CtEDO 06.04.2006 Auto

CASE OF LESJAK v. SLOVENIA

RESPONDENT
SVN
HOTĂRÂRE
06.04.2006
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 6-1;Violation of Art. 13;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - Convention proceedings
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF LESJAK v. SLOVENIA (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA TERZĂ CAUZĂ DE LESJAK v. SLOVENIA (Declarația nr. 33553/02) HOTĂRÂREA Strasburg 6 aprilie 2006 FINAL 06/07/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Lesjak v. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca Camera compusă de: Președintele Hedigan B.M. Zupančič dna Tsatsa-Nikolovska Zagrebelsky Myjer D.T. Björgvinsson dna Ziemele, judecători și dl V. Berger, grefierul Secțiunii, după ce a deliberat în privat la 16 martie 2006, emite următoarea hotărâre, adoptată la această dată: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 33553/02) împotriva Republicii Sloveniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național sloven, dl Srečko Lesjak („reclamantul”), la 23 ianuarie 2001. Reclamantul a fost reprezentat de avocații Verstovšek. Guvernul sloven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Bembič, Procuror General de Stat. Reclamantul a afirmat, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că durata procedurii în fața instanțelor interne la care era parte a fost excesivă. În principiu, el s-a plâns, de asemenea, de lipsa unui remediu intern eficace în ceea ce privește lungimea excesivă a procedurii (art. 13 din Convenție). La 7 septembrie 2004, Curtea a hotărât să comunice plângerile privind durata procedurii și lipsa de remedii în această privință către Guvern. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. FACTELE Reclamantul s-a născut în 1930 și trăiește în Štore. La 23 noiembrie 1990, reclamantul a fost rănit într-un accident de mașină. Autorul accidentului a luat asigurări cu compania de asigurări ZT. La 30 decembrie 1992, reclamantul a instituít o procedură civilă împotriva ZT în Tribunalul Celje Baisc ( Temeljno sodišče v Celju ) cerând daune în valoare de 6.700.000 de tolari (aproximativ 28.000 de euro) pentru leziunile suferite. Înainte de 28 iunie 1994, în ziua în care Convenția a intrat în vigoare cu privire la Slovenia, instanța a desfășurat patru audieri și a desemnat un expert în trafic rutier și un expert medical. La 1 iulie 1994, reclamantul a prezentat o prezentare scrisă preliminară. La 5 iulie 1994, instanța a desfășurat o audiere și a hotărât să pronunțe o hotărâre scrisă. Hotărârea, susținând în parte cererea reclamantului, a fost transmisă reclamantului la 30 octombrie 1994. La 10 octombrie 1994, reclamantul a apelat la Tribunalul Superior Celje ( Višje sodišče/ Celju ). ZT a interzis apelul încrucișat. La 14 iunie 1995, instanța a permis atât apelurile în parte, cât și a trimis cazul la Tribunalul de Primă Instanță pentru reexaminare. Hotărârea a fost judecată la 17 iulie 1995. La 1 ianuarie 1995, reorganizarea sistemului judiciar sloven a intrat în vigoare. După ce a fost transmisă instanței de primă instanță, acesta a fost inițial atribuit Curții Locale Celje ( Okrajno sodišče/ Celju ), dar după ce reclamantul și-a formulat cererea în declarații preliminare scrise din 31 august 1995, acest caz a fost transferat Curții de District Celje ( Okrožno sodišče/ Celju ) Între 31 august 1995 și 6 iunie 1997, reclamantul a solicitat trei solicitări de stabilire a unei date pentru o audiere. Între 12 ianuarie 1996 și 29 august 1997, el a depus șase comunicări anterioare scrise și/sau probe aduse. Din cele trei audieri care au avut loc între 12 februarie 1996 și 4 septembrie 1997 nu a fost suspendată la cererea reclamantului. În timpul procedurii, Curtea a desemnat doi experți medicali. La 25 septembrie 1997, judecătorul care prezidează cazul a fost desemnat la Curtea Superioră Celje și cazul a fost desemnat la un nou judecător al instanței de district. În ultima ședință, Curtea a hotărât să pronunțe o hotărâre scrisă. Hotărârea, susținând în parte cererea reclamantului, a fost servită la reclamant la 5 noiembrie 1997. 10. La 10 noiembrie 1997, reclamantul a interzis Curtea Supremă Celje și a solicitat că prima instanță a corectat hotărârea sa. La 18 martie 1998, Curtea Superioră a Celje a susținut ambele apeluri, a anulat hotărârea din 25 septembrie 1997 și a remis cazul la instanța de primă instanță pentru un nou proces.Decizia a fost depusă la reclamant la 13 mai 1998. 11. Între 6 iulie 1998 și 17 decembrie 1999, reclamantul a solicitat opt solicită să fie stabilită o dată pentru o audiere. Între 6 iulie 1998 și 19 ianuarie 2000, el a depus șapte depuneri anterioare scrise și/sau aduse dovezi. Din cele patru audieri care au avut loc între 15 septembrie 1998 și 3 februarie 2000 nu a fost suspendat la cererea reclamantului. În cadrul procedurii, instanța a desemnat un expert medical și un expert în trafic rutier. În ultima audiere, Curtea a hotărât să pronunțe o hotărâre scrisă. Hotărârea, susținând în parte cererea reclamantului, a fost depusă în favoarea reclamantului la 27 martie 2000. 12. La 6 aprilie 2000, reclamantul a depus un recurs la Curtea Superioră Celje. La 7 februarie 2001, Curtea Supremă Celje a respins recursul reclamantului, a susținut în parte apelul ZT și a redus daunele acordate. Hotărârea a fost conferită reclamantului la 13 martie 2001. 