CtEDO 29.06.2006 Auto

CASE OF HUSEJINOVIC v. SLOVENIA

RESPONDENT
SVN
HOTĂRÂRE
29.06.2006
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 6-1;Violation of Art. 13;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - Convention proceedings
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF HUSEJINOVIC v. SLOVENIA (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

CAUZA TERZĂ A SECȚIUNII DE HUSEJINOVIČ c. SLOVENIA (Documentul nr. 41513/02) JUDGMENT STRASBOURG 29 iunie 2006 FINAL 29/09/2006 Prezenta hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Husejinovič c. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca Camera compusă de: J. Hedigan, Președintele, B.M. Zupančič, L. Caflisch, V. Zagrebelsky, E. Myjer, David Thór Björgvinsson, dna I. Ziemele, judecători, și dl V. Berger, grefierul Secțiunii care a deliberat în particular la 8 iunie 2006, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 41513/02) împotriva Republicii Sloveniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național sloven, dna Simeuna Husejinovič („reclamantul”), la 7 noiembrie 2002. Reclamantul a fost reprezentat de avocații Verstovšek. Guvernul sloven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Bembič, Procuror General de Stat. Reclamantul a afirmat, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că durata procedurii în fața instanțelor interne la care era parte a fost excesivă. În principiu, ea s-a plâns, de asemenea, de lipsa unui remediu intern eficace în ceea ce privește lungimea excesivă a procedurii (art. 13 din Convenție). La 15 septembrie 2004, Curtea a hotărât să comunice plângerile privind durata procedurii și lipsa de remedii în acest sens către Guvern. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. FACTELE Reclamantul s-a născut în 1959 și trăiește în Velenje. La 14 decembrie 1998, unitatea Velenje a Fondului de Asigurare a Pensiunilor și a Disabilității („PDIF”) a acordat reclamantului un statut de invaliditate de 12 decembrie 1996. La 17 august 1999, PDIF a respins apelul reclamantului. La 22 septembrie 1999, reclamantul a inaugurat o procedură împotriva PDIF în cadrul Curții de Muncire și Socială din Ljubljana ( Delovno în socialno sodišče/Ljubljani) contestat, printre altele, data apariției prejudiciului Între 25 octombrie 1999 și 16 septembrie 2002, reclamantul a depus trei observații scrise. Între 17 ianuarie 2001 și 8 martie 2002, ea a formulat trei cereri de stabilire a unei date pentru o audiere. La 1 octombrie 2002 a avut loc o ședință și instanța a pronunțat o hotărâre. Hotărârea, respingând cererea reclamantului, a fost depusă în fața reclamantului la 29 octombrie 2002. La 4 noiembrie 2002, reclamantul a apelat la Curtea Înaltă Muncii și Sociale (Višje dellovno în socialno sodišče). La 14 mai 2004, instanța a respins apelul reclamantului. Hotărârea a fost depusă în favoarea reclamantului la 3 iunie 2004. La 23 iunie 2004, reclamantul a depus un recurs asupra punctelor de drept la Curtea Supremă (Vrhovno sodišče La 1 martie 2005, instanța a respins recursul reclamantului.Decizia a fost depusă în favoarea reclamantului la 29 martie 2005. Reclamantul s-a plâns de lungimea excesivă a procedurii începând cu depunerea cererii sale cu Tribunalul Ljubljana Muncii și Sociale. Ea s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție, care citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 11. În principiu, reclamantul s-a mai plâns că căile de recurs disponibile pentru procedurile judiciare excesive în Slovenia nu au fost eficiente. art. 13 din Convenție se citește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoanele care acționează în calitate oficială.” Reclamantul a contestat acest argument, susținând că căile de recurs disponibile nu au fost eficiente. 14. Curtea constată că prezenta cerere este similară cu cauzele Belinger și Lukenda Belinger c. Slovenia (dec.), nr. 42320/98, 2 octombrie 2001, și Lukenda c. Slovenia , nr. 23032/02, 6 octombrie 2005). În aceste cazuri, Curtea a respins obiecția Guvernului de a nu epuiza recours interne, deoarece a constatat că remediile legale de la dispunerea reclamantului nu au fost eficiente. Curtea reamintește concluziile sale în Lukenda Hotărârea că încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil reprezintă o problemă sistemică care rezultă din legislația inadecvată și din ineficiența administrației justiției. 15. În ceea ce privește cazul instant, Curtea constată că Guvernul nu a prezentat argumente convingătoare care ar fi obligat Curții să-l distingă de jurisprudența sa stabilită. 16. În plus, Curtea constată că cererea nu este vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenție, nici nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. 1999, în ziua în care reclamantul a inițiat o procedură cu Curtea Ljubljana de Muncire și Socială și s-a încheiat la 29 martie 2005, în ziua în care decizia Curții Supreme a fost încheiată pe reclamant. Prin urmare, a durat mai mult de cinci ani și șase luni pentru trei niveluri de competență. 18. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 19. Având în vedere ceea ce a fost în joc pentru reclamant, și anume o determinare a statutului de invaliditate, Curtea consideră că în cazul instantanei, în special înaintea instanței de primă instanță, a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempo rațional”. Prin urmare, s-a constatat o încălcare a articolului 6 § 1. art. 13 20. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței prevăzute la art. 6 § 1 pentru a auzi un caz într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 156, ECHR 2000-XI). În consecință, Curtea consideră că, în acest caz, s-a constatat o încălcare a articolului 13 din cauza lipsei de remediere în temeiul dreptului intern, prin care reclamantul ar fi putut obține o hotărâre care să-și susțină dreptul de a-și auzi cazul într-un timp rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 § 1. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 22. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat 5000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 24. Guvernul a contestat cererea. 25. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu moral. Hotărând în mod echitabil, își acordă 1000 de euro sub acest cap. Costuri și cheltuieli 26. Reclamantul a solicitat, de asemenea, aproximativ 1.200 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 27. Guvernul a susținut că reclamația este prea ridicată. 28. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. Cererea care, în afară de fapte, este în esență la fel ca aceasta. Prin urmare, în acest caz, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului suma de 1000 EUR pentru acțiunea în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1000 EUR (1 mie de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 1000 EUR (1 mie de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 29 iunie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger John Hedigan Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă