De fapt, reclamantul, dl Franz Fischer, este un resortisant austriac născut în 1974 și rezident în Wilhelmsburg. El este reprezentat în fața Curții de către dl S. Gloss, avocat la St. Pölten. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. La 29 mai 2001, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat, într-o cauză introdusă de persoana interesată, o hotărâre ( Franz Fischer c. Austria, 37950/97, nepublicată) în care a considerat că contravine articolului 4 din Protocolul nr. 7 faptul că reclamantul ar fi fost judecat și pedepsit de două ori pentru infracțiuni cu aceleași elemente constitutive : în primul rând de către o autoritate administrativă pentru conducerea sub influența alcoolului, în conformitate cu art. 5 (1) și 99 (1) (a) din Codul rutier, apoi, după ce această decizie a devenit definitivă, de către o instanță penală pentru omor prin imprudență, împreună cu elementul special de creare a condițiilor de îmbăiere, în sensul art. 81 alin. (2) din Codul penal, în stare de ebrietate fiind presupusă de restul în mod ireproșabil atunci când alcoolemia este de 0,8 grame pe litru. La 30 mai 2001, reclamantul sesizează Curtea Supremă cu privire la o cerere de reînnoire a procedurii penale în temeiul articolului 363a din Codul de procedură penală (a se vedea mai jos). La 30 octombrie 2001 a invitat-o să țină o audiere. La 22 noiembrie 2001, Curtea Supremă l-a decăzut fără a fi ținut o audiere. Observând că Curtea nu încheiase, în Hotărârea Franz Fischer c. Austria La încălcarea articolului 4 din Protocolul nr. 7 a fost sau nu încălcată se referea la legătura dintre cele două infracțiuni în cauză, dar nu la ordinea în care au fost efectuate cele două proceduri, statul contractant rămânând liber să stabilească care dintre cele două infracțiuni ar trebui să facă obiectul unei urmăriri penale. Decizia Curții Supreme a fost notificată la 17 ianuarie 2002. ) conține, sub titlul mai jos, următoarele dispoziții: art. 363a Dacă se stabilește printr-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului decât o hotărâre (Entscheidung) sau o ordonanță (Verfügung) ) provenind dintr-o instanță penală a încălcat o dispoziție a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Bundesgesetzblatt [Jurnalul Oficial] nr 210/1958) sau a unuia dintre protocoalele sale, procedura trebuie reluată dacă nu se poate exclude posibilitatea ca încălcarea să fi influențat decizia într-un mod care ar fi prejudiciat persoana în cauză. Cererile de reînnoire a procedurii intră sub incidența competenței exclusive a Curții Supreme. (...) art. 363b Curtea Supremă nu trebuie să delibereze în camera Consiliului cu privire la o cerere de reînnoire a procedurii decât în cazul în care procurorul general sau raportorul propune ca decizia să se bazeze pe unul dintre motivele enunțate la alineatele (2) și (3). În cazul în care Curtea Supremă deliberează în camera Consiliului, aceasta poate respinge cererea (...) în cazul în care o consideră în unanimitate în mod vădit nefondată. (...) GRIEF invocând art. 6 din Convenție, recurentul se plânge că Curtea Supremă nu a ținut o ședință publică pentru a examina cererea depusă în temeiul articolului 363a din Codul de procedură penală. Reclamantul susține că procedura privind cererea de reînnoire a procedurii penale formulată de acesta în urma hotărârii Franz Fischer c. Austria pronunțată de Curte la 29 mai 2001 a încălcat dispozițiile articolului 6, a cărei parte relevantă în speță este formulată astfel Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță (...) care va hotărî (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) Curtea va examina în primul rând dacă art. 6 se aplică procedurii în cauză. În această privință, aceasta amintește jurisprudența sa constantă potrivit căreia art. 6 nu se aplică unei proceduri care are ca scop redeschiderea unei proceduri penale, deoarece persoana care, după condamnarea sa în forță de lucru judecat, solicită o astfel de redeschidere nu este acuzată de o încălcare a dreptului comunitar. În sensul articolului menționat (Dankevich Ucraina (dec.), nr 40779/98, 25 mai 1999, nepublicată Sonnleitner c. Austria (dec.), n 34813/97, 6 ianuarie 2000, nepublicată; și