ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2187/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de intervenienta G.L.împotriva deciziei nr. 33/c din 20 februarie 2002 a Curții de Apel Constanța – secția civilă. La apelul nominal se prezintă intimatul-reclamant O.W.S.prin avocat Z.V.și intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de consilier juridic V.C.S., lipsind recurenta-intervenientă, precum și intimații-pârâți Consiliul local Eforie, Orașul Eforie prin Primar și S.C.„U.96” SRL – Eforie Sud. Avocat Z.V.solicită respingerea recursului, depunând și concluzii scrise în acest sens; cu cheltuieli de judecată. Consilier juridic V.C.S. solicită respingerea recursului, ca nefondat.

. C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 15 aprilie 1998, reclamantul O.W.S.a solicitat să fie obligați pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Constanța, Orașul Eforie prin Primar, Consiliul local Eforie și S.C.„U.96” SRL Eforie, să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Eforie Sud, str. Progresului nr. 23, alcătuit din teren în suprafață de 600 m.p. (lotul 1696 din fosta parcelare Movila Techirghiol) și construcție cu destinație de locuință. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că imobilul, proprietatea bunicului matern G.I., a fost trecut abuziv în proprietatea statului prin Decretul nr.92/1950, deși autorul său era exceptat de la naționalizare.

Judecătoria Constanța, prin sentința civilă nr. 8218 din 9 iunie 1998, a admis acțiunea, reținând că titularul dreptului de proprietate nu făcea parte din categoria persoanelor față de care se aplica măsura naționalizării, având calitatea de mic meseriaș. Tribunalul Constanța, prin decizia civilă nr. 2990 din 15 decembrie 1998, a respins ca nefondat apelul declarat de S.C.„U.’96” SRL – Eforie Sud și ca nemotivat în termen apelul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Constanța. Recursul declarat de pârâta S.C.„U.’96”SRL Eforie Sud a fost admis cu majoritate de voturi de Curtea de Apel Constanța – secția civilă, prin decizia civilă nr. 1028 din 20 septembrie 1999; s-a casat decizia atacată, s-a admis apelul aceleiași părți și s-a trimis cauza spre soluționare în primă instanță Tribunalului Constanța.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că din actele aflate la dosar reiese că valoarea imobilului revendicat este mai mare de 150.000.000 lei. După trimiterea spre rejudecare în primă instanță, la data de 3 iulie 2000, G.L.a formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând să fie obligate părțile din proces să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 600 m.p., precum și cota de 1/3 din construcția edificată pe acesta, iar la rândul său să suporte plata unei sulte către ceilalți moștenitori. În motivarea cererii, intervenienta a arătat că susținerea reclamantului în sensul că este singurul moștenitor al imobilului în litigiu a fost făcută cu fraudarea intereselor sale.

A mai precizat că defuncții G.I. și G.V.au avut trei moștenitori (G. L., O.W.S.și O.W.E.), dintre care ea este singura cu cetățenie română, și deci, poate dobândi dreptul de proprietate asupra terenului în condițiile art. 3 pct. 1 din Legea nr. 54/1998 privind circulația juridică a terenurilor. Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința nr. 187 din 19 martie 2001, a admis excepția lipsei calității procesual active a intervenientei, a respins cererea de intervenție în interes propriu și a admis acțiunea reclamantului astfel cum a fost formulată. Astfel, tribunalul a reținut că prin renunțarea expresă la succesiunea din România a autorilor săi intervenienta este străină de succesiune, situație față de care nu poate avea calitate procesuală activă în cauză.

Cu privire la acțiunea reclamantului, s-a reținut că este întemeiată, autorul său fiind exceptat de la naționalizare. Intervenienta G.L.a declarat apel împotriva acestei sentințe. Curtea de Apel Constanța – secția civilă a respins ca nefondat apelul, prin decizia nr. 33/C din 20 februarie 2002. În motivarea deciziei instanța a reținut, în esență, că intervenienta renunțând expres la succesiunea din România este considerată că nu a fost niciodată moștenitor, motiv pentru care tribunalul a soluționat corect excepția lipsei calității procesuale active. Pe de altă parte, inexistența unei reglementări legale referitoare la dreptul de proprietate asupra imobilelor compuse din teren și construcție, dobândit prin moștenire, nu poate fi privită ca o înlăturare a moștenitorilor cetățeni străini, în condițiile în care chiar Constituția garantează, prin art.42, dreptul la moștenire.

Împotriva acestei decizii, intervenienta G.L.a declarat recurs pentru următoarele motive: - instanța a calificat greșit declarația dată în fața Notariatului 8 Freiburg (Germania) la 9 ianuarie 1998, ca fiind o renunțare la succesiunea din România a mătușii sale V.M.și a tatălui său G.E.I.. - instanța de apel a omis să se pronunțe asupra unui mijloc de probă, respectiv hotărârea de stabilirea a impozitului de bază din 1 ianuarie 1998. - greșit instanța a invocat prevederile art. 701 C.civ., reținând că este ineficientă retractarea renunțării la succesiunea pe care a făcut-o la data de 27 ianuarie 1998. Recursul este nefondat. Primul motiv de recurs urmează a fi înlăturat întrucât din declarația dată la 9 ianuarie 1998 la Notariatul 8 Freiburg – Germania, depusă la dosar în traducere legalizată, rezultă fără echivoc că intervenienta a renunțat la succesiunea din România a mătușii sale M.V., născută G. și a tatălui său E.I.G., în favoarea reclamantului.

Declarația a fost urmată de certificatul de moștenitor din 14 ianuarie 1998, prin care s-a luat act că O.W.E.și G.L.V. sunt străini de moștenire, unicul moștenitor fiind O.W.S. Or, certificatul de moștenitor atestă calitatea unei persoane de moștenitor, neputând fi contestat decât în cadrul unei acțiuni în anulare pe cale judecătorească, de către cei care se consideră prejudiciați. Astfel, instanța a reținut corect că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 696 C.civ., potrivit cărora „eredele ce renunță este considerat că nu a fost niciodată erede” și, în consecință, intervenienta renunțând expres la succesiunea din România a descendenților lui I. G., este străină de moștenire asupra imobilului din Eforie Sud, str. Progresului nr. 23, alcătuit din teren și construcție.

Cu privire la cea de-a doua critică, se reține că nici aceasta nu este fondată. Hotărârea de stabilire a impozitului de bază din 1 ianuarie 1998 nu poate constitui o dovadă a acceptării succesiunii, relația intervenientei cu fiscul german neavând legătură cu devoluțiunea succesorală. Pe de altă parte, instanța a reținut în mod corect și faptul că declarația dată de intervenientă la 27 ianuarie 1998 nu poate avea efectele unei retractări a renunțării. Astfel, legea permite moștenitorului care a renunțat la moștenire să poată reveni asupra renunțării și să o retracteze, în condițiile art. 701 din C.civ..

În speță, însă declarația la care se referă intervenienta nu întrunește condițiile textului menționat, întrucât moștenirea a fost acceptată, între timp, de reclamantul O.W.S., așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 14 eliberat la 20 ianuarie 1998. Pentru toate aceste considerente, recursul va fi respins ca nefondat, iar în temeiul art. 274 C.proc.civ.recurenta-intervenientă va fi obligată la cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de intervenienta G.L.împotriva deciziei nr. 33/c din 20 februarie 2002 a Curții de Apel Constanța – secția civilă. Obligă pe recurentă la plata sumei de 7.000.000 lei cheltuieli de judecată față de intimatul O.W.S.. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2003.