ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3125/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3125/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

sub nr. 6795/3/2008, contestatoarea H.A. reprezentată de C.A. a chemat în

judecată pe pârâtul Municipiului București pentru anularea dispoziției nr. 9506

din 07februarie 2008 ce i-a fost comunicată la data de 08 februarie 2008 și

recunoașterea dreptului său, constând în restituirea cotei de ⅓ din

imobil situat în București sectorul 1, iar dacă aceasta nu este posibilă

acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în imobil în cotă de ⅓

în echivalent într-o zonă aproximativ egală cu cea pe care a avut-o și la aceiași

valoare, iar nu acțiuni la societăți falimentare, în vederea reparării pagubei

ce i-a fost creată.

În

motivarea cererii contestatoarea a arătat că în urma notificării depusă de ea, prin

executorul judecătoresc privind cota de ⅓din imobilul situat în

București, sectorul 1, notificare înregistrată sub nr. 776/2001 și a actelor doveditoare,

a fost emisă dispoziția nr. 9506 din 07 februarie 2008, prin care i se respinge

notificarea formulată deoarece nu face dovada preluării abuzive.

În

conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 modificată și a normelor de

aplicare a acesteia, restituirea în natură primează, fie restituirea pe vechiul

amplasament, fie în compensare, pe un alt amplasament la valoarea justă, iar

dacă aceasta nu este posibilă, abia atunci se poate vorbi de o eventuală

despăgubire în forma propusă de stat.

În

drept și-a întemeiat contestația pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 modificată

și a normelor de aplicare a acesteia.

Prin

sentința civilă nr. 1732 din 20 noiembrie 2008, Tribunalul București, secția a

IV-a civilă, a admis contestația, a anulat dispoziția nr. 9506 din 07 februarie

2008 emisă de intimatul Municipiul București prin Primarul General, a obligat

intimatul să restituie în natură cota de ⅓ din imobilul situat în

București, sector 1, compus din teren de 478,00 mp și 2 corpuri de clădire și

împrejmuire, astfel cum s-a identificat de expertul B.N. în raportul de

expertiză tehnică efectuat în cauză.

A

fost disjunsă cererea de intervenție în interes propriu formulată de

intervenientii C.G. și C.T. S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de

judecată.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în speță

contestatoarea a făcut dovada calității de persoană îndreptățită pentru

restituirea în natură a cotei de ⅓ din imobilul situat în București, sector

1, compus din teren de 478,00 mp și 2 corpuri de clădire și împrejmuire, astfel

cum s-a identificat de expertul B.N. în raportul de expertiză tehnică efectuat

în cauză.

Din

adresa nr. 47179 din 29 noiembrie 1999 emisă de fosta Administrație Financiară

Sector 1 rezultă că în perioada 1942-1949, au figurat cu rol fiscal pentru

imobilul din str. S. nr. 59-61, cu cota de ⅓ fiecare, numiții S.M., A.S. și

C.N.M., iar din anul 1949 cota de ⅔ din imobil a trecut în proprietatea

CPC prin Steagul Roșu conform ordinului nr. 36351/1949, iar cota de ⅓ din

imobil la URSS conform JR nr. 3926/ 1950.

Din

adresa nr. 6476 din 23 mai 2002, Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 1

comunică că în evidențele sale a figurat cu rol fiscal conform declarației nr. 1403

din 11 februarie 1949, moștenitorul căpitanului M., F.K., C.A.S.B., B. și

Primăria Municipiului București, pentru imobilul din str. S. nr. 59, apartament

2 camere și teren în suprafață de 112 mp.

Din

adresa nr. 15881 din 01 august 2005, Administrația Fondului Imobiliar rezultă

că apartamentele situate în București, sector 1, nu au fost înstrăinate în

temeiul Legii nr. 112/1995.

Prin

actul de vânzare-cumpărare nr. 6313 din 17 februarie 1947, încheiat între S.M.

și G.B. s-a înstrăinat dreptul de proprietate asupra cotei de ⅓ din

imobilul din București, sector 1 compus din clădirile aflate pe teren și

terenul în suprafață de 470 mp.

Potrivit

certificatului de moștenitor nr. 1060 din 17 mai 1993 eliberat de fostul

Notariat de stat al Sectorului 1, calitate de moștenitor al defunctului B.G. o

are contestatoarea H.A. în calitate de legatară universală.

