ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 961/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 961/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1382 din 27

noiembrie 2009, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis în parte

acțiunea formulată de reclamanții B.D. și B.G., în contradictoriu cu pârâta R.A.A.P.P.S.

RA - A.P.P.S., a obligat pârâta să emită decizie de acordare a măsurilor

reparatorii prin echivalent către reclamanți, constând în compensarea cu un

teren în suprafață de 2.495 m.p. situat în Bd. E., București, sector 1,

identificat cadastral pentru terenul în suprafață de 690,80 m.p., reprezentând

parcelele 16 și 17, bloc 3 - fosta parcelare J., solicitat prin notificare,

imposibil de restituit în natură și a anulat capătul de cerere privind

contravaloarea lipsei de folosință ca netimbrat.

Tribunalul a reținut

că prin notificarea nr. 910 din 13 februarie 2002 transmisă prin B.E.J. - S. și

N. la Primăria Municipiului București, unde a fost înregistrată sub nr. 24433

din 14 februarie 2002, reclamanții B.D. și B.G., în calitate de legatari

universali ai defunctului C.G.D. au solicitat restituirea în natură a terenului

reprezentând parcele 16 și 17, blocul 3 din fosta Parcelare J., conform

prevederilor Legii nr. 10/2001, modificată și completată.

Prin Dispoziția

Primarului General al Municipiului București, cu nr. 9591 din 27 februarie 2008

a fost declinată competența de soluționare în favoarea Ministerului Apărării,

care la rândul său și-a declinat competența în favoarea Regiei Autonome -

Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat.

Tribunalul a avut în

vedere Nota prin care s-a propus respingerea notificării reclamanților prin

care au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 690,80 mp

și aprobarea acordării de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul

imposibil de restituit în natură, aprobată în ședința Consiliului de

Administrație al pârâtei, din data de 16 aprilie 2009.

Pârâta a reținut că

imobilul solicitat prin notificare se identifică conform celor înscrise în

actul de vânzare - cumpărare autentificat, precum și planului de reconstituire

întocmit de P.M.B., scara 1/500, care localizează parcela revendicată în

incinta imobilului cu nr. 22 - 24, pe strada T.

Tot în notă se arată

că, imobilul, care se află în administrarea pârâtei, figurează în H.G. nr. 265/2005,

anexa 5 - ce cuprinde imobilele aflate în proprietatea publică a statului -

unde, la poziția 58, este menționat - "Casele de oaspeți Lac 2 și Lac

3" cu anexe, și terenul aferent în suprafață de 66.526,36 m.p. din

București, str. T., sector 1

”

.

Totodată, conform H.G.

nr. 963/2005 s-a aprobat atribuirea destinației de reședință oficială pentru

Președintele României, imobilului de mai sus, rămânând în proprietatea publică

a statului și în administrarea pârâtei.

Tribunalul a

constatat că reclamanții nu au contestat nici un moment imposibilitatea

restituirii în natură a imobilului solicitat prin notificare, ce a trecut în

proprietatea statului, în baza Decretului nr. 166/1960, și din corespondența

purtată cu pârâta, rezultă că aceștia și-au exprimat opțiunea de atribuire în

echivalent a unui alt teren, în schimbul celui care nu poate fi restituit în

natură, în acest sens, procedându-se la efectuarea unei expertize de evaluare

care a stabilit valoarea de piață a terenului ce face obiectul notificării în

scopul atribuirii în echivalent a unui teren cu aceeași valoare.

În conformitate cu

dispozițiile Legii 10/2001, art. 1 alin. (5), întrucât s-au stabilit măsuri

reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri, pârâta, ca

entitate învestită cu soluționarea notificării, și-a respectat obligația

prevăzută de lege și prin adresa nr. 9834 din 25 septembrie 2008, a afișat

lista cu terenuri care pot face obiectul atribuirii în compensare potrivit

Legii nr. 10/2001, iar prin adresa înregistrată cu nr. 4974 din 23 aprilie 2009

reclamanții au optat pentru o suprafață echivalentă din terenul situat în

București, B-dul E., lotul identificat cu număr cadastral x, limita de vest,

teren care se regăsește în lista cu terenurile disponibile, menționată.

