- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 1 iunie 2006
- Stat pârât
- SVN
- Articole
- Articolul 6, Articolul 13
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Încălcare — Articolul 13
- Prejudiciu moral — sumă acordată
- Cheltuieli de judecată — sumă acordată
Boškovic împotriva Sloveniei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA TERZĂ CAUZĂ DE BOŠKOVIČ c. SLOVENIA (Applicarea nr. 21462/04) HOTĂRÂREA STASBOURG 1 iunie 2006 FINAL 01/09/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Boškovič c. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca o cameră compusă din: Președintele Hedigan B.M.
Zupančič Caflisch Zagrebelsky Myjer David Thór Björgvinsson dna Ziemele, judecători și dl V. Berger, grefierul Secțiunii, după ce a deliberat în privat la 11 mai 2006, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 21462/04) împotriva Republicii Sloveniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național sloven, dl Žarko Boškovič („reclamantul”), la 13 iulie 2004. Reclamantul a fost reprezentat de avocații Verstovšek. Guvernul sloven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Bembič, Procuror General de Stat. Reclamantul a afirmat, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că durata procedurii în fața instanțelor interne la care era parte a fost excesivă.
În principiu, el s-a plâns, de asemenea, de lipsa unui remediu intern eficace în ceea ce privește lungimea excesivă a procedurii (art. 13 din Convenție). La 7 septembrie 2004, Curtea a hotărât să comunice plângerile privind durata procedurii și lipsa de remedii în această privință către Guvern. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. FACTELE Reclamantul s-a născut în 1959 și trăiește în Velenje. La 21 ianuarie 1997, reclamantul a fost rănit într-un accident la locul de muncă într-o mină lignită. Angajatorul reclamantului a luat asigurări cu compania de asigurare ZT. La 24 iulie 1997, reclamantul a instituit o procedură civilă împotriva ZT în cadrul Curții Locale Celje ( Okrajno sodišče v Celju ) cerând daune în valoare de 1.215.600 tolari (aproximativ 5.000 euro) pentru leziunile suferite.
Între 3 februarie 1999 și 23 aprilie 2002, reclamantul a depus patru observații preliminare scrise și/sau dovezi aduse. Între 11 februarie și 12 noiembrie 1998, el a solicitat trei cereri de stabilire a unei date pentru o audiere. Din cele cinci audieri care au avut loc între 11 decembrie 1998 și 24 septembrie 2002 nu a fost suspendată la cererea reclamantului. În timpul procedurii, instanța a numit un expert medical care a fost înlocuit în cele din urmă cu un alt expert medical. În ultima audiere, instanța a hotărât să pronunțe o hotărâre scrisă. Hotărârea, susținând în parte cererea reclamantului, a fost depusă în favoarea reclamantului la 20 noiembrie 2002. La 22 noiembrie 2002, reclamantul a apelat la Curtea Superioră Celje (Višje sodišče/ Celju.
) și a solicitat, de asemenea, ca instanța de primă instanță să își corecteze hotărârea în ceea ce privește tipurile de tip și calculele greșite. ZT apelat încrucișat. La 27 noiembrie 2002, instanța de primă instanție a corectat hotărârea. Hotărârea a fost notificată la reclamant la 29 noiembrie 2002. La 7 aprilie 2004, Curtea Superioră a Celje a permis ambele recursuri în parte, a redus daunele acordate și a trimis cazul la instanța de primă instanță pentru reexaminarea deciziei privind costurile și cheltuielile. Hotărârea a fost judecată în favoarea reclamantului la 4 mai 2004 ZT a solicitat că instanța a corectat hotărârea pentru calcule greșite. La 13 mai 2004, instanța a corectat hotărârea.
La 4 iunie 2004, această hotărâre a fost acordată reclamantului. La 8 octombrie 2004, instanța de primă instanță a emis o nouă hotărâre cu privire la costurile și cheltuielile. 10. La 19 octombrie 2004, reclamantul a apelat la Curtea Superioră Celje. La 9 noiembrie 2005, instanța a permis recursul și a sporit suma acordată pentru costuri și cheltuieli. Decizia a fost servită la reclamant la 21 noiembrie 2005. ARTICOLUL 6 § 1 ȘI 13 AL CONVENȚIEI 11. Reclamantul se plângea de durata excesivă a procedurii. El se bazează pe art. 6 § 1 din Convenție, care se citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 12. În principiu, reclamantul s-a mai plâns că căile de recurs disponibile pentru procedurile judiciare excesive în Slovenia nu au fost eficiente.
art. 13 din Convenție se citește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoanele care acționează în calitate oficială.” Reclamantul a contestat acest argument, susținând că căile de recurs disponibile nu au fost eficiente. 15. Curtea constată că prezenta cerere este similară cu cauzele Belinger și Lukenda Belinger c. Slovenia (dec.), nr. 42320/98, 2 octombrie 2001, și Lukenda c. Slovenia , nr. 23032/02, 6 octombrie 2005). În aceste cazuri, Curtea a respins obiecția Guvernului de a nu epuiza recours interne, deoarece a constatat că remediile legale de la dispunerea reclamantului nu au fost eficiente.
