2002. Având în vedere tot materialul care i-a fost prezentat și având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect, Curtea consideră că aceste întârzieri nu pot fi atribuite reclamantului și, prin urmare, concluzionează că, în cazul instant, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „templă rațională”. În consecință, s-a constatat o încălcare a articolului 6 § 1. 22. Curtea reamintește că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței prevăzute la art. 6 § 1 pentru a auzi un caz într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 156, CEDH 2000-XI). Aceasta remarcă că obiecțiile și argumentele prezentate de guvern au fost respinse în cazurile anterioare (a se vedea Lukenda) În consecință, Curtea consideră că, în acest caz, s-a constatat o încălcare a articolului 13 din cauza lipsei de remediere în temeiul legislației interne, prin care reclamantul ar fi putut obține o hotărâre care să-și susțină dreptul de a-și auzi cazul într-un timp rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIUNII 24. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 25. Reclamantul a solicitat 15.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 26. Guvernul a contestat cererea. 27. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu moral. Hotărând într-un mod echitabil, i-a acordat 2 400 de euro sub acest cap. Costuri și cheltuieli 28. De asemenea, reclamantul a solicitat aproximativ 1.280 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost efectuate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. Curtea constată, de asemenea, că avocații reclamantului, care au reprezentat și reclamantul în Lukenda (citată mai sus), a depus aproape 400 de cereri care, în afară de fapte, sunt în esență aceleași ca acestea. Prin urmare, în cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră rezonabilă să atribuie reclamantului suma de 1000 EUR pentru procedura în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 2 400 EUR (2 mii opt sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 1000 EUR (1 mie de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 6 aprilie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger John Hedigan Președintele grefierului