ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6851/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1353 din 25 octombrie 2010, Tribunalul București a admis cererea reclamanților S.I.F., S.V. și S.M.M., în contradictoriu cu pârâta RA Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, a anulat Decizia nr. 243 din 27 august 2009 și a obligat-o pe aceasta să emită o nouă decizie prin care să acorde, reclamanților, măsuri reparatorii prin echivalent, sub formă de despăgubiri, pentru imobilul situat în București, format din 3 camere și dependințe, garaj în suprafață de 17,91 mp, și 59,68 mp teren situat sub construcție, din valoarea acestora urmând a se scădea valoarea despăgubirilor primite pentru imobil, actualizate cu coeficientul de actualizare prevăzut de art. I alin. (1) din Titlul II din O.U.G.

nr. 184/2002. În fapt, s-a reținut că prin notificarea din 9 noiembrie 2001, notificatorii au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București, și, în subsidiar, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, sub formă de despăgubiri. Prin Dispoziția nr. 10917 din 3 noiembrie 2008 emisă de primarul general al Municipiului București s-a declinat competența de soluționare a notificării privind restituirea în natură a apartamentului nr. 2 către pârâta RA, Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat. Astfel, prin Decizia nr. 243 din 27 august 2009, s-a respins notificarea, reținându-se că notificarea nu face obiectul Legii nr. 10/2001, întrucât imobilul expropriat a intrat în proprietatea statului cu titlu valabil și cu o dreaptă despăgubire.

Astfel, tribunalul a reținut că prin actul de vânzare-cumpărare nr. x/1947, numiții S.S. și S.V. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, compus din teren în suprafață de 193 mp și construcție, având câte un apartament la parter și unul la etaj. Din adresa din 21 decembrie 2007, emisă de Primăria Municipiului București, rezultă că artera de circulație care până la nivelul anului 1948 a purtat denumirea de str. J., poartă în prezent denumirea str. M. Imobilul în litigiu a fost preluat în patrimoniul statului prin Decretul nr. 535/1970, astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 127/1971, de la numiții S.V. și S.S. - în anexa Decretului nr. 535/1970 figurează S.V., cu imobil expropriat situat în București; în anexa Decretului nr. 127/1971 privind modificarea tabelului anexă la Decretul nr. 535/1970, figurează S.V.

și S.S., cu imobil expropriat situat în București, compus din 2 apartamente cu 6 camere de locuit, 2 holuri, dependințe și garaj. S-a reținut totodată că imobilul în litigiu, compus din teren în suprafață de 193 mp teren și o construcție cu subsol, parter, etaj, mansardă și garaj, cuprinzând 2 apartamente fiecare de 3 camere, hol, vestibul, baie, bucătărie, WC a fost evaluat de comisia de evaluare la suma de 148.773 RON, numiții S.V. și S.S. solicitând cu titlu de despăgubire atribuirea apartamentului nr. x, situat în imobilul din municipiul București, evaluat la suma de 114.556 RON, diferența în sumă de 26.976 RON fiind achitată în numerar. Prin contractul de vânzare-cumpărare din 22 noiembrie 1996, pârâta a înstrăinat soților P. locuința din municipiul București, compusă din 3 camere, hol, cameră de serviciu, dependințe și garaj (17,91 mp), în suprafață utilă de 118,33 mp, împreună cu suprafața de 59,68 mp teren situat sub construcție.

În mod greșit s-a reținut că notificarea reclamanților nu face obiectul Legii nr. 10/2001, întrucât imobilul a trecut cu titlu valabil în proprietatea statului. Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 se restituie, în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi. Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. h) din același act normativ, reprezintă imobile preluate în mod abuziv orice imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările ulterioare.

