CtEDO 30.03.2006 Auto

CASE OF PEČNIK v. SLOVENIA

RESPONDENT
SVN
HOTĂRÂRE
30.03.2006
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 6-1;Violation of Art. 13;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - Convention proceedings
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF PEČNIK v. SLOVENIA (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA TERZĂ CAUZĂ DE PEČNIK c. SLOVENIA (Declarația nr. 76439/01) HOTĂRÂREA STASBOURG 30 martie 2006 FINAL 30/06/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Pečnik c. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca Camera compusă din: Președintele Hedigan B.M. Zupančič Caflisch Doamna Tsatsa-Nikolovska Myjer David Tór Björgvinsson, judecători și grefierul secțiunii V. Berger, deliberat în privat la 9 martie 2006, emite următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 76439/01) împotriva Republicii Sloveniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național sloven, dl Primož Pečnik („reclamantul”), la 23 octombrie 2001. Reclamantul a fost reprezentat de avocații Verstovšek. Guvernul sloven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Bembič, Procuror General de Stat. Reclamantul a afirmat, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că durata procedurii în fața instanțelor interne la care era parte a fost excesivă. În principiu, el s-a plâns, de asemenea, de lipsa unui remediu intern eficace în ceea ce privește lungimea excesivă a procedurii (art. 13 din Convenție). La 16 septembrie 2003, Curtea a hotărât să comunice plângerile privind durata procedurii și lipsa de remedii în această privință către Guvern. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. FACTELE Reclamantul s-a născut în 1973 și trăiește în Celje. La 25 februarie 1994, reclamantul a fost rănit în timpul slujirii unui serviciu militar ca conscript. La 4 februarie 1997, reclamantul a instituit o procedură civilă împotriva Ministerului Apărării la Curtea Locală Ljubljana ( Okrajno sodišče/Ljubljani ) cerând daune în valoare de 1.821.312 tolari sloveni (aproximativ 7.590 euro) pentru leziunile suferite. La 30 octombrie 2000, Curtea locală Ljubljana a declarat că cauza nu era competentă și l-a realocat Tribunalului de district din Ljubljana, Okrajno sodišče/Ljubljani Între 26 octombrie 2000 și 15 octombrie 2001, reclamantul a depus patru depuneri anterioare scrise și/sau dovezi aduse. Între 9 septembrie 1998 și 20 noiembrie 2001 el solicită să se stabilească o dată pentru o audiere. Din cele cinci audieri care au avut loc între 20 septembrie 2001 și 31 mai 2002, niciuna nu a fost suspendată la cererea reclamantului. În ultima audiere, Curtea de District din Ljubljana Hotărârea, respingând cererea reclamantului, a fost transmisă reclamantului la 11 iunie 2002. La 27 iunie 2002, reclamantul a interzis Curtea Superioră Ljubljana (Višje sodišče/Ljubljani La 11 iunie 2003, instanța a permis recursul reclamantului și a remis cazul în judecată pentru reexaminare. În cadrul procedurii de reexaminare, reclamantul a formulat o cerere de stabilire a unei date pentru o audiere la 28 august 2003. La 16 octombrie 2003, a depus observații anterioare scrise. Audierile au avut loc la 30 octombrie 2003 și 8 decembrie 2003. În 2004, la cererea reclamantului din cauza decesului membrilor familiei sale. Reclamantul nu a participat la ședința prevăzută pentru 12 ianuarie 2004 și, prin urmare, Curtea de District din Ljubljana a emis o decizie de suspendare a procedurii. La 13 aprilie 2004, reclamantul a solicitat instanței să continue procedura și la 6 mai 2004 a solicitat să se stabilească o dată pentru o audiere. Dintre cele două audieri care au avut loc la 4 iunie 2004 și la 2 septembrie 2005, nu a fost suspendată la cererea reclamantului. În cadrul procedurii, instanța a desemnat un expert medical. La 28 octombrie 2004 și 1 august 2005, reclamantul a depus cereri scrise. În ultima audiere, instanța a hotărât să pronunțe o hotărâre scrisă. Hotărârea, susținând în parte cererea reclamantului, a fost transmisă reclamantului la 3 octombrie 2005. 10. La 18 octombrie 2005, reclamantul a apelat la Curtea Supremă Ljubljana. Acțiunea este încă în așteptare. HOTĂRÂREA ALEGATĂ ÎNCĂLCAREA ARTICOLELOR 6 § 1 ȘI 13 AL CONVENȚIEIUNEI 11. Reclamantul s-a plâns cu privire la lungimea excesivă a procedurii. art. 6 § 1 din Convenție se citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 12. În principiu, reclamantul s-a mai plâns că căile de recurs disponibile pentru procedurile judiciare excesive în Slovenia nu au fost eficiente. art. 13 din Convenție se citește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoanele care acționează în calitate oficială.” Reclamantul a contestat acest argument, susținând că căile de recurs disponibile nu au fost eficiente. 15. Curtea constată că prezenta cerere este similară cu cauzele Belinger și Lukenda Belinger c. Slovenia (dec.), nr. 42320/98, 2 octombrie 2001, și Lukenda c. Slovenia , nr. 23032/02, 6 octombrie 2005). În aceste cazuri, Curtea a respins obiecția Guvernului de a nu epuiza recours interne, deoarece a constatat că remediile legale de la dispunerea reclamantului nu au fost eficiente. Curtea reamintește concluziile sale în Lukenda Hotărârea că încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil reprezintă o problemă sistemică care rezultă din legislația inadecvată și din ineficiența administrației justiției. 16. În ceea ce privește cazul instant, Curtea constată că Guvernul nu a prezentat argumente convingătoare care ar fi obligat Curții să-l distingă de jurisprudența sa stabilită. 17. În ceea ce privește aplicabilitatea articolului 6, Curtea reamintește că litigiile dintre autoritățile administrative și angajații care ocupă posturi care implică participarea la exercitarea competențelor conferite de dreptul public nu atrag aplicarea articolului 6 § 1. Cu toate acestea, având în vedere faptul că în momentul în care reclamantul a suferit leziunile, el a fost un conscript, Curtea consideră că nu a fost titular de un post de „schimbare a unei porții a puterii suverane a statului” (a se vedea Pellegrin v. France [GC], nr. 28541/95, § 67, ECHR 1999-VII). Această dispoziție este, în consecință, aplicabilă în acest caz. 18. În plus, Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, nici nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 4 februarie 1997, în ziua în care reclamantul a inițiat o procedură cu Curtea Locală Ljubljana, și nu s-a încheiat încă. Perioada relevantă a durat, prin urmare, peste nouă ani și o lună și patru cazuri au fost implicate. 20. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 21. Curtea constată că întârzierea a aproximativ 3 luni și 21 de zile care a avut loc din cauza absenței reclamantului la audierile programate pentru 22 decembrie 2003 și 12 ianuarie 2004 și suspendarea ulterioară a procedurii nu pot fi atribuite guvernului. 22. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că, în cazul instantaneu, durata procedurii, presupunând chiar că perioada între 22 decembrie 2003 și 13 aprilie 2004 nu poate fi atribuită guvernului, a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempo rațional”. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. art. 13 23. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței prevăzute la art. 6 § 1 pentru a auzi un caz într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia) [GC], nr. 30210/96, § 156, ECHR 2000-XI). Acesta remarcă că obiecțiile și argumentele prezentate de guvern au fost respinse în cazurile anterioare (a se vedea Lukenda , citată mai sus) și nu vede niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în acest caz. 24. În consecință, Curtea consideră că, în acest caz, s-a încălcat art. 13 din cauza lipsei de remediere în temeiul dreptului intern prin care reclamantul ar fi putut obține o hotărâre care își susține dreptul de a-și auzi cazul într-un timp rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DE CONVENȚIE 25. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Guvernul a contestat cererea. 28. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu moral, hotărând în mod echitabil, i-a acordat 1200 de euro sub acest cap. Costuri și cheltuieli 29. Reclamantul a solicitat, de asemenea, aproximativ 1.170 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 30. Guvernul a susținut că reclamația era prea mare. 31. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. Cererea care, în afară de fapte, este în esență la fel ca aceasta. Prin urmare, în acest caz, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului sumei de 1000 EUR pentru acțiunea în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1200 EUR (o mie două sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 1000 EUR (o mie de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 30 martie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger John Hedigan Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă