- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 30 martie 2006
- Stat pârât
- SVN
- Articole
- Articolul 6, Articolul 13
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Încălcare — Articolul 13
- Prejudiciu moral — sumă acordată
- Cheltuieli de judecată — sumă acordată
Kovacic împotriva Sloveniei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA TERZĂ CAUZĂ DE KOVAČIČ c. SLOVENIA (Depunerea nr. 75742/01) HOTĂRÂREA STASBOURG 30 martie 2006 FINAL 30/06/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Kovačič c. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca o cameră compusă din: Președintele Hedigan B.M. Zupančič Caflisch Doamna Tsatsa-Nikolovska Myjer David Tór Björgvinsson, judecători și grefierul secțiunii V. Berger, deliberat în privat la 9 martie 2006, emite următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 75742/01) împotriva Republicii Sloveniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național croat, dl Josip Kovačič („reclamantul”), la 6 iulie 2001. Reclamantul a fost reprezentat de avocații Verstovšek.
Guvernul sloven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Bembič, Procuror General de Stat. Reclamantul a afirmat, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că durata procedurii în fața instanțelor interne la care era parte a fost excesivă. În principiu, el s-a plâns, de asemenea, de lipsa unui remediu intern eficace în ceea ce privește lungimea excesivă a procedurii (art. 13 din Convenție). La 16 septembrie 2003, Curtea a hotărât să comunice plângerile privind durata procedurii și lipsa măsurilor în acest sens în favoarea Guvernului. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. FACTELE Reclamantul s-a născut în 1969 și trăiește în Nüziders, Austria.
La 16 iulie 1994, reclamantul și-a deteriorat mașina într-un accident de mașină. A luat asigurări cu compania de asigurări IVA. Autorul accidentului a luat asigurări cu compania de asigurări ZT. La 28 iulie 1995, reclamantul și IVA au instituit proceduri civile împotriva ZT în tribunalul local Ljubljana (Okrajno sodišče v Ljubljani ) cererea de daune în valoare de 205.012 tolari (aproximativ 850 euro) pentru deteriorarea autovehiculelor. La 5 iulie 1996, reclamantul a depus observații anterioare scrise și dovezi aduse. La 5 iulie și 8 octombrie 1996, el a solicitat să se stabilească o dată pentru o audiere. La 17 ianuarie 1997, Curtea a pronunțat o audiere, având în vedere că acuzatul nu a apărut în fața instanței și nu a răspuns la cererea reclamantului, reclamantul a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre incorectă.
La 12 februarie 1998, instanța a hotărât să reînceapă audierea în acest caz. La 17 martie 1998, reclamantul a interzis apelul. La 5 octombrie 2000, Curtea Locală de Ljubljana a respins recursul. La 19 octombrie 2000, reclamantul a interzis apelul. La 9 august 2001, Curtea Supremă Ljubljana (Višje sodišče/Ljubljani ) a respins recursul. Între timp, tribunalul de primă instanță a continuat procesul privind cererea reclamantului. La 20 aprilie 1998, reclamantul a solicitat ca răspunsul inculpatului la cererea să fie prelucrat asupra acestuia. Între 12 mai 1998 și 17 decembrie 2003, reclamantul a depus șase observații anterioare scrise și/sau dovezi aduse. Între 16 octombrie 1998 și 7 mai 1999 el a formulat trei cereri de stabilire a unei date pentru o audiere.
Din cele patru audieri care au avut loc între 26 mai 1998 și 16 ianuarie 2004, una a fost suspendată la cererea reclamantului. În cursul procedurii, cauza a fost transferată de două ori către un nou judecător pentru un motiv nedeterminat. În ultima audiere, instanța a decis să pronunțe o hotărâre scrisă. Hotărârea, respingând cererea reclamantului, a fost transmisă la reclamant la 16 februarie 2004. 10. La 18 februarie 2004, reclamantul a apelat la Curtea Superioră Ljubljana (Višje sodišče/Ljubljani La 11 ianuarie 2005, instanța a permis recursul reclamantului și a trimis cazul la instanța de reexaminare de primă instanță. Hotărârea a fost depusă în fața reclamantului la 7 martie 2005. 11. La 6 mai și 13 iulie 2005, reclamantul a depus observații anterioare scrise în fața Curții Locale Ljubljana.
ARTICOLUL 6 § 1 ARTICOLUL 1 ȘI 13 AL CONVENȚIEI 12. Reclamantul s-a plâns cu privire la lungimea excesivă a procedurii. art. 6 § 1 din Convenție citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 13. În principiu, reclamantul s-a mai plâns că căile de recurs disponibile pentru procedurile judiciare excesive în Slovenia nu au fost eficiente. art. 13 din Convenție se citește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoanele care acționează în calitate oficială.” Admisibilitatea 14. Guvernul a impus neepuizare a căilor de recurs interne.