Conform dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele expropriate și ale căror construcții edificate pe acestea nu au fost demolate se vor restitui în natură persoanelor îndreptățite, dacă nu au fost înstrăinate, cu respectarea dispozițiilor legale. În conformitate cu art. 11.1 din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, prin utilizarea sintagmei generice imobilele expropriate, legiuitorul a avut în vedere includerea sub incidența legii a tuturor exproprierilor făcute în perioada de referință, indiferent de calificarea titlului în temeiul cărora au fost expropriate (ca fiind valabil sau nu).

Tribunalul a reținut că prin Decizia civilă nr. 2310 din 4 mai 2001 a Curții Supreme de Justiție s-a reținut, în cadrul unei acțiuni în revendicare inițiată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, că imobilul situat în București, a trecut în proprietatea statului cu titlu legal, cu respectarea prevederilor legale în vigoare la acea vreme. Așadar, prin decizia civilă mai sus menționată, irevocabilă, s-a reținut cu putere de lucru judecat că imobilul din str. M. (din care face parte și apartamentul nr. y, a cărui restituire s-a solicitat de reclamanți) a fost preluat de stat cu titlu valabil. Puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (aspectul negativ), iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (aspectul pozitiv).

Având în vedere aspectul pozitiv al puterii de lucru judecat, cele statornicite prin hotărârea judecătorească mai sus menționată, cu privire la faptul că imobilul în litigiu a fost preluat cu titlu valabil în proprietatea statului nu pot fi contrazise cu ocazia unei alte judecăți. Contrar celor reținute prin decizia atacată, tribunalul a constatat că imobilele preluate cu titlu valabil de către stat, printr-un decret de expropriere intră sub incidența Legii nr. 10/2001, potrivit art. 2 alin. (1) lit. h) și art. 11 alin. (1), texte de lege enunțate mai sus. Tribunalul a reținut că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la restituirea apartamentului nr. y din imobilul situat în str. M., în lumina dispozițiilor art. 4 alin. (2), raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, fiind moștenitorii legali ai foștilor proprietari ai imobilului.

Tribunalul a mai reținut că apartamentul nr. y nu poate fi restituit în natură, aspect care reiese din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, prin coroborare cu dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, acesta fiind înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995, cu respectarea dispozițiilor legale (nefiind anulat prin vreo hotărâre judecătorească). Nu are nicio relevanță împrejurarea că autorii reclamanților au primit despăgubiri pentru imobilul din str. M., constând în dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București și suma de 26.976 RON.

Faptul că autorii reclamanților au primit despăgubiri pentru întregul imobil nu poate constitui un impediment la restituirea prin echivalent a apartamentului nr. y, în speță, fiind aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora valoarea despăgubirilor primite pentru teren, respectiv pentru construcție, actualizată urmează a fi scăzută din valoarea măsurilor reparatorii prin echivalent stabilite pentru partea din imobilul expropriat care nu se poate restitui în natură. Legea nr. 10/2001 nu face nicio distincție în ceea ce privește natura despăgubirilor primite de cel expropriat, acestea putând consta și în dreptul de proprietate asupra unui alt imobil, plus o sumă de bani.

Având în vedere că autorii reclamanților au primit despăgubiri pentru întregul imobil, iar prin Sentința civilă nr. 838/2009 a Tribunalului București s-a dispus restituirea în natură a apartamentului nr. z, condiționată de restituirea despăgubirilor primite pentru acesta, din valoarea despăgubirilor ce urmează a fi acordate reclamanților se va scădea valoarea despăgubirilor primite pentru apartamentul nr. y, actualizată cu coeficientul de actualizare prevăzut de dispozițiile legale în vigoare, sumă care se va determina în faza administrativă de aplicare a Legii nr. 10/2001. Prin Decizia nr. 833 A din 7 decembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei.

