ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 386/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

Galați, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC

A. SA Galați a chemat în judecată pe pârâta D.G.F.P. Galați solicitând instanței

ca, prin hotărârea ce o va pronunța în cauză, să dispună obligarea pârâtei la restituirea

sumei de 719.848 RON, reprezentând TVA.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că titlul de creanță a fost anulat prin sentința comercială

nr. 29 din 12 ianuarie 2006, pronunțată de aceeași instanță.

Tribunalul Galați, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2404 din

04 decembrie 2006, a admis excepția de necompetență materială și a declinat cauza

în favoarea Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal.

Pârâta D.G.F.P. Galați

a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.

Curtea de Apel Galați,

prin sentința nr. 33 din 26 martie 2007, a admis acțiunea și a obligat pârâta să

restituie reclamantei suma de 719.848 RON, reprezentând TVA încasat și nedatorat.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a arătat că pârâta a realizat pe seama reclamantei o îmbogățire

fără just temei, întrucât s-a stabilit prin hotărâre judecătorească irevocabilă

că aceasta nu datorează suma stabilită cu titlu de TVA.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs, în termen legal, pârâta D.G.F.P. Galați care a solicitat, în

temeiul art. 304 pct. 7-9 și art. 304

1

C. proc. civ., admiterea acestuia,

modificarea hotărârii, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.

În primul motiv de recurs,

s-a arătat că hotărârea primei instanțe cuprinde considerente contradictorii, întrucât,

pe de-o parte, reține autoritatea de lucru judecat, iar, pe de altă parte, stabilește

că și în situația în care opunerea pârâtei ar fi fost justificată, aceasta nu poate

fi exonerată de plata sumei pretinse de reclamantă.

În cel de-al doilea motiv

de recurs, s-a susținut că instanța de fond a schimbat înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al actului juridic dedus judecății.

Astfel, prin sentința

nr. 29 din 12 ianuarie 2006 pronunțată de Tribunalul Galați, irevocabilă prin decizia

nr. 233/R din 15 iunie 2006 a Curții de Apel Galați, decizia Activității de Control

Fiscal nr. 4670 din 03 noiembrie 2005 a fost anulată, considerându-se că D.G.F.P.

- Activitatea de Control Fiscal și-a depășit competența, fiind evident faptul că

instanța a anulat numai decizia de soluționare a contestației. Însă, dispoziția

de măsuri nu a fost analizată, pentru a stabili dacă măsura dispusă de organul de

control cu privire la TVA colectată în sumă de 719.848 RON este legală sau nu. Prin

această din urmă dispoziție, societatea a fost obligată să înregistreze în contabilitate,

până la data de 20 aprilie 2005, constatările suplimentare pentru TVA, în sensul

colectării, conform celor reținute prin raportul de inspecție fiscală. Această dispoziție

nu a fost anulată de către instanță, ea fiind la momentul de față obligatorie pentru

reclamantă. Pe cale de consecință, reclamanta nu are dreptul la restituirea sumei

care a fost compensată în mod legal prin nota de compensare din 25 august 2005.

În cel de-al treilea motiv

de recurs s-a arătat de către recurentă că instanța a interpretat și aplicat greșit

legea, deoarece nu a observat că reclamanta nu are un titlu de creanță certă, lichidă

și exigibilă, urmare a faptului că nici prin decizia A.N.A.F. nr. 154 din 31

august 2005 și nici prin sentința nr. 29 din 12 ianuarie 2006, nu s-a constatat

că reclamanta nu are obligația colectării TVA în sumă de 719.848 RON, așa cum s-a

dispus prin raportul de inspecție fiscală și prin dispoziția de înregistrare în

contabilitate din 14 aprilie 2005.

Intimata a formulat concluzii

scrise în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând hotărârea atacată,

în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului, pentru următoarele

considerente:

Primul motiv de recurs,

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este fondat.

În raport de prevederile

art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele

de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru

care s-au înlăturat susținerile părților.

Se poate aprecia că textul

legal anterior enunțat consacră principiul motivării hotărârilor, pentru a se asigura

o bună administrare a justiției și pentru a se putea exercita controlul judiciar.

Potrivit art. 304

pct. 7 C. proc. civ., se poate dispune casarea unei hotărâri atunci când aceasta

nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Așadar, în dreptul intern,

nemotivarea hotărârii este sancționată.

De altfel, jurisprudența

constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și cea a Înaltei Curți

de Casație și Justiție statuează că dreptul la un proces echitabil, garantat de

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, include, printre altele, dreptul

părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza

lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau

iluzorii, ci a unor drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat

efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod corect examinate de către instanța

sesizată.

Cu alte cuvinte, motivarea

reprezintă un element esențial al unei hotărâri judecătorești, iar lipsa acesteia

atrage casarea ei. Scopul motivării este acela de a fundamenta și explica măsurile

adoptate de instanță în cadrul dispozitivului.

În speță, instanța de

fond nu a realizat o motivare suficientă a soluției pronunțate, astfel că Înalta

Curte este în imposibilitate să-și exercite controlul judiciar cu privire la fondul

cauzei.

În concret, prima instanță

a reținut că intimata-reclamantă nu datorează suma stabilită cu titlu de TVA fără

a arăta, în mod punctual, cum a ajuns la această concluzie, în raport de actele

dosarului. Cu alte cuvinte, această instanță nu și-a fundamentat hotărârea sub aspect

probator. Este bine cunoscut că orice afirmație trebuie probată, ceea ce în cauza

de față nu s-a realizat. Această regulă fundamentală trebuie aplicată și instanțelor

de contencios administrativ.

Totodată, instanța de

fond nu a analizat susținerile făcute de autoritatea fiscală în întâmpinare, în

sensul că intimata-reclamantă nu are un titlu de creanță, întrucât nici prin decizia

Autorității Naționale de Administrare Fiscală nr. 154 din 31 august 2005 și nici

prin sentința nr. 29 din 12 ianuarie 2006, nu s-a constatat că această societate

nu are obligația colectării TVA în sumă de 719.848 RON; prin sentința nr. 29

din 12 ianuarie 2006 pronunțată de Tribunalul Galați (irevocabilă), decizia Activității

de Control Fiscal nr. 4670 din 03 noiembrie 2005 a fost anulată, cu motivarea că

acesta a fost emisă de o autoritate necompetentă material, în raport de dispozițiile

art. 179 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., fără însă a se proceda la

verificarea dispoziției de măsuri, pentru a se putea aprecia dacă măsura dispusă

de organul de control cu privire la TVA colectată în sumă de 719.848 RON este legală

sau nu.

În lipsa indicării acestor

elemente de fapt, Înalta Curte consideră că instanța de fond și-a întemeiat soluția

pronunțată pe o serie de considerente care nu au fost probate, ceea ce echivalează

cu o necercetare a fondului cauzei.

În consecință, instanța

de control judiciar, în temeiul art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ. și art.

313 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea contenciosului administrativ,

găsind întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., va

admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Cu ocazia rejudecării,

instanța de trimitere va analiza și celelalte susțineri cuprinse în motivele de

recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de D.G.F.P. Galați împotriva sentinței nr. 33 din 26 martie 2007 a Curții de Apel

Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre competentă soluționare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 ianuarie 2008.