ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3537/2010

Cadrul procesual. Hotărârile instanțelor civile. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați, sub nr. 76/233/2006 contestatoarea SC F. SRL Galați a solicitat, în contradictoriu cu intimata A.F.P. Galați, în temeiul dispozițiilor art. 399 C. proc. civ., anularea formelor de executare silită pornite prin adresa nr. 12502 din 15 iunie 2006. Contestatoarea susține, în esență, că dreptul de a cere executarea silită s-a născut la data întocmirii procesului-verbal nr. 5364 din 11 martie 1998, care constituie titlu executoriu și întrucât executarea silită a fost suspendată prin încheierea din 12 mai 1998 a Tribunalului Galați, până la 22 noiembrie 1998, când Curtea de Apel Galați a soluționat contestația la executare, potrivit dispozițiilor art. 128 alin. (1) C. proc. fisc., s-a prescris dreptul intimatei de a cere executarea silită. Prin sentința civilă nr. 5994 din data de 25 septembrie 2006, Judecătoria Galați a respins excepția de prescripție a dreptului de a cere executarea silită și a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de SC F. SRL Galați. Recursul declarat împotriva acestei hotărâri de către SC F. SRL Galați a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 202 din data de 13 februarie 2007 a Tribunalului Galați, secția civilă. Ulterior, prin Decizia civilă nr. 715 din data de 19 iunie 2007, Tribunalul Galați, secția civilă, a admis contestația în anulare formulată de SC F. SRL Galați împotriva deciziei civile nr. 202 din data de 13 februarie 2007 a Tribunalului Galați, pe care a anulat-o și, în consecință, a admis recursul declarat de contestatoare împotriva Sentinței civile nr. 5994 din data de 25 septembrie 2006 a Judecătoriei Galați pe care a casat-o, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, reținând că acestei instanțe îi aparține competența soluționării în fond a contestației.

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 100 din 19 septembrie 2008, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC F. SRL Galați și a constatat prescris dreptul pârâtei de a executa titlul executoriu nr. 259 din 2 august 2000 emis în temeiul procesului-verbal de control nr. 5364 din 11 martie 1998. Referitor la excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtă, prima instanță a apreciat că aceasta este neîntemeiată, în raport cu dispozițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 105/1997 privitoare la soluționarea obiecțiunilor, contestațiilor și plângerilor asupra sumelor contestate și aplicate prin actele de control sau impunere ale organelor Ministerului Finanțelor Publice și în raport cu soluția Tribunalului Galați, care prin decizia nr. 715/2007 a stabilit în mod irevocabil competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal. În ceea ce privește excepția tardivității, instanța de fond a reținut că este neîntemeiată, deoarece din actele dosarului rezultă că titlul executoriu nr. 259 din 2 august 2000 i-a fost comunicat reclamantei abia la data de 12 iulie 2006, respectiv cu 15 zile înainte de data înregistrării contestației de față. Pe fondul acțiunii, Curtea de Apel Galați a reținut că executarea silită pornită împotriva reclamantei a avut ca obiect sumele menționate în titlul executoriu nr. 259 din 2 august 2000, care a avut ca titlu de creanță procesul-verbal de control nr. 5364 din 11 martie 1998. A mai reținut instanța de fond că autoritatea pârâtă, în temeiul aceluiași proces-verbal de control a început executarea silită, inițial, prin somația nr. 8716 din 06 mai 1998, executarea fiind suspendată prin încheierea din 12 mai 1998 a Tribunalului Galați până la soluționarea contestației reclamantei, asupra acestei contestații pronunțându-se Curtea de Apel Galați prin sentința nr. 212 din 22 noiembrie 1999. În acest context, instanța de fond a apreciat că pârâta a emis un nou titlu executoriu, înregistrat sub nr. 259 din 2 august 2000, contrar dispozițiilor art. 25 alin. (2) din O.G. nr. 11/1996, modificată prin Legea nr. 108/1996, potrivit cărora titlul de creanță devine executoriu la data la care creanța bugetară este scadentă, respectiv 11 martie 1998, data efectuării controlului și individualizării debitului. Făcând aplicarea dispozițiilor art. 128 C. proc. fisc., care prevăd că dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere creanța, prima instanță a constatat că raportat la data efectuării ultimului act de executare, adică 2 august 2000, termenul de prescripție a dreptului pârâtei de a cere executarea silită a început să curgă la data de 01 ianuarie 2001 și s-a împlinit la data de 01 ianuarie 2006, adresa nr. 12502 din 15 iunie 2006 pentru pornirea executării silite, situându-se în afara termenului de 5 ani. A concluzionat Curtea de Apel Galați că apărarea autorității pârâte, în sensul întreruperii cursului prescripției nu poate fi primită, deoarece plățile voluntare făcute de societatea reclamantă au fost efectuate pentru stingerea unor datorii fiscale constatate printr-un alt proces-verbal de control, încheiat la data de 8 aprilie 2003.

Hotărârea instanței de recurs. Recursul declarat împotriva acestei sentințe de către pârâta A.F.P. a Municipiului Galați a fost admis prin decizia nr. 5773 din 15 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, sentința atacată fiind modificată în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța aceasta decizie, Înalta Curte a reținut, în esență, următoarele: În ceea ce privește excepția necompetenței materiale invocată de pârâta - recurentă, Înalta Curte a constatat că aceasta a fost corect soluționată, având în vedere faptul că hotărârea prin care a fost stabilită competența materială pentru soluționarea în fond a cauzei, în favoarea Curții de Apel Galați, a fost pronunțată de o instanță de recurs și a intrat în puterea lucrului judecat, anterior publicării în M. Of. a Deciziei nr. XIV din 5 februarie 2007, pronunțată de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra unui recurs în interesul legii (30 octombrie 2007), astfel încât, deși instanța supremă a constatat că respectiva soluție este contrară jurisprudenței sale unitare în materie, incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., nu poate fi primită. În ceea ce privește excepția tardivității acțiunii, Înalta Curte a apreciat că și aceasta a fost soluționată în mod corect de către instanța de fond, obiectul acesteia constituindu-l anularea formelor de executare realizate la data de 15 iunie 2006 și nu a titlului executor nr. 259 din 2 august 2000. Raportat la același obiect al acțiunii și având în vedere condițiile în care s-a ajuns la înregistrarea cauzei pe rolul Curții de Apel Galați, instanța de recurs a considerat ca neîntemeiată și excepția inadmisibilității acțiunii, grefată pe lipsa plângerii prealabile. Înalta Curte a constat însă că soluția adoptată de judecătorul fondului asupra excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită, este greșită, concluzia la care s-a ajuns neavând suportul probator necesar. În acest sens, Înalta Curte a reținut că în raport cu ansamblul reglementării speciale în materia fiscală, prescripția dreptului de a cere executarea silită poate fi definită ca fiind stingerea dreptului de executare silită a titlurilor executorii emise de organele fiscale din cauza neexecutării lor în termenul stabilit de lege. Ca sancțiune procedurală, prescripția stinge atât dreptul de executare silită al organelor fiscale, cât și obligația corelativă a debitorului de a se supune urmăririi silite, atrăgând încetarea de drept a măsurilor de executare silită. Potrivit art. 131 C. proc. fisc., dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept. Termenul astfel stabilit se întrerupe pe data îndeplinirii de către debitor, înainte sau în cursul executării silite, a unui act voluntar de plată a obligației prevăzute în titlul executoriu ori a recunoașterii în alt mod a datoriei, sau pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită, astfel cum se dispune prin art. 133 lit. b) și c). A constatat astfel, Înalta Curte că în cauză, pe baza probatoriului administrat, prima instanță a reținut în mod greșit că ultimul act de executare a fost îndeplinit, la data de 2 august 2000, prin emiterea unui nou titlu executoriu cu nr. 259, ce i-ar fi fost comunicat reclamantei abia la data de 12 iulie 2006, așa cum s-a precizat în adresa nr. 12502 de pornire a executării silite. S-a omis faptul că, ulterior încetării măsurii de suspendare provizorie a executării măsurilor dispuse prin procesul-verbal nr. 5364/1998, survenită la data de 22 noiembrie 1999, s-a continuat executarea silită prin înființarea popririi asupra disponibilităților bănești din conturile bancare ale debitorului urmărit. Totodată, în urma măsurilor de executare întreprinse și deplasării organului de executare la sediul societății, la data de 3 iulie 2001 a fost achitată suma de 1.000.000 lei cu chitanța nr. 0094900, în privința căreia susținerile expertului contabil nu puteau fi reținute. Prin urmare, Înalta Curte a apreciat că data ultimului act de executare ce se impune a fi luată în calcul este 3 iulie 2001, iar în raport cu aceasta și în considerarea dispozițiilor legale incidente, concluzia că actele de executare întreprinse la 15 iunie 2006 se situează în afara termenului de prescripție de 5 ani este greșită, acesta împlinindu-se numai la data de 1 ianuarie 2007. În consecință, reținând incidența în cauză a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., numai sub acest aspect și având în vedere faptul că demersul judiciar al contestatoarei s-a bazat în exclusivitate pe inexistența debitului și prescripția dreptului de a cere executarea silită, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., a admis recursul și a dispus modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca fiind neîntemeiată.