Curtea reamintește concluziile sale în Lukenda Hotărârea că încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil reprezintă o problemă sistemică care rezultă din legislația inadecvată și din ineficiența administrației justiției. 16. În ceea ce privește cazul instant, Curtea constată că Guvernul nu a prezentat argumente convingătoare care ar fi obligat Curții să-l distingă de jurisprudența sa stabilită. 17. În plus, Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, nici nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 24 iulie 1997, în ziua în care reclamantul a instituit o procedură cu Curtea Locală Celje și s-a încheiat la 21 noiembrie 2005, în ziua în care hotărârea Curții Superiore Celje a fost notificată pe reclamant.
Perioada relevantă a durat astfel opt ani și patru luni și patru cazuri au fost implicate. 19. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 20. Având în vedere toate documentele care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa în cauză, Curtea consideră că, în cazul instantanei, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempo rațional”.
Prin urmare, s-a încălcat art. 6 § 1. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței în temeiul articolului 6 § 1 pentru a auzi un caz într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 156, CEDH 2000-XI). În consecință, Curtea consideră că, în acest caz, s-a constatat o încălcare a articolului 13 din cauza lipsei de remediere în temeiul legislației interne, prin care reclamantul ar fi putut obține o hotărâre care să-și susțină dreptul de a-și auzi cazul într-un timp rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 § 1. II.
APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIUNII 23. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă legea internă a Înaltei Parte contractanți în cauză permite să se facă numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 24. Reclamantul a solicitat 10 000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 25. Guvernul a contestat cererea. 26. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu moral. Decizia, pe o bază echitabilă, i-a acordat 2.000 de euro sub acest cap. Costuri și cheltuieli 27. Reclamantul a solicitat, de asemenea, aproximativ 1.050 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții.
28. Guvernul a susținut că reclamația a fost prea ridicată. 29. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost efectuate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. Curtea constată, de asemenea, că avocații reclamantului, care au reprezentat, de asemenea, reclamantul în Lukenda (citată mai sus), a depus aproape 400 de cereri care, în afară de fapte, sunt în esență aceleași ca acestea. Prin urmare, în cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră rezonabilă să atribuie reclamantului suma de 1000 EUR pentru acțiunea în fața Curții.
Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 2000 EUR (2 mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 1000 EUR (1 mie de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 1 iunie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger John Hedigan Președintele grefierului
THIRD SECTION
CASE OF BOŠKOVIČ v. SLOVENIA (Application no. 21462/04) JUDGMENT STRASBOURG 1 June 2006 FINAL 01/09/2006 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Boškovič v. Slovenia, The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Chamber composed of: Mr J. Hedigan , President , Mr B.M. Zupančič , Mr L . Caflisch , Mr V. Zagrebelsky , Mr E. Myjer , Mr David Thór Björgvinsson , Mrs I. Ziemele, judges , and Mr V. Berger , Section Registrar , Having deliberated in private on 11 May 2006, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 21462/04) against the Republic of Slovenia lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Slovenian national, Mr Žarko Boškovič (“the applicant”), on 13 July 2004.
The applicant was represented by the Verstovšek lawyers. The Slovenian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr L. Bembič, State Attorney-General.
The applicant alleged under Article 6 § 1 of the Convention that the length of the proceedings before the domestic courts to which he was a party was excessive. In substance, he also complained about the lack of an effective domestic remedy in respect of the excessive length of the proceedings (Article 13 of the Convention).
On 7 September 2004 the Court decided to communicate the complaints concerning the length of the proceedings and the lack of remedies in that respect to the Government. Applying Article 29 § 3 of the Convention, it decided to rule on the admissibility and merits of the application at the same time. THE FACTS
The applicant was born in 1959 and lives in Velenje.
On 21 January 1997 the applicant was injured in an accident at work in a lignite mine. The applicant’s employer had taken out insurance with the insurance company ZT.
On 24 July 1997 the applicant instituted civil proceedings against ZT in the Celje Local Court ( Okrajno sodišče v Celju ) seeking damages in the amount of 1,215,600 tolars (approximately 5,000 euros) for the injuries sustained. Between 3 February 1999 and 23 April 2002 the applicant lodged four preliminary written submissions and/or adduced evidence. Between 11 February and 12 November 1998 he made three requests that a date be set for a hearing. Of the five hearings held between 11 December 1998 and 24 September 2002 none was adjourned at the request of the applicant. During the proceedings the court appointed a medical expert who was ultimately replaced by another medical expert. At the last hearing the court decided to deliver a written judgment. The judgment, upholding the applicant’s claim in part, was served on the applicant on 20 November 2002.