Deși pârâta a depus

destule diligențe în vederea soluționării notificării formulate de reclamanți,

totuși nu a îndeplinit obligația finală prevăzută de Legea nr. 10/2001,

respectiv aceea de a emite decizie motivată de soluționare a notificării, în

conformitate cu art. 26 din lege, care prevede că în cazul în care restituirea

în natură nu este posibilă, entitatea învestită cu soluționarea notificării

este obligată ca, prin decizie motivată, în termenul prevăzut de la art. 25 alin.

(1) (60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data

depunerii actelor doveditoare), să acorde persoanei îndreptățite în compensare

alte bunuri sau servicii, ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile

legii speciale.

După nota aprobată la

data de 16 aprilie 2009, pârâta a mai emis o Notă aprobată în ședința

Consiliului de Administrație, fără a se indica însă data ședinței, prin care

s-a propus atribuirea în echivalent reclamanților a parcelei în suprafață de 2.495,30

m.p. situat în B-dul E., în schimbul suprafeței de 690,80 m.p. reprezentând

parcele 16 și 17, bloc 3 din fosta Parcelare J., teren notificat în baza Legii nr.

10/2001, ce nu poate fi restituit în natură.

Din această notă,

tribunalul a reținut că s-au parcurs toate etapele prevăzute de lege pentru

propunerea acestei măsuri reparatorii și că ultima dată în raport de care se

poate stabili respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001 este data

efectuării raportului de expertiză de evaluare a terenului notificat,

înregistrat cu nr. 6394 din 29 mai 2009 la R.A. – A.P.P.S., dată de la care

pârâta era obligată să emită decizia motivată de acordare în compensare a unui

teren către persoanele îndreptățite - reclamanții din prezenta cauză.

În ședința publică

reprezentantul pârâtei a confirmat că notele atașate întâmpinări au fost emise

de entitatea pe care o reprezintă, dar că nu s-a emis decizia motivată cu

privire la notificarea formulată de reclamanți, rezultând în mod evident că nu

a fost respectat termenul de 60 de zile prevăzut de lege, ci, de la data

efectuării expertizei, a trecut un interval de 6 luni în care pârâta nu și-a

îndeplinit obligația.

Prin urmare,

susținerea pârâtei exprimată în întâmpinare potrivit căreia în raport de toate

diligențele acesteia în vederea acordării de măsuri reparatorii prin

echivalent, cererea reclamanților ar fi neîntemeiată, nu a putut fi primită în

prezenta cauză, câtă vreme reclamanți au solicitat obligarea pârâtei la

emiterea deciziei motivate, de soluționare a notificării formulate în baza

Legii nr. 10/2001, iar pârâta nu și-a îndeplinit tocmai această obligație

legală.

Pe cale de

consecință, față de considerentele expuse, în raport de art. 1 coroborat cu art.

26 din Legea nr. 10/2001 modificată și completată, tribunalul a admis în parte

acțiunea reclamanților și a obligat pârâta să emită decizie de acordare a

măsurilor reparatorii prin echivalent către reclamanți, constând în compensarea

cu un teren în suprafață de 2.495,3 m.p. situat în B-dul. E., Lotul nr. 1,

București, sector 1 identificat cadastral pentru terenul în suprafață de 690,80

m.p. reprezentând parcelele 16 și 17, bloc 3 - fosta parcelare J., solicitat

prin notificare, imposibil de nu a restituit în natură.

Având în vedere că

reclamanții au evaluat capătul 2 de cerere la suma de 64.410,47 RON, dar că au

declarat în mod expres că nu înțeleg să timbreze acest capăt de cerere și au

solicitat, în schimb, să se ia act de renunțarea la judecarea acestui capăt de

cerere, rezervându-și dreptul de a solicita pretențiile pe cale separată, în

raport de dispozițiile art. 20 din Legea nr. 146/1997, tribunalul a constatat

de că nu se poate lua act de renunțarea la judecată în lipsa îndeplinirii

obligației de timbrare, motiv pentru care a anulat capătul de cerere privind

contravaloarea lipsei de folosință, ca netimbrat.