Cererea de revizuire formulată de SC F. SRL Galați Împotriva deciziei instanței de recurs, la data de 19 martie 2010, a formulat cerere de revizuire SC F. SRL Galați invocând motivele prevăzute la art. 322 pct. 2 și

Dezvoltând cele două motive, revizuenta susține, în esență, următoarele: 4.1. Instanța de recurs s-a pronunțat asupra unui lucru care nu a fost cerut (extra petita). Potrivit revizuentei, instanța de recurs a depășit limitele învestirii sale, examinând fondul pricinii deși acest lucru nu se cerea prin recursul declarat iar hotărârea primei instanțe nu permitea o atare abordare, câtă vreme cauza a fost soluționată de curtea de apel pe excepție. Pe aceeași linie, revizuenta a criticat și împrejurarea că a fost lipsită de dreptul de a pune concluzii pe fondul cauzei după cum rezultă chiar din practicaua deciziei atacate. 4.2. S-au descoperit înscrisuri noi care fac dovada relei, credințe a intimatei și a caracterului abuziv al urmăririi silite. Revizuenta afirmă că după pronunțarea hotărârii instanței de recurs a efectuat demersuri și a solicitat informații la sediul A.F.P. Galați, ocazie cu care a constatat că această instituție a procedat la înregistrarea retroactivă în evidențele sale a obligațiilor fiscale pretins datorate. Revizuenta prezintă la acest punct istoricul litigiului, insistând asupra relevanței deosebite a procesului-verbal nr. 10862 din 31 decembrie 2002, ascuns cu rea – credință de către intimată. 5. Procedura în fața Înaltei Curți. Intimata A.F.P. Galați nu a formulat întâmpinare, însă prin concluziile scrise transmise la data de 30 iunie 2010 a solicitat respingerea cererii de revizuire, arătând că niciunul dintre motivele invocate nu este fondat. Referitor la motivul prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., intimata afirmă că în cadrul recursului a solicitat modificarea hotărârii atacate și examinarea pricinii pe fond iar în privința motivului prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., susține că înscrisurile enumerate de revizuentă în istoricul prezentat nu îndeplinesc cerințele legii, nefiind „noi”. Revizuenta a atașat în probațiune mai multe înscrisuri: notă nedatată întocmită de SC F. SRL Galați, referitoare la plata sumei de 1000.000 lei efectuată la data de 3 iulie 2001, adresa A.F.P. Galați nr. 801 din 22 noiembrie 2004, chitanța 0094990 din 3 iulie 2001, deconturi privind TVA pentru luna iunie 2001 și august 2001, situația impozitului pe profit – Anexa nr. 10, decizia A.F.P. Galați de rambursare TVA din 15 noiembrie 2004, fișa sintetică la 25 octombrie 2009, precum și procesul-verbal de control din data de 8 aprilie 2003. La data de 11 iunie 2010 intimata A.F.P. Galați a solicitat, în temeiul art. 243 pct. 5 C. proc. civ., să se constate că a intervenit suspendarea de drept a judecării prezentei cauze, în raport de faptul că s-a deschis procedura reorganizării judiciare și a falimentului în privința societății revizuente. II Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire. Examinând cu prioritate cererea de suspendare formulată de intimată, Înalta Curte constată că este nefondată. Potrivit dispozițiilor art. 243 pct. 5 C. proc. civ. „Judecata pricinilor se suspendă de drept: 5. prin deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului asupra reclamantului, în temeiul unei hotărâri judecătorești irevocabile”. Or, sentința comercială nr. 127/ CC din data de 5 mai 2010 a Tribunalului Galați, secția comercială, lichidări judiciare, prezentată în susținerea incidentului de procedură invocat, nu este irevocabilă și, ca atare, nu poate genera efectul scontat de intimată, de oprire a cursului procedurii de față. Cât privește cererea de revizuire, aceasta este nefondată sub ambele aspecte, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumentele de drept relevante, corespunzătoare motivelor de revizuire invocate. 