În esență, s-a reținut că Decretul de expropriere nr. 535/1970, astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 127/1971, a fost un act normativ unitar, în sensul că prin efectul lui a intrat în proprietatea statului imobilul din București, în integralitatea sa. Prin Decizia nr. 801 din 3 februarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că măsura exproprierii apartamentului nr. z de la parter intră sub incidența Legii nr. 10/2001 și, pe cale de consecință, a menținut Decizia nr. 227 din 25 martie 2010 a Curții de Apel București, de respingere a apelului împotriva Sentinței civile nr. 838 din 1 iunie 2009 a Tribunalului București, prin care s-a dispus restituirea în natură a apartamentului nr. z și a întregului teren liber de construcții, cu obligarea reclamanților la restituirea despăgubirii reactualizate primite la momentul exproprierii apartamentului.

Această decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deși nu are autoritate de lucru judecat, are putere de lucru judecat în prezenta cauză sub aspectul faptului că Decretul de expropriere nr. 535/1970 cade sub incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001, fiind de neconceput să se poată reține un alt regim juridic pentru același act normativ de preluare a imobilului de către stat. Este evident că și pentru apartamentul în litigiu, respectiv apartamentul nr. y, regimul juridic este același ca și pentru apartamentul nr. z, în cauză fiind incidente dispozițiile reparatorii ale Legii nr. 10/2001 - dispozițiile art. 2 lit. h) care stabilesc caracterul abuziv al trecerii în proprietatea statului și a imobilelor preluate cu titlu valabil de către stat.

Decizia nr. 2310 din 4 mai 2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat irevocabil că imobilul din București, a trecut cu titlu valabil în proprietatea statului pentru cauză de utilitate publică, cu o justă și prealabilă despăgubire în valoare de 148.772 RON. Nu poate fi primită critica apelantei în sensul că, în realitate, a operat un schimb de proprietate între stat și persoanele expropriate, acestea primind la schimb apartamentul nr. x, situat în imobilul din București. Valoarea despăgubirii stabilită pentru exproprierea imobilului a fost de 148.773 RON. Modalitatea prin care această sumă a fost plătită de către stat, parte în natură, prin atribuirea în proprietate a apartamentului din str. D.L.

și parte prin plata sumei de 26.976 RON, nu schimbă natura juridică a raportului dintre părțile implicate de expropriator și expropriați. Nu s-a făcut dovada că voința juridică a proprietarilor a fost aceea de a contracta cu statul un schimb de proprietăți, ci rezultă fără dubii că aceștia s-au supus Decretului de expropriere nr. 535/1970. Reținându-se preluarea cu titlu valabil a imobilului de către stat prin Decizia civilă nr. 2310/2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, se reține implicit și că Decretul nr. 535/1970 a fost în conformitate cu Constituția României. Curtea a constatat că scopul exproprierii nu s-a atins, întrucât imobilul nu a mai fost demolat, fapt ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, așa cum legal a reținut și instanța de fond.

S-a apreciat totodată că și coeficientul de valoare actualizată ce urmează să fie restituit de către reclamanții pentru apartamentul nr. y din valoarea totală a despăgubirii primite la expropriere, de 148.773 RON, va fi calculată odată cu stabilirea valorii despăgubirii pe care o va achita apelanta ca măsură reparatorie pentru acest apartament în cadrul procedurii art 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Împotriva deciziei instanței de apel a formulat cerere de recurs la data de 7 martie 2012, pârâta RA Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, prin care au fost invocate următoarele critici de pretinsă nelegalitate. Anterior formulării notificării, reclamanții au formulat acțiune în justiție și au solicitat retrocedarea imobilului în litigiu, respinsă cu caracter irevocabil, ca nefondată.

Instanța supremă a reținut în cuprinsul Deciziei civile nr. 2310/2001, cu ocazia judecării recursului reclamanților, ca imobilul în litigiu "a intrat în proprietatea statului cu titlu legal și cu respectarea prevederilor legale existente în vigoare la acea vreme". În aceste condiții, motivarea instanței de apel cu privire la argumentarea caracterului abuziv al preluării imobilului de către stat este contradictorie, criticile încadrându-se în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct 7 C. proc. civ. Instanța de apel a reținut totodată că "prin Decizia nr. 801/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție statuează că măsura exproprierii apartamentului nr. z de la parter intra sub incidența Legii nr. 10/2001", intimații-reclamanți având dreptul la restituirea în natură a apartamentului, condiționat de înapoierea despăgubirilor reactualizate.

