ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8578/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul D.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea deciziei nr. 4733 din 4 iunie 2004, emisă de pârâtă și menținerea în întregime a hotărârii nr. 4733 din 1 aprilie 2003, emisă de aceeași autoritate pârâtă. În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că prin decizia contestată, pârâta a anulat hotărârea prin care îi stabilise calitatea de persoană refugiată și beneficiar al Legii nr. 189/2000.

A apreciat că hotărârea pe care o contestă, este nelegală, deoarece tatăl său, împreună cu familia au fost refugiați, astfel cum rezultă din extrasul eliberat de Arhivele Naționale Bihor, care atestă că a fost luat în evidență, la 11 septembrie 1944, dar în realitate, tatăl său a plecat în anul 1940. A mai arătat că, faptul că fratele său D.V., s-a născut la 7 decembrie 1944, în localitatea Vadu Crișului, se explică prin lipsa serviciilor medicale în satul Zece Hotare. Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 437/CA/2004 - P din 13 septembrie 2004, după ce în prealabil a respins excepția tardivității introducerii cererii, la instanță, invocată de pârâtă, a respins ca nefondată, acțiunea, reținând, în esență, că în cauză, reclamantul nu a făcut dovada refugiului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și reiterând motivele din acțiunea introdusă, a susținut, în esență, că instanța a interpretat greșit legea și probele administrate în cauză. Examinând hotărârea atacată, în raport cu criticile formulate, cu actele dosarului și normele legale incidente cauzei, se constată că recursul este nefondat. Prin decizia nr. 4733 din 1 aprilie 2003, pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, a admis cererea reclamantului și a stabilit calitatea acestuia, de strămutat din motive etnice, acordându-i pentru perioada 11 septembrie 1944 - 6 martie 1945, drepturile prevăzute de O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000. Ulterior, prin decizia nr. 4733 din 4 iunie 2004, pârâta a anulat hotărârea emisă la 1 aprilie 2003, ca fiind eronată, prin actele prezentate reclamantul nefăcând dovada că se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000. Într-adevăr, din extrasul nr. 742 din 18 februarie 2003, eliberat de către Direcția Arhivelor Naționale Bihor, rezultă că numitul D.I. figurează în indexul cu evidența refugiaților români din Ungaria, întocmit la data de 11 septembrie 1944, în timp ce din declarația notarială a martorului B.D. rezultă că acesta, împreună cu familia, s-a refugiat în septembrie 1944, din Vadu Crișului, județul Bihor, în Roșia - Beiuș, județul Bihor, de unde s-a întors în Vadu Crișului, în cursul lunii septembrie.

Declarația notarială a martorului este infirmată și de certificatul de naștere al fratelui reclamantului, D.N., din care reiese că nașterea acestuia a avut loc la data de 7 decembrie 1944, tot în localitatea Vadu Crișului, care se afla în teritoriul cedat Ungariei, fiind localitatea de unde, după susținerile martorilor, părinții reclamantului ar fi plecat în luna septembrie 1944. La aceste date contradictorii se adaugă și declarațiile depuse la dosarul surorii reclamantului, M.M., respectiv D.I. și M.Ma., care au declarat că familia acesteia ar fi fost plecată în refugiu. în perioada noiembrie 1940 - februarie 1945, din localitatea Vadu Crișului, în localitatea Zece Hotare. Prin urmare, pretinsul refugiu al tatălui reclamantului, în 1940, nu a fost dovedit, nașterea fratelui, D.N., la 7 decembrie 1944, în Vadu Crișului, localitatea de domiciliu, infirmă refugiul mamei și al copiilor.

În plus, frații vorbesc despre refugiul în Roșia - Beiuș, iar când motivează nașterea fratelui D.N., în Vadu Crișului, vorbesc despre Zece Hotare, ca fiind localitatea de refugiu. Prin urmare, față de susținerile nedovedite și datele contradictorii furnizate în cauză, se constată că în mod corect prima instanță a respins acțiunea reclamantului. În consecință, recursul este nefondat și urmează a se respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul D.I. împotriva sentinței nr. 437/CA/2004 - P din 13 septembrie 2004 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2004.