Împotriva sentinței

primei instanțe a formulat apel pârâta R.A.A.P.P.S., prin care a solicitat

admiterea apelului, așa cum a fost formulat și motivat și schimbarea sentinței

apelate în tot, în sensul respingerii contestației ca neîntemeiată, sentința

civilă nr. 1382 din 27 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București,

secția a III-a civilă, fiind netemeinică și nelegală întrucât

În ședința

Consiliului de Administrație al R.A.A.P.P.S. din data de 16 aprilie 2009, a

fost aprobată Nota privind notificarea reclamanților, înaintată de Comisia de

aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Prin această notă, aprobată de

Consiliul de Administrație, s-a propus:

- respingerea

notificării formulate de către reclamanți prin care au solicitat restituirea în

natură a terenului în suprafață de 690,80 m.p. reprezentând parcelele nr. 16 și

17 blocul 3 din fosta parcelare J., conform prevederilor Legii nr. 10/2001,

modificată și actualizată;

- aprobarea acordării

de măsuri reparatorii prin echivalent reclamanților, pentru terenul solicitat,

ce nu poate fi restituit în natură.

În motivarea notei

s-a avut în vedere faptul că imobilul se identifică conform celor înscrise în

contractul de vânzare - cumpărare, transcris din 11 noiembrie 1948, prin care M.C.C.

(născută B.), D.G.C. și G.C.S. au cumpărat de la M.S.S., terenul viran în

suprafață de 690,80 m.p., reprezentând parcelele 16 și 17 - blocul 3 din fosta

parcelare J., precum și conform planului de reconstruire întocmit de Primăria

Municipiului București, scara 1/500, care localizează parcela revendicată în

incinta imobilului pe strada T.

În motivarea

propunerii de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent s-a avut în vedere

și sentința civilă nr. 464/2004, rămasă definitivă și irevocabilă, pronunțată

de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 299/2004 având ca

obiect „expropriere teren”, unde instanța a reținut cu autoritate de lucru

judecat că imobilul revendicat nu poate face obiectul retrocedării, fiind

clasificat ca un bun imobil din domeniul public al statului afectat de un

obiectiv subteran de protecție civilă.

Prin adresa

înregistrată la R.A.A.P.P.S. din 21 aprilie 2009 le-a fost adus la cunoștință

reclamanților faptul că în ședința Consiliului de Administrație al regiei din

16 aprilie 2009 s-a aprobat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent

pentru suprafața de teren de 690,80 mp, reprezentând parcelele 16 și 17, blocul

3 din fosta parcelare J. și a fost solicitată reclamanților să prezinte în

scris opțiunea privind locația pe care urmează a se acorda compensarea.

De asemenea, prin

aceeași adresă li s-a adus la cunoștință că în funcție de opțiunea

reclamanților urmează a se întocmi un raport de expertiză tehnică de evaluare

care va stabili valoarea de piață a fiecărei suprafețe în parte și care va fi

prezentat spre aprobare Consiliului de Administrație.

Cu adresa

înregistrată la regie cu nr. 4974 din 23 aprilie 2009, reclamanții și-au

exprimat opțiunea „pentru un teren amplasat în Lotul 1 din B-dul E., cu

rugămintea de a se comunica dacă terenul identificat cu nr. cadastral x cu care

lotul 1 se învecinează la Nord este prevăzut în planul de parcelare ca teren

destinat șoselei de acces

”

. Se precizează de către reclamanți în

cuprinsul aceleiași adrese că se vor pronunța și își vor da acceptul asupra

suprafeței terenului și dimensiunilor laturilor acestuia după ce le va fi făcut

cunoscut raportul de evaluare al R.A.A.P.P.S. privind analiza comparativă a

celor două terenuri.

Prin adresa

înregistrată din 29 aprilie 2009 a solicitat prin comandă SC R.C. SRL, în baza

prevederilor contractuale, efectuarea evaluării unor terenuri, în conformitate

cu Legea nr. 10/2001, fiind inclus și terenul situat în incinta imobilului din

București, B-dul E., posibil a fi atribuit în schimbul terenului în suprafață

de 690,80 m.p.

În mod greșit

instanța a obligat pârâta să emită decizie de acordare a măsurilor reparatorii

prin echivalent către reclamanți, constând cu compensarea cu un teren în

suprafață de 2.495,3 m.p. situat în B-dul. E., Lotul 1, București, sector 1

pentru terenul în suprafață de 690 m.p. reprezentând parcelele 16 și 17 bloc 3

- fosta parcelare J., imposibil de restituit în natură câtă vreme nu a fost

analizată în mod ferm posibilitatea acordării măsurilor reparatorii în ceea ce

privește restituirea terenului din B-dul. E.

Prin decizia civilă nr.

