ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 961/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1382 din 27 noiembrie 2009, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții B.D. și B.G., în contradictoriu cu pârâta R.A.A.P.P.S. RA - A.P.P.S., a obligat pârâta să emită decizie de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent către reclamanți, constând în compensarea cu un teren în suprafață de 2.495 m.p. situat în Bd. E., București, sector 1, identificat cadastral pentru terenul în suprafață de 690,80 m.p., reprezentând parcelele 16 și 17, bloc 3 - fosta parcelare J., solicitat prin notificare, imposibil de restituit în natură și a anulat capătul de cerere privind contravaloarea lipsei de folosință ca netimbrat.

Tribunalul a reținut că prin notificarea nr. 910 din 13 februarie 2002 transmisă prin B.E.J. - S. și N. la Primăria Municipiului București, unde a fost înregistrată sub nr. 24433 din 14 februarie 2002, reclamanții B.D. și B.G., în calitate de legatari universali ai defunctului C.G.D. au solicitat restituirea în natură a terenului reprezentând parcele 16 și 17, blocul 3 din fosta Parcelare J., conform prevederilor Legii nr. 10/2001, modificată și completată. Prin Dispoziția Primarului General al Municipiului București, cu nr. 9591 din 27 februarie 2008 a fost declinată competența de soluționare în favoarea Ministerului Apărării, care la rândul său și-a declinat competența în favoarea Regiei Autonome - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat.

Tribunalul a avut în vedere Nota prin care s-a propus respingerea notificării reclamanților prin care au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 690,80 mp și aprobarea acordării de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul imposibil de restituit în natură, aprobată în ședința Consiliului de Administrație al pârâtei, din data de 16 aprilie 2009. Pârâta a reținut că imobilul solicitat prin notificare se identifică conform celor înscrise în actul de vânzare - cumpărare autentificat, precum și planului de reconstituire întocmit de P.M.B., scara 1/500, care localizează parcela revendicată în incinta imobilului cu nr. 22 - 24, pe strada T. Tot în notă se arată că, imobilul, care se află în administrarea pârâtei, figurează în H.G.

nr. 265/2005, anexa 5 - ce cuprinde imobilele aflate în proprietatea publică a statului - unde, la poziția 58, este menționat - "Casele de oaspeți Lac 2 și Lac 3" cu anexe, și terenul aferent în suprafață de 66.526,36 m.p. din București, str. T., sector 1 ” . Totodată, conform H.G. nr. 963/2005 s-a aprobat atribuirea destinației de reședință oficială pentru Președintele României, imobilului de mai sus, rămânând în proprietatea publică a statului și în administrarea pârâtei.

Tribunalul a constatat că reclamanții nu au contestat nici un moment imposibilitatea restituirii în natură a imobilului solicitat prin notificare, ce a trecut în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 166/1960, și din corespondența purtată cu pârâta, rezultă că aceștia și-au exprimat opțiunea de atribuire în echivalent a unui alt teren, în schimbul celui care nu poate fi restituit în natură, în acest sens, procedându-se la efectuarea unei expertize de evaluare care a stabilit valoarea de piață a terenului ce face obiectul notificării în scopul atribuirii în echivalent a unui teren cu aceeași valoare.

În conformitate cu dispozițiile Legii 10/2001, art. 1 alin. (5), întrucât s-au stabilit măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri, pârâta, ca entitate învestită cu soluționarea notificării, și-a respectat obligația prevăzută de lege și prin adresa nr. 9834 din 25 septembrie 2008, a afișat lista cu terenuri care pot face obiectul atribuirii în compensare potrivit Legii nr. 10/2001, iar prin adresa înregistrată cu nr. 4974 din 23 aprilie 2009 reclamanții au optat pentru o suprafață echivalentă din terenul situat în București, B-dul E., lotul identificat cu număr cadastral x, limita de vest, teren care se regăsește în lista cu terenurile disponibile, menționată.

