CASE OF "IZA" LTD AND MAKRAKHIDZE v. GEORGIA

Societatea reclamantă a fost încorporată ca societate de răspundere limitată la 27 decembrie 1995 prin hotărârea Curții de District Kaspi, Georgia. Al doilea reclamant s-a născut în 1956 și trăiește în Tbilisi. La 23 iulie 1998, al doilea reclamant, în calitate de fundator și director al societății de construcții „Iza” Ltd, societatea reclamantă, a semnat un contract de reparare a clădirii cu o școală de stat. Contractul prevedea transferul de 117.514 Laris georgiană (“GEL”, 53.892.50 EUR din bugetul Ministerului Educației pe contul societății reclamante. În schimb, societatea reclamantă ar efectua reparații la școală. În ciuda faptului că, până în august 1998, societatea reclamantă a efectuat deja o parte din reparații, echivalent cu 13.000 GEL (5.965)1 de euro, Ministerul Educației a transferat doar 5.800 GEL (2.661)1 EUR în contul societății. Autoritățile fiscale au inițiat proceduri împotriva societății solicitantă și a celui de-al doilea reclamant personal, cerindu-se impozite în valoare de 30.735 GEL (1.14104)1. Potrivit argumentelor reclamanților, reclamația fiscală s-a bazat pe plata totală datorată lucrărilor efectuate în temeiul contractului din 23 iulie 1998, în timp ce, în realitate, societatea reclamantă a primit numai plăți parțiale. La 23 ianuarie 2001, Curtea de District Kaspi a susținut parțial cererea autorităților fiscale. În timp ce respingerea cererii fiscale de 26,388 GEL (1,1206 EUR)1 către societatea reclamantă, Curtea de District, având în vedere recunoașterea celui de-al doilea reclamant a îndatoririi societății sale în fața bugetului de stat începând cu 22 aprilie 1998 (mai înainte de semnarea contractului cu Ministerul Educației), a ordonat personal al doilea reclamant să plătească datoria TVA de 4,347 GEL (1,994) EUR1. 10. Deoarece suma rămasă pentru lucrările efectuate în temeiul contractului din 23 iulie 1998 nu a fost plătită de Ministerul Educației și datoria fiscală a celui de-al doilea reclamant a fost în curs de reținere, conform cererilor reclamanților, societatea reclamantă nu a putut să își continue activitatea economică. 11. Societatea reclamantă, reprezentată de cel de-al doilea reclamant, a interzis o procedură împotriva Ministerului Educației care a solicitat restul de 7.200 GEL (3.304)1 pentru activitatea efectuată, precum și datoria fiscală a celui de-al doilea reclamant de 4.347 GEL (1.994)1, având în vedere faptul că Ministerul nu își îndeplinește obligațiile contractuale. Prin hotărârea din 14 mai 2001, Curtea de District Didube-Chughureti a acordat în întregime cererile societății reclamante. 12. Nu a existat niciun recurs împotriva hotărârii din 14 mai 2001, care, prin urmare, a dobândit forță obligatorie la 14 iunie 2001. Pe baza acestei hotărâri, la 2 iulie 2001, Curtea de District a emis o ordonanță care impune Ministerului Educației să plătească societății reclamante 11,628 GEL (5,332). La 19 aprilie 2002, al doilea reclamant, acționând din nou în numele societății reclamante, a solicitat Departamentului de Execuție al Ministerului Justiției să respecte hotărârea din 14 mai 2001. Ca răspuns, la 13 mai 2002, șeful Departamentului a explicat că executarea hotărârilor împotriva instituțiilor bugetare de stat a rămas încă una dintre sarcinile cele mai dificile de îndeplinit pentru autoritățile de executare. Nu a fost furnizată nici o informație în ceea ce privește momentul în care se poate aștepta exact executarea. 14. La 29 octombrie 2002, al doilea reclamant s-a adresat din nou Ministerului Justiției. De data aceasta a apelat direct la ministrul Justiției, cerând punerea în aplicare imediată a deciziei. Această cerere a rămas fără răspuns. 15. În aceeași zi, 29 octombrie 2002, al doilea reclamant a solicitat Biroului Procurorului General, solicitând inițierea procedurii penale pentru neaplicarea unei decizii judiciare obligatorii, astfel cum se prevede la art. 381 din Codul penal. Cu toate acestea, cererea sa a fost respinsă la 27 decembrie 2002; Biroul Procurorului nu a găsit nici o greșeală intenționată din partea autorităților – Ministerul Educației, Ministerul Finanțelor și Ministerul Justiției – comentand că întârzierea avea un motiv obiectiv, și anume lipsa de finanțe în bugetul de stat. Prin urmare, nimeni nu ar putea fi considerat responsabil penal. 