198/ A din 24 februarie 2011 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat de R.A.A.P.P.S.,

împotriva sentinței civile nr. 1382 din 27 noiembrie 2009, pronunțată de

Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimații -

reclamanți B.D. și B.G.

A schimbat în tot

sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea ca nefondată.

În motivarea deciziei

s-a reținut că, sentința a fost atacată cu apel, în esență, pe motivul că prima

instanță în mod greșit a dispus obligarea pârâtei la emiterea deciziei de

acordare în compensare a terenului menționat fără să examineze posibilitatea

acordării de măsuri reparatorii referitoare la terenul atribuit în compensare.

Că la termenul de

judecată din data de 20 mai 2010, apelanta pârâtă a învederat instanței că

terenul asupra căruia s-au purtat inițial negocieri între părți în vederea

acordării în compensare și asupra căruia instanța de fond s-a pronunțat prin

sentința apelată nu se mai află în administrarea pârâtei, arătând totodată că poate

fi restituit prin compensare un alt teren în suprafață de 2.495,3 m.p. situat

la aceeași adresă poștală, identificându-se cu nr. cadastral x.

Că prin aceeași

precizare, apelanta pârâtă a mai învederat instanței că terenul propus pentru

compensare nu face obiectul niciunui litigiu în curs de soluționare, neexistând

cu privire la acesta nici notificări formulate în baza Legii nr. 10/2001. De

asemenea, apelanta a mai arătat că suprafața de teren nu este afectată de

instalații subterane sau supraterane de utilitate publică.

Că din actele depuse

în probațiune de către intimații reclamanți, față de susținerile apelantei

pârâte, referitoare la imposibilitatea efectivă de acordare în compensare a

terenului cu nr cadastral x, rezultă că terenul a făcut obiectul unui act de

dezmembrare în două loturi care poartă următoarele nr cadastrale în urma

acestei operațiuni: 21752/1/1/8/1/1, care a fost acordat în compensare, prin

decizia nr 289 din 30 octombrie 2009, altor notificatori (Z.D.Ș. și I.M.,

ultimul dintre aceștia înstrăinând drepturile sale lui C.M. prin contractul de

vânzare cumpărare autentificat sub nr 172 din 08 februarie 2010, potrivit

extrasului informativ de carte funciară din data de 19 aprilie 2010).

Cu privire la terenul

oferit în compensare de către apelanta pârâtă, Curtea a constatat că atribuirea

acestuia a avut loc potrivit deciziei nr 270 din 22 octombrie 2010 emisă de

pârâtă, soluționându-se astfel notificarea formulată de intimații reclamanți în

sensul constatării imposibilității retrocedării în natură și respingerii

acestei cereri și acordării de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma

compensării cu terenul în suprafață de 2.671,70 mp situat în București, B-dul E.,

identificat cadastral cu nr x.

Din considerentele

decizie emise pentru soluționarea notificării reclamanților rezultă că apelanta

pârâtă a efectuat un raport de expertiză având ca obiect evaluarea celor două

terenuri, făcându-se totodată referire la adresa din 29 septembrie 2010 prin

care reclamanții și-au exprimat acordul pentru suprafața de teren echivalentă,

atribuită în compensare prin decizia anterior menționată.

La solicitarea

instanței, apelanta a învederat că terenul oferit în compensare nu este afectat

de elemente de sistematizare, învederând că suprafața de teren atribuită

reclamanților face parte dintr-un lot mai mare, care a fost dezmembrat și s-a

obținut nr. cadastral x.

Față de obiectul

cererii de chemare în judecată, Curtea a constatat că părțile s-au înțeles

asupra unui alt teren, ce a fost atribuit în compensare reclamanților în locul

celui pentru care s-a formulat notificare în temeiul dispozițiilor Legii nr.

10/2001 și care nu putea fi restituit în natură, pentru consfințirea acestei

situații emițându-se și decizia nr 270 din 22 octombrie 2010, care pe baza

expertizei efectuate de instituția apelantă confirmă echivalența valorică a

acestora.

Pe cale de

consecință, raportându-se la obiectul acțiunii introductive: obligarea pârâtei

să emită o decizie pentru soluționarea notificării formulate în baza legii

10/2001, Curtea a constatat că prin emiterea deciziei nr 270/2010 de către

apelanta pârâtă s-a soluționat notificarea reclamanților și implicit s-a

rezolvat și solicitarea reclamanților.