Deși pârâta a depus destule diligențe în vederea soluționării notificării formulate de reclamanți, totuși nu a îndeplinit obligația finală prevăzută de Legea nr. 10/2001, respectiv aceea de a emite decizie motivată de soluționare a notificării, în conformitate cu art. 26 din lege, care prevede că în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, entitatea învestită cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie motivată, în termenul prevăzut de la art. 25 alin. (1) (60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii, ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.

După nota aprobată la data de 16 aprilie 2009, pârâta a mai emis o Notă aprobată în ședința Consiliului de Administrație, fără a se indica însă data ședinței, prin care s-a propus atribuirea în echivalent reclamanților a parcelei în suprafață de 2.495,30 m.p. situat în B-dul E., în schimbul suprafeței de 690,80 m.p. reprezentând parcele 16 și 17, bloc 3 din fosta Parcelare J., teren notificat în baza Legii nr. 10/2001, ce nu poate fi restituit în natură. Din această notă, tribunalul a reținut că s-au parcurs toate etapele prevăzute de lege pentru propunerea acestei măsuri reparatorii și că ultima dată în raport de care se poate stabili respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001 este data efectuării raportului de expertiză de evaluare a terenului notificat, înregistrat cu nr. 6394 din 29 mai 2009 la R.A.

– A.P.P.S., dată de la care pârâta era obligată să emită decizia motivată de acordare în compensare a unui teren către persoanele îndreptățite - reclamanții din prezenta cauză. În ședința publică reprezentantul pârâtei a confirmat că notele atașate întâmpinări au fost emise de entitatea pe care o reprezintă, dar că nu s-a emis decizia motivată cu privire la notificarea formulată de reclamanți, rezultând în mod evident că nu a fost respectat termenul de 60 de zile prevăzut de lege, ci, de la data efectuării expertizei, a trecut un interval de 6 luni în care pârâta nu și-a îndeplinit obligația.

Prin urmare, susținerea pârâtei exprimată în întâmpinare potrivit căreia în raport de toate diligențele acesteia în vederea acordării de măsuri reparatorii prin echivalent, cererea reclamanților ar fi neîntemeiată, nu a putut fi primită în prezenta cauză, câtă vreme reclamanți au solicitat obligarea pârâtei la emiterea deciziei motivate, de soluționare a notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001, iar pârâta nu și-a îndeplinit tocmai această obligație legală. Pe cale de consecință, față de considerentele expuse, în raport de art. 1 coroborat cu art. 26 din Legea nr. 10/2001 modificată și completată, tribunalul a admis în parte acțiunea reclamanților și a obligat pârâta să emită decizie de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent către reclamanți, constând în compensarea cu un teren în suprafață de 2.495,3 m.p.

situat în B-dul. E., Lotul nr. 1, București, sector 1 identificat cadastral pentru terenul în suprafață de 690,80 m.p. reprezentând parcelele 16 și 17, bloc 3 - fosta parcelare J., solicitat prin notificare, imposibil de nu a restituit în natură. Având în vedere că reclamanții au evaluat capătul 2 de cerere la suma de 64.410,47 RON, dar că au declarat în mod expres că nu înțeleg să timbreze acest capăt de cerere și au solicitat, în schimb, să se ia act de renunțarea la judecarea acestui capăt de cerere, rezervându-și dreptul de a solicita pretențiile pe cale separată, în raport de dispozițiile art. 20 din Legea nr. 146/1997, tribunalul a constatat de că nu se poate lua act de renunțarea la judecată în lipsa îndeplinirii obligației de timbrare, motiv pentru care a anulat capătul de cerere privind contravaloarea lipsei de folosință, ca netimbrat.

