ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1644/2006

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 23 iunie 2005, SC D.C.

SRL București a solicitat ca, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor

Publice și Garda Financiară Centrală, să se dispună, în temeiul art. 15 din

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, suspendarea, până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în contencios administrativ,

a executării deciziei nr. 337 din 31 mai 2002, emisă de primul pârât și a

procesului-verbal de control nr. 97 din 12 martie 2002, încheiat de comisari ai

pârâtei secunde, prin care s-au stabilit în sarcina sa, creanțe bugetare în

valoare totală de 56.839.651.773 lei (cu titlu de impozit pe veniturile obținute

din jocurile de noroc, majorări de întârziere aferente și penalități conform

O.G. nr. 26/2001.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că acțiunea în contencios administrativ având ca obiect cererea sa de

anulare a acelor acte juridice, formează obiectul unui dosar pe rolul Curții de

Apel București, ca efect al casării cu trimitere a unei hotărâri judecătorești

anterioare.

De asemenea, că măsura suspendării

executării actelor respective are ca scop prevenirea producerii unei pagube

iminente în propriul patrimoniu, în condițiile în care Ministerul Finanțelor

Publice a început executarea silită, blocându-i conturile existente, iar suma

de bani stabilită prin procesul-verbal de control financiar produce în

continuare dobânzi și penalități.

A precizat că executarea silită are drept

consecință, crearea pericolului iminent de încetare a activității societății,

și pentru acest motiv, nu mai poate efectua nici un fel de plată bancară.

Prin sentința civilă nr. 1528 din 26

septembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția de inadmisibilitate invocată în

cauză de către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția de

Soluționare a Contestațiilor.

Totodată, a admis cererea

reclamantei și a dispus suspendarea executării actelor administrative, până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în contencios administrativ.

Instanța a reținut că față de

stadiul procesual în care se află acțiunea principală și de data sesizării

curții de apel competente, condiția de admisibilitate a cererii, potrivit art. 15

din Legea nr. 554/2004, este îndeplinită, existând o legătură între acțiunea

principală în anulare și cererea accesorie de suspendare a executării actelor.

Pe de altă parte, considerentele avute

în vedere de Înalta Curte de Casație, secția de contencios administrativ și fiscal,

la pronunțarea deciziei civile nr. 2860 din 6 mai 2005, referitoare la

necesitatea verificării legalității operațiunii de stornare, cu impact asupra

bazei de calcul și a cuantumului real al prejudiciului, sunt de natură să

creeze o îndoială asupra legalității actelor administrativ-fiscale supuse controlului

jurisdicțional.

Împotriva acestei sentințe au a

declarat recurs, pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de

Administrare Fiscală - Comisariatul General.

În cadrul unor motive de casare ce

se regăsesc în ambele recursuri, recurenții au susținut că prima instanță a

stabilit în mod greșit că în cauză sunt aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004,

privind contenciosul administrativ. În realitate, atât litigiului de fond,

având ca obiect pretenția reclamantei de anulare a actelor

administrativ-fiscale, cât și cererii subsecvente, de suspendare a aplicării

acelor acte le sunt aplicabile dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr.

29/1990, sub imperiul cărora au fost emise actele atacate.

Soluția legală care se impunea, era

aceea de respingere a cererii de suspendare, ca inadmisibilă, în lipsa unui

dosar al cărei obiect să vizeze fondul cauzei.

Pe de altă parte, s-a apreciat în

mod eronat că sunt îndeplinite condițiile stabilite de art. 15 din Legea nr. 554/2004,

respectiv existența cazului bine justificat și necesitatea prevenirii unei

pagube iminente.

Recursurile nu sunt întemeiate.

Din actele și lucrările dosarului

rezultă că reclamanta SC D.C. SRL București a introdus la 11 iunie 2002, la

Curtea de Apel București, o acțiune pentru anularea deciziei nr. 337/2002,

emisă de Ministerul Finanțelor Publice și a procesului-verbal nr. 97/2003, al

Gărzii Financiare.

