ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2792/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 27 februarie 2008, reclamanta M.M.E. în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, a solicitat anularea deciziei nr. 459 din 03 decembrie 2007 emisă de pârâtă, și obligarea de a face o ofertă concretă de măsuri reparatorii prin echivalent cu un alt apartament de aceeași valoare cu apartamentul nr. 3 situat la etajul 1 din str. D.O. și cota aferentă de teren, sau dacă acest lucru este imposibil, să emită o decizie prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

În motivarea contestației reclamanta a arătat că, a adresat Primăriei Municipiului București notificarea nr. 1410 din 5 aprilie 2001, prin care în temeiul Legii nr. 10/2001, a solicitat restituirea în natură a apartamentului situat la parter și a apartamentului situat la etajul 1, str. D.O., apartamente ce au fost preluate de stat fără titlu valabil de la autoarea sa B.M.O. Prin sentința civilă nr. 1155/F din 13 iunie 2008, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis contestația formulată de M.M.E., a anulat decizia nr. 459 din 03 decembrie 2007 emisă de pârâtă și a obligat intimata Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat să emită decizie cu propunerea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru apartamentul situat la etajul 1 al imobilului din București, str. D.O.

și cota aferentă de teren. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că, prin decizia nr. 459 din 03 decembrie 2007, instanța a respins notificarea formulată de B.M.O., continuată după decesul acesteia de M.M.E., că dosarul administrativ a fost completat cu acte de stare civilă și dovada că nu au fost încasate despăgubiri pentru imobil în temeiul Legii nr. 112/1995, astfel încât calitatea contestatoarei de persoană îndreptățită la restituire este pe deplin confirmată de Hotărârea nr. 1982 din 20 noiembrie 1998 a Consiliului General al Municipiului București și de dispozițiile nr. 6191, 6192 și 6193 din 17 iulie 2006 ale Primăriei Municipiului București, prin care au fost restituite autoarei sale și, respectiv, reclamantei însăși, celelalte părți din imobilul din str. D.O.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel intimata Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței, iar, pe fond, respingerea contestației. Motivând apelul, intimata a susținut că în mod greșit prima instanță a reținut calitatea contestatoarei de persoană îndreptățită la restituire, întrucât la dosarul administrativ au fost depuse copii legalizate de pe actele doveditoare referitoare la dreptul de proprietate și la calitatea de moștenitor. A mai arătat că în mod greșit instanța de fond, a apreciat că dovada eliberată de direcția de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului București, din care rezultă că nu s-au primit despăgubiri în condițiile Legii nr. 112/1995 nu era necesară.

Prin hotărârea nr. 1982 din 20 noiembrie 1998 emisă de Consiliul General al Municipiului București, s-a restituit conform Legii nr. 112/1995 apartamentul de la etajul 2, iar pentru restul imobilului (compus din S+P+E1 și teren în suprafață de 267,64 m.p.), trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, s-au acordat despăgubiri numitei B.M.O. în cuantum de 120.991,469 RON. Deși petenta a contestat această hotărâre, instanța a respins definitiv și irevocabil acțiunea, ceea ce denotă că dispoziția respectivă își produce efectele în privința încasării despăgubirilor pentru imobilul în litigiu, mai puțin pentru apartamentul situat la etajul 2 și terenul aferent acestuia.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia nr. 22/A din 13 ianuarie 2009 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat împotriva sentinței civile nr. 1155 din 13 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă. Pentru a decide astfel, curtea de apel, a reținut, în esență, următoarele: În dovedirea calității de persoană îndreptățită la restituire, reclamanta M.M.E.

a depus certificatul de calitate de legatar din 10 iunie 2002, certificatul de legatar suplimentar din 26 mai 2003 de pe urma defunctei B.M.O., certificatul de deces al autoarei sale, certificatul de naționalitate din 25 ianuarie 1927, certificatul de naștere, certificatul de cununie legalizat sub nr. x din 29 martie 2001, certificatul de căsătorie legalizat sub nr. z din 17 iunie 2003, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. y din 19 aprilie 1932, respectiv nr. w din 21 iulie 1937. În raport cu aceste acte, curtea a apreciat că, reclamanta și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită la restituire, calitate confirmată și de Hotărârea nr. 1982 din 20 noiembrie 1998 a Consiliului General al Municipiului București și de dispozițiile din 17 iulie 2007 ale Primăriei Municipiului București, prin care au fost restituite autoarei contestatoarei și respectiv contestatoarei, celelalte părți ale imobilului din litigiu.

