CASE OF STEVANCEVIC v. SLOVENIA

CAUZUL III AL SECȚIUNII DE STEPANČEVIČ c. SLOVENIA (Depunerea nr. 41514/02) HOTĂRÂREA STASBOURG 29 iunie 2006 FINAL 29/09/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supus unei revizuiri editoriale. În cazul Stevančevič c. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca Cameră compusă din: J. Hedigan, Președintele, B.M. Zupančič, L. Caflisch, V. Zagrebelsky, E. Myjer, David Thór Björgvinsson, dna I. Ziemele, judecători, și dl V. Berger, grefierul Secțiunii care a deliberat în particular la 8 iunie 2006, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 41514/02) împotriva Republicii Sloveniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național sloven, dna Jelena Stevančevič („reclamantul”), la 6 noiembrie 2002. Reclamantul a fost reprezentat de avocații Verstovšek. Guvernul sloven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Bembič, Procuror General de Stat. Reclamantul a afirmat, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că durata procedurii în fața instanțelor interne la care era parte a fost excesivă. În principiu, ea s-a plâns, de asemenea, de lipsa unui remediu intern eficace în ceea ce privește lungimea excesivă a procedurii (art. 13 din Convenție). La 15 septembrie 2004, Curtea a hotărât să comunice plângerile privind durata procedurii și lipsa măsurilor în acest sens către Guvern. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea acesteia. FACTE Reclamantul s-a născut în 1970 și trăiește în Šoštanj. 6. La 24 august 1998, reclamantul a fost rănit într-un accident de mașină. Autorul accidentului a luat asigurări cu compania de asigurări ZM. La 8 aprilie 1999, reclamantul a inaugurat o procedură civilă împotriva ZM în Curtea de District Celje ( Okrožno sodišče v Celju ) cerând daune în valoare de 4.136.681 tolari sloveni (aproximativ 17.240 euro) pentru leziunile suferite. La 19 ianuarie 2000 și 17 octombrie 2002, reclamantul a depus observații anterioare scrise. La 19 ianuarie și 16 octombrie 2001 a solicitat să fie stabilită o dată pentru o audiere. Din cele două audieri care au avut loc la 19 februarie și 5 noiembrie 2002, nici nu a fost suspendată la cererea reclamantului. În timpul procedurii, instanța a desemnat un expert medical. La ultima audiere, părțile au ajuns la o soluție judiciară condiționată. La 6 noiembrie 2002, ZM a revocat decontarea și, prin urmare, instanța a pronunțat o hotărâre scrisă. Hotărârea, susținând în parte cererea reclamantului, a fost depusă în fața reclamantului la 9 decembrie 2002. La 24 decembrie 2002, reclamantul a apelat la Curtea Superioră Celje ( Višje sodišče v Celju ). La 5 mai 2004, instanța a autorizat în parte ambele apeluri. Hotărârea a fost îndreptată asupra reclamantului la 24 august 2004. La 21 septembrie 2004, reclamantul a depus un recurs la punctele de drept la Curtea Supremă (Vrhovno sodišče ) și a solicitat că un judecător al Curții Supreme a retras. La 25 ianuarie 2005, Președintele Curții Supreme a emis o decizie care respinge cererea reclamantului de a exclude un judecător din procedură. Procedurile sunt încă în așteptare. ÎNCĂLCAREA DREPTULUI ALEGAT A ARTICOLE 6 § 1 ȘI 13 A CONVENȚIEI 10. Reclamantul se plângea de lungimea excesivă a procedurii. Ea a invocat art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 11. În fond, reclamantul se plângea în continuare că căile de recurs disponibile pentru proceduri juridice excesive în Slovenia au fost ineficace. art. 13 din Convenția se citește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoanele care acționează în calitate oficială.” Reclamantul a contestat acest argument, susținând că căile de recurs disponibile nu au fost eficiente. 14. Curtea constată că prezenta cerere este similară cu cauzele Belinger și Lukenda Belinger c. Slovenia (dec.), nr. 42320/98, 2 octombrie 2001, și Lukenda c. Slovenia , nr. 23032/02, 6 octombrie 2005). În aceste cazuri, Curtea a respins obiecția Guvernului de a nu epuiza recours interne, deoarece a constatat că remediile legale de la dispunerea reclamantului nu au fost eficiente. Curtea reamintește concluziile sale în Lukenda Hotărârea că încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil reprezintă o problemă sistemică care rezultă din legislația inadecvată și din ineficiența administrației justiției. 15. În ceea ce privește cazul instant, Curtea constată că Guvernul nu a prezentat argumente convingătoare care ar fi obligat Curții să-l distingă de jurisprudența sa stabilită. 16. În plus, Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, nici nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 8 aprilie 1999, în ziua în care reclamantul a inițiat proceduri cu Curtea de District Celje, și nu s-a încheiat încă. Perioada relevantă a durat astfel peste șapte ani timp de trei niveluri de competență. 18. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 19. Având în vedere toate documentele care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa în cauză, Curtea consideră că, în cazul instantanei, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempo rațional”. Prin urmare, s-a încălcat art. 6 § 1. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței în temeiul articolului 6 § 1 pentru a auzi un caz într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 156, CEDH 2000-XI). În consecință, Curtea consideră că, în acest caz, s-a constatat o încălcare a articolului 13 din cauza lipsei de remediere în temeiul dreptului intern, prin care reclamantul ar fi putut obține o hotărâre care să-și susțină dreptul de a-și auzi cazul într-un timp rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 § 1. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 22. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat 10 000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 24. Guvernul a contestat cererea. 25. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suportat prejudiciu moral. Hotărând în mod echitabil, aceasta își acordă 2,400 EUR sub acest cap. Costuri și cheltuieli 26. De asemenea, reclamantul a solicitat aproximativ 1.280 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 27. Guvernul a susținut că reclamația a fost prea mare. 28. Potrivit jurisprudenței Curții, o reclamantă are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost efectuate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. Curtea observă, de asemenea, că avocații reclamanților, care au reprezentat și reclamantul în Lukenda (citată mai sus), a depus aproape 400 de cereri care, în afară de fapte, sunt în esență aceleași ca acestea. Prin urmare, în cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră rezonabilă să atribuie reclamantului suma de 1000 EUR pentru procedura în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 2 400 EUR (2 mii patru sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 1000 EUR (1 mie de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 29 iunie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger John Hedigan Președintele grefierului

