ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4733/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la la 25 iunie 1996 pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București, reclamantul C.C., născut B., a solicitat, în contradictoriu cu S.C. A. SA, să se constate că în calitate de unic moștenitor al tatălui său B.M., este proprietarul unei cote de 8,5/16 din imobilul situat în sector 2, imobil trecut în întregime în proprietatea statului prin aplicarea Decretului nr. 111/1951 pe numele bunicii M.M., deși tatăl era și el coproprietar și nu era în situația de a fi părăsit imobilul. A mai solicitat ca imobilul să nu fie pus în vânzare conform Legii nr. 112/1995, până la soluționarea cererii.

După un prim ciclu procesual, Judecătoria și-a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Acțiunea a fost completată la 25 noiembrie 1998, prin solicitarea ca în contradictoriu și cu Consiliul General al municipiului București să fie anulate contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu pârâții A.I. și G., S.V., M.D.C. și G.I. Prin sentin ț a civilă nr. 176/2000, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte acțiunea completată și au fost obligați pârâții A.I.și G., S.V., M.D.C., G.I., C.G.M.B. și S.C. A. SA să-i lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul din sectorul 2. S-a reținut mai întâi că nu sunt fondate excepțiile ridicate privind lipsa calității procesual active a reclamantului și a tardivității introducerii forțate în proces a cumpărătorilor apartamentelor.

Pe fond, s-a constatat că reclamantul este unicul moștenitor atât al bunicii M.M., cât și al tatălui B.M. iar imobilul a fost preluat în fapt, abuziv din 1950 de stat, formal abia prin sentinta nr. 7540/1961 a Tribunalului popular al raionului 1 mai, după decesul bunicii. A fost respinsă cererea de anulare a contractelor de vânzare-cumpărare, cu motivarea că reclamantul este terț față de acestea. Prin decizia civilă nr. 486/2000, Curtea de apel București a respins ca tardiv apelul formulat de S.V. și canemotivat apelul C.G.M.B., a admis apelurile declarate de reclamant și de ceilalți pârâți persoane fizice și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal. S-a constatat că instanța de fond încălcase principiul oralității, pronuntând sentința fără a da cuvântul asupra fondului pricinii.

In rejudecare, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 1820/5 decembrie 2001, prin care a respins ca neîntemeiată acțiunea. S-a reținut în motivarea acestei soluții pe de o parte că din probele administrate de reclamant rezultă numai dreptul autorilor săi asupra imobilului teren, iar pe de altă parte, că imobilul a fost preluat în temeiul unui titlu - Decretul nr. 111/1951. Cu privire la cererea de constatare a nulității contractelor de vânzare-cumpărare, instanța a motivat respingerea ei prin caracterul relativ al nulității vânzării lucrului altuia. Această soluție a fost menținută de Curtea de apel București, secția a IV-a civilă, care prin decizia nr. 183/30 aprilie 2002 a respins apelul declarat de reclamant.

S-a constatat că într-adevăr, actele de proprietate prezentate de reclamant vizează numai terenuri, ori ceea ce s-a vândut pârâților au fost construcțiile ridicate de altcineva pe teren. Oricum, a observat instanta de apel, pârâții cumpărarseră apartamentele la 17 decembrie 1996, iar introducerea lor în cauză s-a făcut mult mai târziu, la 19 mai 1999. Impotriva acestei decizii în termen legal reclamantul a declarat prezentul recurs, însoțit de copii ale unor înscrisuri, originalele fiind prezentate conform art. 139 C. proc. civ. în ședința publică din 14 noiembrie 2003. In esență, se susține că ambele hotărâri au fost pronunțate cu ignorarea mijloacelor de probă din care rezulta neîndoielnic, dreptul de proprietate al autorilor săi atât asupra terenului, cât și asupra construcției, probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, în înțelesul art. 304 pct. 10 C. proc.

civ. De asemeni, s-a invocat și necitarea sa pentru termenul la care a avut loc judecarea apelului. Pârâții nu au formulat întâmpinare în combaterea recursului. Recursul este fondat, urmând ca în conformitate cu art. 312 alin. (1) și art. (3) Curtea să-l admită, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond, pentru următoarele considerente. Reclamantul este fiul lui B.M., decedat în anul 1956, care era la rândul său fiul M.M., decedată în anul 1959. Reclamantului i s-a eliberat de BNP M.I. certificatul de moștenitor nr.228/29 iulie 1996, care atestă că este unicul moștenitor al bunicii sale paterne, în calitate de nepot de fiu predecedat.

Prin înscrisurile depuse la dosar - acte de vânzare-cumpărare din 1935, 1939, 1943, autorizație de construcție din 1935, proces verbal de impunere a casei din zid, cu parter și etaj, închiriată, din anul 1942 -, reclamantul a făcut indubitabil dovada dreptului de proprietate al autorilor săi asupra imobilului teren și construcție. Astfel fiind, ambele instanțe au greșit respingând acțiunea cu motivarea că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate. Sunt incidente astfel dispozițiiloe art. 304 pct. 10 C. proc. civ. Cel de-al doilea motiv nu este însă fondat. Din dovada de citare aflată la fila 15 în dosarul instanței de apel rezultă că pentru termenul din 18 aprilie 2003 procedura a fost legal îndeplinită, reclamantul fiind citat prin afișare la ușa locuintei.

Pentru a nu priva părțile de dreptul la căile de atac, față de această nouă situație, rezultată din analiza originalelor actelor de proprietate, se impune casarea ambelor hotărâri, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de fond. In rejudecare, instanța va administra probele pertinente pentru soluționarea acțiunii, astfel cum a fost formulată și precizată, va pune în discuția părților administrarea probei cu expertiza tehnică pentru determinarea exactă a configurației actuale a bunului imobil, raportată la data preluării de către stat, se va clarifica modul și momentul preluării imobilului de către stat. In raport cu aceste probe se va analiza apoi și capătul de cerere privind constatrea nulității contractelor de vânzare-cumpărare prin care pârâtilor persoane fizice li s-au vândut părți din imobilul pretins de reclamant.

Pentru aceste considerente, recursul se va admite, hotărârile urmând a fi casate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la același tribunal. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul C.C. împotriva deciziei 183 din 30 aprilie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV –a civilă. Casează decizia atacată și sentința civilă 1820 din 5 decembrie 2001 a Tribunalului București, secția a IV – a civilă și trimite cauza spre rejudecare, la Tribunalul București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2003.