ŽOLGER c. SLOVENIA (Declarația nr. 75688/01) HOTĂRÂREA Strasburg 30 martie 2006 FINAL 30/06/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Žolger c. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința în calitate de camera compusă de: Președintele Hedigan B.M. Zupančič Caflisch dna Tsatsa-Nikolovska Myjer David Thór Björgvinsson dna Ziemele, judecători și grefierul secțiunii Berger, deliberat în privat la 9 martie 2006, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 75688/01) împotriva Republicii Sloveniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național sloven, dl Vinko Žolger („reclamantul”) la 23 octombrie 2001. Reclamantul a fost reprezentat de avocații Verstovšek. Guvernul sloven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Bembič, Procuror General de Stat. Reclamantul a afirmat, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că durata procedurii în fața instanțelor interne la care era parte a fost excesivă. În principiu, el s-a plâns, de asemenea, de lipsa unui remediu intern eficace în ceea ce privește lungimea excesivă a procedurii (art. 13 din Convenție). La 16 septembrie 2003, Curtea a hotărât să comunice plângerile privind durata procedurii și lipsa de remedii în această privință către Guvern. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. FACTELE Reclamantul s-a născut în 1947 și trăiește în Grobelno. La 6 august 1989, reclamantul a fost traversat la trecerea frontierei dintre Slovenia (în momentul în care face parte din Republica Federală Iugoslavia) și Austria de către o caravană condusă de un cetățean olandez care a luat asigurări cu compania de asigurări CBS. La 8 noiembrie 1989, reclamantul a instituit o procedură civilă împotriva companiilor de asigurări ZT și CBS în cadrul Curții de bază Celje, Unitatea Šentjur (Temeljno sodišče/Celju, Enota Šentjur ) care a solicitat daune pentru leziunile suferite. După prima audiere, care a avut loc la 22 decembrie 1989, instanța a desemnat experți medicali și financiari. La 1 ianuarie 1995, cazul a fost transferat Curtea de District a Celje ( Okrožno sodišče/ Celju ) în urma reorganizației instanțelor slovene. La 23 februarie 1995, Ministerul Justiției Republicii Slovenia a solicitat Curtea Municipală Hertogenbosch (Țările de Jos) să audă un martor. Între 23 august 1994 și 21 iunie 1999, reclamantul a solicitat catrezeci de solicitări să se stabilească o dată pentru o audiere. Între 17 decembrie 1997 și 16 aprilie 2003, el a depus douăzeci și patru de observații scrise preliminare și/sau aduse dovezi. Din cele șapte audieri care au avut loc între 4 decembrie 1997 și 13 mai 2003 una a fost suspendată la cererea reclamantului. În timpul procedurii, instanța a desemnat trei experți medicali, un expert în trafic rutier și un expert în contabilitate financiară. Hotărârea susținând, în parte, afirmațiile reclamantei a fost transmisă reclamantului la 12 iunie 2003. La 16 iunie 2003, reclamantul a apelat la Curtea Superioră Celje (Višje sodišče/ Celju ). La 14 aprilie 2004, instanța a permis recursul reclamantului în parte și a modificat hotărârea instanței de primă instanță. Curtea a respins recursul ZT și CBS. Hotărârea a fost pronunțată în fața reclamantului la 17 iunie 2004. La 30 iunie 2004, reclamantul a depus un recurs la punctele de drept în fața Curții Supreme (Vrhovno sodišče. ARTICOLUL 6 § 1 ȘI 13 AL CONVENȚIEI 10. Reclamantul se plângea de durata excesivă a procedurii. El se bazează pe art. 6 § 1 din Convenție, care se citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 11. În principiu, reclamantul s-a mai plâns că căile de recurs disponibile pentru procedurile judiciare excesive în Slovenia nu au fost eficiente. art. 13 din Convenție se citește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoanele care acționează în calitate oficială.” Reclamantul a contestat acest argument, susținând că căile de recurs disponibile nu au fost eficiente. 14. Curtea constată că prezenta cerere este similară cu cauzele Belinger și Lukenda Belinger c. Slovenia (dec.), nr. 42320/98, 2 octombrie 2001, și Lukenda c. Slovenia , nr. 23032/02, 6 octombrie 2005). În aceste cazuri, Curtea a respins obiecția Guvernului de a nu epuiza recours interne, deoarece a constatat că remediile legale de la dispunerea reclamantului nu au fost eficiente. Curtea reamintește concluziile sale în Lukenda Hotărârea că încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil reprezintă o problemă sistemică care rezultă din legislația inadecvată și din ineficiența administrației justiției. 15. În ceea ce privește cazul instant, Curtea constată că Guvernul nu a prezentat argumente convingătoare care ar fi obligat Curții să-l distingă de jurisprudența sa stabilită. 16. În plus, Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, nici nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 28 iunie 1994, ziua în care Convenția a intrat în vigoare cu privire la Slovenia și nu s-a încheiat încă. Perioada relevantă a durat, prin urmare, peste unsprezece ani și opt luni pentru trei niveluri de jurisdicție. 18. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 19. Având în vedere toate documentele care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa în cauză, Curtea consideră că, în cazul instantanei, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempo rațional”. Prin urmare, s-a încălcat art. 6 § 1. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței în temeiul articolului 6 § 1 pentru a auzi un caz într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 156, CEDH 2000-XI). În consecință, Curtea consideră că, în acest caz, s-a constatat o încălcare a articolului 13 din cauza lipsei de remediere în temeiul legislației interne, prin care reclamantul ar fi putut obține o hotărâre care să-și susțină dreptul de a-și auzi cazul într-un timp rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 22. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat 30 000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 24. Guvernul a contestat cererea. 25. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suportat prejudiciu moral. Hotărând în mod echitabil, acesta îi acordă 8,000 EUR sub acest cap. Costuri și cheltuieli 26. De asemenea, reclamantul a solicitat aproximativ 1 750 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. Conform jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost efectuate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. Curtea constată, de asemenea, că avocații reclamantului, care au reprezentat și reclamantul în Lukenda (citată mai sus), a depus aproape 400 de cereri care, în afară de fapte, sunt în esență aceleași ca acestea. Prin urmare, în cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră rezonabilă să atribuie reclamantului suma de 1000 EUR pentru procedura în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 8 000 EUR (opt mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 1000 EUR (o mie de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 30 martie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger John Hedigan Președintele grefierului
THIRD SECTION
ŽOLGER v. SLOVENIA
(Application no. 75688/01)
30 March 2006
FINAL
30/06/2006
This judgment will become final in the circumstances set out in Article
44 §
2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.
In the case of Žolger v. Slovenia,
The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Chamber composed of:
Mr
J.
Hedigan
,
President
,
Mr
B.M.
Zupančič
,
Mr
L.
Caflisch
,
Mrs
M.
Tsatsa-Nikolovska
,
Mr
E.
Myjer
,
Mr
David Thór
Björgvinsson
,
Mrs
I.
Ziemele,
judges
,
and
Mr
V.
Berger
,
Section Registrar
,
Having deliberated in private on 9 March 2006,
Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
1.
The case originated in an application (no. 75688/01) against the Republic of Slovenia lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Slovenian national, Mr Vinko Žolger (“the applicant”) on 23 October 2001.
2.
The applicant was represented by the Verstovšek lawyers. The Slovenian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr L. Bembič, State Attorney-General.
3.
The applicant alleged under Article 6 § 1 of the Convention that the length of the proceedings before the domestic courts to which he was a party was excessive. In substance, he also complained about the lack of an effective domestic remedy in respect of the excessive length of the proceedings (Article 13 of the Convention).
4.
On 16 September 2003 the Court decided to communicate the complaints concerning the length of the proceedings and the lack of remedies in that respect to the Government. Applying Article 29 § 3 of the Convention, it decided to rule on the admissibility and merits of the application at the same time.
5.
The applicant was born in 1947 and lives in Grobelno.
6.
On 6 August 1989 the applicant was run over at the border crossing between Slovenia (at the time forming part of Federal Republic of Yugoslavia) and Austria by a caravan driven by a Dutch citizen who had taken out insurance with the insurance company CBS.
7.
On 8 November 1989 the applicant instituted civil proceedings against the insurance companies ZT and CBS in the Celje Basic Court, Šentjur Unit (
Temeljno sodišče v Celju, Enota Šentjur
) seeking damages for the injuries sustained.
Following the first hearing, which was held on 22 December 1989, the court appointed medical and financial experts.
On 1 January 1995 the case was transferred to the Celje District Court (
Okrožno sodišče v Celju
) following the reorganization of the Slovenian courts.
On 23 February 1995 the Ministry of Justice of the Republic of Slovenia requested the Hertogenbosch Municipal Court (the Netherlands) to hear a witness.
Between 23 August 1994 and 21 June 1999 the applicant made fourteen requests that a date be set for a hearing.
Between 17 December 1997 and 16 April 2003 he lodged twenty-four preliminary written submissions and/or adduced evidence.
Of the seven hearings held between 4 December 1997 and 13 May 2003 one was adjourned at the request of the applicant.
During the proceedings the court appointed three medical experts, a road traffic expert and an expert on financial accounting.
The judgment upholding in part the applicant’s claims was served on the applicant on 12 June 2003.
8.
On 16 June 2003 the applicant appealed to the Celje Higher Court (
Višje sodišče v Celju
). ZT and CBS cross-appealed.
On 14 April 2004 the court allowed the applicant’s appeal in part and amended the first-instance court judgment. The court dismissed the ZT’s and CBS’s appeal.
The judgment was served on the applicant on 17 June 2004.
9.
On 30 June 2004 the applicant lodged an appeal on points of law with the Supreme Court (
Vrhovno sodišče
).
The proceedings are still pending.
I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLES 6 § 1 AND 13 OF THE CONVENTION
10.
The applicant complained about the excessive length of the proceedings. He relied on Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows:
“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
11.
In substance, the applicant further complained that the remedies available for excessive legal proceedings in Slovenia were ineffective. Article 13 of the Convention reads as follows:
“Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”
A.
Admissibility
12.
The Government pleaded non-exhaustion of domestic remedies.
13.
The applicant contested that argument, claiming that the remedies available were not effective.
14.
The Court notes that the present application is similar to the cases of
Belinger
and
Lukenda
(
Belinger v. Slovenia
(dec.), no. 42320/98, 2
October
2001, and
Lukenda v. Slovenia
, no. 23032/02, 6 October 2005). In those cases the Court dismissed the Government’s objection of non-exhaustion of domestic remedies because it found that the legal remedies at the applicant’s disposal were ineffective. The Court recalls its findings in the
Lukenda
judgment that the violation of the right to a trial within a reasonable time is a systemic problem resulting from inadequate legislation and inefficiency in the administration of justice.
15.
As regards the instant case, the Court finds that the Government have not submitted any convincing arguments which would require the Court to distinguish it from its established case-law.
16.
The Court further notes that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. Nor is it inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.
B.
Merits
1.
Article 6 § 1
17.
The period to be taken into consideration began on 28 June 1994, the day when the Convention entered into force with respect to Slovenia, and has not yet ended. The relevant period has therefore lasted over eleven years and eight months for three levels of jurisdiction.
18.
The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities,
Frydlender v. France
[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
19.
Having examined all the material submitted to it, and having regard to its case-law on the subject, the Court considers that in the instant case the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable-time” requirement.
There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.
2.
Article 13
20.
The Court reiterates that Article 13 guarantees an effective remedy before a national authority for an alleged breach of the requirement under Article 6 § 1 to hear a case within a reasonable time (see
Kudła v. Poland
[GC], no. 30210/96, § 156, ECHR 2000-XI). It notes that the objections and arguments put forward by the Government have been rejected in earlier cases (see
Lukenda
, cited above) and sees no reason to reach a different conclusion in the present case.
21.
Accordingly, the Court considers that in the present case there has been a violation of Article 13 on account of the lack of a remedy under domestic law whereby the applicant could have obtained a ruling upholding his right to have his case heard within a reasonable time, as set forth in Article 6 § 1.
II.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
22.
Article 41 of the Convention provides:
“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”
A.
Damage
23.
The applicant claimed 30,000 euros (EUR) in respect of non-pecuniary damage.
24.
The Government contested the claim.
25.
The Court considers that the applicant must have sustained non-pecuniary damage. Ruling on an equitable basis, it awards him EUR 8,000 under that head.
B.
Costs and expenses
26.
The applicant also claimed approximately EUR 1,750 for the costs and expenses incurred before the Court.
27.
The Government argued that the claim was too high.
28.
According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to reimbursement of his costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum. The Court also notes that the applicant’s lawyers, who also represented the applicant in
Lukenda
(cited above), lodged nearly 400
applications which, apart from the facts, are essentially the same as this one. Accordingly, in the present case, regard being had to the information in its possession and the above criteria, the Court considers it reasonable to award the applicant the sum of EUR 1,000 for the proceedings before the Court.
C.
Default interest
29.
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
1.
Declares
the application admissible;
2.
Holds
that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;
3.
Holds
that there has been a violation of Article 13 of the Convention;
4.
Holds
(a)
that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article
44
§
2 of the Convention, EUR 8,000 (eight thousand euros) in respect of non-pecuniary damage and EUR 1,000 (one thousand euros) in respect of costs and expenses, plus any tax that may be chargeable;
(b)
that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;
5.
Dismisses
the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 30 March 2006, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.
Vincent
Berger
John
Hedigan
Registrar
President