On 22 November 2002 the applicant appealed to the Celje Higher Court ( Višje sodišče v Celju ) and further requested that the first-instance court corrects its judgment for typos and miscalculations. ZT cross-appealed. On 27 November 2002 the first-instance court corrected the judgment. The decision was served on the applicant on 29 November 2002. On 7 April 2004 the Celje Higher Court allowed both appeals in part, decreased the damages awarded and remitted the case to the first-instance court for re-examination of the decision on costs and expenses. The judgment was served on the applicant on 4 May 2004 ZT requested that the court corrected the judgment for miscalculations. On 13 May 2004 the court corrected the judgment. On 4 June 2004 this decision was served on the applicant.
On 8 October 2004 the first-instance court delivered a new decision on costs and expenses.
On 19 October 2004 the applicant appealed to the Celje Higher Court. On 9 November 2005 the court allowed the appeal and increased the amount awarded for costs and expenses. The decision was served on the applicant on 21 November 2005. THE LAW I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLES 6 § 1 AND 13 OF THE CONVENTION
11. The applicant complained about the excessive length of the proceedings. He relied on Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
In substance, the applicant further complained that the remedies available for excessive legal proceedings in Slovenia were ineffective. Article 13 of the Convention reads as follows: “Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.” A. Admissibility
The Government pleaded non-exhaustion of domestic remedies.
The applicant contested that argument, claiming that the remedies available were not effective.
The Court notes that the present application is similar to the cases of Belinger and Lukenda ( Belinger v. Slovenia (dec.), no. 42320/98, 2 October 2001, and Lukenda v. Slovenia , no. 23032/02, 6 October 2005). In those cases the Court dismissed the Government’s objection of non-exhaustion of domestic remedies because it found that the legal remedies at the applicant’s disposal were ineffective. The Court recalls its findings in the Lukenda judgment that the violation of the right to a trial within a reasonable time is a systemic problem resulting from inadequate legislation and inefficiency in the administration of justice.
As regards the instant case, the Court finds that the Government have not submitted any convincing arguments which would require the Court to distinguish it from its established case-law.
The Court further notes that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. Nor is it inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible. B. Merits 1. Article 6 § 1
The period to be taken into consideration began on 24 July 1997, the day the applicant instituted proceedings with the Celje Local Court, and ended on 21 November 2005, the day the Celje Higher Court’s decision was served on the applicant. The relevant period therefore lasted eight years and four months and four instances have been involved.
The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
Having examined all the material submitted to it, and having regard to its case-law on the subject, the Court considers that in the instant case the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable-time” requirement. There has accordingly been a breach of Article 6 § 1. 2. Article 13
The Court reiterates that Article 13 guarantees an effective remedy before a national authority for an alleged breach of the requirement under Article 6 § 1 to hear a case within a reasonable time (see Kudła v. Poland [GC], no. 30210/96, § 156, ECHR 2000-XI). It notes that the objections and arguments put forward by the Government have been rejected in earlier cases (see Lukenda , cited above) and sees no reason to reach a different conclusion in the present case.
Accordingly, the Court considers that in the present case there has been a violation of Article 13 on account of the lack of a remedy under domestic law whereby the applicant could have obtained a ruling upholding his right to have his case heard within a reasonable time, as set forth in Article 6 § 1. II.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
23. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
The applicant claimed 10,000 euros (EUR) in respect of non-pecuniary damage.
The Government contested the claim.
The Court considers that the applicant must have sustained non-pecuniary damage. Ruling on an equitable basis, it awards him EUR 2,000 under that head. B. Costs and expenses
The applicant also claimed approximately EUR 1,050 for the costs and expenses incurred before the Court.
The Government argued that the claim was too high.
According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to reimbursement of his costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum. The Court also notes that the applicant’s lawyers, who also represented the applicant in Lukenda (cited above), lodged nearly 400 applications which, apart from the facts, are essentially the same as this one. Accordingly, in the present case, regard being had to the information in its possession and the above criteria, the Court considers it reasonable to award the applicant the sum of EUR 1,000 for the proceedings before the Court. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds that there has been a violation of Article 13 of the Convention; 4. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, EUR 2,000 (two thousand euros) in respect of non-pecuniary damage and EUR 1,000 (one thousand euros) in respect of costs and expenses, plus any tax that may be chargeable; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 5. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 1 June 2006, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Vincent Berger John Hedigan Registrar President