"iza" LTD și Makrakhidze împotriva Georgiei

Societatea reclamantă a fost încorporată ca societate de răspundere limitată la 27 decembrie 1995 prin hotărârea Curții de District Kaspi, Georgia. Al doilea reclamant s-a născut în 1956 și trăiește în Tbilisi. La 23 iulie 1998, al doilea reclamant, în calitate de fundator și director al societății de construcții „Iza” Ltd, societatea reclamantă, a semnat un contract de reparare a clădirii cu o școală de stat. Contractul prevedea transferul de 117.514 Laris georgiană (“GEL”, 53.892.50 EUR din bugetul Ministerului Educației pe contul societății reclamante. În schimb, societatea reclamantă ar efectua reparații la școală. În ciuda faptului că, până în august 1998, societatea reclamantă a efectuat deja o parte din reparații, echivalent cu 13.000 GEL (5.965)1 de euro, Ministerul Educației a transferat doar 5.800 GEL (2.661)1 EUR în contul societății.

Autoritățile fiscale au inițiat proceduri împotriva societății solicitantă și a celui de-al doilea reclamant personal, cerindu-se impozite în valoare de 30.735 GEL (1.14104)1. Potrivit argumentelor reclamanților, reclamația fiscală s-a bazat pe plata totală datorată lucrărilor efectuate în temeiul contractului din 23 iulie 1998, în timp ce, în realitate, societatea reclamantă a primit numai plăți parțiale. La 23 ianuarie 2001, Curtea de District Kaspi a susținut parțial cererea autorităților fiscale. În timp ce respingerea cererii fiscale de 26,388 GEL (1,1206 EUR)1 către societatea reclamantă, Curtea de District, având în vedere recunoașterea celui de-al doilea reclamant a îndatoririi societății sale în fața bugetului de stat începând cu 22 aprilie 1998 (mai înainte de semnarea contractului cu Ministerul Educației), a ordonat personal al doilea reclamant să plătească datoria TVA de 4,347 GEL (1,994) EUR1.

10. Deoarece suma rămasă pentru lucrările efectuate în temeiul contractului din 23 iulie 1998 nu a fost plătită de Ministerul Educației și datoria fiscală a celui de-al doilea reclamant a fost în curs de reținere, conform cererilor reclamanților, societatea reclamantă nu a putut să își continue activitatea economică. 11. Societatea reclamantă, reprezentată de cel de-al doilea reclamant, a interzis o procedură împotriva Ministerului Educației care a solicitat restul de 7.200 GEL (3.304)1 pentru activitatea efectuată, precum și datoria fiscală a celui de-al doilea reclamant de 4.347 GEL (1.994)1, având în vedere faptul că Ministerul nu își îndeplinește obligațiile contractuale. Prin hotărârea din 14 mai 2001, Curtea de District Didube-Chughureti a acordat în întregime cererile societății reclamante.

12. Nu a existat niciun recurs împotriva hotărârii din 14 mai 2001, care, prin urmare, a dobândit forță obligatorie la 14 iunie 2001. Pe baza acestei hotărâri, la 2 iulie 2001, Curtea de District a emis o ordonanță care impune Ministerului Educației să plătească societății reclamante 11,628 GEL (5,332). La 19 aprilie 2002, al doilea reclamant, acționând din nou în numele societății reclamante, a solicitat Departamentului de Execuție al Ministerului Justiției să respecte hotărârea din 14 mai 2001. Ca răspuns, la 13 mai 2002, șeful Departamentului a explicat că executarea hotărârilor împotriva instituțiilor bugetare de stat a rămas încă una dintre sarcinile cele mai dificile de îndeplinit pentru autoritățile de executare.

Nu a fost furnizată nici o informație în ceea ce privește momentul în care se poate aștepta exact executarea. 14. La 29 octombrie 2002, al doilea reclamant s-a adresat din nou Ministerului Justiției. De data aceasta a apelat direct la ministrul Justiției, cerând punerea în aplicare imediată a deciziei. Această cerere a rămas fără răspuns. 15. În aceeași zi, 29 octombrie 2002, al doilea reclamant a solicitat Biroului Procurorului General, solicitând inițierea procedurii penale pentru neaplicarea unei decizii judiciare obligatorii, astfel cum se prevede la art. 381 din Codul penal. Cu toate acestea, cererea sa a fost respinsă la 27 decembrie 2002; Biroul Procurorului nu a găsit nici o greșeală intenționată din partea autorităților – Ministerul Educației, Ministerul Finanțelor și Ministerul Justiției – comentand că întârzierea avea un motiv obiectiv, și anume lipsa de finanțe în bugetul de stat.