1.1. Motivul reglementat de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. Potrivit acestui text de lege: „Revizuirea unei hotărâri, dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere în următoarele cazuri: 2. dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”. Revizuenta invocă numai prima ipoteză vizată de motivul de revizuire, adică situația în care instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut (extra petita) dezvoltând ideea potrivit căreia recurenta A.F.P. Galați nu a solicitat examinarea pe fond a pricinii și nici nu avea cum să formuleze o atare solicitare, câtă vreme prima instanță rezolvase pricina pe cale de excepție. Teza revizuentei nu poate fi primită. Verificând cererea de recurs formulată de A.F.P. Galați se constată că aceasta a solicitat în mod expres, consecutiv admiterii recursului său, examinarea pe fond a cererii de chemare în judecată, formulând apărări în consecință. Deși această simplă constatare face ca motivul de revizuire să fie nefondat, totuși, Înalta Curte va examina raționamentul revizuentei în întregul său, neexistând niciun temei pentru a afirma că în raport de soluția curții de apel, instanța de recurs nu putea decide decât, cel mult, o casare cu trimitere. Astfel, verificând elementele cererii de chemare în judecată (pct. I.1, din decizie) pentru stabilirea limitelor învestirii instanței, Înalta Curte constată că obiectul pricinii vizează anularea formelor de executare silită pornite în temeiul unui act administrativ fiscal iar motivul (cauza) acțiunii este reprezentat de prescripția dreptului de a cere executarea silită. În acest cadru procesual, prescripția dreptului de a cere executarea silită de către organele fiscale reprezintă o veritabilă apărare de fond formulată de debitoarea SC F. SRL iar nu o simplă excepție procesuală, cum se pretinde implicit de revizuentă. Prin urmare, instanța de recurs nu se găsea în situația în situația reglementată de art. 312 alin. (5) C. proc. civ., întrucât Curtea de Apel examinase fondul pricinii care viza verificarea termenului prevăzut de art. 131 C. proc. fisc., în interiorul căruia se poate porni procedura executării silite și, deci, nu era obligată să caseze cu trimitere spre rejudecare în caz de admitere a recursului, cum eronat consideră revizuenta. 1.2. Motivul reglementat de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Potrivit acestui text de lege se poate cere revizuirea și atunci când „după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților”. Niciunul dintre înscrisurile la care se referă revizuenta în susținerea acestui motiv de revizuire nu îndeplinește condițiile pentru a fi considerat „nou”, în sensul reglementării citate. Din chiar expunerea revizuentei rezultă că fișa sintetică din data de 25 octombrie 2004, situația impozitului pe profit (Anexa nr. 10 atașată) ori procesul verbal de control din data de 8 aprilie 2003 au fost obținute în baza unei simple cereri adresate intimatei; nota referitoare la plata sumei de 1.000.000 lei și deconturile de TVA pe lunile iunie și august 2001 au fost întocmite chiar de revizuentă, iar chitanța care atestă plata sumei de 1.000.000 lei și decizia de rambursare a TVA din 15 noiembrie 2004 s-au aflat la dosarul de recurs. În fine, înscrisul considerat de revizuentă ca fiind cel mai relevant: procesul verbal nr. 10862 din 31 decembrie 2002 nu a fost depus la dosarul de revizuire. 2. Temeiul legal al soluției instanței de revizuire. Pentru toate considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 326 C. proc. civ., se va respinge cererea de față, ca nefondată.