ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.01.2004

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 115/2004

HOTĂRÂRE
16.01.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 115/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată la data de 30 mai 2003, reclamantul C.L.D. a chemat în

judecată Casa Județeană de Pensii Bihor, solicitând anularea hotărârii nr.4869 din

11 aprilie 2003 și obligarea pârâtei să-i recunoască beneficiul prevederilor

art.1 lit. c) din Legea nr.189/2000.

În

motivarea cererii reclamantul a învederat că familia sa s-a refugiat din Oradea

în noiembrie 1940, stabilindu-se în Arad, astfel încât el, fiind născut în

refugiu la 10 octombrie 1943, este îndreptățit să beneficieze de drepturile recunoscute

prin Legea  nr.189/2000.

Prin

sentința civilă nr.262 din 23 iunie 2003,  Curtea de Apel Oradea - secția

comercială și de contencios administrativ a admis acțiunea, a anulat actul

administrativ atacat și a dispus obligarea pârâtei să recunoască  reclamantului

calitatea de beneficiar al Legii nr.189/2000.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că și copiii născuți în timpul

refugiului părinților în a căror îngrijire  s-au aflat, au avut aceleași

condiții de viață și același statut, fiind nevoiți să trăiască într-o altă

localitate decât cea de domiciliu.

În

aceste împrejurări, reclamantul, născut în refugiu, se încadrează în categoria

persoanelor strămutate, cărora Legea nr.189/2000, cu modificările și

completările ulterioare le recunoaște o serie de drepturi.

Împotriva

sentinței a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel,

pârâta a învederat că întrucât reclamantul nu era născut la data strămutării

părinților săi și deci, nu avea un domiciliu de unde să se fi refugiat în altă

localitate din motive etnice, nu sunt aplicabile prevederile art. 1 lit. c) din

Legea nr.189/2000.

Examinând

cauza în raport de motivele invocate și având în vedere și prevederile art. 304

1

respins ca atare.

Instanța

de fond a reținut în mod întemeiat faptul că și reclamantul, născut în

localitatea unde au fost obligați să se refugieze din motive etnice părinții

săi, a dobândit statutul de refugiat al acestora.

Având

în vedere că finalitatea Legii nr.189/2000 este tocmai acordarea de reparații

persoanelor care au suferit persecuții din motive etnice, nu se poate susține

că ar fi exceptate de la beneficiul acestui act normativ persoanele născute în

refugiu care au suportat alături de părinți consecințele strămutării, fiind

private de folosința locuinței și a bunurilor din localitatea de domiciliu.

În raport

de cele expuse, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

Respinge

recursul

declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 262/CA/2003-P

din 23  iunie 2003 a Curții de Apel

Oradea

, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată,

în ședința publică, astăzi 16 ianuarie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-09-30
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7283/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 17 noiembrie 2003, cu numărul 3950/CA, la Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, reclamant
ÎCCJ 2004-01-27
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 249/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului administrativ la 16 iunie 2003 reclamanta D.E. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Bihor solicit
ÎCCJ 2004-09-23
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7126/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 16 decembrie 2003 și înregistrată la Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, sub nr. 23/CA/200
ÎCCJ 2004-06-22
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4425/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată și înregistrată la Curtea de Apel Oradea, reclamanta P.M. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, pentru ca
ÎCCJ 2003-09-16
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2639/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 6 februarie 2003, reclamantul F.M.R. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Bihor, solicitând anularea hotărârii
Sursă