Kucera c. Austria (dec.), n 40072/98, 20 martie 2001, nepublicată; a se vedea, de asemenea, trimiterile efectuate în fiecare dintre aceste cazuri). În mod similar, art. 6 nu se aplică unui recurs în casație în interesul legii introdus în scopul anulării unei condamnări trecute în forță a unui lucru judecat ca urmare a unei constatări a încălcării de către Curte, persoana în cauză nu mai este acuzată de o încălcare a dreptului comunitar (Oberschlick c. Austria, 19255/92 și 2165/93, Decizia Comisiei din 16 mai 1995, Deciziile și Rapoartele 81, p. 5). Curtea consideră că procedura prevăzută la art. 363a din Codul de procedură penală austriac, care prevede posibilitatea reluării unei proceduri penale ca urmare a constatării încălcării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, este comparabilă cu procedura de redeschidere a unei proceduri penale menționate anterior. Aceaceasta este introdusă de o persoană a cărei condamnare a devenit definitivă și are ca scop să se pronunțe nu asupra unei acuzații în materie penală, ci asupra faptului dacă sunt îndeplinite condițiile care permit reînnoirea procedurii penale. Prin urmare, Curtea concluzionează că art. 6 nu se aplică procedurii în cauză. În măsura în care reclamantul poate fi înțeles ca argumentând că Austria nu s-a conformat hotărârii Franz Fischer c. Austria din 29 mai 2001, Curtea constată că nu este competentă să examineze dacă o Înaltă parte contractantă și-a îndeplinit obligațiile care decurg dintr-o hotărâre, controlul executării hotărârilor Curții care revenea, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție, Comitetului miniștrilor. Cu aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Søren Nielsen Christos Rozakis Grefier Adjunct Președinte
(...)
Le requérant, M. Franz Fischer, est un ressortissant autrichien né en 1974 et résidant à Wilhelmsburg. Il est représenté devant la Cour par M
e
A.
Les circonstances de l'espèce
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le 29 mai 2001, la Cour européenne des Droits de l'Homme a rendu, dans une affaire qui avait été introduite par l'intéressé, un arrêt (
Franz
Fischer c. Autriche,
n
o
37950/97, non publié) dans lequel elle a jugé contraire à l'article 4 du Protocole n
o
7 le fait que le requérant eût été jugé et puni deux fois pour des infractions ayant les mêmes éléments constitutifs
: tout d'abord par une autorité administrative pour conduite en état d'ivresse, en application des articles 5 (1) et 99 (1) (a) du code de la route, puis, une fois cette décision devenue définitive, par une juridiction pénale pour homicide par imprudence, avec l'élément spécial de création des conditions de l'enivrement, au sens de l'article 81 § 2 du code pénal, l'enivrement étant du reste présumé de façon irréfragable lorsque le taux d'alcoolémie est de 0,8 gramme par litre.
Le 30 mai 2001, le requérant saisit la Cour suprême d'une demande de renouvellement de la procédure pénale au titre de l'article 363a du code de procédure pénale (voir ci-dessous).
Le 30 octobre 2001, il l'invita à tenir une audience.
Le 22 novembre 2001, la Cour suprême le débouta sans avoir tenu d'audience.
Observant que la Cour n'avait pas conclu, dans son arrêt
Franz Fischer c. Autriche
, à la violation de l'article 4 du protocole n
o
7 «
à raison d'une décision émanant d'une juridiction pénale
», elle estima que les conditions fixées par l'article 363a du code de procédure pénale n'étaient pas remplies. Pour parvenir à cette conclusion, elle tint compte du raisonnement suivi par la Cour dans ledit arrêt. Aux termes de celui-ci, la question de savoir si le principe
ne bis in idem
avait ou non été violé concernait le lien entre les deux infractions en cause mais non l'ordre dans lequel les deux procédures avaient été menées, l'Etat contractant restant libre de déterminer laquelle des deux infractions devait faire l'objet de poursuites.
La décision de la Cour suprême fut notifiée le 17 janvier 2002.
B.
Le droit interne pertinent
Le code de procédure pénale (
Strafprozeßordnung
) comporte, sous le titre «
Renouvellement de la procédure pénale
» (
Erneuerung des Strafverfahrens
), les dispositions suivantes
:
Article 363a
«
1.