Instanța de apel a constatat astfel că "decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, deși nu are autoritate de lucru judecat, are putere de lucru judecat sub aspectul faptului ca Decretul de expropriere nr. 535/1970 cade sub incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001, fiind de neconceput să se poată reține un alt regim juridic pentru același act normativ de preluare a imobilului de către stat". Instanța de apel a reținut că prin Decizia nr. 2310/2001 a instanței supreme s-a stabilit că imobilul a fost trecut în proprietatea statului cu titlu valabil, cu o justă și prealabilă despăgubire, dar nu a invocat puterea de lucru judecat și în ceea ce privește justa despăgubire.

Decizia instanței supreme a reținut că "reclamanții, neavând suport probator atunci când susțin ca au fost deposedați abuziv de imobil, în totala contradicție cu prevederile art. 481 C. civ., având în vedere împrejurarea că în favoarea expropriaților s-a creat dreptul acestora la o dreaptă despăgubire, constând într-un apartament situat în zona centrală a capitalei, la care s-a adăugat și o diferență în numerar, care de altfel nu a fost contestată în niciun fel." Și aceste considerații, pe care instanța a omis să le invoce și să le înlăture, au tot valoare de lucru judecat și se referă strict la imobilul în litigiu. În aceeași decizie se menționează că "respectivul decret și-a produs efectele juridice pentru care a fost creat", ori instanța de apel spune că deși preluarea s-a făcut cu titlu, și că implicit au fost respectate prevederile Constituției, scopul exproprierii nu a fost atins, drept pentru care a constatat incidența Legii nr. 10/2001.

Or, caracterul abuziv al preluării nu are nici o legătură cu demolarea sau nu a imobilului în litigiu. Existența unei hotărâri judecătorești poate fi invocată în cadrul unui alt proces, cu putere de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleași părți, să se discute același obiect și aceeași cauză. Având în vedere aspectul pozitiv al puterii de lucru judecat - hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de altă hotărâre - cele statornicite prin hotărâre judecătorească irevocabilă nu mai pot fi contrazise cu ocazia unei alte judecăți. Există două hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, una pronunțată în contradictoriu cu R.A.A.P.P.S.

și cealaltă în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului București, ambele având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de instituțiile arătate, cu persoane fizice, pentru cele două apartamente din imobil. Față de R.A.A.P.P.S., acțiunea a fost respinsă în mod irevocabil, spre deosebire de cea de-a doua, deși ambele contracte au fost încheiate în condiții similare. Cel de al doilea motiv de recurs a vizat interpretarea de către instanța de apel a prevederilor Legii nr. 10/2001 cu privire la caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 1973 din 13 decembrie 1970, emisă de fostul Comitet executiv al Consiliului popular al municipiului București, urmare a aplicării Decretului nr. 535/1970, soții S. "și-au exercitat dreptul de alegere și au solicitat atribuirea, cu titlu de despăgubire, a apartamentului nr. x, evaluat de comisia de evaluare instituită în baza HCM nr. 1676/1959 la suma de 114.556 RON". Prin aceeași decizie, pe lângă atribuirea în deplină proprietate a apartamentului, soții S. au primit în folosință veșnică și cota-parte din terenul aferent, în suprafața de 750 mp. Prin adresa din 20 septembrie 1971, Consiliul Popular a comunicat familiei S. că apartamentul solicitat cu titlu de despăgubire are o valoare de 114.556 RON și că diferența de 26.976 RON o vor primi în numerar, ceea ce s-a și realizat în fapt.

