ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 295/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel București la data de 22 septembrie 2005, reclamanta SC E.B. SA București (în prezent B.L.R. SA) a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – D.G.A.M.C., anularea Deciziei nr. 389/19721 din 26 iulie 2005 emisă de pârâtă. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin decizia atacată a fost obligată la plata sumei de 2.560.296 lei și 175.553 lei cu titlu de penalități pentru perioada 9 noiembrie 1999 - 30 iunie 2005, fără ca pârâta să aibă în vedere împrejurarea că obligația de a plăti T.V.A. a fost suspendată în mai multe rânduri, de Instanțele de judecată.

Prin sentința civilă nr. 295 din 8 februarie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 3360 din 11 octombrie 2006, a admis recursul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași Instanțe, reținând că, dobânzile și penalitățile trebuiau calculate doar pentru perioadele 9 noiembrie 1999 - 21 decembrie 1999 și 10 martie 2005 - 30 iunie 2005, când titlul executoriu privind datoria principală era în ființă și în care a subzistat obligația de plată a T.V.A.

Rejudecând cauza în fond după casare, Curtea de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1263 din 15 mai 2007 a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta B.L.R. SA în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.A.M.C. A anulat în parte Decizia nr. 389/19721 din 26 iulie 2005, în ceea ce privește dobânzile și penalitățile stabilite în sarcina reclamantei, menținând-o doar pentru suma 209.071 lei dobânzi și 14.719,64 lei penalități. Soluția este motivată în considerarea deciziei de casare și față de rezultatele expertizei efectuată în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen pârâta A.N.A.F. – D.G.A.M.C.

susținând în esență că cererea de chemare în judecată este inadmisibilă, conform art. 7 din Legea nr. 554/2005, și titlului 9 privind soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., întrucât nu a fost epuizată procedura administrativă, iar organul administrativ nu a emis o decizie ce putea fi atacată în fata Instanței de contencios administrativ. Recurenta critică sentința Instanței de Fond care și-a motivat soluția pe rezultatele expertizei efectuate în cauză și pe considerentele deciziei de casare. Se arată că expertul nu a stabilit perioada de neexigibilitate a titlului executoriu, dacă actul generator al obligațiilor a fost suspendat, perioada pentru care a fost suspendat și după aceea urma să calculeze obligațiile datorate de societate.

Reclamanta nu a obținut suspendarea executării actului administrativ potrivit legii contenciosului administrativ astfel că neplata creanței certe, lichide și exigibile stabilită de acest act, atrage calculul de majorări de întârziere. Se motivează că potrivit art. 10 din O.G. nr. 61/2002 exercitarea căilor de atac împotriva actelor prin care s-au stabilit obligații de plată nu suspendă obligația de plată a acestora și nici curgerea dobânzilor și penalităților de întârziere, astfel că neexecutarea de către contribuabil a obligațiilor fiscale la momentul la care acestea au devenit exigibile atrage obligarea sa la plata dobânzilor și penalităților prevăzute de lege. Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, precum și în baza art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea respinge recursul pentru următoarele considerente: Critica ce vizează excepția inadmisibilității acțiunii pentru neepuizarea procedurii administrative, nu poate fi reținută întrucât, prin sentința civilă nr. 295 din 8 februarie 2006 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de prematuritate a acțiunii formulate de reclamantă precum și cea privind inadmisibilitatea cererii, iar recursul formulat de reclamantă a vizat fondul contestației, prin respingerea cererii de prima Instanță. În cauză se constată că în privința soluționării celor două excepții hotărârea nu a fost recurată astfel că sub acest aspect, aceasta a rămas definitivă și irevocabilă.

Mai mult aceste excepții nu au mai fost reiterate după casarea cauzei și trimiterea spre rejudecare, fiind invocate direct în al doilea ciclu procesual în recurs. De asemenea nu s-a făcut dovada că de la data declarării litigiului, organul administrativ ar fi soluționat plângerea prealabilă și ar fi emis o soluție la cererea băncii prin finalizarea procedurii prealabile. În cauză Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 3360 din 1 octombrie 2006 a admis recursul reclamantei și a trimis cauza spre rejudecare pe fondul cauzei pentru completarea probatoriului, în ceea ce privește perioadele pentru care urmează fi calculate dobânzile și penalitățile și anume cele în care titlu executoriu era în ființă, excluzând perioadele de suspendare a acestuia de către Instanțele de judecată.

În acest fel s-a statuat asupra dreptului reclamantei de a se adresa Instanței de judecată în condițiile în care organul administrativ nu a soluționat plângerea prealabilă. Cu privire la al doilea motiv de recurs se constată că în mod corect prima Instanță a avut în vedere dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora, în caz de casare, hotărârile Instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Limitele rejudecării fondului au fost determinate în decizia de casare respectiv completarea probatoriului, restul hotărârii fiind în puterea lucrului judecat. Instanța de rejudecare a fondului după casare trebuie să soluționeze pricina în cadrul celor stabilite în decizia de casare, în sensul că modul în care Instanța de Recurs a rezolvat, în speță, problemele de drept puse în discuție este obligatoriu.

În aceste condiții critica de nelegalitate nu poate fi reținută întrucât Instanța de Recurs în decizia de casare a statuat că pentru perioada în care obligația de plată a băncii a fost suspendată de Instanțele judecătorești, aceasta nu mai poate fi obligată la plata dobânzilor și penalităților de întârziere. Expertiza efectuată în cauză a avut în vedere obiectivele stabilite de Instanța de judecată în raport cu decizia Instanței de Recurs și limitele casării dispuse în speță. Cum obligația de plată era suspendată, aceasta nu era exigibilă pentru perioada respectivă. Referirile la exercitarea căilor de atac care nu atrag suspendarea sunt lipsite de relevanță, întrucât în cauză suspendarea, s-a dispus de Instanța de judecată, fiind depuse hotărârile judecătorești prin care s-a dispus suspendarea obligației de plată a băncii.

În raport de dispozițiile art. 315 C. proc. civ., criticile de nelegalitate ce vizează probleme deja dezlegate de Instanța de Recurs, obligatorii pentru judecătorii fondului, sunt neîntemeiate, motiv pentru care în baza art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins. Cu privire la cererea formulată de intimată, privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 12.138 RON, conform chitanței depuse la dosarul de fond inițial Curtea a respins-o, având în vedere că partea nu a solicitat aceste cheltuieli la fondul cauzei, nu a exercitat căile de atac prevăzute de lege, fiind o cerere nouă în recurs, contrar prevederilor art. 294 alin. (1) și art. 316 C. proc. civ. Mai mult pentru recuperarea cheltuielilor de judecată conform art. 274 C. proc.

civ., pârâta - intimată are la dispoziție alte căi prevăzute de lege și nu solicitarea acesteia direct în recursul promovat de partea adversă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.A.F. - D.G.A.M.C. împotriva sentinței civile nr. 1263 din 15 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Respinge cererea pentru acordarea cheltuielilor de judecată formulată de intimata B.L.R. SA. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2008.