Din

raportul de expertiză tehnică imobiliară specialitatea construcții rezultă că

imobilul situat în B-dul S. nr. 59, sector 1 este compus din teren în suprafață

de 257mp și corpul de clădire cu un nivel cu o suprafață de 131 mp, iar

potrivit evidențelor fiscale figurează ca proprietar T.V. Imobilul situat în

București, sector 1, figurează cu teren în suprafață de 221 mp și corp de

clădire cu 2 nivele în suprafață în plan de 221 mp aflat în proprietatea

statului și în administrarea SC R.V. SA, iar în anul 1942, artera de circulație,

din imobilul nr. 61 s-a expropriat și a fost demolată suprafața de 58,35 mp,

situația actuală a fațadei imobilului de la nr. 61 reprezintă situația de după

demolare și amenajare.

Expertul

a mai arătat că imobilul pentru care contestatorul a solicitat restituirea în

natură a unei cote de ⅓ din acesta a fost identificat în București, sector

1, compus din suprafața de teren a fost demolat în anul 1978 iar corpul 2 de

clădire se află într-o stare avansată de degradare și din suprafața de teren de

221 mp aflată la nr. 61 ocupat de corpul 3 de construcții.

Potrivit

dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, în absența unor probe contrare,

existența și după caz întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută

în actul normativ prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în

executare măsura preluării abuzive.

În

raport de dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, s-a considerat că în

cauză contestatoarea a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la

măsuri reparatorii, aceasta făcând dovada dreptului de proprietate asupra cotei

de ⅓ din imobil în patrimoniul autorului său G.B. prin actul de

vânzare-cumpărare nr. 6313 din 17 februarie 1947 și a calității de moștenitor

testamentar prin testamentul lăsat de autorul său însoțit de certificatul de

moștenitor nr. 1060 din 17 mai 1993, eliberat de fostul notariat de stat al

sectorului 1.

Potrivit

dispozițiilor art. 1 alin. (1) și art. 2 din Legea nr. 10/2001, sunt

considerate imobile preluate abuziv atât imobilele preluate cu titlu, cât și

imobilele preluate fără titlu valabil. S-a considerat că Legea nr. 10/2001 își

găsește aplicabilitate și în situația în care imobilele au fost preluate de

către stat fără titlu, adică în fapt, acest act normativ fiind lege de

reparație pentru imobilele preluate de către stat în mod abuziv în perioada 6

martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii

nr. 139/1940.

Având

în vedere că s-a dovedit dreptul de proprietate în patrimoniul autorului

contestatoarei, iar imobilul se află în proprietatea statului rezultă că acesta

a fost preluat de către stat iar potrivit adrese nr. 47179 din 29 noiembrie 1999

emisă de fosta Administrație Financiară Sector 1 rezultă că în perioada 1942-1949

au figurat cu rol fiscal pentru imobilul din str. S. nr. 59-61, cu cota de ⅓

fiecare numiții S.M., A.S. și C.N.M., în din anul 1949 cota de ⅔ din

imobil a trecut în proprietatea CPC prin Steagul Roșu, conform ordinului nr.

36351/1949, iar cota de 1/3 din imobil la URSS, conform JR 3926/1950 s-a constatat că în cauză s-a făcut dovada preluării abuzive.

În

ceea ce privește cererea de intervenție în nume propriu formulată de

intervenienții C.G. și C.T., prin care aceștia au solicitat obligarea

contestatoarei la contravaloarea îmbunătățirilor efectuate la apartamentul

situat la et. 1 din imobilul în litigiu, instanța de fond a dispus disjungerea

acesteia, apreciind că judecarea cererii principale ar fi întârziată de cererea

de intervenție, care presupune administrarea de probe suplimentare celor

administrate cu privire la cererea principală.

În

termenul legal de 15 zile prevăzut de dispozițiile art. 284 C. proc. civ.,

împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Municipiul București prin

Primarul General, criticând-o pentru următoarele motive:

În

mod corect s-a dispus respingerea notificării întrucât, astfel cum rezultă din

referatul comisiei și nota internă, nu s-a făcut dovada preluării abuzive a

imobilului în litigiu.

Prin

urmare, instanța de fond a greșit obligându-l pe apelant la restituirea cotei

de ⅓ din imobil, deoarece, astfel cum rezultă din adresa nr. 477179 din

29 noiembrie 1999 emisă de Administrația Financiara Sector 1, cota de ⅔ din

imobil a trecut în proprietatea CPC prin Steagul Roșu, conform Ordinului nr.

36351/1949, iar cota de ⅓ din imobil la URSS conform JR nr. 3926/1950.

Față

de acestea, apelantul apreciază că nu s-a făcut dovada preluării abuzive a

imobilului în litigiu.

Intimata

contestatoare a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca

nefondat.

Analizând

actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de apel invocate, Curtea

constată că apelul este nefondat din următoarele considerente:

Împotriva

sentinței a declarat apel Municipiul București, prin Primarul general, iar prin

decizia civilă nr. 274 din 14 aprilie 2009 Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul împotriva sentinței civile nr. 1732

din 2 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Pentru

a hotărî astfel, s-au reținut următoarele:

Așa

cum rezultă din adresa nr. 47179 din 29 noiembrie 1999 emisă de Administrația

Financiară Sector 1, în perioada 1942 - 1949, au figurat cu rol fiscal pentru

imobilul din str. S. nr. 59 - 61 numiții S.M., A.S. și C.N.M., cu cota de ⅓

fiecare.

Din

aceeași adresă rezultă că din anul 1949 cota de ⅔ din imobil a trecut în

proprietatea C.P.C. prin „Steagul Roșu", conform Ord. 36351/1949, iar cota

de ⅓ din imobil la U.R.S.S., conform JR nr. 3926/1950.

Instanța

de fond a reținut în mod corect că imobilul a trecut în proprietatea statului

în mod abuziv, întrucât Constituția din anul 1948, în vigoare la data preluării

imobilului de către stat, ocrotea proprietatea particulară, putând fi făcute

exproprieri doar pentru cauze de utilitate publică și cu o dreaptă despăgubire.

În

același sens sunt și dispozițiile art. 480 C. civ., potrivit cărora nimeni nu

poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru o cauză publică și

primind o dreaptă și prealabilă despăgubire, cât și prevederile art. 17 pct. 1

și 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului la care România este parte,

potrivit cărora orice persoană are dreptul la proprietate, atât singur cât și

în asociere și nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.

În

speță, apelantul pârât nu a făcut nici dovada unei cauze de utilitate publică

și nici acordarea unei despăgubiri pentru imobilul preluat de către stat,

astfel încât statul nu justifică un titlu valabil pentru imobilul în litigiu.

Față

de cele reținute, apreciind că nu există motive care să atragă schimbarea

sentinței, Curtea în baza art. 296 C. proc. civ. a respins apelul ca nefondat.

Împotriva

deciziei a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul General

care a susținut drept motive de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ. încălcarea prevederilor art. 21-23 din Legea nr.

10/2001, în sensul că notificarea trebuia însoțită de actele doveditoare ale

dreptului de proprietate, de acte doveditoare privind calitatea de moștenitor a

persoanelor îndreptățite, dar și lipsa dovezii preluării abuzive a imobilului (⅔

din imobil fiind trecut în proprietatea CPC Steagul Roșu, conform ordinului nr.

3651/1949, iar cota de ⅓ din imobil conform JR nr. 3926/1950).

Recursul

declarat se privește a fi nefondat pentru considerentele ce succed:

În

mod corect Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul declarat

împotriva sentinței civile prin care s-a admis acțiunea, s-a anulat dispoziția

nr. 9506 din 7 februarie 2008 emisă de intimatul Municipiul București prin

Primar, a obligat intimatul să restituie în natură cota de ⅓ din imobilul

compus din teren de 478,00 mp și două corpuri de clădire identificate de

expertul B.N. în raportul de expertiză.

Criticile

formulate de recurentul – pârât nu justifică incidența motivului de modificare

a deciziei recurate, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece

instanța a interpretat și aplicat în mod just dispozițiile art. 21-23 din Legea

nr. 10/2001. Conform dispozițiilor art. 22.1 din H.G. nr. 498/2003 de aprobare

a Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, prin acte

doveditoare ale dreptului de proprietate se înțeleg orice înscrisuri

translative de proprietate, acte juridice care atestă calitatea de moștenitor,

orice acte juridice sau susțineri care atestă deținerea proprietății [art. 2 alin.

(1) din lege].

Deoarece

art. 22 din Legea nr. 10/2001 nu cuprinde prevederi speciale în privința

dovedirii dreptului de proprietate al autorului persoanei îndreptățite, aceste

prevederi se întregesc cu cele cuprinse în normele de aplicare a legii.

Sintagma „acte doveditoare ale dreptului de proprietate” are, în accepțiunea

legii de reparații, un conținut mai larg decât cel al noțiunii similare

corespunzătoare dreptului comun în materie.

Susținerile

recurentului privind lipsa actelor doveditoare ale dreptului de proprietate, a

calității de moștenitor a reclamanților și a lipsei dovezii preluării abuzive a

imobilului ce face obiectul litigiului nu se justifică, în mod corect instanța

de fond și cea de apel au reținut că s-a făcut dovada temeiniciei solicitărilor

reclamantei prin acțiunea dedusă judecății.

Pentru

aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat și în baza art. 312 C.

proc. civ. se va menține decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar General împotriva deciziei

nr. 274 din 14 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20

mai 2010.