Potrivit

dispozițiilor art. 26 alin. (3) din legea 10/2001, deciziile sau dispozițiile

emise instituțiile deținătoare sau de cele abilitate legal să soluționeze

notificările formulate în baza legii 10/2001, pot fi contestate la secția

civilă a tribunalului, în a cărui circumscripție teritorială se află unitatea

care a emis dispoziția sau decizia atacată.

Astfel, în

condițiile în care reclamanți intimați sunt nemulțumiți de decizia prin care li

s-a acordat terenul în compensare, pot uza de această cale procedurală pentru a

beneficia de controlul legalități exercitat de instanța de judecată competentă.

Având în vedere că

terenul asupra căruia s-a pronunțat prima instanță nu mai poate fi acordat în

compensare, făcând deja obiectul unei alte decizii emise de apelantă pentru

soluționarea notificărilor formulate de alte persoane, așa cum s-a arătat, și

având în vedere că reclamanții nu înțeles să formuleze apel (nici principal și

nici incident) împotriva hotărârii primei instanțe, precum și faptul că primul

capăt de cerere al acțiunii introductive a acestora a primit o rezolvare din

partea instituției abilitate de lege să răspundă notificării, Curtea, a admis

apelul pârâtei, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul respingerii

acțiunii ca nefondate.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanții Arad B.D. și B.G.,

invocând în drept disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivului de recurs s-a invocat greșita interpretare și aplicare a disp. art. 292

C. proc. civ., argumentându-se că apelanta nu mai putea să invoce în apel

împrejurarea că terenul nu mai putea fi acordat în compensare, făcând obiectul

unei alte decizii, atât timp cât această împrejurare nu a fost adusă la

cunoștința instanței de fond, iar această împrejurare invocată în apel nu poate

constitui temei pentru admiterea apelului.

O altă critică a

vizat lipsa de rol activ a instanței, din perspectiva dispozițiilor art. 129 C.

proc. civ., susținându-se că instanța avea obligația de a lămuri pe deplin

situația juridică a terenului primit în compensare, respectiv a faptului dacă

acesta este un teren liber, neafectat de utilități, impunând apelantei să facă

dovezi în acest sens sub sancțiunea aplicării dispozițiilor art. 155

1

C. proc. civ.

Ultima critică

vizează greșita reținere a instanței a posibilității de a ataca în justiție

decizia emisă de către pârâtă, fără a se observa că aceasta a fost emisă în

cursul judecății.

Recursul nu este

fondat pentru următoarele considerente:

Apelul, prin efectul

său devolutiv, repune în discuție chestiunea judecată la prima instanță, iar

partea pârâtă este în drept să se apere în apel cu motivele propuse la prima

instanță, chiar dacă acele motive au fost respinse, după cum este în drept de a

invoca și alte motive noi.

Se constată că prin

motivele de apel, pârâta a invocat că în cauză nu a fost analizată posibilitatea

acordării măsurii reparatorii în echivalent raportat la terenul atribuit de

către prima instanță, iar la data de 19 mai 2010 prin precizări a arătat că

terenul nu se mai afla în administrarea sa, astfel că nu se poate reține

încălcarea disp. art. 292 C. proc. civ.

Nefondată este și

critica privind lipsa de rol activ a instanței, prin nelămurirea deplină a

regimului juridic a terenului atribuit în compensare, și respectiv a faptului

dacă acesta este teren liber, neafectat de utilități în sensul Legii nr. 10/2001.

Se constată că în

cauză s-a stabilit regimul juridic al terenului propus pentru a fi atribuit în

compensare, chiar de către unitatea deținătoare, iar faptul dacă acesta este

sau nu afectat de utilități publice, ține de legalitatea deciziei nr. 270/2010

emisă de către pârâtă, decizie care nu face obiectul prezentei judecăți.

Raportat la obiectul

judecății - obligarea pârâtei să emită dispoziție de atribuire teren în compensare

- în mod fondat a reținut instanța că pârâta și-a îndeplinit obligația prin

emiterea dispoziției nr. 270/2010 iar aceasta nu poate face obiect de analiză

privind legalitatea și temeinicia, în prezenta cauză.

Având în vedere

aceste considerente, urmează ca în baza disp. art. 312 C. proc. civ., a se

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanții B.D. și B.G. împotriva deciziei nr. 198/ A din

24 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 februarie 2012.