A mai reținut Curtea de Apel, că dovada eliberată de direcția de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului București ce viza încasarea despăgubirilor acordate conform Legii nr. 112/1995 nu poate produce efecte juridice față de valorificarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 10/2001. Noile dispoziții cuprinse în legea specială impun doar obligația ca despăgubirea acordată în temeiul acestui act normativ – la valoarea de circulație a imobilului – să fie redusă cu valoarea încasată în temeiul Legii nr. 112/1995, actualizată cu indicele de inflație, ceea ce presupune o analiză asupra executării deciziei emise în raport de dovezile produse în faza executării. Împotriva acestei din urmă hotărâri, a declarat recurs Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Dezvoltând criticile de nelegalitate recurenta pârâtă a susținut că în mod greșit a reținut instanța că reclamanta a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, iar solicitarea recurentei de a depune înscrisurile în copii legalizate nu este justificată, făcând trimitere la dispozițiile art. 23 pct. 2 din H.G. nr. 250/2007. A mai arătat recurenta că singurele acte pe care le-a avut la dosarul notificării au fost cele depuse inițial, insuficiente pentru a dovedi calitatea de persoană îndreptățită, în sensul prevederilor Legii nr. 10/2001. Recurenta, a criticat hotărârea și pentru faptul că, în mod greșit a reținut instanța că, dovada eliberată de direcția de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului București ce viza încasarea despăgubirilor acordate conform Legii nr. 112/1995 nu poate produce efecte juridice față de clarificarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Sub acest aspect, recurenta a reiterat faptul că antecesoarea reclamantei B.M.O. a fost despăgubită cu suma de 120.931,479 RON în baza Legii nr. 112/1995, așa cum rezultă din H.G. nr. 1982 din 20 noiembrie 1998 a Consiliului General al Municipiului București, astfel încât persoana îndreptățită are dreptul la diferența dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele de inflație și valoarea corespunzătoare a imobilului. Față de cele arătate, recurenta a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a hotărârii recurate, admiterea apelului cu consecința respingerii contestației ca neîntemeiată. Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, în redactarea în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate, vor fi depuse ca anexă la notificare. Întrucât textul nu conține prevederi speciale în privința dovedirii dreptului de proprietate al persoanei îndreptățite, respectiv a calității sale de moștenitor al fostului proprietar, sunt aplicabile regulile de drept comun întâlnite în materia acțiunii în revendicare imobiliară. În speță, prin probele administrate, reclamanta și antecesorii acesteia au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu și a calității lor de persoane îndreptățite la restituire, aspect recunoscut chiar de recurentă.

Nefondată este și critica vizând faptul că prima instanță a înlăturat dovada eliberată de Primăria Municipiului București, din care rezultă încasarea despăgubirilor acordate în temeiul Legii nr. 112/1995 antecesoarei reclamantei ca nefiind concludentă soluționării cauzei. Din dispozitivul sentinței civile nr. 1155 din 13 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul București rezultă că recurenta-intimată a fost obligată să emită o decizie prin care să propună reclamantei acordarea de măsuri reparatorii, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru apartamentul situat la etajul 1 al imobilului din București, str. D.O. și pentru cota parte de teren.

Încasarea unor despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995 nu împiedică reclamanta să-și valorifice drepturile prevăzute în Legea nr. 10/2001, ci impune ca despăgubirea ce se va stabili în temeiul acestei RON să fie redusă cu valoarea încasată în temeiul Legii nr. 112/1995, actualizată cu indicele de inflație, urmând însă o altă procedură decât cea care formează obiectul prezentei acțiuni. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., recursul declarat în cauză de pârâta Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat împotriva deciziei nr. 22A din 13 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2010.