A existat o contestație care a vizat nivelul despăgubirilor și nicidecum prevederile decretului de expropriere. Aceasta a fost formulată după exercitarea dreptului la opțiune, respectiv după ce familia S. a optat pentru atribuirea apartamentului nr. x. Instanța de apel a reținut că natura juridică a raportului dintre expropriați și expropriator a fost "fără dubii" una de supunere și nu o voință juridică manifestată de soții S.. Instanța a constatat caracterul abuziv al preluării imobilului și incidența art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, față de faptul că scopul exproprierii nu a fost atins, întrucât imobilul nu a fost demolat. Or, încadrarea preluării imobilului ca fiind abuzivă nu are nicio legătură cu demolarea acestuia.

Cât privește art. 11.1, potrivit căruia toate imobilele expropriate fac obiectul acestei legi, s-a arătat faptul că, potrivit economiei legii, se consideră că pentru imobilele expropriate nu mai trebuie făcută dovada preluării abuzive de către petenți, ci operează prezumția legală de preluare abuzivă. Dar, ca orice prezumție, aceasta poate fi răsturnată de probele din dosar. Având în vedere actele depuse la dosarul cauzei și conduita petenților (dreptul de opțiune, stabilirea și încasarea despăgubirilor), toate acestea fac dovada clară că acest imobil nu a fost preluat abuziv, fiind astfel răsturnată prezumția instituită de lege. Instanța de apel nu a înlăturat susținerile recurentei cu privire la răsturnarea prezumției legale a preluării abuzive sau la faptul că legea specială se referă la bani și nu la bunuri și bani.

Despăgubirile primite sunt relevante din perspectiva considerării caracterului abuziv al preluării. De aceea legea a instituit în sarcina petenților, prezentarea declarațiilor privind despăgubirile, conform pct. 11.2 din același act normativ. În H.G. nr. 250/2001, cu privire la despăgubiri sunt folosite cuvinte ca "plata", "încasare", "cuantum", "ramburs", "deducere", expresii ce conduc neechivoc la încasarea unor sume de bani și nicidecum la primirea de bunuri. Instanța de apel, pe lângă faptul că a reținut o sumă greșită, 148.772 RON, în loc de 141.532 RON, ca valoare totală a despăgubirii, a invocat prevederile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, dar și faptul că valoarea despăgubirii va fi achitată de apelantă ca măsură reparatorie pentru acest apartament.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, entitățile învestite cu soluționarea notificărilor se pot pronunța cu privire la calitatea de persoana îndreptățită, la întinderea dreptului de proprietate al acestuia, etc., însă stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii revine exclusiv Comisiei Centrale, iar despăgubirea - bani, titluri de valoare sau acțiuni - se acordă de către stat. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează: Instanțele anterioare, singurele abilitate să stabilească pe deplin situația de fapt a cauzei pendinte, au constatat că imobilul în litigiu a fost preluat în proprietatea statului prin Decretul nr. 535/1970, astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 127/1971 - în anexa Decretului nr. 127/1971 privind modificarea tabelului anexă la Decretul nr. 535/1970, figurează S.V.

și S.S., cu imobil expropriat situat în București, compus din 2 apartamente cu 6 camere, 2 holuri, dependințe și garaj. S-a stabilit totodată că întregul imobil a fost evaluat de către comisia de evaluare la suma de 148.773 RON, numiții S.V. și S.S. solicitând cu titlu de despăgubire atribuirea apartamentului nr. x, situat în imobilul din București, evaluat la suma de 114.556 RON, diferența în sumă de 26.976 RON fiind achitată în numerar. Prin contractul de vânzare-cumpărare din 22 noiembrie 1996, pârâta a înstrăinat soților P. locuința din București, compusă din 3 camere, hol, cameră de serviciu, dependințe și garaj în suprafață utilă de 118,33 mp, împreună cu suprafața de 59,68 mp teren situat sub construcție.

