ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 425/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta D.M. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Bihor, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta și pe calea contenciosului administrativ, să dispună anularea hotărârii nr. 8791 din 30 ianuarie 2004 și recunoașterea în favoarea sa, a calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că tatăl său s-a refugiat din Ungaria, în România, în toamna anului 1941, la scurtă vreme după nașterea ei, lucru ce poate fi dovedit cu extrasul de la Arhivele Naționale și declarații de martori.

Cu toate acestea, arată reclamanta, înregistrarea tatălui la biroul refugiaților din Beiuș s-a făcut abia la 13 octombrie 1942. Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 294/CA/2004 - PI din 19 aprilie 2004, a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea hotărârii nr. 8791 din 30 ianuarie 2004, emisă de pârâtă și obligând-o pe aceasta din urmă să recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că părinții reclamantei au fost refugiați din localitatea de domiciliu, Vadu Crișului, iar reclamanta s-a născut la 8 august 1941, în localitatea de refugiu, Zece Hotare, județul Bihor, neexistând nici o contradicție între declarațiile martorilor și extrasul de la Arhivele Naționale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Bihor, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta a susținut în esență, că reclamanta nu face dovada indubitabilă a plecării în refugiu împreună cu familia sa, deoarece actele depuse nu reflectă situația reală privind perioada de refugiu a acesteia. Recursul este nefondat. Legea nr. 189/2000 acordă anumite drepturi, numai persoanelor care au fost persecutate etnic de regimurile instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și care și-au părăsit domiciliul, refugiindu-se de pe teritoriul ocupat, pe un teritoriu unde să nu mai fie persecutate din același motiv, cu condiția dovedirii acestei situații (a unei persoane persecutate din motive etnice), cu actele prevăzute de Legea nr. 189/2000 și H.G.

nr. 127/2002. Din actele depuse la dosar, rezultă că reclamanta s-a născut la data de 8 august 1941, în localitatea de refugiu, Zece Hotare, județul Bihor, unde se refugiaseră părinții acesteia, D.T. și M.D., din localitatea de domiciliu, Vadu Crișului. De asemenea, din „Extrasul” seria C/nr. 6735 din 10 noiembrie 2003, emis de Arhivele Naționale, rezultă că D.T., tatăl reclamantei figurează în indexul cu evidența refugiaților români din Ungaria, întocmit la data de 13 octombrie 1942, având prin urmare, statutul de persoană refugiată. Așa cum, de altfel, corect a reținut și instanța de fond, nu există nici o contradicție între acest extras și declarațiile martorilor, extrasul conținând un tabel nominal cu o parte din declarațiile refugiaților veniți din Transilvania de Nord, în anul 1942 și reflectă declarația dată în acest an, și nu data refugierii.

În consecință, soluția instanței fiind legală, recursul se privește nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 294/CA/2004 - PI din 19 aprilie 2004 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2005.