S'il est établi par un arrêt de la Cour européenne des Droits de l'Homme qu'une décision (
Entscheidung
) ou une ordonnance (
Verfügung
) émanant d'une juridiction pénale a violé une disposition de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales (
Bundesgesetzblatt
[Journal officiel] n
o
210/1958) ou de l'un de ses Protocoles, la procédure doit être recommencée si l'on ne peut exclure que la violation ait pu influencer la décision d'une façon préjudiciable à la personne concernée.
2.
Les demandes de renouvellement de la procédure relèvent de la compétence exclusive de la Cour suprême. (...)
»
Article 363b
«
1.
La Cour suprême ne doit délibérer en chambre du conseil sur une demande de renouvellement de la procédure que si le procureur général ou le rapporteur propose que la décision soit fondée sur l'un des motifs énoncés aux paragraphes 2 et 3.
2.
Lorsque la Cour suprême délibère en chambre du conseil, elle peut rejeter la demande
(...)
si elle l'estime à l'unanimité
manifestement mal fondée. (...)
»
GRIEF
Invoquant l'article 6 de la Convention, le requérant se plaint que la Cour suprême n'a pas tenu d'audience publique pour examiner la demande qu'il avait introduite au titre de l'article 363a du code de procédure pénale.
Le requérant allègue que la procédure concernant la demande de renouvellement de la procédure pénale formée par lui à la suite de l'arrêt
Franz Fischer c. Autriche
rendu par la Cour le 29 mai 2001 a méconnu les dispositions de l'article 6, dont la partie pertinente en l'espèce est ainsi libellée
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle. (...)
»
La Cour examinera tout d'abord si l'article 6 s'applique à la procédure en cause. Elle rappelle à cet égard sa jurisprudence constante selon laquelle l'article 6 n'est pas applicable à une procédure tendant à la réouverture d'une procédure pénale car la personne qui, une fois sa condamnation passée en force de chose jugée, demande pareille réouverture n'est pas «
accusée d'une infraction
» au sens dudit article (
Dankevich
c.
Ukraine
(déc.), n
o
40679/98, 25 mai 1999, non publiée
;
Sonnleitner c. Autriche
(déc.), n
o
34813/97, 6 janvier 2000, non publiée
; et
Kucera c. Autriche
(déc.), n
o
40072/98, 20 mars 2001, non publiée
; voir également les renvois opérés dans chacune de ces affaires).
De la même manière, l'article 6 n'est pas applicable à un pourvoi en cassation dans l'intérêt de la loi introduit aux fins d'annulation d'une condamnation passée en force de chose jugée à la suite d'un constat de violation par la Cour, la personne en cause n'étant pas davantage «
accusée d'une infraction
» dans une telle procédure (
Oberschlick c. Autriche
, n
o
19255/92 et 21655/93, décision de la Commission du 16 mai 1995, Décisions et Rapports 81, p. 5).
La Cour considère que la procédure prévue à l'article 363a du code de procédure pénale autrichien, qui prévoit la possibilité de faire recommencer une procédure pénale à la suite d'un constat de violation par la Cour européenne des Droits de l'Homme, est comparable à la procédure en réouverture d'une procédure pénale susmentionnée. Elle est introduite par une personne dont la condamnation est devenue définitive et vise à faire statuer non pas sur une « accusation en matière pénale
», mais sur la question de savoir si les conditions permettant le renouvellement de la procédure pénale sont réunies. La Cour conclut donc que l'article 6 ne s'applique pas à la procédure en question.
Dans la mesure où le requérant peut être compris comme alléguant que l'Autriche ne s'est pas conformée à l'arrêt
Franz Fischer c. Autriche
du 29 mai 2001, la Cour observe qu'elle n'est pas compétente pour examiner si une Haute Partie contractante a rempli ses obligations découlant d'un arrêt, le contrôle de l'exécution des arrêts de la Cour revenant, en vertu de l'article 46 § 2 de la Convention, au Comité des Ministres.
Il s'ensuit que la requête est incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention, au sens de l'article 35 § 3, et doit être rejetée, en application de l'article 35 § 4.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Søren
Nielsen
Christos
Rozakis
Greffier adjoint
Président