ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4733/2003

Asupra recursului

de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la la 25 iunie 1996 pe

rolul Judecătoriei sectorului 2 București, reclamantul C.C., născut B., a

solicitat, în contradictoriu cu S.C. A. SA, să se constate că în calitate de

unic moștenitor al tatălui său B.M., este proprietarul unei cote de 8,5/16 din

imobilul situat în sector 2, imobil trecut în întregime în proprietatea

statului prin aplicarea Decretului nr. 111/1951 pe numele bunicii M.M., deși

tatăl era și el coproprietar și nu era în situația de a fi părăsit imobilul. A

mai solicitat ca imobilul să nu fie pus în vânzare conform Legii nr. 112/1995,

până la soluționarea cererii.

După un prim ciclu procesual, Judecătoria

și-a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București.  Acțiunea a fost completată la 25 noiembrie 1998, prin

solicitarea ca în contradictoriu și cu Consiliul General al municipiului

București să fie anulate contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu pârâții

A.I. și G., S.V., M.D.C. și G.I.

Prin sentin

ț

a civilă nr. 176/2000, Tribunalul București, secția a IV-a

civilă,  a admis în parte acțiunea completată și au fost obligați pârâții

A.I.și G., S.V., M.D.C., G.I., C.G.M.B. și S.C. A. SA să-i lase reclamantului

în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul din sectorul 2. S-a

reținut mai întâi că nu sunt fondate excepțiile ridicate privind lipsa

calității procesual active a reclamantului și a tardivității introducerii

forțate în proces a cumpărătorilor apartamentelor. Pe fond, s-a constatat că

reclamantul este unicul moștenitor atât al bunicii M.M., cât și al tatălui B.M.

iar imobilul a fost preluat în fapt, abuziv din 1950 de stat, formal abia prin

sentinta nr. 7540/1961 a Tribunalului popular al raionului 1 mai, după decesul

bunicii. A fost respinsă cererea de anulare a contractelor de

vânzare-cumpărare, cu motivarea că reclamantul este terț față de acestea.

Prin decizia civilă nr. 486/2000, Curtea

de apel București a respins ca tardiv apelul formulat de S.V. și canemotivat

apelul C.G.M.B., a admis apelurile declarate de reclamant și de ceilalți pârâți

persoane fizice și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal. S-a

constatat că instanța de fond încălcase principiul oralității, pronuntând

sentința fără a da cuvântul asupra fondului pricinii.

In rejudecare, Tribunalul București,

secția a IV-a civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 1820/5 decembrie 2001,

prin care a respins ca neîntemeiată acțiunea. S-a reținut în motivarea acestei

soluții pe de o parte că din probele administrate de reclamant rezultă numai

dreptul autorilor săi asupra imobilului teren, iar pe de altă parte, că

imobilul a fost preluat în temeiul unui titlu - Decretul nr. 111/1951. Cu

privire la cererea de constatare a nulității contractelor de vânzare-cumpărare,

instanța a motivat respingerea ei prin caracterul relativ al nulității vânzării

lucrului altuia.

Această soluție a fost menținută de

Curtea de apel București, secția a IV-a civilă, care prin decizia nr. 183/30

aprilie 2002 a respins apelul declarat de reclamant. S-a constatat că

într-adevăr, actele de proprietate prezentate de reclamant vizează numai

terenuri, ori ceea ce s-a vândut pârâților au fost construcțiile ridicate de

altcineva pe teren. Oricum, a observat instanta de apel, pârâții cumpărarseră

apartamentele la 17 decembrie 1996, iar introducerea lor în cauză s-a făcut

mult mai târziu, la 19 mai 1999.

Impotriva acestei decizii în termen legal

reclamantul a declarat prezentul recurs, însoțit de copii ale unor înscrisuri,

originalele fiind prezentate conform art. 139 C. proc. civ. în ședința publică

din 14 noiembrie 2003. In esență, se susține că ambele hotărâri au fost

pronunțate cu ignorarea mijloacelor de probă din care rezulta neîndoielnic,

dreptul de proprietate al autorilor săi atât asupra terenului, cât și asupra construcției,

probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, în înțelesul art. 304 pct. 10 C.

proc. civ. De asemeni, s-a invocat și necitarea sa pentru termenul la care a

avut loc judecarea apelului.

Pârâții nu au formulat întâmpinare în

combaterea recursului.

Recursul este fondat, urmând ca în

conformitate cu art. 312 alin. (1) și  art. (3) Curtea să-l admită, cu

trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond, pentru următoarele

considerente.

Reclamantul este fiul lui B.M., decedat

în anul 1956, care era la rândul său fiul M.M., decedată în anul 1959.

Reclamantului i s-a eliberat de BNP M.I. certificatul de moștenitor nr.228/29

iulie 1996, care atestă că este unicul moștenitor al bunicii sale paterne, în

calitate de nepot de fiu predecedat. Prin înscrisurile depuse la dosar - acte

de vânzare-cumpărare din 1935, 1939, 1943, autorizație de construcție din 1935,

proces verbal de impunere a casei din zid, cu parter și etaj, închiriată, din

anul 1942 -, reclamantul a făcut indubitabil dovada dreptului de proprietate al

autorilor săi asupra imobilului teren și construcție.

Astfel fiind, ambele instanțe au greșit

respingând acțiunea cu motivarea că nu s-a făcut dovada dreptului de

proprietate. Sunt incidente astfel dispozițiiloe art. 304 pct. 10 C. proc. civ.

Cel de-al doilea motiv nu este însă fondat. Din dovada de citare aflată la fila

15 în dosarul instanței de apel rezultă că pentru termenul din 18 aprilie 2003

procedura a fost legal îndeplinită, reclamantul fiind citat prin afișare la ușa

locuintei.

Pentru a nu priva părțile de dreptul

la căile de atac, față de această nouă situație, rezultată din analiza

originalelor actelor de proprietate, se impune casarea ambelor hotărâri, cu

trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de fond.

In rejudecare, instanța va administra

probele pertinente pentru soluționarea acțiunii, astfel cum a fost formulată și

precizată, va pune în discuția părților administrarea probei cu expertiza

tehnică pentru determinarea exactă a configurației actuale a bunului imobil, raportată

la data preluării de către stat, se va clarifica modul și momentul preluării

imobilului de către stat. In raport cu aceste probe se va analiza apoi și

capătul de cerere privind constatrea nulității contractelor de

vânzare-cumpărare prin care pârâtilor persoane fizice li s-au vândut părți din

imobilul pretins de reclamant.

Pentru aceste considerente, recursul se

va admite, hotărârile urmând a fi casate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare

la același tribunal.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantul C.C. împotriva deciziei 183 din 30 aprilie 2002 a Curții de Apel

București, secția a IV –a civilă.

Casează decizia atacată și sentința

civilă 1820 din 5 decembrie 2001 a Tribunalului București, secția a IV – a

civilă  și trimite cauza spre rejudecare, la Tribunalul București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  14 noiembrie 2003.