ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2187/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de intervenienta

G.L.împotriva deciziei nr.  33/c   din  20 februarie 2002  a Curții de Apel

Constanța – secția civilă.

La apelul

nominal  se prezintă intimatul-reclamant O.W.S.prin avocat Z.V.și

intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de

consilier juridic V.C.S., lipsind recurenta-intervenientă, precum și

intimații-pârâți Consiliul local Eforie, Orașul Eforie prin Primar și

S.C.„U.96” SRL – Eforie Sud.

Avocat

Z.V.solicită respingerea recursului, depunând și concluzii scrise în acest

sens; cu cheltuieli de judecată.

Consilier juridic

V.C.S. solicită respingerea recursului, ca nefondat.

.

C U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la 15 aprilie 1998, reclamantul O.W.S.a solicitat să fie obligați

pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală a

Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Constanța, Orașul Eforie

prin Primar, Consiliul local Eforie și S.C.„U.96” SRL Eforie, să-i lase în

deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Eforie Sud, str.

Progresului nr. 23, alcătuit din teren în suprafață de 600 m.p. (lotul 1696 din

fosta parcelare Movila Techirghiol) și construcție cu destinație de locuință.

În motivarea

acțiunii reclamantul a arătat că imobilul, proprietatea bunicului matern G.I.,

a fost trecut abuziv în proprietatea statului prin Decretul nr.92/1950, deși

autorul său era exceptat de la naționalizare.

Judecătoria

Constanța, prin sentința civilă nr. 8218 din 9 iunie 1998, a admis acțiunea, reținând

că titularul dreptului de proprietate nu făcea parte din categoria persoanelor

față de care se aplica măsura naționalizării, având calitatea de mic meseriaș.

Tribunalul

Constanța, prin decizia civilă nr. 2990 din 15 decembrie 1998, a respins ca nefondat

apelul declarat de S.C.„U.’96” SRL – Eforie Sud și ca nemotivat în termen

apelul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului

Financiar de Stat Constanța.

Recursul

declarat de pârâta S.C.„U.’96”SRL Eforie Sud a fost admis cu majoritate de

voturi de Curtea de Apel Constanța – secția civilă, prin decizia civilă nr.

1028 din 20 septembrie 1999; s-a casat decizia atacată, s-a admis apelul

aceleiași părți și s-a trimis cauza spre soluționare în primă instanță

Tribunalului Constanța.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța a reținut că din actele aflate la dosar

reiese că valoarea imobilului revendicat este mai mare de 150.000.000 lei.

După

trimiterea spre rejudecare în primă instanță, la data de 3 iulie 2000, G.L.a

formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând să fie obligate

părțile din proces să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie

terenul în suprafață de 600 m.p., precum și cota de 1/3 din construcția

edificată pe acesta, iar la rândul său să suporte plata unei sulte către

ceilalți moștenitori.

În motivarea

cererii, intervenienta a arătat că susținerea reclamantului în sensul că este

singurul moștenitor al imobilului în litigiu a fost făcută cu fraudarea

intereselor sale.

A mai precizat

că defuncții G.I. și G.V.au avut trei moștenitori (G. L., O.W.S.și O.W.E.),

dintre  care ea este singura cu cetățenie română, și deci, poate dobândi

dreptul de proprietate asupra terenului în condițiile art. 3 pct. 1 din Legea

nr. 54/1998 privind circulația juridică a terenurilor.

Tribunalul

Constanța, secția civilă, prin sentința nr. 187 din 19 martie 2001, a admis

excepția lipsei calității procesual active a intervenientei, a respins cererea

de intervenție în interes propriu și a admis acțiunea reclamantului astfel cum

a fost formulată.

Astfel,

tribunalul a reținut că prin renunțarea expresă la succesiunea din România a

autorilor săi intervenienta este străină de succesiune, situație față de care

nu poate avea calitate procesuală activă în cauză.

Cu privire la

acțiunea reclamantului, s-a reținut că este întemeiată, autorul său fiind

exceptat de la naționalizare.

Intervenienta

G.L.a declarat apel împotriva acestei sentințe.

