CtEDO 27.04.2006 Auto

CASE OF RODIC v. SLOVENIA

RESPONDENT
SVN
HOTĂRÂRE
27.04.2006
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 6-1;Violation of Art. 13;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - Convention proceedings
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF RODIC v. SLOVENIA (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

CAUZA DE RODIČ c. SLOVENIA (Declarația nr. 38528/02) HOTĂRÂREA STASBOURG 27 aprilie 2006 FINAL 27/07/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Rodič c. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca Camera compusă din: Președintele Hedigan B.M. Zupančič Caflisch Zagrebelsky Myjer David Thór Björgvinsson, judecătorii și judecătorul Secțiunii V. Berger, deliberat în privat la 6 aprilie 2006, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 38528/02) împotriva Republicii Sloveniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național sloven, Suzana Rodič („reclamantul”), la 28 octombrie 2002. Reclamantul a fost reprezentat de avocații Verstovšek. Guvernul sloven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Bembič, Procuror General de Stat. Reclamantul a afirmat, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că durata procedurii în fața instanțelor interne la care era parte a fost excesivă. În principiu, ea s-a plâns, de asemenea, de lipsa unui remediu intern eficace în ceea ce privește lungimea excesivă a procedurii (art. 13 din Convenție). La 15 septembrie 2004, Curtea a hotărât să comunice plângerile privind durata procedurii și lipsa măsurilor în acest sens către Guvern. Aplicand art. 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. FACTE Reclamantul s-a născut în 1976 și trăiește în Velenje. La 14 ianuarie 1998, reclamantul a fost rănit într-un accident de mașină. A fost asigurată în compania de asigurări ZT. La 24 iulie 1998, reclamantul a inaugurat o procedură civilă împotriva ZT în tribunalul de districtul Celje (Okrožno sodišče/ Celju ) cererea de daune în valoare de 2.080.314 tolari (aproximativ 8.680 euro) pentru leziunile suferite. Ea a solicitat, de asemenea, să fie scutită de a plăti taxele de judecată. La 2 martie și 27 septembrie 1999, reclamantul a solicitat să fie stabilită o dată pentru o audiere. La 20 octombrie 1999, instanța a respins cererea de scutire a taxelor de plată a instanței. Hotărârea a fost depusă în favoarea reclamantului la 2 noiembrie 1999. La 15 noiembrie 1999, reclamantul a depus un recurs la Curtea Superioră Celje (Višje sodišče/ Celju. La 16 februarie 2000, instanța a susținut parțial apelul său și cazul a fost reîntoars la instanța de reexaminare de primă instanță. Hotărârea a fost depusă în fața reclamantului la 6 martie 2000. La 16 martie 2000, reclamantul a prezentat noi dovezi în sprijinul cererii sale de scutire de plată a taxelor judiciare. La 29 martie 2000, reclamantul a fost exceptat de la plata taxelor de judecată, hotărârea a fost transmisă reclamantului la 14 iunie 2000. La 30 martie și 9 aprilie 2000, reclamantul a solicitat să fie programată o audiere. Între 17 iulie 2001 și 4 aprilie 2002, reclamantul a depus trei cereri preliminare scrise și/sau dovezi aduse. Dintre cele trei audieri care au avut loc între 4 iunie 2000 și 27 mai 2002 nu a fost suspendată la cererea reclamantului. În timpul procedurii, instanța a desemnat doi experți medicali. În ultima audiere, instanța a hotărât să pronunțe o hotărâre scrisă. Hotărârea, susținând în parte cererea reclamantului, a fost depusă la reclamant la 2 septembrie 2002. La 17 septembrie 2002, reclamantul a interzis Curtea Superioră Celje. ZT a interzis apelul încrucișat. La 13 noiembrie 2003, instanța a permis atât apelurile, cât și a redus în parte daunele acordate. Hotărârea a fost interzisă în favoarea reclamantului la 19 decembrie 2003. La 30 decembrie 2003, reclamantul a depus o propunere la Procuratura Supremă (Vrhovno državno tožilstvo „Oficiul” care solicită să depună o cerere de protecție a legalității ( zahteva za varstvo zakonitosti ) la Curtea Supremă ( Vrhovno sodišče La 3 februarie 2004, Oficiul a respins cererea reclamantului. 10. La 13 aprilie 2004, reclamantul a depus un recurs constituțional împotriva hotărârilor din prima și a doua instanță. La 4 mai 2005, Curtea Constituțională ( Ustavno sodišče ) a respins recursul. Curtea a constatat că propunerea reclamantului din 30 decembrie 2003 nu este un remediu legal disponibil pentru o parte la procedură civilă și că niciun recurs constituțional nu a fost permis împotriva hotărârii Oficiului. În plus, instanța a constatat că recursul constituțional împotriva hotărârii Curții Superiore Celje nu a avut timp. Hotărârea a fost conferită reclamantului la 6 mai 2005. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLELOR 6 § 1 ȘI 13 A CONVENȚIEI 11. Reclamantul s-a plâns cu privire la lungimea excesivă a procedurii. Ea s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție, care citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 12. În fond, reclamantul se plângea în continuare că căile de recurs disponibile pentru proceduri juridice excesive în Slovenia au fost ineficace. art. 13 din Convenția se citește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoanele care acționează în calitate oficială.” Reclamantul a contestat acest argument, susținând că căile de recurs disponibile nu au fost eficiente. 15. Curtea constată că prezenta cerere este similară cu cauzele Belinger și Lukenda Belinger c. Slovenia (dec.), nr. 42320/98, 2 octombrie 2001, și Lukenda c. Slovenia , nr. 23032/02, 6 octombrie 2005). În aceste cazuri, Curtea a respins obiecția Guvernului de a nu epuiza recours interne, deoarece a constatat că remediile legale de la dispunerea reclamantului nu au fost eficiente. Curtea reamintește concluziile sale în Lukenda Hotărârea că încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil reprezintă o problemă sistemică care rezultă din legislația inadecvată și din ineficiența administrației justiției. 16. În ceea ce privește cazul instant, Curtea constată că Guvernul nu a prezentat argumente convingătoare care ar fi obligat Curții să-l distingă de jurisprudența sa stabilită. 17. În plus, Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, nici nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 24 iulie 1998, în ziua în care reclamantul a instituit o procedură cu Curtea de District Celje și s-a încheiat la 19 decembrie 2003, în ziua în care hotărârea Curții Superiore Celje a fost pronunțată asupra reclamantului. Prin urmare, a durat mai mult de cinci ani și cinci luni pentru două niveluri de competență. Potrivit hotărârii Curții Constituționale din 4 mai 2005, decizia din 30 decembrie 2003, pe care reclamanta a depus-o la Oficiu, nu a constituit un remediu legal la dispunerea reclamantului în temeiul legislației interne. În plus, recursul său constituțional împotriva hotărârii Curții Superiore Celje a fost respins ca din timp. Curtea consideră că reclamantul nu a reușit să beneficieze în mod corect de remediile juridice interne disponibile după ce a primit hotărârea Curții Superiore Celje. Prin urmare, perioada după 19 decembrie 2003 nu poate fi considerată „relevante” în sensul articolului 6 § 1 (lungă instanță) din Convenție. 19. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 20. Având în vedere toate documentele care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa în cauză, Curtea consideră că, în cazul instantanei, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempo rațional”. Prin urmare, s-a încălcat art. 6 § 1. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței în temeiul articolului 6 § 1 pentru a auzi un caz într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 156, CEDH 2000-XI). În consecință, Curtea consideră că, în acest caz, s-a constatat o încălcare a art. 13 din cauza lipsei de remediere în temeiul legislației interne, prin care reclamantul ar fi putut obține o hotărâre care să-și susțină dreptul de a-și auzi cazul într-un termen rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIUNII 23. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă legea internă a Înaltei Parte contractanți în cauză permite să se facă numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 24. Reclamantul a solicitat 10 000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 25. Guvernul a contestat cererea. 26. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suportat prejudiciu moral. Hotărând în mod echitabil, aceasta își acordă 3,200 EUR sub acest cap. Costuri și cheltuieli 27. De asemenea, reclamantul a solicitat aproximativ 1.290 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 28. Guvernul a susținut că reclamația a fost prea ridicată. 29. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost efectuate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. Curtea constată, de asemenea, că avocații reclamantului, care au reprezentat, de asemenea, reclamantul în Lukenda (citată mai sus), a depus aproape 400 de cereri care, în afară de fapte, sunt în esență aceleași ca acestea. Prin urmare, în cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră rezonabilă să atribuie reclamantului suma de 1000 EUR pentru acțiunea în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în unanimitate cererea admisibilă; deține cu șase voturi față de unul că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; cu șase voturi împotrivă una care a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție; deține cu șase voturi împotrivă unei (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 3 200 EUR (trei mii două sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 1000 EUR (o mie de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge în unanimitate restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 27 aprilie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger John Hedigan Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă