CASE OF PEČNIK v. SLOVENIA

SECȚIUNEA TERZĂ CAUZĂ DE PEČNIK c. SLOVENIA (Declarația nr. 76439/01) HOTĂRÂREA STASBOURG 30 martie 2006 FINAL 30/06/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Pečnik c. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca Camera compusă din: Președintele Hedigan B.M. Zupančič Caflisch Doamna Tsatsa-Nikolovska Myjer David Tór Björgvinsson, judecători și grefierul secțiunii V. Berger, deliberat în privat la 9 martie 2006, emite următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 76439/01) împotriva Republicii Sloveniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național sloven, dl Primož Pečnik („reclamantul”), la 23 octombrie 2001. Reclamantul a fost reprezentat de avocații Verstovšek. Guvernul sloven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Bembič, Procuror General de Stat. Reclamantul a afirmat, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că durata procedurii în fața instanțelor interne la care era parte a fost excesivă. În principiu, el s-a plâns, de asemenea, de lipsa unui remediu intern eficace în ceea ce privește lungimea excesivă a procedurii (art. 13 din Convenție). La 16 septembrie 2003, Curtea a hotărât să comunice plângerile privind durata procedurii și lipsa de remedii în această privință către Guvern. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. FACTELE Reclamantul s-a născut în 1973 și trăiește în Celje. La 25 februarie 1994, reclamantul a fost rănit în timpul slujirii unui serviciu militar ca conscript. La 4 februarie 1997, reclamantul a instituit o procedură civilă împotriva Ministerului Apărării la Curtea Locală Ljubljana ( Okrajno sodišče/Ljubljani ) cerând daune în valoare de 1.821.312 tolari sloveni (aproximativ 7.590 euro) pentru leziunile suferite. La 30 octombrie 2000, Curtea locală Ljubljana a declarat că cauza nu era competentă și l-a realocat Tribunalului de district din Ljubljana, Okrajno sodišče/Ljubljani Între 26 octombrie 2000 și 15 octombrie 2001, reclamantul a depus patru depuneri anterioare scrise și/sau dovezi aduse. Între 9 septembrie 1998 și 20 noiembrie 2001 el solicită să se stabilească o dată pentru o audiere. Din cele cinci audieri care au avut loc între 20 septembrie 2001 și 31 mai 2002, niciuna nu a fost suspendată la cererea reclamantului. În ultima audiere, Curtea de District din Ljubljana Hotărârea, respingând cererea reclamantului, a fost transmisă reclamantului la 11 iunie 2002. La 27 iunie 2002, reclamantul a interzis Curtea Superioră Ljubljana (Višje sodišče/Ljubljani La 11 iunie 2003, instanța a permis recursul reclamantului și a remis cazul în judecată pentru reexaminare. În cadrul procedurii de reexaminare, reclamantul a formulat o cerere de stabilire a unei date pentru o audiere la 28 august 2003. La 16 octombrie 2003, a depus observații anterioare scrise. Audierile au avut loc la 30 octombrie 2003 și 8 decembrie 2003. În 2004, la cererea reclamantului din cauza decesului membrilor familiei sale. Reclamantul nu a participat la ședința prevăzută pentru 12 ianuarie 2004 și, prin urmare, Curtea de District din Ljubljana a emis o decizie de suspendare a procedurii. La 13 aprilie 2004, reclamantul a solicitat instanței să continue procedura și la 6 mai 2004 a solicitat să se stabilească o dată pentru o audiere. Dintre cele două audieri care au avut loc la 4 iunie 2004 și la 2 septembrie 2005, nu a fost suspendată la cererea reclamantului. În cadrul procedurii, instanța a desemnat un expert medical. La 28 octombrie 2004 și 1 august 2005, reclamantul a depus cereri scrise. În ultima audiere, instanța a hotărât să pronunțe o hotărâre scrisă. Hotărârea, susținând în parte cererea reclamantului, a fost transmisă reclamantului la 3 octombrie 2005. 10. La 18 octombrie 2005, reclamantul a apelat la Curtea Supremă Ljubljana. Acțiunea este încă în așteptare. HOTĂRÂREA ALEGATĂ ÎNCĂLCAREA ARTICOLELOR 6 § 1 ȘI 13 AL CONVENȚIEIUNEI 11. Reclamantul s-a plâns cu privire la lungimea excesivă a procedurii. art. 6 § 1 din Convenție se citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 12. În principiu, reclamantul s-a mai plâns că căile de recurs disponibile pentru procedurile judiciare excesive în Slovenia nu au fost eficiente. art. 13 din Convenție se citește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoanele care acționează în calitate oficială.” Reclamantul a contestat acest argument, susținând că căile de recurs disponibile nu au fost eficiente. 15. Curtea constată că prezenta cerere este similară cu cauzele Belinger și Lukenda Belinger c. Slovenia (dec.), nr. 42320/98, 2 octombrie 2001, și Lukenda c. Slovenia , nr. 23032/02, 6 octombrie 2005). În aceste cazuri, Curtea a respins obiecția Guvernului de a nu epuiza recours interne, deoarece a constatat că remediile legale de la dispunerea reclamantului nu au fost eficiente. Curtea reamintește concluziile sale în Lukenda Hotărârea că încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil reprezintă o problemă sistemică care rezultă din legislația inadecvată și din ineficiența administrației justiției. 16. În ceea ce privește cazul instant, Curtea constată că Guvernul nu a prezentat argumente convingătoare care ar fi obligat Curții să-l distingă de jurisprudența sa stabilită. 17. În ceea ce privește aplicabilitatea articolului 6, Curtea reamintește că litigiile dintre autoritățile administrative și angajații care ocupă posturi care implică participarea la exercitarea competențelor conferite de dreptul public nu atrag aplicarea articolului 6 § 1. Cu toate acestea, având în vedere faptul că în momentul în care reclamantul a suferit leziunile, el a fost un conscript, Curtea consideră că nu a fost titular de un post de „schimbare a unei porții a puterii suverane a statului” (a se vedea Pellegrin v. France [GC], nr. 28541/95, § 67, ECHR 1999-VII). Această dispoziție este, în consecință, aplicabilă în acest caz. 18. În plus, Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, nici nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 4 februarie 1997, în ziua în care reclamantul a inițiat o procedură cu Curtea Locală Ljubljana, și nu s-a încheiat încă. Perioada relevantă a durat, prin urmare, peste nouă ani și o lună și patru cazuri au fost implicate. 20. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 21. Curtea constată că întârzierea a aproximativ 3 luni și 21 de zile care a avut loc din cauza absenței reclamantului la audierile programate pentru 22 decembrie 2003 și 12 ianuarie 2004 și suspendarea ulterioară a procedurii nu pot fi atribuite guvernului. 22. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că, în cazul instantaneu, durata procedurii, presupunând chiar că perioada între 22 decembrie 2003 și 13 aprilie 2004 nu poate fi atribuită guvernului, a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempo rațional”. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. art. 13 23. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței prevăzute la art. 6 § 1 pentru a auzi un caz într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia) [GC], nr. 30210/96, § 156, ECHR 2000-XI). Acesta remarcă că obiecțiile și argumentele prezentate de guvern au fost respinse în cazurile anterioare (a se vedea Lukenda , citată mai sus) și nu vede niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în acest caz. 24. În consecință, Curtea consideră că, în acest caz, s-a încălcat art. 13 din cauza lipsei de remediere în temeiul dreptului intern prin care reclamantul ar fi putut obține o hotărâre care își susține dreptul de a-și auzi cazul într-un timp rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DE CONVENȚIE 25. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Guvernul a contestat cererea. 28. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu moral, hotărând în mod echitabil, i-a acordat 1200 de euro sub acest cap. Costuri și cheltuieli 29. Reclamantul a solicitat, de asemenea, aproximativ 1.170 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 30. Guvernul a susținut că reclamația era prea mare. 31. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. Cererea care, în afară de fapte, este în esență la fel ca aceasta. Prin urmare, în acest caz, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului sumei de 1000 EUR pentru acțiunea în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1200 EUR (o mie două sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 1000 EUR (o mie de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 30 martie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger John Hedigan Președintele grefierului

THIRD SECTION

CASE OF

PEČNIK v. SLOVENIA

(Application no. 76439/01)

JUDGMENT

STRASBOURG

30 March 2006

FINAL

30/06/2006

This judgment will become final in the circumstances set out in Article

44 §

2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.

In the case of Pečnik v. Slovenia,

The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Chamber composed of:

Mr

J.

Hedigan

,

President

,

Mr

B.M.

Zupančič

,

Mr

L.

Caflisch

,

Mrs

M.

Tsatsa-Nikolovska

,

Mr

E.

Myjer

,

Mr

David Thór

Björgvinsson

,

Mrs

I.

Ziemele,

judges

,

and Mr V.

Berger

,

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 9 March 2006,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 76439/01) against the Republic of Slovenia lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Slovene national, Mr Primož Pečnik (“the applicant”), on 23 October 2001.

2.

The applicant was represented by the Verstovšek lawyers. The Slovenian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr L. Bembič, State Attorney-General.

3.

The applicant alleged under Article 6 § 1 of the Convention that the length of the proceedings before the domestic courts to which he was a party was excessive. In substance, he also complained about the lack of an effective domestic remedy in respect of the excessive length of the proceedings (Article 13 of the Convention).

4.

On 16 September 2003 the Court decided to communicate the complaints concerning the length of the proceedings and the lack of remedies in that respect to the Government. Applying Article 29 § 3 of the Convention, it decided to rule on the admissibility and merits of the application at the same time.

THE FACTS

5.

The applicant was born in 1973 and lives in Celje.

6.

On 25 February 1994 the applicant was injured while serving a military service as a conscript.

7.

On 4 February 1997 the applicant instituted civil proceedings against the Ministry of Defence in the Ljubljana Local Court (

Okrajno sodišče v Ljubljani

) seeking damages in the amount of 1,821,312 Slovenian tolars (approximately 7,590 euros) for the injuries sustained.

On 30 October 2000 the Ljubljana Local Court declared that the case was out of its jurisdiction and reassigned it to the Ljubljana District Court

(

Okrajno sodišče v Ljubljani

).

Between 26

October 2000 and 15 October 2001 the applicant lodged four preliminary written submissions and/or adduced evidence.

Between 9 September 1998 and 20 November 2001 he made six requests that a date be set for a hearing.

Of the five hearings held between 20 September 2001 and 31 May 2002, none was adjourned at the request of the applicant.

At the last hearing, the Ljubljana District Court

decided to deliver a written judgment. The judgment, rejecting the applicant’s claim, was served on the applicant on 11 June 2002.

8.

On 27 June 2002 the applicant appealed to the Ljubljana Higher Court (

Višje sodišče v Ljubljani

).

On 11 June 2003 the court allowed the applicant’s appeal and remitted the case to the first-instance court for re-examination.

The decision was served on the applicant on 26 June 2003.

On 16 October 2003 he lodged preliminary written submissions.

Hearings were held on 30 October 2003 and 8 December 2003. A hearing scheduled for 22 December 2003 was postponed until 12

January

2004 at the request of the applicant due to the death of his family member.

The applicant did not attend the hearing scheduled for 12 January 2004 and the Ljubljana District Court consequently issued a decision suspending the proceeding.

On 13 April 2004 the applicant requested the court to continue the proceedings and on 6 May 2004 made a request that a date be set for a hearing.

Of the two hearings held on 4 June 2004 and on 2 September 2005, none was adjourned at the request of the applicant.

During the proceedings, the court appointed a medical expert.

On 28 October 2004 and 1 August 2005 the applicant lodged written submissions.

At the last hearing, the court decided to deliver a written judgment. The judgment, upholding the applicant’s claim in part, was served on the applicant on 3 October 2005.

10.

On 18 October 2005 the applicant appealed to the Ljubljana Higher Court.

The proceedings are still pending.

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLES 6 § 1 AND 13 OF THE CONVENTION

11.

The applicant complained about the excessive length of the proceedings. Article 6 § 1 of the Convention reads as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

12.

In substance, the applicant further complained that the remedies available for excessive legal proceedings in Slovenia were ineffective. Article 13 of the Convention reads as follows:

“Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”

A.

Admissibility

13.

The Government pleaded non-exhaustion of domestic remedies.

14.

The applicant contested that argument, claiming that the remedies available were not effective.

15.

The Court notes that the present application is similar to the cases of

Belinger

and

Lukenda

(

Belinger v. Slovenia

(dec.), no. 42320/98, 2

October

2001, and

Lukenda v. Slovenia

, no. 23032/02, 6 October 2005). In those cases the Court dismissed the Government’s objection of non-exhaustion of domestic remedies because it found that the legal remedies at the applicant’s disposal were ineffective. The Court recalls its findings in the

Lukenda

judgment that the violation of the right to a trial within a reasonable time is a systemic problem resulting from inadequate legislation and inefficiency in the administration of justice.

16.

As regards the instant case, the Court finds that the Government have not submitted any convincing arguments which would require the Court to distinguish it from its established case-law.

17.

As to the applicability of Article 6, the Court recalls that disputes between administrative authorities and employees who occupy posts involving participation in the exercise of powers conferred by public law do not attract the application of Article 6 § 1. However, regard being had to the fact that at the time the applicant sustained his injuries he was a conscript, the Court considers that he was not the holder of a post “wielding a portion of the State’s sovereign power” (see

Pellegrin v. France

[GC], no. 28541/95, § 67, ECHR 1999-VII). This provision is, accordingly, applicable in the present case.

18.

The Court further notes that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. Nor is it inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.

B.

Merits

1.

Article 6 § 1

19.

The period to be taken into consideration began on 4 February 1997, the day the applicant instituted proceedings with the Ljubljana Local Court, and has not yet ended. The relevant period has therefore lasted more than nine years and one month and four instances were involved.

20.

The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities,

Frydlender v. France

[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).

21.

The Court notes that the delay of about 3 months and 21 days which occurred due to the applicant’s absence at the hearings scheduled for 22

December 2003 and 12 January 2004 and subsequent suspension of the proceedings cannot be attributed to the Government.

22.

Having examined all the material submitted to it, and having regard to its case-law on the subject, the Court considers that in the instant case the length of the proceedings, even assuming that the period between 22

December 2003 and 13 April 2004 cannot be attributed to the Government, was excessive and failed to meet the “reasonable-time” requirement.

There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.

2.

Article 13

23.

The Court reiterates that Article 13 guarantees an effective remedy before a national authority for an alleged breach of the requirement under Article 6 § 1 to hear a case within a reasonable time (see

Kudła v. Poland

[GC], no. 30210/96, § 156, ECHR 2000-XI). It notes that the objections and arguments put forward by the Government have been rejected in earlier cases (see

Lukenda

, cited above) and sees no reason to reach a different conclusion in the present case.

24.

Accordingly, the Court considers that in the present case there has been a violation of Article 13 on account of the lack of a remedy under domestic law whereby the applicant could have obtained a ruling upholding his right to have his case heard within a reasonable time, as set forth in Article 6 § 1.

II.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

25.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage

26.

The applicant claimed 10,000 euros (EUR) in respect of non-pecuniary damage.

27.

The Government contested the claim.

28.

The Court considers that the applicant must have sustained non-pecuniary damage. Ruling on an equitable basis, it awards him EUR 1,200 under that head.

B.

Costs and expenses

29.

The applicant also claimed approximately EUR 1,170 for the costs and expenses incurred before the Court.

30.

The Government argued that the claim was too high.

31.

According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to reimbursement of his costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum. The Court also notes that the applicant’s lawyers, who also represented the applicant in

Lukenda

(cited above), lodged nearly 400

applications which, apart from the facts, are essentially the same as this one. Accordingly, in the present case, regard being had to the information in its possession and the above criteria, the Court considers it reasonable to award the applicant the sum of EUR 1,000 for the proceedings before the Court.

C.

Default interest

32.

The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Declares

the application admissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

3.

Holds

that there has been a violation of Article 13 of the Convention;

4.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article

44

§

2 of the Convention, EUR 1,200 (one thousand two hundred euros) in respect of non-pecuniary damage and EUR 1,000 (one thousand euros) in respect of costs and expenses, plus any tax that may be chargeable;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

5.

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 30 March 2006, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Vincent

Berger

John

Hedigan

Registrar

President