ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9192/2009

Deliberând în condițiile art. 256

C. proc. civ. asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 16 august 2002 pe rolul Judecătoriei

sectorului 2 București, reclamantul M.F. a chemat în judecată pe pârâții N.G., N.M.,

T.P., N.M., N.D., Primăria municipiului București și SC A. SA solicitând obligarea

pârâților persoane fizice să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul

situat în București, prin compararea titlurilor de proprietate și să se

constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare cu nr.

5320/2000, nr. 1972/1996 și 1988/1996.

La data de 17 februarie 2003 reclamantul și-a modificat acțiunea, în

sensul că a dorit să se judece cu moștenitorul numitei T.P., respectiv N.G. și

a precizat numărul corect al contractului de vânzare cumpărare.

Î

nvestită cu soluționarea cauzei, Judecătoria sectorului 2 București a

admis în parte acțiunea modificată, a constatat nulitatea absolută a

contractelor de vânzare-cumpărare nr. 5320/2000, nr. 1972/1996 și 1988/1996 și

a respins capătul de cerere privind obligarea persoanelor fizice să lase

reclamantului în deplină proprietate și posesie imobilul din București, sector

2.

Tribunalul București, secția a

V

a

civilă, prin decizia nr. 1121 din 3 iulie 2006 a admis apelul declarat de

reclamantul M.F. împotriva hotărârii primei instanțe, a schimbat în parte

sentința apelată, în sensul că a admis și capătul de cerere privind

revendicarea și a obligat pârâții N.G., N.M., N.M., N.D. să lase reclamantului

în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, sector 2,

respingând apelurile declarate de Primăria municipiului București și pârâții N.G.,

N.M., N.M., N.D.

Curtea de Apel București, secția a

IV

a civilă, prin decizia nr. 1564

din 27 septembrie 2007 a respins, ca nefondat recursul formulat de pârâții N.G.,

N.M., N.M., N.D. împotriva deciziei pronunțate în apel.

Pârâții N.G., N.M., N.M., N.D. au contestat soluția pronunțată de

instanța de recurs, iar Curtea de Apel București, secția a

IV

a

civilă, prin decizia nr. 77 din 22 ianuarie 2007 a respins ca inadmisibilă

contestația în anulare formulată de aceste părți.

La data de 14 februarie 2008 pârâții N.G., N.M., N.M., N.D. au formulat

o nouă contestație în anulare solicitând anularea deciziilor nr. 1564 din 27

septembrie 2007 și nr. 77 din 22 ianuarie 2007, ambele pronunțate de Curtea de

Apel București, secția a

IV

a civilă.

La termenul de judecată din data

de 3 noiembrie 2008 contestatorii au invocat excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ.

Curtea de Apel București, secția a

IV

a civilă, prin încheierea de

ședință din data de 24 noiembrie 2008 a admis cererea de sesizare a Curții

Constituționale și a dispus suspendarea judecării cauzei pe durata soluționării

excepției, cu opinia separată a unui membru al completului de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut că excepția de

neconstituționalitate invocată privește art. 320 alin. (3) C. proc. civ.,

dispoziție care nu a fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o

decizie a Curții Constituționale.

S-a reținut ca fiind îndeplinită condiția existenței unei legături cu

soluționarea contestației în anulare care a învestit Curtea.

Curtea a apreciat că excepția de neconstituționalitate a art. 320 alin.

(3) C. proc. civ. este neîntemeiată, întrucât potrivit dispozițiilor art. 126

alin. (2) din Legea fundamentală, „prin lege" se stabilește competența

instanțelor judecătorești și procedura de judecată, nefiind obligatoriu accesul

la totalitatea gradelor de jurisdicție, ci numai dreptul persoanei la un recurs

efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un

grad de jurisdicție, prevederile art. 16 alin. (1), art. 11 alin. (2), art. 20

alin. (1) și (2) și art. 129 din Constituția României, nefiind astfel

încălcate.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat recurs M.F. susținând următoarele critici:

a)

Neconstituționalitatea art. 320 C. proc. civ. a fost verificată de Curtea Constituțională

care s-a pronunțat prin decizie rămasă definitivă și general obligatorie;

b)

excepția

de neconstituționalitate nu mai poate fi ridicată în cazul în care în cauză s-a

pronunțat o hotărâre irevocabilă;

c) excepția invocată nu are legătură directă cu cauza dedusă judecății,

neconstituind un temei de drept pentru pricina în speță.

Recurentul a invocat dispozițiile art. 23 alin. (2) din Legea privind

organizarea și funcționarea Curții Constituționale și art. 145 alin. (1) din

Constituție.

A mai susținut că întrucât decizia nr. 77 din 22 ianuarie 2008 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a

IV

a civilă, este irevocabilă o

astfel de excepție nu mai poate fi invocată în fața instanței.

O teză contrară ar conduce la ideea că autoritatea de lucru judecat ar

putea fi înlăturată prin apărări de ordine publică descoperite ulterior de partea

interesată, chestiune inadmisibilă în drept.

Prin întâmpinarea formulată în cauză intimații N.G., N.M., N.M., N.D. au

invocat excepția inadmisibilității recursului în raport de dispozițiile art. 29

alin. (5) și (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și

funcționarea Curții Constituționale.

Analizând lucrările dosarului

înalta Curte constată că excepția este incidență pentru următoarele

considerente:

Astfel, în capitolul 5 al legii, care conține reglementări privind

soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor

judecătorești sau de arbitraj comercial, dispozițiile art. 29 alin. (6) prevăd

că „ Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1),

(2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare

a Curții Constituționale. încheierea poate fi atacată numai cu recurs la

instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare."

Potrivit dispozițiilor art. 4 din lege sesizarea Curții Constituționale

se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de

neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere

ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile

depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie

motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile

necesare", iar pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate

judecarea cauzei se suspendă, așa cum prevăd dispozițiile art. 5.

Prin urmare, așa cum rezultă din textele de lege anterior menționate

legiuitorul a prevăzut calea de atac a recursului doar pentru situațiile,

limitativ enunțate, în care excepția de neconstituționalitate invocată în

cursul judecării unui proces a fost respinsă, ca inadmisibilă sau neîntemeiată.

Cum dispozițiile legale prevăd expres măsura suspendării cauzei până la soluționarea

excepției, atunci când instanța în fața căreia a fost ridicată a admis-o, și

cum nu a fost prevăzută în această situație o cale de atac împotriva încheierii

prin care s-a admis excepția, potrivit principiului de drept

ubi lex non

distinquit, nec nos distinquere debemus

, recursul formulat în cauză se

privește ca fiind inadmisibil.

Așa fiind, pentru considerentele arătate calea de atac declarată de

reclamant nu poate fi primită, soluție care face inutilă analizarea criticilor

de casare formulate de acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de M.F.

împotriva încheierii de ședință din data de 24 noiembrie 2008 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a

IV

a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 noiembrie 2009.