În drept, situația cauzei pendinte cade sub incidența Legii nr. 10/2001, întrucât dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, prescriu fără echivoc că imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 se restituie, în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi. Pentru a stabili în mod concret domeniul de incidență al legii speciale, în mod corect au fost avute în vedere dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. h) din același act normativ, în categoria imobilelor preluate în mod abuziv intrând și imobilele preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările ulterioare.

Conform dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele expropriate și ale căror construcții edificate pe acestea nu au fost demolate se vor restitui în natură persoanelor îndreptățite, dacă nu au fost înstrăinate, cu respectarea dispozițiilor legale. În conformitate cu art. 11.1 din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, prin utilizarea sintagmei generice imobilele expropriate, legiuitorul a avut în vedere includerea sub incidența legii a tuturor exproprierilor făcute în perioada de referință, indiferent de calificarea titlului în temeiul cărora au fost expropriate (ca fiind valabil sau nu). Pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., nu poate fi reținută critica conform căreia motivarea instanței de apel cu privire la argumentarea caracterului abuziv al preluării imobilului de către stat ar fi contradictorie, întrucât efectele Deciziei civile nr. 2310 din 4 mai 2001 a Curții Supreme de Justiție - în cadrul unei acțiuni în revendicare inițiată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, s-a stabilit că întregul imobil (din care face parte și apartamentul nr. y, a cărui restituire s-a solicitat de către reclamanți) a trecut în proprietatea statului cu titlu legal, cu respectarea prevederilor legale în vigoare la acea vreme - au fost valorificate în substanța prevederilor art. 2 alin. (1) lit. h) din același act normativ, în categoria imobilelor preluate în mod abuziv intrând și imobilele preluate de stat cu titlu valabil.

Un argument în plus pentru a ajunge la aceeași concluzie este și faptul că, printr-o hotărâre judecătorească anterioară - prin Decizia nr. 801 din 3 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - s-a dezlegat cu puterea lucrului judecat un aspect important al cauzei pendinte - Decretul de expropriere nr. 535/1970 cade sub incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001 - cu o argumentație pe deplin pertinentă, aceea că ar fi de neconceput ca pentru celălalt apartament ce compune imobilul să se rețină un alt regim juridic.

Critica conform căreia instanța de apel în mod greșit nu a reținut puterea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 2310 din 4 mai 2001 a Curții Supreme de Justiție în ceea ce privește justa despăgubire pentru imobilul expropriat, nu poate fi primită, întrucât litigiile purtate în mod succesiv au avut temeiuri diferite, primul purtându-se în condițiile dreptului comun, celălalt în condițiile unei legi speciale de reparație civilă, fiecare având reguli proprii de asigurare a restabilirii situației anterioare pentru fostul proprietar sau moștenitorii aceștia.

Susținerea conform căreia instanța de apel ar fi greșit atunci când a apreciat că scopul exproprierii nu a fost atins, nu poate fi primită, întrucât domeniul de incidență al legii se determină prin efectul dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, respectiv art. 2 alin. (1) lit. h) din același act normativ, în timp ce modalitate de restabilire a situației anterioare se raportează la dispozițiile explicite ale art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, un astfel de criteriu fiind în mod expres prevăzut. Criticile referitoare la modalitatea de interpretare și aplicarea a dispozițiilor art. 11.1 din H.G.

nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, nu pot fi primite, întrucât pentru situația imobilelor expropriate, important și relevant este doar dovedirea faptului că preluarea a intervenit ca urmare a unei exproprieri dispuse ca atare în baza unui act normativ generic sau individual de expropriere (persoana îndreptățită este ținută a indica sau, după caz, a depune în cadrul notificării sau actelor doveditoare actul normativ ori decizia administrativă în temeiul căreia s-a făcut sau s-a dispus exproprierea). În aceste condiții strict precizate de legiuitor, instanța de apel nu mai era obligată să administreze și să aprecieze probatoriul cauzei din perspectiva pretinsei răsturnări a prezumției legale a preluării abuzive a imobilului.

Nu poate fi primită critica recurentei-pârâte conform căreia, în realitate, ar fi operat un schimb de proprietate între stat și persoanele expropriate, întrucât, așa cum corect au reținut instanțele anterioare, nu s-a dovedit că voința juridică a proprietarilor a fost aceea de a contracta cu statul un schimb de proprietăți, rezultând fără nici un dubiu că aceștia s-au supus decretului de expropriere. Împrejurarea că despăgubirea pentru imobilul expropriat a fost plătită de către stat, parte în natură, prin atribuirea în proprietate a apartamentului din str. D.L., și parte prin plata sumei de 26.976 RON, nu schimbă natura juridică a raportului dintre părțile implicate, expropriator și expropriați.

Faptul că autorii reclamanților au primit despăgubiri pentru întregul imobil nu poate constitui un impediment la restituirea prin echivalent a apartamentului nr. y, în speță, fiind aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora valoarea despăgubirilor primite pentru teren, respectiv pentru construcție, actualizată urmează a fi scăzută din valoarea măsurilor reparatorii prin echivalent stabilite pentru partea din imobilul expropriat care nu se poate restitui în natură. S-a apreciat corect că Legea nr. 10/2001 nu face nicio distincție în ceea ce privește natura despăgubirilor primite de cel expropriat, acestea putând consta și în dreptul de proprietate asupra unui alt imobil, plus o sumă de bani.

Chiar dacă în cuprinsul H.G. nr. 250/2001, în privința despăgubirilor, au fost folosite cuvinte ca "plata", "încasare", "cuantum", "ramburs", "deducere", expresiile nu conduc în mod neechivoc la ideea că s-a avut în vedere doar încasarea unor sume de bani, și nicidecum primirea de bunuri, câtă vreme orice bun material poate fi convertit în echivalent valoric. Având în vedere că autorii reclamanților au primit despăgubiri pentru întregul imobil, iar prin Sentința civilă nr. 838/2009 a Tribunalului București s-a dispus restituirea în natură a apartamentului nr. z, condiționată de restituirea despăgubirilor primite pentru acesta, din valoarea despăgubirilor ce urmează a fi acordate reclamanților se va scădea valoarea despăgubirilor primite pentru apartamentul nr. y, actualizată cu coeficientul de actualizare prevăzut de dispozițiile legale în vigoare, sumă care se va determina în faza administrativă de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Critica referitoare la indicarea unui cuantum eronat al sumei reținute de instanța de apel, 148.772 RON, în loc de 141.532 RON, ca valoare totală a despăgubirii, nu reprezintă o critică pertinentă de nelegalitate, și, drept consecință, nu va putea fi cercetată în recurs, partea având la îndemână procedura prevăzută de art. 281 C. proc. civ. Într-adevăr, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, entitățile învestite cu soluționarea notificărilor se pot pronunța cu privire la calitatea de persoană îndreptățită, la întinderea dreptului de proprietate al acestuia, etc., însă stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii revine exclusiv Comisiei Centrale.

În condițiile în care prima instanță a obligat pârâta să emită o nouă decizie prin care să acorde, reclamanților, măsuri reparatorii prin echivalent, sub formă de despăgubiri, pentru imobilul situat în București, format din 3 camere și dependințe, garaj în suprafață de 17,91 mp și 59,68 mp, teren situat sub construcție, din valoarea acestora urmând a se scădea valoarea despăgubirilor primite pentru imobil, actualizate cu coeficientul de actualizare prevăzut de art. I alin. (1) din Titlul II din O.U.G. nr. 184/2002, soluție păstrată în apel, doar considerentele primei instanțe urmează să fundamenteze o astfel de obligație. Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, nu poate fi primită nici o critică de nelegalitate pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. și, drept consecință, va respinge, ca nefondat, recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat împotriva Deciziei nr. 833A din 7 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2012. Procesat de GGC - CL