13. La 27 martie 2001, reclamantul a depus un recurs cu privire la punctele de drept la Curtea Supremă (Vrhovno sodišče La 18 martie 2002, instanța a respins recursul. Hotărârea a fost depusă în favoarea reclamantului la 23 mai 2002 14. La 23 octombrie 2002, instanța de primă instanță a emis o decizie privind costurile și cheltuielile. 15. Hotărârea reclamantului. Curtea Superioră Celje a respins recursul la 6 noiembrie 2003. Hotărârea a fost depusă în favoarea reclamantului la 5 ianuarie 2004. Reclamantul s-a plâns de lungimea excesivă a procedurii. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție, care spune după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 17. În principiu, reclamantul s-a mai plâns că căile de recurs disponibile pentru procedurile judiciare excesive în Slovenia nu au fost eficiente. art. 13 din Convenție se citește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoanele care acționează în calitate oficială.” Reclamantul a contestat acest argument, susținând că căile de recurs disponibile nu au fost eficiente. 20. Curtea constată că prezenta cerere este similară cu cauzele Belinger și Lukenda Belinger c. Slovenia (dec.), nr. 42320/98, 2 octombrie 2001, și Lukenda c. Slovenia , nr. 23032/02, 6 octombrie 2005). În aceste cazuri, Curtea a respins obiecția Guvernului de a nu epuiza recours interne, deoarece a constatat că remediile legale de la dispunerea reclamantului nu au fost eficiente. Curtea reamintește concluziile sale în Lukenda Hotărârea că încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil reprezintă o problemă sistemică care rezultă din legislația inadecvată și din ineficiența în administrarea justiției. 21. În ceea ce privește cazul instantaneu, Curtea constată că Guvernul nu a prezentat argumente convingătoare care ar fi obligat Curții să-l distingă de jurisprudența sa stabilită. 22. În plus, Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, nici nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 28 iunie 1994, în ziua în care Convenția a intrat în vigoare cu privire la Slovenia și s-a încheiat la 5 ianuarie 2004, în ziua în care hotărârea Curții Supreme a fost notificată reclamantului. Prin urmare, a durat peste nouă ani și șase luni, iar deciziile au fost pronunțate în nouă cazuri. 24. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 25. Curtea constată că hotărârile au fost pronunțate în nouă cazuri și, în consecință, nu pot concluziona că instanțele au fost inactive în acest caz. Dimpotrivă, întârzierea în acest caz a fost cauzată în principal de reexaminarea cauzei. Cu toate că Curtea nu este în măsură să analizeze calitatea juridică a jurisprudenței instanțelor interne, consideră că, având în vedere că mandatul de reexaminare este, de obicei, ordonat ca urmare a erorilor comise de instanțe mai mici, repetarea acestor hotărâri în cadrul unui set de proceduri poate dezvălui o deficiență gravă în sistemul judiciar (a se vedea, de exemplu, Wierciszewska c. Polonia) , nr. 41431/98, § 46, 25 noiembrie 2003). Guvernul nu a furnizat nici o explicație care ar conduce Curtea să ajungă la o concluzie diferită. 26. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că, în cazul instantaneu, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempo rațional”. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. art. 13 27. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței prevăzute la art. 6 § 1 pentru a auzi un caz într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia) [GC], nr. 30210/96, § 156, ECHR 2000-XI). Acesta remarcă că obiecțiile și argumentele prezentate de guvern au fost respinse în cazurile anterioare (a se vedea Lukenda , citată mai sus) și nu vede niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în acest caz. 28. În consecință, Curtea consideră că, în acest caz, s-a încălcat art. 13 din cauza lipsei de remediere în temeiul dreptului intern prin care reclamantul ar fi putut obține o hotărâre care își susține dreptul de a-și auzi cazul într-un timp rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DE CONVENȚIE 29. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 30. Reclamantul a solicitat 12,500 euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 31. 32. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu moral, hotărând în mod echitabil, îi acordă 3,500 de euro sub acest cap. Costuri și cheltuieli 33. Reclamantul a solicitat, de asemenea, aproximativ 1,570 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 34. Guvernul a susținut că reclamația era prea ridicată. 35. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. Cerințe care, în afară de fapte, sunt în esență aceleași ca acestea. Prin urmare, în acest caz, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului sumei de 1000 EUR pentru acțiunea în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 3500 EUR (3 mii cinci sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 1000 EUR (1 mie de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 6 aprilie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger John Hedigan Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă