CtEDO 30.03.2006 Auto

CASE OF ROJC v. SLOVENIA

RESPONDENT
SVN
HOTĂRÂRE
30.03.2006
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 6-1;Violation of Art. 13;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - Convention proceedings
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF ROJC v. SLOVENIA (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA TERZĂ CAUZĂ DE ROJC c. SLOVENIA (Documentul nr. 75687/01) HOTĂRÂREA Strasburg 30 martie 2006 FINAL 30/06/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Rojc c. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca Camera compusă din: Președintele Hedigan B.M. Zupančič Caflisch dna Tsatsa-Nikolovska Myjer David Thór Björgvinsson dna Ziemele, judecători și grefierul secțiunii Berger, având deliberat în privat la 9 martie 2006, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 75687/01) împotriva Republicii Sloveniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național sloven, dl Vlado Rojc („reclamantul”), la 9 noiembrie 2000. Reclamantul a fost reprezentat de avocații Verstovšek. Guvernul sloven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Bembič, Procuror General de Stat. Reclamantul a afirmat, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că durata procedurii în fața instanțelor interne la care era parte a fost excesivă. În principiu, el s-a plâns, de asemenea, de lipsa unui remediu intern eficace în ceea ce privește lungimea excesivă a procedurii (art. 13 din Convenție). La 8 iulie 2003, Curtea a hotărât să comunice plângerile privind durata procedurii și lipsa de remedii în acest sens către Guvern. Aplicand art. 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. FACTELE Reclamantul s-a născut în 1938 și trăiește în Celje. La 24 august 1989, reclamantul a fost rănit într-un accident de mașină. La 14 octombrie 1991, reclamantul a instituít o procedură civilă împotriva a două persoane în cadrul Curții de bază Celje, Unitatea Celje (Temeljno sodišče/ Celju, Enta Celje ) cerând daune în valoare de 1.082.037 tolari (aproximativ 4.500 euro) pentru leziunile suferite. La 13 decembrie 1993 și 29 martie 1994, reclamantul a solicitat să fie stabilită o dată pentru o audiere. Din cele cinci audieri care au avut loc între 27 ianuarie 1992 și 27 iunie 1994 nu a fost suspendată la cererea reclamantului. În acest timp, instanța a desemnat un expert financiar și un expert medical. Curtea a solicitat, de asemenea, un aviz suplimentar de către expertul financiar desemnat. La 1 ianuarie 1995, Curtea locală Celje ( Okrajno sodišče/ Celju ) a câștigat competența în acest caz din cauza reformei sistemului judiciar sloven. Între 3 noiembrie 1995 și 17 aprilie 2000, reclamantul a solicitat zece solicitări ca o dată să fie stabilită pentru o ședință. La 30 iunie 1999 și 12 iunie 2000, Curtea a desfășurat audieri. ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUIUI 6 § 1 ȘI 13 A CONVENȚIEI Reclamantul se plângea de lungimea excesivă a procedurii. El se bazează pe art. 6 § 1 din Convenție, care se citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” În principiu, reclamantul s-a mai plâns că căile de recurs disponibile pentru procedurile judiciare excesive în Slovenia nu au fost eficiente. art. 13 din Convenție se citește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoanele care acționează în calitate oficială.” Reclamantul a contestat acest argument, susținând că căile de recurs disponibile nu au fost eficiente. 12. Curtea constată că prezenta cerere este similară cu cauzele Belinger și Lukenda Belinger c. Slovenia (dec.), nr. 42320/98, 2 octombrie 2001, și Lukenda c. Slovenia , nr. 23032/02, 6 octombrie 2005). În aceste cazuri, Curtea a respins obiecția Guvernului de a nu epuiza recours interne, deoarece a constatat că remediile legale de la dispunerea reclamantului nu au fost eficiente. Curtea reamintește concluziile sale în Lukenda Hotărârea că încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil reprezintă o problemă sistemică care rezultă din legislația inadecvată și din ineficiența în administrarea justiției. 13. În ceea ce privește cazul instantaneu, Curtea constată că Guvernul nu a prezentat argumente convingătoare care ar cere Curtea să-l distingă de jurisprudența sa stabilită. 14. În plus, Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, nici nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 28 iunie 1994, în ziua în care Convenția a intrat în vigoare cu privire la Slovenia, și s-a încheiat la 12 iunie 2000, în ziua în care părțile la caz au ajuns la o soluție judiciară. Prin urmare, a durat aproape șase ani înaintea instanței de primă instanță. 16. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 17. Având în vedere toate documentele care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa în cauză, Curtea consideră că, în cazul instantanei, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempo rațional”. Prin urmare, s-a încălcat art. 6 § 1. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței în temeiul articolului 6 § 1 pentru a auzi un caz într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 156, CEDH 2000-XI). În consecință, Curtea consideră că, în acest caz, s-a constatat o încălcare a articolului 13 din cauza lipsei de remediere în temeiul legislației interne, prin care reclamantul ar fi putut obține o hotărâre care să-și susțină dreptul de a-și auzi cazul într-un timp rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 20. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înălții Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat 15.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 22. Guvernul a contestat cererea. 23. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suportat prejudiciu moral. Hotărând în mod echitabil, acesta îi acordă 4,800 EUR sub acest cap. Costuri și cheltuieli 24. De asemenea, reclamantul a solicitat aproximativ 1.120 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 26. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. Curtea constată, de asemenea, că avocații reclamantului, care au reprezentat, de asemenea, reclamantul în Lukenda (citată mai sus), a depus aproape 400 de cereri care, în afară de fapte, sunt în esență aceleași ca acestea. Prin urmare, în cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră rezonabilă să atribuie reclamantului suma de 1000 EUR pentru procedura în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 4 800 EUR (4 mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 1000 EUR (1 mii de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 30 martie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger John Hedigan Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă