CtEDO 09.03.2006 Auto

CASE OF ZAGAR v. SLOVENIA

RESPONDENT
SVN
HOTĂRÂRE
09.03.2006
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
No violation of Art. 6-1;Not necessary to examine Art. 13
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF ZAGAR v. SLOVENIA (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

ŽAGAR v. SLOVENIA (Declarația nr. 75684/01) HOTĂRÂREA Strasburg 9 martie 2006 FINAL 09/06/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Žagar v. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința în calitate de Camera compusă de: Președintele Hedigan B.M. Zupančič doamna Tsatsa-Nikolovska Zagrebelsky Myjer David Thór Björgvinsson, judecătorii și judecătorii Secțiunii V. Berger, după ce au deliberat în privat la 14 februarie 2006, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 75684/01) împotriva Republicii Sloveniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național sloven, dna Nevenka Žagar („reclamantul”), la 2 noiembrie 2000. Reclamantul a fost reprezentat de avocații Verstovšek. Guvernul sloven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Bembič, Procuror General de Stat. Reclamantul a afirmat, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că durata procedurii în fața instanțelor interne la care era parte a fost excesivă. În principiu, ea s-a plâns, de asemenea, de lipsa unui remediu intern eficace în ceea ce privește lungimea excesivă a procedurii (art. 13 din Convenție). La 7 mai 2004, Curtea a hotărât să comunice plângerile privind durata procedurii și lipsa de remedii în această privință către Guvern. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. FACTELE Reclamantul s-a născut în 1951 și trăiește în Velenje. La 7 august 1994, reclamantul a fost rănit într-un accident de trafic. Autorul accidentului a luat asigurări cu compania de asigurări ZT. La 16 noiembrie 1995, reclamantul a inaugurat o procedură civilă împotriva ZT în Curtea de District Celje ( Okrožno sodišče v Celju ) cerând daune în valoare de 2.610.359 tolari sloveni (aproximativ 10.880 euro) pentru leziunile suferite. Între 21 octombrie 1996 și 22 mai 1998, reclamantul a depus patru depuneri anterioare scrise și/sau aduse dovezi. De asemenea, și-a modificat cererea în trei ocazii. La 26 aprilie 1996, a formulat o cerere de stabilire a unei date pentru o audiere. 10. Înainte de prima audiere, judecătorul a fost promovat și cazul a fost transferat unui alt judecător. 11. Dintre cele două audieri care au avut loc la 17 aprilie 1997 și 26 mai 1998 nu a fost suspendată la cererea reclamantului. 12. În timpul procedurii, instanța a desemnat un expert medical. 13. În ultima audiere, instanța a hotărât să pronunțe o hotărâre scrisă. Hotărârea, susținând în parte cererea reclamantului, a fost depusă la reclamant la 2 septembrie 1998. 14. La 15 septembrie 1998, reclamantul a interzis Curtea Supremă Celje ( Višje sodišče/ Celju ). ZT a interzis. 15. La 16 iunie 1999, instanța a respins ambele apeluri referitoare la prejudiciu moral, dar a permis apelul ZT privind prejudiciu material și a trimis cazul în această parte la instanța de reexaminare de primă instanță. 16. La 28 septembrie 1999, reclamantul a interzis un recurs asupra punctelor de drept la Curtea Supremă (Vrhovno sodišče ). ZT a interzis. 18. La 6 iulie 2000, instanța a respins ambele apeluri. Hotărârea a fost judecată la 19 septembrie 2000. 19. Între timp, în cadrul procedurii de reexaminare, reclamantul la 9 septembrie 1999 și apoi la 13 noiembrie 2000 a prezentat observații anterioare scrise. Ea a retras, de asemenea, parțial reclamația. 20. La ședința din 28 noiembrie 2000, Curtea de District Celje a hotărât să pronunțe o hotărâre scrisă. Hotărârea, susținând cererea reclamantului, a fost depusă la 20 decembrie 2000. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLELOR 6 § 1 ȘI 13 AL CONVENȚIEII 21. Reclamantul se plângea de lungimea excesivă a procedurii. Ea s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție, care citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 22. În principiu, reclamantul s-a mai plâns că căile de recurs disponibile pentru procedurile judiciare excesive în Slovenia nu au fost eficiente. art. 13 din Convenție se citește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoanele care acționează în calitate oficială.” Reclamantul a contestat acest argument, susținând că căile de recurs disponibile nu au fost eficiente. 25. Curtea constată că prezenta cerere este similară cu cauzele Belinger și Lukenda Belinger c. Slovenia (dec.), nr. 42320/98, 2 octombrie 2001, și Lukenda c. Slovenia , nr. 23032/02, 6 octombrie 2005). În aceste cazuri, Curtea a respins obiecția Guvernului de a nu epuiza recours interne deoarece a constatat că remediile legale de la dispunerea reclamantului nu au fost eficiente. 26. În ceea ce privește cauza instantană, Curtea constată că Guvernul nu a prezentat niciun argument convingător care ar solicita Curtea să-l distingă de jurisprudența sa stabilită. 27. În plus, Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, nici nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 16 noiembrie 1995 în ziua în care reclamantul a instituit o procedură cu Curtea de District Celje și s-a încheiat la 20 decembrie 2000, în ziua în care hotărârea Curții de District Celje din 28 noiembrie 2000 a fost încheiată pe reclamant. Prin urmare, a durat aproximativ cinci ani și o lună pentru patru niveluri de competență. 29. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 30. Având în vedere toate documentele care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa în cauză, Curtea consideră că, în cazul instantaneu, durata procedurii nu a fost excesivă și nu a reușit să îndeplinească cerințele de „tempă rațională”. 31. Prin urmare, nu s-a încălcat art. 6 § 1. art. 13 32. Având în vedere decizia sa privind art. 6 § 1, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze cazul în temeiul art. 13 deoarece cerințele sale sunt mai puțin stricte decât cele prevăzute la art. 6 § 1 (a se vedea G.C. v. Regatul Unit, nr. 43373/98, § 53, 19 decembrie 2001). că nu a existat încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție; consideră că nu este necesar să se examineze fondurile plângerii reclamantului în temeiul articolului 13 din Convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 9 martie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de judecată. Vincent Berger John Hedigan Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă