FRANZ FISCHER v. AUSTRIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
FRANZ FISCHER v. AUSTRIA (CtEDO, 2003)
Reclamantul, dl Franz Fischer, este un național austriac, născut în 1974 și locuiește în Wilhelmsburg. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl S. Gloss, un avocat practicant în St. Pölten. Faptele cazului, astfel cum a fost prezentat de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. La 29 mai 2001, Curtea Europeană a pronunțat o hotărâre într-un caz introdus de reclamant (Franz Fischer c. Austria, nr. 37950/97, nedeclarat), care a constatat încălcarea articolului 4 din Protocolul nr. 7 în sensul că reclamantul a fost judecat și pedepsit consecutiv pentru două infracțiuni care conțin aceleași elemente esențiale, în primul rând de către autoritatea administrativă pentru infracțiunile de conducere beat în temeiul articolului 5 alineatul (1) și al articolului 99 alineatul (1) litera (a) din Legea privind traficul rutier și, după ce decizia respectivă a devenit definitivă, de către Curtea penală pentru că a provocat moartea prin neglijență cu elementul special în temeiul articolului 81 § 2 din Codul penal de a se „permite să devină intoxicat”, prin care intoxicația este presupusă irefutabil în cazul în care nivelul de alcool în sânge al unei persoane este peste 0,8 grame pe litru. La 30 mai 2001, reclamantul a depus o cerere la Curtea Supremă în temeiul articolului 363a din Codul de Procedură Penală (a se vedea mai jos), solicitând o reexaminare. La 30 octombrie 2001, reclamantul a solicitat Curtea Supremă să organizeze o audiere. La 22 noiembrie 2001, Curtea Supremă a respins cererea fără a pronunța o audiere. Curtea Supremă a constatat că cerințele prevăzute la art. 363a din Codul de Procedință Penală nu au fost îndeplinite, deoarece hotărârea Franz Fischer c. Austria nu a stabilit că a existat o încălcare a articolului 4 din Protocolul nr. 7 „pentru decizia unei instanțe penale”. În atingerea acestei concluzii, Curtea Supremă a avut în vedere raționarea Curții prin care întrebarea dacă principiul non bis in idem a fost sau nu încălcat se referă la relația dintre cele două infracțiuni în cauză, dar nu la ordinul în care au fost desfășurate cele două seturi de procedură, și că statul contractant rămâne liber să stabilească care dintre cele două infracțiuni trebuie să fie urmărite. Hotărârea Curții Supreme a fost asumat la 17 ianuarie 2002. În titlul „rejul” (Erneuerung des Strafverfahrens) Codul de Procedură Penală (Strafprozeßordnung) prevede următoarele: „1. În cazul în care este stabilit într-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului că a existat o încălcare a Convenției pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (Bundesgesetzblatt [Journalul Oficial] nr. 210/1958) sau a unuia dintre protocolele sale din cauza unei hotărâri sau a unei ordine a unei instanțe penale, se desfășoară un judecător la cerere, în măsura în care nu se poate exclude că încălcarea ar fi putut afecta conținutul deciziei unei instanțe penale într-un mod prejudiciabil persoanei în cauză. Toate cererile de re judecată sunt hotărâte de Curtea Supremă. ...” „1. Cu privire la o cerere de reexaminare, Curtea Supremă deliberează în particular numai în cazul în care procurorul general sau judecătorul raportor propune să se ia o decizie pe unul dintre motivele prevăzute la alineatele (2) și (3), în cazul în care Curții Supreme deliberează în particular, aceasta poate refuza o cerere ... dacă consideră în unanimitate că cererea este manifestament nefondată. ...”