15. Reclamantul a contestat acest argument, susținând că căile de recurs disponibile nu au fost eficiente. 16. Curtea constată că prezenta cerere este similară cu cauzele Belinger și Lukenda Belinger c. Slovenia (dec.), nr. 42320/98, 2 octombrie 2001, și Lukenda c. Slovenia , nr. 23032/02, 6 octombrie 2005). În aceste cazuri, Curtea a respins obiecția Guvernului de a nu epuiza recours interne, deoarece a constatat că remediile legale de la dispunerea reclamantului nu au fost eficiente. Curtea reamintește concluziile sale în Lukenda Hotărârea că încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil reprezintă o problemă sistemică care rezultă din legislația inadecvată și din ineficiența în administrarea justiției.
17. În ceea ce privește cazul instantaneu, Curtea constată că Guvernul nu a prezentat argumente convingătoare care ar fi obligat Curții să-l distingă de jurisprudența sa stabilită. 18. În plus, Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, nici nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 28 iulie 1995, în ziua în care reclamantul a inițiat proceduri cu Curtea Locală Ljubljana, și nu s-a încheiat încă. Perioada relevantă a durat astfel peste zece ani și șapte luni și trei cazuri au fost implicate.
20. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 21. Având în vedere toate documentele care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa în cauză, Curtea consideră că în cazul instantanei, în special înaintea instanței de primă instanță, a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „tempo rațional”.
Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. art. 13 22. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței prevăzute la art. 6 § 1 pentru a auzi un caz într-un timp rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 156, ECHR 2000-XI). Aceasta remarcă că obiecțiile și argumentele prezentate de guvern au fost respinse în cazurile anterioare (a se vedea Lukenda) În consecință, Curtea consideră că, în acest caz, s-a constatat o încălcare a articolului 13 din cauza lipsei de remediere în temeiul legislației interne, prin care reclamantul ar fi putut obține o hotărâre care să-și susțină dreptul de a-și auzi cazul într-un timp rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 § 1. II.
APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIUNII 24. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 25. Reclamantul a solicitat 7.500 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 26. Guvernul a contestat cererea. 27. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu moral. Hotărând într-un mod echitabil, acesta îi acordă 6,400 EUR sub acest cap. Costuri și cheltuieli 28. De asemenea, reclamantul a solicitat aproximativ 1.390 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții.
Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost efectuate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. Curtea constată, de asemenea, că avocații reclamantului, care au reprezentat și reclamantul în Lukenda (citată mai sus), a depus aproape 400 de cereri care, în afară de fapte, sunt în esență aceleași ca acestea. Prin urmare, în cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră rezonabilă să atribuie reclamantului suma de 1000 EUR pentru procedura în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 6 400 EUR (sex mii patru sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 1000 EUR (o mie de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 30 martie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger John Hedigan Președintele grefierului
THIRD SECTION
CASE OF KOVAČIČ v. SLOVENIA (Application no. 75742/01) JUDGMENT STRASBOURG 30 March 2006 FINAL 30/06/2006 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Kovačič v. Slovenia, The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Chamber composed of: Mr J. Hedigan , President , Mr B.M. Zupančič , Mr L. Caflisch , Mrs M. Tsatsa-Nikolovska , Mr E. Myjer , Mr David Thór Björgvinsson , Mrs I. Ziemele, judges , and Mr V. Berger , Section Registrar , Having deliberated in private on 9 March 2006, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 75742/01) against the Republic of Slovenia lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Croatian national, Mr Josip Kovačič (“the applicant”), on 6 July 2001.
The applicant was represented by the Verstovšek lawyers. The Slovenian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr L. Bembič, State Attorney-General.
The applicant alleged under Article 6 § 1 of the Convention that the length of the proceedings before the domestic courts to which he was a party was excessive. In substance, he also complained about the lack of an effective domestic remedy in respect of the excessive length of the proceedings (Article 13 of the Convention).
On 16 September 2003 the Court decided to communicate the complaints concerning the length of the proceedings and the lack of remedies in that respect to the Government. Applying Article 29 § 3 of the Convention, it decided to rule on the admissibility and merits of the application at the same time. THE FACTS
The applicant was born in 1969 and lives in Nüziders, Austria.
On 16 July 1994 the applicant damaged his car in a car accident. He had taken out insurance with the insurance company IVA. The perpetrator of the accident had taken out insurance with the insurance company ZT.
On 28 July 1995 the applicant and IVA instituted civil proceedings against ZT in the Ljubljana Local Court ( Okrajno sodišče v Ljubljani ) seeking damages in the amount of 205,012 tolars (approximately 850 euros) for the car damage. On 5 July 1996 the applicant lodged preliminary written submissions and adduced evidence. On 5 July and 8 October 1996 he requested that a date be set for a hearing. On 17 January 1997 the court held a hearing. Since the defendant did not appear before the court and failed to reply to the applicant’s claim, the applicant requested the court to issue a default judgment. On 12 February 1998 the court decided to recommence the hearing in the present case.
On 17 March 1998 the applicant appealed. On 5 October 2000 the Ljubljana Local Court dismissed the appeal. On 19 October 2000 the applicant appealed. On 9 August 2001 the Ljubljana Higher Court ( Višje sodišče v Ljubljani ) dismissed the appeal.
In the meanwhile the first-instance court continued the proceedings concerning the applicant’s claim. On 20 April 1998 the applicant requested that the defendant’s reply to the claim be served on him. Between 12 May 1998 and 17 December 2003 the applicant lodged six preliminary written submissions and/or adduced evidence. Between 16 October 1998 and 7 May 1999 he made three requests that a date be set for a hearing. Of the four hearings held between 26 May 1998 and 16 January 2004, one was adjourned at the request of the applicant. During the proceedings, the case was transferred twice to a new judge for an undetermined reason. At the last hearing the court decided to deliver a written judgment. The judgment, rejecting the applicant’s claim, was served on the applicant on 16 February 2004.
On 18 February 2004 the applicant appealed to the Ljubljana Higher Court ( Višje sodišče v Ljubljani ). On 11 January 2005 the court allowed the applicant’s appeal and remitted the case to the first-instance court for re-examination. The decision was served on the applicant on 7 March 2005.
On 6 May and 13 July 2005 the applicant lodged preliminary written observations with the Ljubljana Local Court. The proceedings are still pending. THE LAW I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLES 6 § 1 AND 13 OF THE CONVENTION
12. The applicant complained about the excessive length of the proceedings. Article 6 § 1 of the Convention reads as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
In substance, the applicant further complained that the remedies available for excessive legal proceedings in Slovenia were ineffective. Article 13 of the Convention reads as follows: “Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.” A. Admissibility
The Government pleaded non-exhaustion of domestic remedies.
The applicant contested that argument, claiming that the remedies available were not effective.
The Court notes that the present application is similar to the cases of Belinger and Lukenda ( Belinger v. Slovenia (dec.), no. 42320/98, 2 October 2001, and Lukenda v. Slovenia , no. 23032/02, 6 October 2005). In those cases the Court dismissed the Government’s objection of non-exhaustion of domestic remedies because it found that the legal remedies at the applicant’s disposal were ineffective. The Court recalls its findings in the Lukenda judgment that the violation of the right to a trial within a reasonable time is a systemic problem resulting from inadequate legislation and inefficiency in the administration of justice.
As regards the instant case, the Court finds that the Government have not submitted any convincing arguments which would require the Court to distinguish it from its established case-law.
The Court further notes that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. Nor is it inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible. B. Merits 1. Article 6 § 1
The period to be taken into consideration began on 28 July 1995, the day the applicant instituted proceedings with the Ljubljana Local Court, and has not yet ended. The relevant period has therefore lasted over ten years and seven months and three instances have been involved.
The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
Having examined all the material submitted to it, and having regard to its case-law on the subject, the Court considers that in the instant case the length of the proceedings, in particular before the first-instance court, was excessive and failed to meet the “reasonable-time” requirement. There has accordingly been a breach of Article 6 § 1. 2. Article 13
The Court reiterates that Article 13 guarantees an effective remedy before a national authority for an alleged breach of the requirement under Article 6 § 1 to hear a case within a reasonable time (see Kudła v. Poland [GC], no. 30210/96, § 156, ECHR 2000-XI). It notes that the objections and arguments put forward by the Government have been rejected in earlier cases (see Lukenda , cited above) and sees no reason to reach a different conclusion in the present case.
Accordingly, the Court considers that in the present case there has been a violation of Article 13 on account of the lack of a remedy under domestic law whereby the applicant could have obtained a ruling upholding his right to have his case heard within a reasonable time, as set forth in Article 6 § 1. II.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
24. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
The applicant claimed 7,500 euros (EUR) in respect of non-pecuniary damage.
The Government contested the claim.
The Court considers that the applicant must have sustained non-pecuniary damage. Ruling on an equitable basis, it awards him EUR 6,400 under that head. B. Costs and expenses
The applicant also claimed approximately EUR 1,390 for the costs and expenses incurred before the Court.
The Government argued that the claim was too high.
According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to reimbursement of his costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum. The Court also notes that the applicant’s lawyers, who also represented the applicant in Lukenda (cited above), lodged nearly 400 applications which, apart from the facts, are essentially the same as this one. Accordingly, in the present case, regard being had to the information in its possession and the above criteria, the Court considers it reasonable to award the applicant the sum of EUR 1,000 for the proceedings before the Court. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds that there has been a violation of Article 13 of the Convention; 4. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, EUR 6,400 (six thousand four hundred euros) in respect of non-pecuniary damage and EUR 1,000 (one thousand euros) in respect of costs and expenses, plus any tax that may be chargeable; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 5. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 30 March 2006, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Vincent Berger John Hedigan Registrar President