THIRD SECTION

CASE OF

STEVANČEVIČ v. SLOVENIA

(Application no. 41514/02)

JUDGMENT

STRASBOURG

29 June 2006

FINAL

29/09/2006

This judgment will become final in the circumstances set out in Article

44 §

2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.

In the case of Stevančevič v. Slovenia,

The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Chamber composed of:

Mr

J. Hedigan,

President,

Mr

B.M. Zupančič,

Mr

L. Caflisch,

Mr

V. Zagrebelsky,

Mr

E. Myjer,

Mr

David Thór Björgvinsson,

Mrs

I. Ziemele,

judges,

and Mr V.

Berger

,

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 8 June 2006,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 41514/02) against the Republic of Slovenia lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Slovenian national, Mrs Jelena Stevančevič (“the applicant”), on 6 November 2002.

2.

The applicant was represented by the Verstovšek lawyers. The Slovenian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr L. Bembič, State Attorney-General.

3.

The applicant alleged under Article 6 § 1 of the Convention that the length of the proceedings before the domestic courts to which she was a party was excessive. In substance, she also complained about the lack of an effective domestic remedy in respect of the excessive length of the proceedings (Article 13 of the Convention).

4.

On 15 September 2004 the Court decided to communicate the complaints concerning the length of the proceedings and the lack of remedies in that respect to the Government. Applying Article 29 § 3 of the Convention, it decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility.

THE FACTS

5.

The applicant was born in 1970 and lives in Šoštanj.

7.

On 8 April 1999 the applicant instituted civil proceedings against ZM in the Celje District Court (

Okrožno sodišče v Celju

) seeking damages in the amount of 4,136,681 Slovenian tolars (approximately 17,240 euros) for the injuries sustained.

On 19 January 2000 and 17 October 2002 the applicant lodged preliminary written submissions.

On 19 January and 16 October 2001 she made requests that a date be set for a hearing.

Of the two hearings held on 19 February and 5 November 2002, neither was adjourned at the request of the applicant.

During the proceedings, the court appointed a medical expert.

At the last hearing, the parties reached a conditional court settlement. On 6 November 2002 ZM revoked the settlement and the court consequently delivered a written judgment. The judgment, upholding the applicant’s claim in part, was served on the applicant on 9 December 2002.

