CASE OF STEVANCEVIC v. SLOVENIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Art. 6-1;Violation of Art. 13;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - Convention proceedings
CASE OF STEVANCEVIC v. SLOVENIA (CtEDO, 2006)
CAUZUL III AL SECȚIUNII DE STEPANČEVIČ c. SLOVENIA (Depunerea nr. 41514/02) HOTĂRÂREA STASBOURG 29 iunie 2006 FINAL 29/09/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supus unei revizuiri editoriale. În cazul Stevančevič c. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca Cameră compusă din: J. Hedigan, Președintele, B.M. Zupančič, L. Caflisch, V. Zagrebelsky, E. Myjer, David Thór Björgvinsson, dna I. Ziemele, judecători, și dl V. Berger, grefierul Secțiunii care a deliberat în particular la 8 iunie 2006, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 41514/02) împotriva Republicii Sloveniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național sloven, dna Jelena Stevančevič („reclamantul”), la 6 noiembrie 2002. Reclamantul a fost reprezentat de avocații Verstovšek. Guvernul sloven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Bembič, Procuror General de Stat. Reclamantul a afirmat, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că durata procedurii în fața instanțelor interne la care era parte a fost excesivă. În principiu, ea s-a plâns, de asemenea, de lipsa unui remediu intern eficace în ceea ce privește lungimea excesivă a procedurii (art. 13 din Convenție). La 15 septembrie 2004, Curtea a hotărât să comunice plângerile privind durata procedurii și lipsa măsurilor în acest sens către Guvern. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea acesteia. FACTE Reclamantul s-a născut în 1970 și trăiește în Šoštanj. 6. La 24 august 1998, reclamantul a fost rănit într-un accident de mașină. Autorul accidentului a luat asigurări cu compania de asigurări ZM. La 8 aprilie 1999, reclamantul a inaugurat o procedură civilă împotriva ZM în Curtea de District Celje ( Okrožno sodišče v Celju ) cerând daune în valoare de 4.136.681 tolari sloveni (aproximativ 17.240 euro) pentru leziunile suferite. La 19 ianuarie 2000 și 17 octombrie 2002, reclamantul a depus observații anterioare scrise. La 19 ianuarie și 16 octombrie 2001 a solicitat să fie stabilită o dată pentru o audiere. Din cele două audieri care au avut loc la 19 februarie și 5 noiembrie 2002, nici nu a fost suspendată la cererea reclamantului. În timpul procedurii, instanța a desemnat un expert medical. La ultima audiere, părțile au ajuns la o soluție judiciară condiționată. La 6 noiembrie 2002, ZM a revocat decontarea și, prin urmare, instanța a pronunțat o hotărâre scrisă. Hotărârea, susținând în parte cererea reclamantului, a fost depusă în fața reclamantului la 9 decembrie 2002. La 24 decembrie 2002, reclamantul a apelat la Curtea Superioră Celje ( Višje sodišče v Celju ). La 5 mai 2004, instanța a autorizat în parte ambele apeluri. Hotărârea a fost îndreptată asupra reclamantului la 24 august 2004. La 21 septembrie 2004, reclamantul a depus un recurs la punctele de drept la Curtea Supremă (Vrhovno sodišče ) și a solicitat că un judecător al Curții Supreme a retras. La 25 ianuarie 2005, Președintele Curții Supreme a emis o decizie care respinge cererea reclamantului de a exclude un judecător din procedură. Procedurile sunt încă în așteptare. ÎNCĂLCAREA DREPTULUI ALEGAT A ARTICOLE 6 § 1 ȘI 13 A CONVENȚIEI 10. Reclamantul se plângea de lungimea excesivă a procedurii. Ea a invocat art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 11. În fond, reclamantul se plângea în continuare că căile de recurs disponibile pentru proceduri juridice excesive în Slovenia au fost ineficace. art. 13 din Convenția se citește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoanele care acționează în calitate oficială.” Reclamantul a contestat acest argument, susținând că căile de recurs disponibile nu au fost eficiente. 14. Curtea constată că prezenta cerere este similară cu cauzele Belinger și Lukenda Belinger c. Slovenia (dec.), nr. 42320/98, 2 octombrie 2001, și Lukenda c. Slovenia , nr. 23032/02, 6 octombrie 2005). În aceste cazuri, Curtea a respins obiecția Guvernului de a nu epuiza recours interne, deoarece a constatat că remediile legale de la dispunerea reclamantului nu au fost eficiente. Curtea reamintește concluziile sale în Lukenda Hotărârea că încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil reprezintă o problemă sistemică care rezultă din legislația inadecvată și din ineficiența administrației justiției. 15. În ceea ce privește cazul instant, Curtea constată că Guvernul nu a prezentat argumente convingătoare care ar fi obligat Curții să-l distingă de jurisprudența sa stabilită. 16. În plus, Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, nici nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 8 aprilie 1999, în ziua în care reclamantul a inițiat proceduri cu Curtea de District Celje, și nu s-a încheiat încă. Perioada relevantă a durat astfel peste șapte ani timp de trei niveluri de competență. 18. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 19. Având în vedere toate documentele care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa în cauză, Curtea consideră că, în cazul instantanei, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempo rațional”. Prin urmare, s-a încălcat art. 6 § 1. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței în temeiul articolului 6 § 1 pentru a auzi un caz într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 156, CEDH 2000-XI). În consecință, Curtea consideră că, în acest caz, s-a constatat o încălcare a articolului 13 din cauza lipsei de remediere în temeiul dreptului intern, prin care reclamantul ar fi putut obține o hotărâre care să-și susțină dreptul de a-și auzi cazul într-un timp rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 § 1. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 22. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat 10 000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 24. Guvernul a contestat cererea. 25. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suportat prejudiciu moral. Hotărând în mod echitabil, aceasta își acordă 2,400 EUR sub acest cap. Costuri și cheltuieli 26. De asemenea, reclamantul a solicitat aproximativ 1.280 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 27. Guvernul a susținut că reclamația a fost prea mare. 28. Potrivit jurisprudenței Curții, o reclamantă are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost efectuate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. Curtea observă, de asemenea, că avocații reclamanților, care au reprezentat și reclamantul în Lukenda (citată mai sus), a depus aproape 400 de cereri care, în afară de fapte, sunt în esență aceleași ca acestea. Prin urmare, în cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră rezonabilă să atribuie reclamantului suma de 1000 EUR pentru procedura în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 2 400 EUR (2 mii patru sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 1000 EUR (1 mie de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 29 iunie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger John Hedigan Președintele grefierului