Curtea de Apel

Constanța – secția civilă a respins ca nefondat apelul, prin decizia nr. 33/C

din 20 februarie 2002.

În motivarea

deciziei instanța a reținut, în esență, că intervenienta renunțând expres la

succesiunea din România este considerată că nu a fost niciodată moștenitor,

motiv pentru care tribunalul a soluționat corect excepția lipsei calității

procesuale active.

Pe de altă

parte, inexistența unei reglementări legale referitoare la dreptul de

proprietate asupra imobilelor compuse din teren și construcție, dobândit prin

moștenire, nu poate fi privită ca o înlăturare a moștenitorilor cetățeni străini,

în condițiile în care chiar Constituția garantează, prin art.42, dreptul la

moștenire.

Împotriva

acestei decizii, intervenienta G.L.a declarat recurs pentru următoarele motive:

- instanța a

calificat greșit declarația dată în fața Notariatului 8 Freiburg (Germania) la

9 ianuarie 1998, ca fiind o renunțare la succesiunea din România a mătușii sale

V.M.și a tatălui său G.E.I..

- instanța de

apel a omis să se pronunțe asupra unui mijloc de probă, respectiv hotărârea de

stabilirea a impozitului de bază din 1 ianuarie 1998.

- greșit

instanța a invocat prevederile art. 701 C.civ., reținând că este ineficientă

retractarea renunțării la succesiunea pe care a făcut-o la data de 27 ianuarie

1998.

Recursul este

nefondat.

Primul motiv

de recurs urmează a fi înlăturat întrucât din declarația dată la 9 ianuarie

1998 la Notariatul 8 Freiburg – Germania, depusă la dosar în traducere

legalizată, rezultă  fără echivoc că intervenienta a renunțat la succesiunea

din România a mătușii sale M.V., născută G. și a tatălui său E.I.G., în

favoarea reclamantului.

Declarația a

fost urmată de certificatul de moștenitor din 14 ianuarie 1998, prin care s-a

luat act că O.W.E.și G.L.V. sunt străini de moștenire, unicul moștenitor fiind

O.W.S.

Or,

certificatul de moștenitor atestă calitatea unei persoane de moștenitor,

neputând fi contestat decât în cadrul unei acțiuni în anulare pe cale

judecătorească, de către cei care se consideră prejudiciați.

Astfel,

instanța a reținut corect că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 696 C.civ.,

potrivit cărora „eredele ce renunță este considerat că nu a fost niciodată

erede” și, în consecință, intervenienta renunțând expres la succesiunea din

România a descendenților lui I. G., este străină de moștenire asupra imobilului

din Eforie Sud, str. Progresului nr. 23, alcătuit din teren și construcție.

Cu privire la

cea de-a doua critică, se reține că nici aceasta nu este fondată.

Hotărârea de

stabilire a impozitului de bază din 1 ianuarie 1998 nu poate constitui o dovadă

a acceptării succesiunii, relația intervenientei cu fiscul german neavând

legătură cu devoluțiunea succesorală.

Pe de altă

parte, instanța a reținut în mod corect și faptul că declarația dată de

intervenientă la 27 ianuarie 1998 nu poate avea efectele unei retractări a

renunțării.

Astfel, legea

permite moștenitorului care a renunțat la moștenire să poată reveni asupra

renunțării și să o retracteze, în condițiile art. 701 din C.civ..

În speță, însă

declarația la care se referă intervenienta nu întrunește condițiile textului

menționat, întrucât moștenirea a fost acceptată, între timp, de reclamantul

O.W.S., așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 14 eliberat la 20

ianuarie 1998.

Pentru toate

aceste considerente, recursul va fi respins ca nefondat, iar în temeiul art.

274 C.proc.civ.recurenta-intervenientă va fi obligată la cheltuieli de

judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE:

Respinge ca

nefondat recursul declarat de intervenienta G.L.împotriva deciziei nr. 33/c din

20 februarie 2002 a Curții de Apel Constanța – secția civilă.

Obligă pe

recurentă la plata sumei de 7.000.000 lei cheltuieli de judecată față de

intimatul O.W.S..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  27 mai   2003.