Prin urmare, nimeni nu ar putea fi considerat responsabil penal. 16. La 10 noiembrie 2002, prin Notificarea nr. 35, autoritățile fiscale din districtul Kaspi impuse societății reclamante amendă de 74.500 GEL (34.174)2 ca pedeapsă acumulată pentru datoria impozită a celui de-al doilea reclamant de 4,347 GEL (1.994)2. Cu toate acestea, în urma litigiului judiciar al societății reclamante, Curtea Regională Kaspi a declarat notificarea nulă și nulă. Această decizie a fost susținută de Curtea Regională Tbilisi la 5 mai 2003; împreună cu anularea notificării, instanța a ordonat autorităților fiscale să adopte un nou act administrativ după reexaminarea și reevaluarea cuprinzătoare a faptelor. 17. La 24 august 2004, autoritățile fiscale regionale Gori au emis o nouă notificare care impune societății reclamante o amendă de 17.061 GEL (7.825.81 EUR)2 pentru aceeași datorie TVA a celui de-al doilea reclamant.

Această notificare nu a fost niciodată contestată de către solicitanți și este încă în vigoare. 18. Datoria fiscală a celui de-al doilea reclamant constituie, în același timp, o parte a datoriei de judecată din 14 mai 2001, care încă nu a fost plătită de stat, mai mult de patru ani mai târziu. 19. La 2 iulie 2004, Guvernul a adoptat o ordonanță de instituire a unui mecanism de plată graduală a datorielor în curs (a se vedea punctul 26 de mai jos). „Damajul este compensat nu numai în ceea ce privește pierderea financiară efectivă, ci și în ceea ce privește pierderea veniturilor.

Pierderea veniturilor este cea care ar fi putut fi obținută dacă s-au îndeplinit obligațiile contractuale în mod corespunzător.” „Damajele se plătesc numai atunci când prejudiciul ar fi putut fi prevăzut de parte în neregulă și există o legătură cauzală între acțiunele dăunătoare și rezultatul.” „... în urma satisfacției unei instanțe private împotriva autorităților administrative, instanța declară ilegală acțiunile administrative sau hotărârea care au încălcat drepturile litigantului și ordonă măsurile relevante [pentru restabilirea litigantului în drepturile sale].” „Agenții de mântuire care lucrează la Birourile Executive [din Ministerul Justiției] sunt responsabili pentru executarea deciziilor prevăzute în prezenta lege”.

„În cazul unei persoane fizice sau juridice, solicitările unui agent de executare referitoare la activitățile sale profesionale sunt de asemenea obligatorii, indiferent de statutul lor ierarhic sau juridic-organizațional. În caz de întârziere în executare, execuție parțială sau orice alte circumstanțe care împiedică executarea corectă, Agentul de Execuție se aplică Departamentului de Execuție al Ministerului Justiției pentru o soluție. Orice dezacord cu rezoluția atinsă de Departamentul de Execuție în acest sens ar trebui clarificat de către o instanță. „... La trei luni de la propunerea de respectare voluntară a unei decizii judiciare care impun organizațiilor finanțate de buget să dea bani, pot fi luate măsuri obligatorii împotriva acestora ...” Legea nu specifică nici tipul de măsuri obligatorii de aplicare care pot fi luate sau remediile pe care un litigant le poate aplica în cazul în care nu sunt luate astfel de măsuri de către agentul de punere în aplicare.

În conformitate cu art. 381 din Codul penal, neexecuția unei decizii judiciare constituie o infracțiune: „Neexecuția unei decizii judiciare obligatorii sau a unei alte decizii judiciare, sau obstrucționarea executării sale de către funcționarii statului, guvernului sau guvernului local, sau de către executivii unei corporații sau altor organizații [se pedepsește] ...” „... [În o societate de răspundere limitată] ... administratorii reprezintă societatea în relație cu terți ...” 25. Codul administrativ general „Actul administrativ-legal care a fost declarat nul și nu are efecte juridice care decurg din intrarea în vigoare a acestui regulament”. Prin adoptarea prezentei Ordonanțe, Guvernul a introdus un mecanism de plată graduală a datorielor în curs.

În urma alin. (2), Ministerul Justiției a fost ordonat să acorde prioritate executării hotărârilor judecătorești privind (i) plata compensațiilor pentru daunele cauzate de prejudiciu sau de moarte; (ii) plata salariului lucrătorilor de cel puțin trei luni; (iii) plata compensației persoanelor reabilitate. În același timp, Ministerul Justiției a fost instruit să asigure plata proporțională a altor creditori, dar numai după punerea în aplicare a deciziilor menționate mai sus. În urma alin. (3) din Ordonanța, organizațiile și instituțiile bugetare ale statului debitor, în conformitate cu Ministerul Justiției, trebuie fie să asigure soluții prietenoase cu creditorii lor, fie să aloce, în conformitate cu legislația georgienă, executarea hotărârilor în timp, deoarece, datorită lipsei de fonduri, plata simultană a datorielor de judecată nu este posibilă.

5. The applicant company was incorporated as a limited liability company on 27 December 1995 by decision of the Kaspi District Court, Georgia. The second applicant was born in 1956 and lives in Tbilisi. 6. On 23 July 1998, the second applicant, in his capacity as founder and director of the construction company “Iza” Ltd, the applicant company, signed a building repair contract with a State school. The contract provided for the transfer of 117,514 Georgian Laris (“GEL”, EUR 53,892.50) from the budget of the Ministry of Education onto the account of the applicant company. In exchange, the applicant company would perform repairs to the school. 7. Despite the fact that, by August 1998, the applicant company had already done some of the repairs, equivalent to 13,000 GEL (EUR 5,965)1 the Ministry of Education only transferred 5,800 GEL (EUR 2,661)1 to the company's account.

8. The tax authorities initiated proceedings against the applicant company and the second applicant personally, demanding taxes in the amount of 30,735 GEL (EUR 14,104)1. According to the applicants' submissions, the tax claim was based on the total payment due for the work performed under the contract of 23 July 1998, whilst, in reality, the applicant company only received partial payment. 9. On 23 January 2001, the Kaspi District Court partially upheld the claim of the tax authorities. While dismissing the tax claim of 26,388 GEL (EUR 12,106)1 towards the applicant company as being unsubstantiated, the District Court, in view of the second applicant's recognition of his company's indebtedness before the State budget as of 22 April 1998 (well before the signing of the contract with the Ministry of Education), ordered the second applicant personally to pay the VAT debt of 4,347 GEL (EUR 1,994)1.

10. As the remaining sum for the work performed under the contract of 23 July 1998 was not paid by the Ministry of Education and the tax debt of the second applicant was outstanding, according to the applicants' submissions, the applicant company could hardly continue its economic activity. 11. The applicant company, represented by the second applicant, brought proceedings against the Ministry of Education claiming the remaining 7,200 GEL (EUR 3,304)1 for the performed work, as well as the second applicant's tax debt of 4,347 GEL (EUR 1,994)1, given the Ministry's failure to meet its contractual obligations. By a judgment of 14 May 2001, the Didube-Chughureti District Court granted the applicant company's claims in full.

12. There was no appeal against the judgment of 14 May 2001, which therefore acquired binding force on 14 June 2001. Based on that judgment, on 2 July 2001, the District Court issued an order obliging the Ministry of Education to pay the applicant company 11,628 GEL (EUR 5,332). However, the order remained unexecuted. 13. On 19 April 2002, the second applicant, acting again on behalf of the applicant company, requested the Execution Department of the Ministry of Justice to comply with the judgment of 14 May 2001. In response, on 13 May 2002, the Head of the Department explained that the enforcement of judgments against the State budget institutions still remained one of the most difficult tasks to accomplish for the Enforcement Authorities.