Procesul se află pe rolul acestei

instanțe, ca efect al deciziei civile nr. 2864 din 6 mai 2005, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

care, admițând recursul declarat de societatea comercială reclamantă, a casat

sentința civilă nr. 1059 din 26 iunie 2003 și a trimis cauza, spre rejudecare,

la aceeași instanța de fond.

Prin urmare, atât în cazul

litigiului de fond, cât și în cazul cererii de suspendare a aplicării actelor

administrative, sunt incidente dispozițiile cuprinse în Legea nr. 29/1990, sub

imperiul cărora au fost emise acele acte și s-a declanșat litigiul

administrativ dintre părți.

Deși prima instanță a reținut în mod

greșit aplicabilitatea prevederilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, rezolvarea

dată cererii reclamantei, de admitere a cererii, se justifică în raport cu

reglementarea conținută în art. 9 din vechea lege a contenciosului

administrativ.

Potrivit acestei norme juridice, în

cazuri bine justificate și pentru a se preveni producerea unei pagube iminente,

reclamantul poate cere tribunalului, să dispună suspendarea executării actului

administrativ, până la soluționarea acțiunii.

În speță, cum deja s-a arătat, o

acțiune pentru anularea actelor administrative care stabilesc mai multe creanțe

bugetare în sarcina reclamantei, exista la data soluționării cererii de

suspendare, formând, în prezent, obiectul dosarului nr. 3265/2005 (nr. unic

330842/2/2005), al Curții de Apel București, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Pe de altă parte, cu înscrisurile anexate

în dosar s-a dovedit fără echivoc faptul că anterior, prin decizia nr. 3344 din

6 noiembrie 2002, Înalta Curte de Casație și Justiție a suspendat executarea

actelor menționate mai sus, până la soluționarea acțiunii în anulare.

Efectele juridice ale acestei

hotărâri au încetat, însă, la data de 26 iunie 2003, când curtea de apel a

pronunțat sentința civilă nr. 1059, desființată apoi, ca urmare a recursului

declarat de societatea comercială.

Cât privește condițiile de

admisibilitate a cererii de suspendare, criticile formulate de recurenți sunt

neîntemeiate, pentru următoarele considerente.

Existența cazului bine justificat

rezultă din însăși motivele acțiunii de anulare a actelor administrativ-fiscale,

prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei, obligații financiare în valoare

totală de 56.839.651.773 lei, fără a se lua în considerare toate operațiunile contabile

efectuate și documentele prezentate organului fiscal la data controlului.

Pentru acest considerent, prin

decizia de casare nr. 2864 din 6 mai 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, a dat instanței de trimitere,

îndrumarea de a completa probatoriile cu o expertiză contabilă care să analizeze

toate aspectele legate, în principal, de legalitatea operațiunii de stornare,

ca și de impactul acesteia asupra bazei de calcul, respectiv a rulajului

contului 658, ce urmează a fi avută în vedere pentru corecta determinare a sumelor

de bani datorate de reclamantă.

Prevenirea producerii unei pagube

iminente asupra patrimoniului societății comerciale se impune, având în vedere

cuantumul ridicat al creanțelor bugetare calculate, la care se adaugă, desigur,

dobânzile și penalitățile de întârziere.

În plus, s-a dovedit cu actele

depuse în dosar, că s-a procedat la blocarea conturilor bancare ale societății,

operațiune care face imposibilă orice fel de retrageri. Este evident, totodată,

faptul că executarea silită a acestor conturi poate determina consecințe grave

pentru agentul economic, mergând chiar până la încetarea activității acestuia.

Ținând seama de considerentele

expuse și de inexistența în cauză a unor motive de casare, de ordine publică,

care în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., pot fi invocate din oficiu,

urmează a se respinge ambele recursuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare

Fiscală și de Garda Financiară - Comisariatul General împotriva sentinței

civile nr. 1528 din 26 septembrie 2005, a Curții de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 mai 2006.