Împotriva sentinței primei instanțe a formulat apel pârâta R.A.A.P.P.S., prin care a solicitat admiterea apelului, așa cum a fost formulat și motivat și schimbarea sentinței apelate în tot, în sensul respingerii contestației ca neîntemeiată, sentința civilă nr. 1382 din 27 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, fiind netemeinică și nelegală întrucât În ședința Consiliului de Administrație al R.A.A.P.P.S. din data de 16 aprilie 2009, a fost aprobată Nota privind notificarea reclamanților, înaintată de Comisia de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Prin această notă, aprobată de Consiliul de Administrație, s-a propus: - respingerea notificării formulate de către reclamanți prin care au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 690,80 m.p.

reprezentând parcelele nr. 16 și 17 blocul 3 din fosta parcelare J., conform prevederilor Legii nr. 10/2001, modificată și actualizată; - aprobarea acordării de măsuri reparatorii prin echivalent reclamanților, pentru terenul solicitat, ce nu poate fi restituit în natură. În motivarea notei s-a avut în vedere faptul că imobilul se identifică conform celor înscrise în contractul de vânzare - cumpărare, transcris din 11 noiembrie 1948, prin care M.C.C. (născută B.), D.G.C. și G.C.S.

au cumpărat de la M.S.S., terenul viran în suprafață de 690,80 m.p., reprezentând parcelele 16 și 17 - blocul 3 din fosta parcelare J., precum și conform planului de reconstruire întocmit de Primăria Municipiului București, scara 1/500, care localizează parcela revendicată în incinta imobilului pe strada T. În motivarea propunerii de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent s-a avut în vedere și sentința civilă nr. 464/2004, rămasă definitivă și irevocabilă, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 299/2004 având ca obiect „expropriere teren”, unde instanța a reținut cu autoritate de lucru judecat că imobilul revendicat nu poate face obiectul retrocedării, fiind clasificat ca un bun imobil din domeniul public al statului afectat de un obiectiv subteran de protecție civilă.

Prin adresa înregistrată la R.A.A.P.P.S. din 21 aprilie 2009 le-a fost adus la cunoștință reclamanților faptul că în ședința Consiliului de Administrație al regiei din 16 aprilie 2009 s-a aprobat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de teren de 690,80 mp, reprezentând parcelele 16 și 17, blocul 3 din fosta parcelare J. și a fost solicitată reclamanților să prezinte în scris opțiunea privind locația pe care urmează a se acorda compensarea. De asemenea, prin aceeași adresă li s-a adus la cunoștință că în funcție de opțiunea reclamanților urmează a se întocmi un raport de expertiză tehnică de evaluare care va stabili valoarea de piață a fiecărei suprafețe în parte și care va fi prezentat spre aprobare Consiliului de Administrație.

Cu adresa înregistrată la regie cu nr. 4974 din 23 aprilie 2009, reclamanții și-au exprimat opțiunea „pentru un teren amplasat în Lotul 1 din B-dul E., cu rugămintea de a se comunica dacă terenul identificat cu nr. cadastral x cu care lotul 1 se învecinează la Nord este prevăzut în planul de parcelare ca teren destinat șoselei de acces ” . Se precizează de către reclamanți în cuprinsul aceleiași adrese că se vor pronunța și își vor da acceptul asupra suprafeței terenului și dimensiunilor laturilor acestuia după ce le va fi făcut cunoscut raportul de evaluare al R.A.A.P.P.S. privind analiza comparativă a celor două terenuri. Prin adresa înregistrată din 29 aprilie 2009 a solicitat prin comandă SC R.C.

SRL, în baza prevederilor contractuale, efectuarea evaluării unor terenuri, în conformitate cu Legea nr. 10/2001, fiind inclus și terenul situat în incinta imobilului din București, B-dul E., posibil a fi atribuit în schimbul terenului în suprafață de 690,80 m.p. În mod greșit instanța a obligat pârâta să emită decizie de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent către reclamanți, constând cu compensarea cu un teren în suprafață de 2.495,3 m.p. situat în B-dul. E., Lotul 1, București, sector 1 pentru terenul în suprafață de 690 m.p. reprezentând parcelele 16 și 17 bloc 3 - fosta parcelare J., imposibil de restituit în natură câtă vreme nu a fost analizată în mod ferm posibilitatea acordării măsurilor reparatorii în ceea ce privește restituirea terenului din B-dul.

E. Prin decizia civilă nr. 198/ A din 24 februarie 2011 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat de R.A.A.P.P.S., împotriva sentinței civile nr. 1382 din 27 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimații - reclamanți B.D. și B.G. A schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea ca nefondată. În motivarea deciziei s-a reținut că, sentința a fost atacată cu apel, în esență, pe motivul că prima instanță în mod greșit a dispus obligarea pârâtei la emiterea deciziei de acordare în compensare a terenului menționat fără să examineze posibilitatea acordării de măsuri reparatorii referitoare la terenul atribuit în compensare.

Că la termenul de judecată din data de 20 mai 2010, apelanta pârâtă a învederat instanței că terenul asupra căruia s-au purtat inițial negocieri între părți în vederea acordării în compensare și asupra căruia instanța de fond s-a pronunțat prin sentința apelată nu se mai află în administrarea pârâtei, arătând totodată că poate fi restituit prin compensare un alt teren în suprafață de 2.495,3 m.p. situat la aceeași adresă poștală, identificându-se cu nr. cadastral x. Că prin aceeași precizare, apelanta pârâtă a mai învederat instanței că terenul propus pentru compensare nu face obiectul niciunui litigiu în curs de soluționare, neexistând cu privire la acesta nici notificări formulate în baza Legii nr. 10/2001.

De asemenea, apelanta a mai arătat că suprafața de teren nu este afectată de instalații subterane sau supraterane de utilitate publică. Că din actele depuse în probațiune de către intimații reclamanți, față de susținerile apelantei pârâte, referitoare la imposibilitatea efectivă de acordare în compensare a terenului cu nr cadastral x, rezultă că terenul a făcut obiectul unui act de dezmembrare în două loturi care poartă următoarele nr cadastrale în urma acestei operațiuni: 21752/1/1/8/1/1, care a fost acordat în compensare, prin decizia nr 289 din 30 octombrie 2009, altor notificatori (Z.D.Ș. și I.M., ultimul dintre aceștia înstrăinând drepturile sale lui C.M.

prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr 172 din 08 februarie 2010, potrivit extrasului informativ de carte funciară din data de 19 aprilie 2010). Cu privire la terenul oferit în compensare de către apelanta pârâtă, Curtea a constatat că atribuirea acestuia a avut loc potrivit deciziei nr 270 din 22 octombrie 2010 emisă de pârâtă, soluționându-se astfel notificarea formulată de intimații reclamanți în sensul constatării imposibilității retrocedării în natură și respingerii acestei cereri și acordării de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma compensării cu terenul în suprafață de 2.671,70 mp situat în București, B-dul E., identificat cadastral cu nr x. Din considerentele decizie emise pentru soluționarea notificării reclamanților rezultă că apelanta pârâtă a efectuat un raport de expertiză având ca obiect evaluarea celor două terenuri, făcându-se totodată referire la adresa din 29 septembrie 2010 prin care reclamanții și-au exprimat acordul pentru suprafața de teren echivalentă, atribuită în compensare prin decizia anterior menționată.

La solicitarea instanței, apelanta a învederat că terenul oferit în compensare nu este afectat de elemente de sistematizare, învederând că suprafața de teren atribuită reclamanților face parte dintr-un lot mai mare, care a fost dezmembrat și s-a obținut nr. cadastral x. Față de obiectul cererii de chemare în judecată, Curtea a constatat că părțile s-au înțeles asupra unui alt teren, ce a fost atribuit în compensare reclamanților în locul celui pentru care s-a formulat notificare în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și care nu putea fi restituit în natură, pentru consfințirea acestei situații emițându-se și decizia nr 270 din 22 octombrie 2010, care pe baza expertizei efectuate de instituția apelantă confirmă echivalența valorică a acestora.

Pe cale de consecință, raportându-se la obiectul acțiunii introductive: obligarea pârâtei să emită o decizie pentru soluționarea notificării formulate în baza legii 10/2001, Curtea a constatat că prin emiterea deciziei nr 270/2010 de către apelanta pârâtă s-a soluționat notificarea reclamanților și implicit s-a rezolvat și solicitarea reclamanților. Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (3) din legea 10/2001, deciziile sau dispozițiile emise instituțiile deținătoare sau de cele abilitate legal să soluționeze notificările formulate în baza legii 10/2001, pot fi contestate la secția civilă a tribunalului, în a cărui circumscripție teritorială se află unitatea care a emis dispoziția sau decizia atacată.

