CASE OF KUMER v. SLOVENIA

RESPONDENT

SVN

HOTĂRÂRE

09.03.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Art. 6-1;Violation of Art. 13;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - Convention proceedings

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF KUMER v. SLOVENIA (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA TERZĂ CAUZĂ DE KUMER v. SLOVENIA (Declarația nr. 77542/01) HOTĂRÂREA STRASBOURG 9 martie 2006 FINAL 09/06/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Kumer v. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca o cameră compusă din: Președintele Hedigan B.M. Zupančič doamna Tsatsa-Nikolovska Zagrebelsky Myjer David Thór Björgvinsson, judecătorii și judecătorii Secțiunii V. Berger, după ce au deliberat în privat la 14 februarie 2006, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 77542/01) împotriva Republicii Sloveniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național sloven, dna Silva Kumer („reclamantul”), la 3 decembrie 2001. Reclamantul a fost reprezentat de avocații Verstovšek. Guvernul sloven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Bembič, Procuror General de Stat. Reclamantul a afirmat, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că durata procedurii în fața instanțelor interne la care era parte a fost excesivă. În principiu, ea s-a plâns, de asemenea, de lipsa unui remediu intern eficace în ceea ce privește lungimea excesivă a procedurii (art. 13 din Convenție). La 16 septembrie 2003, Curtea a hotărât să comunice plângerile privind durata procedurii și lipsa de remedii în această privință către Guvern. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. FACTELE Reclamantul s-a născut în 1948 și trăiește în Celje. La 10 februarie 1994, reclamantul a fost rănit într-un accident la locul de muncă în tribunalul local Celje ( Okrajno sodišče/ Celju ). Angajatorul reclamantului a luat asigurări cu compania de asigurări ZT. La 20 februarie 1995, reclamantul a instituit o procedură civilă împotriva ZT în cadrul Curții Locale Celje care solicită daune în valoare de 1.586.610 tolari (aproximativ 6.600 euro) pentru leziunile suferite. La 30 martie 1995, Curtea Supremă ( Vrhovno sodišče ) a transferat cazul la Tribunalul Local Ptuj ( Okrajno sodišče na Ptuju ), deoarece reclamantul a fost angajat al Curții Locale Celje. Între 8 iunie 1996 și 25 septembrie 1997, reclamantul a solicitat șase solicitări de stabilire a unei date pentru o audiere. La 20 februarie 1997, instanța a desfășurat o audiere. La 17 martie 1997, reclamantul a depus observații scrise preliminare. La 25 martie 1997, instanța a desemnat un expert medical. La 24 octombrie 1997, reclamantul a crescut cererea ei la 3.136.610 tolari (aproximativ 13.000 euro). La 8 ianuarie 1998, Curtea a declarat cauza din jurisdicția sa și a fost transferată Curții de district Ptuj (Okrožno sodišče na Ptuju Între 18 februarie 1998 și 3 mai 1999 reclamantul a solicitat cinci solicitări de stabilire a unei date pentru o audiere. Între 6 martie 1998 și 1 septembrie 1999 a depus trei observații preliminare și/sau dovezi aduse. Dintre cele trei audieri care au avut loc între 27 noiembrie 1998 și 6 septembrie 1999 nu a fost suspendată la cererea reclamantului. În timpul procedurii, instanța a desemnat doi experți medicali care au apărut, de asemenea, în fața instanței. În ultima audiere, instanța a decis să pronunțe o hotărâre scrisă. Hotărârea, susținând în parte cererea reclamantului, a fost depusă la reclamant la 17 septembrie 1999. La 27 septembrie 1999, reclamantul a apelat la Curtea Superioră Maribor ( Višje sodišče v Mariboru ). Apelul ZT a fost interzis. La 11 septembrie 2002, instanța a permis, în parte, apelul reclamantului a respins apelul ZT. Hotărârea a fost respinsă în fața reclamantului la 4 iulie 2002. La 10 iulie 2002, reclamantul a depus un recurs asupra punctelor de drept cu Curtea Supremă. La 29 mai 2003, instanța a respins recursul reclamantului, hotărârea care a fost conferită reclamantului la 26 iunie 2003. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLELOR 6 § 1 ȘI 13 DE LA CONVENȚIE 10. Reclamantul s-a plâns în legătură cu lungimea excesivă a procedurii. Ea s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 11. În fond, reclamantul se plângea în continuare că căile de recurs disponibile pentru proceduri juridice excesive în Slovenia au fost ineficace. art. 13 din Convenția se citește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoanele care acționează în calitate oficială.” Reclamantul a contestat acest argument, susținând că căile de recurs disponibile nu au fost eficiente. 14. Curtea constată că prezenta cerere este similară cu cauzele Belinger și Lukenda Belinger c. Slovenia (dec.), nr. 42320/98, 2 octombrie 2001, și Lukenda c. Slovenia , nr. 23032/02, 6 octombrie 2005 ). În aceste cazuri, Curtea a respins obiecția Guvernului de a nu epuiza recours interne , deoarece a constatat că remediile juridice de la dispunerea reclamantului au fost ineficace. 15. În ceea ce privește cauza instantană, Curtea constată că Guvernul nu a prezentat niciun argument convingător care ar solicita Curții să-l distingă de jurisprudența sa stabilită. 16. În plus, Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, nici nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 20 februarie 1995, în ziua în care reclamantul a inițiat o procedură cu Curtea Locală Celje și s-a încheiat la 26 iunie 2003, în ziua în care hotărârea Curții Supreme a fost pronunțată asupra reclamantului. Prin urmare, a durat peste opt ani și cinci luni pentru trei niveluri de competență. 18. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 19. Având în vedere toate documentele care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa în cauză, Curtea consideră că, în cazul instantanei, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempo rațional”. Prin urmare, s-a încălcat art. 6 § 1. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței în temeiul articolului 6 § 1 pentru a auzi un caz într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 156, CEDH 2000-XI). În consecință, Curtea consideră că, în acest caz, s-a constatat o încălcare a articolului 13 din cauza lipsei de remediere în temeiul dreptului intern, prin care reclamantul ar fi putut obține o hotărâre care să-și susțină dreptul de a-și auzi cazul într-un timp rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 § 1. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 22. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat 12 000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 24. Guvernul a contestat cererea. 25. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu moral. Hotărârea, pe o bază echitabilă, își acordă 3,200 EUR sub acest cap. Costuri și cheltuieli 26. Reclamantul a solicitat, de asemenea, aproximativ 1,740 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. Conform jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost efectuate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. Curtea constată, de asemenea, că avocații reclamantului, care au reprezentat și reclamantul în Lukenda (citată mai sus), a depus aproape 400 de cereri care, în afară de fapte, sunt în esență aceleași ca acestea. Prin urmare, în cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră rezonabilă să atribuie reclamantului suma de 1000 EUR pentru procedura în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară cererea admisibilă; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; susține că a existat o încălcare a articolului 13 din convenție; (a) statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 3,200 EUR (3 mii două sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 1000 EUR (1 mii de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 9 martie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger John Hedigan Președintele grefierului