ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2174/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel București la data de 10 decembrie 2001, reclamanta SC S.D.S. SRL

București a solicitat anularea deciziei nr. 1865 din 21 noiembrie 2001 a

Ministerului Finanțelor Publice, cu motivarea că prin decizia menționată s-a

dispus în mod greșit respingerea contestației formulate de societate împotriva

procesului verbal nr. 187559 din 26 iunie 1997 încheiat de organele de control

ale Gărzii Financiare Centrale.

Reclamanta a susținut că organele de control nu au

luat în considerare faptul că facturile analizate erau în evidența contabilă a

societății și în raport cu această situație, au fost achitate accizele

aferente, majorările de întârziere fiind stabilite de asemenea, ilegal. S-a mai

arătat că tot în mod ilegal, prin procesul verbal încheiat au fost stabilite

sancțiuni și amenzi declarate neconstituționale.

Reclamanta a solicitat și

suspendarea executării procesului verbal nr. 187559 din 24 iunie 1997 până la

soluționarea irevocabilă a acțiunii, pentru ca la termenul de judecată din 5

iunie 2002, prin avocatul care a reprezentat-o în instanță, să solicite

instanței să ia act că renunță la cererea de suspendare.

Prin sentința civilă nr. 582 din 5

iunie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

luat act de renunțarea reclamantei la cererea de suspendare conform art. 246 C.

proc. civ. și a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC S.D.S.

SRL București, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și

Garda Financiară Centrală.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta nu a făcut dovada că

pentru întreaga perioadă supusă controlului i-au fost sustrase documentele

contabile (facturi) și nici nu a îndeplinit obligația de a reconstitui documentele

respective.

Referitor la suma de 88.829.084 lei

reprezentând dublul diferențelor constatate și amenda contravențională,

instanța de fond a reținut că în mod corect Ministerul Finanțelor Publice s-a

dezinvestit și a trimis capătul de cerere spre soluționare către instanța de

drept comun, judecătoria.

Împotriva sentinței civile

sus-menționate a declarat recurs SC S.D.S. SRL București care a susținut, în

esență, că neînregistrarea în borderoul de evidență a facturilor în litigiu nu

poate conduce la sancționarea societății, având în vedere cazul fortuit în care

s-a aflat prin sustragerea documentelor contabile de autori necunoscuți.

În privința sumelor reprezentând

dublul accizelor și majorărilor, recurenta a susținut că sumele respective nu

reprezintă amenzi, ci măsuri fiscale, iar plângerea împotriva lor trebuia

soluționată de Ministerul Finanțelor și apoi de Curtea de Apel.

Recursul este nefondat.

Se reține că urmare a unui control

efectuat în data de 27 iunie 1997 la SC S.D.S. SRL București, s-a constatat că

în perioada 21 februarie 1995 - 13 februarie 1997 societatea în cauză a emis un

număr de 50 facturi fiscale prin care a vândut către SC C.C. SRL București,

băuturi alcoolice, în valoare totală de 102.660.002 lei.

Prin procesul verbal de control dedus

judecății s-a stabilit că reclamanta nu a înregistrat în jurnalul de vânzări

facturile emise în perioada 21 februarie 1995 – 10 martie 1997 către SC C.C.

SRL București, invocând faptul că aceste facturi i-au fost sustrase și că a

reclamat furtul la poliție în timp util.

Urmare a celor constatate s-a

stabilit în sarcina societății obligația de a plăti accize, majorări de

întârziere, fiindu-i aplicată și sancțiunea prevăzută de art. 18 din Legea nr.

87/1994 în sensul de a achita o sumă egală cu dublul diferențelor de accize,

precum și plata unei amenzi în sumă de 2.000.000 lei.

Potrivit dispozițiilor Legii nr.

82/1991, modificată și completată, SC S.D.S. SRL București avea obligația de a

sesiza organele în drept cu privire la sustragerea formularelor cu regim

special pe care le-a emis în perioada 21 februarie 1995 – 10 martie 1997, de a

reconstitui aceste documente în maximum 30 de zile de la constatarea

sustragerii și de a le declara nule în Monitorul Oficial al României, partea a

III-a, după sesizarea organelor în drept.

Se reține, însă, că

recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că și-a îndeplinit aceste obligații

legale.

Înscrisul intitulat „dovadă” emis de

Poliția sectorului 1 București sub nr. 629.797/03 aprilie 1995, document aflat

la dosarul de fond, confirmă existența unei spargeri în data de 20 martie 1995,

la o dată anterioară livrărilor de băuturi alcoolice efectuate de către

societatea în cauză către SC C.C. SRL, în perioada 21 februarie 1995 – 13

februarie 1997, cu un număr de 50 facturi fiscale.

În consecință, în mod temeinic și

legal a apreciat instanța de fond că acest document nu probează faptul că cele

50 de facturi fiscale ar fi fost sustrase de la sediul SC S.D.S. SRL București,

pentru simplu motiv că livrările de băuturi alcoolice către SC C.C. SRL,

aferente celor 50 de facturi, au fost efectuate de societatea recurentă în

perioada 21 februarie 1995 – 13 februarie 1997, la o dată cu mult ulterioară

chiar datei la care a fost eliberată dovada de confirmare a spargerii.

De altfel, în cererea de revizuire

înregistrată la Ministerul Finanțelor sub nr. 243667/14 iulie 1997, contrar

celor arătate în cererea de recurs, recurenta-reclamantă recunoaște atât faptul

neînregistrării în evidențele sale fiscale a celor 50 de facturi, cât și faptul

că datorează bugetului statului suma de 43.414.636 lei reprezentând accize

stabilite de comisarii Gărzii Financiare Centrale prin procesul verbal

întocmit.

În ceea ce privește măsura obligării

societății la plata unei sume egale cu valoarea accizelor stabilite, în mod

întemeiat s-a apreciat de către instanța de fond că pentru acest aspect

competența de soluționare aparține judecătoriei, iar Judecătoria sectorului 1

București s-a și pronunțat prin sentința civilă nr. 2638/22 martie 2002, în

sensul anulării procesului verbal numai cu privire la suma de 86.829.272 lei

reprezentând o sumă egală cu dublul diferențelor constatate.

Având în vedere considerentele

prezentate, recursul declarat în cauză este nefondat și urmează să fie respins

ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC

S.D.S. SRL București împotriva sentinței civile nr. 582 din 5 iunie 2002 a

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 iunie 2003.