Astfel, în condițiile în care reclamanți intimați sunt nemulțumiți de decizia prin care li s-a acordat terenul în compensare, pot uza de această cale procedurală pentru a beneficia de controlul legalități exercitat de instanța de judecată competentă. Având în vedere că terenul asupra căruia s-a pronunțat prima instanță nu mai poate fi acordat în compensare, făcând deja obiectul unei alte decizii emise de apelantă pentru soluționarea notificărilor formulate de alte persoane, așa cum s-a arătat, și având în vedere că reclamanții nu înțeles să formuleze apel (nici principal și nici incident) împotriva hotărârii primei instanțe, precum și faptul că primul capăt de cerere al acțiunii introductive a acestora a primit o rezolvare din partea instituției abilitate de lege să răspundă notificării, Curtea, a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul respingerii acțiunii ca nefondate.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanții Arad B.D. și B.G., invocând în drept disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs s-a invocat greșita interpretare și aplicare a disp. art. 292 C. proc. civ., argumentându-se că apelanta nu mai putea să invoce în apel împrejurarea că terenul nu mai putea fi acordat în compensare, făcând obiectul unei alte decizii, atât timp cât această împrejurare nu a fost adusă la cunoștința instanței de fond, iar această împrejurare invocată în apel nu poate constitui temei pentru admiterea apelului. O altă critică a vizat lipsa de rol activ a instanței, din perspectiva dispozițiilor art. 129 C. proc.

civ., susținându-se că instanța avea obligația de a lămuri pe deplin situația juridică a terenului primit în compensare, respectiv a faptului dacă acesta este un teren liber, neafectat de utilități, impunând apelantei să facă dovezi în acest sens sub sancțiunea aplicării dispozițiilor art. 155 1 C. proc. civ. Ultima critică vizează greșita reținere a instanței a posibilității de a ataca în justiție decizia emisă de către pârâtă, fără a se observa că aceasta a fost emisă în cursul judecății. Recursul nu este fondat pentru următoarele considerente: Apelul, prin efectul său devolutiv, repune în discuție chestiunea judecată la prima instanță, iar partea pârâtă este în drept să se apere în apel cu motivele propuse la prima instanță, chiar dacă acele motive au fost respinse, după cum este în drept de a invoca și alte motive noi.

Se constată că prin motivele de apel, pârâta a invocat că în cauză nu a fost analizată posibilitatea acordării măsurii reparatorii în echivalent raportat la terenul atribuit de către prima instanță, iar la data de 19 mai 2010 prin precizări a arătat că terenul nu se mai afla în administrarea sa, astfel că nu se poate reține încălcarea disp. art. 292 C. proc. civ. Nefondată este și critica privind lipsa de rol activ a instanței, prin nelămurirea deplină a regimului juridic a terenului atribuit în compensare, și respectiv a faptului dacă acesta este teren liber, neafectat de utilități în sensul Legii nr. 10/2001. Se constată că în cauză s-a stabilit regimul juridic al terenului propus pentru a fi atribuit în compensare, chiar de către unitatea deținătoare, iar faptul dacă acesta este sau nu afectat de utilități publice, ține de legalitatea deciziei nr. 270/2010 emisă de către pârâtă, decizie care nu face obiectul prezentei judecăți.

Raportat la obiectul judecății - obligarea pârâtei să emită dispoziție de atribuire teren în compensare - în mod fondat a reținut instanța că pârâta și-a îndeplinit obligația prin emiterea dispoziției nr. 270/2010 iar aceasta nu poate face obiect de analiză privind legalitatea și temeinicia, în prezenta cauză. Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza disp. art. 312 C. proc. civ., a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții B.D. și B.G. împotriva deciziei nr. 198/ A din 24 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2012.