No information was provided as to when exactly enforcement could be expected. 14. On 29 October 2002, the second applicant again addressed the Ministry of Justice. This time he appealed directly to the Minister of Justice, demanding the immediate implementation of the decision. This demand went unanswered. 15. On the same day, 29 October 2002, the second applicant applied to the Office of the Prosecutor General, requesting the initiation of criminal proceedings for the non-implementation of a binding judicial decision, as laid down in Article 381 of the Criminal Code. However, his request was dismissed on 27 December 2002; the Office of the Prosecutor did not find any intentional wrongdoing on the part of the authorities – the Ministry of Education, the Ministry of Finance and the Ministry of Justice – commenting that the delay had an objective reason, namely the lack of finances in the State budget.

Therefore nobody could be held criminally liable. 16. On 10 November 2002, by the Notification No. 35 the Kaspi District Tax authorities imposed upon the applicant company the fine of 74,500 GEL (EUR 34,174)2 as an accrued penalty for the second applicant's outstanding tax debt of 4,347 GEL (EUR 1,994)2. However, following the applicant company's judicial dispute, the Kaspi Regional Court declared the notification null and void. This decision was upheld by the Tbilisi Regional Court on 5 May 2003; along with annulment of the notification, the court instructed the tax authorities to adopt a new administrative act after comprehensive re-examination and reassessment of the facts. 17. On 24 August 2004, the Gori regional tax authorities issued a new notification imposing on the applicant company a fine of 17,061 GEL (EUR 7,825.81)2 for the same VAT debt of the second applicant.

This notification was never challenged by the applicants and is still in force. 18. The tax debt of the second applicant constitutes, at the same time, part of the judgment debt of 14 May 2001, which still has not been paid by the State, more than four years later. 19. On 2 July 2004, the Government adopted an Ordinance introducing a mechanism for the gradual payment of outstanding debts (see paragraph 26 below). “Damage shall be compensated not only in respect of actual financial loss, but also in respect of loss of income.

Loss of income is that which could have been obtained had contractual obligations been fulfilled properly.” “Damages shall be paid only when the harm could have been foreseen by the party in default and there exists a causal link between the harmful action and the result.” “... following satisfaction of a private suit against administrative authorities, the court shall declare unlawful the administrative action or decision which infringed the litigant's rights, and order relevant measures [to restore the litigant in his rights].” “Enforcement Agents working at Executive Bureaus [of the Ministry of Justice] are responsible for the execution of the decisions foreseen in this law”. “An Enforcement Agent's requests relating to his professional activities are equally binding on any natural or legal person irrespective of their hierarchical or juridical-organisational status.

In case of a delay in execution, partial execution or any other circumstances that impede proper execution, the Enforcement Agent shall apply to the Enforcement Department of the Ministry of Justice for a solution. Any disagreement with the resolution reached by the Enforcement Department in this respect should be clarified by a court.” “... three months after the proposal to comply voluntarily with a judicial decision obliging budget-funded organisations to disburse money, forcible measures may be undertaken against them ...” The Law does not specify either the kind of forcible enforcement measures which may be taken or the remedies that a litigant may pursue if no such measures are undertaken by the Enforcement Agent.

According to Article 381 of the Criminal Code, the non-execution of a judicial decision constitutes an offence: “The non-execution of a binding judicial decision or other judicial decision, or the obstruction to its execution by the State, government or local-government officials, or by the executives of a corporation or other organisations [shall be punished] ...” “... [In a limited liability company] ... directors represent the company in relationship to third parties ...” 25. General Administrative Code “Administrative-legal act that has been declared null and void quashes legal effects deriving from its entry into force.” By adopting this Ordinance, the Government introduced a mechanism for the gradual payment of outstanding debts.

Following its paragraph 2, the Ministry of Justice was ordered to give priority to the enforcement of court decisions concerning (i) the payment of compensation for damages caused by injury or death; (ii) the payment of not more than three months' salary to workers; (iii) the payment of compensation to rehabilitated people. At the same time, the Ministry of Justice was instructed to ensure the proportionate payment of other creditors, but only after the enforcement of the above-mentioned decisions. Following paragraph 3 of the Ordinance, the debtor State budget organisations and institutions, in agreement with the Ministry of Justice, have either to secure friendly settlements with their creditors, or to allocate, in accordance with Georgian legislation, the enforcement of judgments in time, since, due to the scarcity of funds, the simultaneous payment of judgment debts is not feasible.