8.

On 24 December 2002 the applicant appealed to the Celje Higher Court (

Višje sodišče v Celju

). ZM cross-appealed.

On 5 May 2004 the court allowed both appeals in part.

The judgment was served on the applicant on 24 August 2004.

9.

On 21 September 2004 the applicant lodged an appeal on points of law with the Supreme Court (

Vrhovno sodišče

) and requested that a Supreme Court’s judge stepped down.

On 25 January 2005 the President of the Supreme Court issued a decision rejecting the applicant’s request to exclude a judge from the proceedings.

The proceedings are still pending.

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLES 6 § 1 AND 13 OF THE CONVENTION

10.

The applicant complained about the excessive length of the proceedings. She relied on Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

11.

In substance, the applicant further complained that the remedies available for excessive legal proceedings in Slovenia were ineffective. Article 13 of the Convention reads as follows:

“Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”

A.

Admissibility

12.

The Government pleaded non-exhaustion of domestic remedies.

13.

The applicant contested that argument, claiming that the remedies available were not effective.

14.

The Court notes that the present application is similar to the cases of

Belinger

and

Lukenda

(

Belinger v. Slovenia

(dec.), no. 42320/98, 2

October

2001, and

Lukenda v. Slovenia

, no. 23032/02, 6 October 2005). In those cases the Court dismissed the Government’s objection of non-exhaustion of domestic remedies because it found that the legal remedies at the applicant’s disposal were ineffective. The Court recalls its findings in the

Lukenda

judgment that the violation of the right to a trial within a reasonable time is a systemic problem resulting from inadequate legislation and inefficiency in the administration of justice.

15.

As regards the instant case, the Court finds that the Government have not submitted any convincing arguments which would require the Court to distinguish it from its established case-law.

16.

The Court further notes that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. Nor is it inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.

B.

Merits

1.

Article 6 § 1

17.

The period to be taken into consideration began on 8 April 1999, the day the applicant instituted proceedings with the Celje District Court, and has not yet ended. The relevant period has therefore lasted over seven years for three levels of jurisdiction.

18.

The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities,

Frydlender v. France

[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).

19.

Having examined all the material submitted to it, and having regard to its case-law on the subject, the Court considers that in the instant case the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable-time” requirement.

There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.

2.

Article 13

20.

The Court reiterates that Article 13 guarantees an effective remedy before a national authority for an alleged breach of the requirement under Article 6 § 1 to hear a case within a reasonable time (see

Kudła v. Poland

[GC], no. 30210/96, § 156, ECHR 2000-XI). It notes that the objections and arguments put forward by the Government have been rejected in earlier cases (see

Lukenda

, cited above) and sees no reason to reach a different conclusion in the present case.

21.

Accordingly, the Court considers that in the present case there has been a violation of Article 13 on account of the lack of a remedy under domestic law whereby the applicant could have obtained a ruling upholding her right to have her case heard within a reasonable time, as set forth in Article 6 § 1.

II.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

22.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage

23.

The applicant claimed 10,000 euros (EUR) in respect of non-pecuniary damage.

24.

The Government contested the claim.

25.

The Court considers that the applicant must have sustained non-pecuniary damage. Ruling on an equitable basis, it awards her EUR 2,400 under that head.

B.

Costs and expenses

26.

The applicant also claimed approximately EUR 1,280 for the costs and expenses incurred before the Court.

27.

The Government argued that the claim was too high.

28.

According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to reimbursement of her costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum. The Court also notes that the applicant’s lawyers, who also represented the applicant in

Lukenda

(cited above), lodged nearly 400

applications which, apart from the facts, are essentially the same as this one. Accordingly, in the present case, regard being had to the information in its possession and the above criteria, the Court considers it reasonable to award the applicant the sum of EUR 1,000 for the proceedings before the Court.

C.

Default interest

29.

The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Declares

the application admissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

3.

Holds

that there has been a violation of Article 13 of the Convention;

4.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article

44

§

2 of the Convention, EUR 2,400 (two thousand four hundred euros) in respect of non-pecuniary damage and EUR 1,000 (one thousand euros) in respect of costs and expenses, plus any tax that may be chargeable;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

5.

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 29 June 2006, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Vincent

Berger

John

Hedigan

Registrar

President