16. La 10 noiembrie 2002, prin Notificarea nr. 35, autoritățile fiscale din districtul Kaspi impuse societății reclamante amendă de 74.500 GEL (34.174)2 ca pedeapsă acumulată pentru datoria impozită a celui de-al doilea reclamant de 4,347 GEL (1.994)2. Cu toate acestea, în urma litigiului judiciar al societății reclamante, Curtea Regională Kaspi a declarat notificarea nulă și nulă. Această decizie a fost susținută de Curtea Regională Tbilisi la 5 mai 2003; împreună cu anularea notificării, instanța a ordonat autorităților fiscale să adopte un nou act administrativ după reexaminarea și reevaluarea cuprinzătoare a faptelor. 17. La 24 august 2004, autoritățile fiscale regionale Gori au emis o nouă notificare care impune societății reclamante o amendă de 17.061 GEL (7.825.81 EUR)2 pentru aceeași datorie TVA a celui de-al doilea reclamant. Această notificare nu a fost niciodată contestată de către solicitanți și este încă în vigoare. 18. Datoria fiscală a celui de-al doilea reclamant constituie, în același timp, o parte a datoriei de judecată din 14 mai 2001, care încă nu a fost plătită de stat, mai mult de patru ani mai târziu. 19. La 2 iulie 2004, Guvernul a adoptat o ordonanță de instituire a unui mecanism de plată graduală a datorielor în curs (a se vedea punctul 26 de mai jos). „Damajul este compensat nu numai în ceea ce privește pierderea financiară efectivă, ci și în ceea ce privește pierderea veniturilor. Pierderea veniturilor este cea care ar fi putut fi obținută dacă s-au îndeplinit obligațiile contractuale în mod corespunzător.” „Damajele se plătesc numai atunci când prejudiciul ar fi putut fi prevăzut de parte în neregulă și există o legătură cauzală între acțiunele dăunătoare și rezultatul.” „... în urma satisfacției unei instanțe private împotriva autorităților administrative, instanța declară ilegală acțiunile administrative sau hotărârea care au încălcat drepturile litigantului și ordonă măsurile relevante [pentru restabilirea litigantului în drepturile sale].” „Agenții de mântuire care lucrează la Birourile Executive [din Ministerul Justiției] sunt responsabili pentru executarea deciziilor prevăzute în prezenta lege”. „În cazul unei persoane fizice sau juridice, solicitările unui agent de executare referitoare la activitățile sale profesionale sunt de asemenea obligatorii, indiferent de statutul lor ierarhic sau juridic-organizațional. În caz de întârziere în executare, execuție parțială sau orice alte circumstanțe care împiedică executarea corectă, Agentul de Execuție se aplică Departamentului de Execuție al Ministerului Justiției pentru o soluție. Orice dezacord cu rezoluția atinsă de Departamentul de Execuție în acest sens ar trebui clarificat de către o instanță. „... La trei luni de la propunerea de respectare voluntară a unei decizii judiciare care impun organizațiilor finanțate de buget să dea bani, pot fi luate măsuri obligatorii împotriva acestora ...” Legea nu specifică nici tipul de măsuri obligatorii de aplicare care pot fi luate sau remediile pe care un litigant le poate aplica în cazul în care nu sunt luate astfel de măsuri de către agentul de punere în aplicare. În conformitate cu art. 381 din Codul penal, neexecuția unei decizii judiciare constituie o infracțiune: „Neexecuția unei decizii judiciare obligatorii sau a unei alte decizii judiciare, sau obstrucționarea executării sale de către funcționarii statului, guvernului sau guvernului local, sau de către executivii unei corporații sau altor organizații [se pedepsește] ...” „... [În o societate de răspundere limitată] ... administratorii reprezintă societatea în relație cu terți ...” 25. Codul administrativ general „Actul administrativ-legal care a fost declarat nul și nu are efecte juridice care decurg din intrarea în vigoare a acestui regulament”. Prin adoptarea prezentei Ordonanțe, Guvernul a introdus un mecanism de plată graduală a datorielor în curs. În urma alin. (2), Ministerul Justiției a fost ordonat să acorde prioritate executării hotărârilor judecătorești privind (i) plata compensațiilor pentru daunele cauzate de prejudiciu sau de moarte; (ii) plata salariului lucrătorilor de cel puțin trei luni; (iii) plata compensației persoanelor reabilitate. În același timp, Ministerul Justiției a fost instruit să asigure plata proporțională a altor creditori, dar numai după punerea în aplicare a deciziilor menționate mai sus. În urma alin. (3) din Ordonanța, organizațiile și instituțiile bugetare ale statului debitor, în conformitate cu Ministerul Justiției, trebuie fie să asigure soluții prietenoase cu creditorii lor, fie să aloce, în conformitate cu legislația georgienă, executarea hotărârilor în timp, deoarece, datorită lipsei de fonduri, plata simultană a datorielor de judecată nu este posibilă.