ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3537/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3537/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

instanțelor civile.

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Galați, sub nr. 76/233/2006 contestatoarea SC F. SRL Galați a

solicitat, în contradictoriu cu intimata A.F.P. Galați, în temeiul

dispozițiilor art. 399 C. proc. civ., anularea formelor de executare silită

pornite prin adresa nr. 12502 din 15 iunie 2006. Contestatoarea susține, în

esență, că dreptul de a cere executarea silită s-a născut la data întocmirii

procesului-verbal nr. 5364 din 11 martie 1998, care constituie titlu executoriu

și întrucât executarea silită a fost suspendată prin încheierea din 12 mai 1998 a Tribunalului Galați, până la 22 noiembrie 1998, când Curtea de Apel Galați a soluționat

contestația la executare, potrivit dispozițiilor art. 128 alin. (1) C. proc.

fisc., s-a prescris dreptul intimatei de a cere executarea silită.

Prin sentința civilă nr. 5994 din

data de 25 septembrie 2006, Judecătoria Galați a respins excepția de

prescripție a dreptului de a cere executarea silită și a respins, ca nefondată,

contestația la executare formulată de SC F. SRL Galați.

Recursul declarat împotriva acestei

hotărâri de către SC F. SRL Galați a fost respins, ca nefondat, prin Decizia

civilă nr. 202 din data de 13 februarie 2007 a Tribunalului Galați, secția civilă.

Ulterior, prin Decizia civilă nr. 715

din data de 19 iunie 2007, Tribunalul Galați, secția civilă, a admis contestația

în anulare formulată de SC F. SRL Galați împotriva deciziei civile nr. 202 din

data de 13 februarie 2007 a Tribunalului Galați, pe care a anulat-o și, în

consecință, a admis recursul declarat de contestatoare împotriva Sentinței

civile nr. 5994 din data de 25 septembrie 2006 a Judecătoriei Galați pe care a casat-o, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, reținând că acestei

instanțe îi aparține competența soluționării în fond a contestației.

instanță.

Învestită cu

soluționarea cauzei,

Curtea

de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 100

din 19 septembrie 2008, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC F. SRL Galați

și a constatat prescris dreptul pârâtei de a executa titlul executoriu nr. 259

din 2 august 2000 emis în temeiul procesului-verbal de control nr. 5364 din 11

martie 1998.

Referitor la excepția necompetenței

materiale, invocată de pârâtă, prima instanță a apreciat că aceasta este

neîntemeiată, în raport cu dispozițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 105/1997

privitoare la soluționarea obiecțiunilor, contestațiilor și plângerilor asupra

sumelor contestate și aplicate prin actele de control sau impunere ale

organelor Ministerului

Finanțelor Publice

și în raport cu soluția Tribunalului Galați, care prin decizia nr. 715/2007 a

stabilit

în mod irevocabil competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

În ceea ce

privește excepția tardivității, instanța de fond a reținut că este neîntemeiată,

deoarece din actele

dosarului rezultă că titlul executoriu nr. 259 din 2 august 2000 i-a fost

comunicat reclamantei abia la data de 12 iulie 2006, respectiv cu 15 zile

înainte de data înregistrării contestației de față.

Pe fondul acțiunii, Curtea de Apel

Galați a reținut că executarea silită pornită împotriva reclamantei a avut ca

obiect sumele menționate în titlul executoriu nr. 259 din

2 august 2000, care a avut ca

titlu

de creanță procesul-verbal de control nr. 5364

din 11 martie 1998.

A mai reținut instanța de fond că

autoritatea pârâtă, în temeiul aceluiași proces-verbal de control a început

executarea silită, inițial, prin somația nr. 8716 din 06 mai 1998, executarea

fiind suspendată prin încheierea din 12 mai 1998

a Tribunalului Galați până la soluționarea contestației reclamantei, asupra

acestei contestații pronunțându-se Curtea de Apel Galați prin

sentința nr.

212 din 22 noiembrie 1999.

În acest

context, instanța de fond a apreciat că pârâta a emis un nou titlu executoriu,

înregistrat sub nr. 259 din 2 august

2000, contrar dispozițiilor art. 25 alin. (2) din O.G. nr. 11/1996, modificată

prin Legea nr. 108/1996, potrivit cărora titlul de creanță devine executoriu la

data la care creanța bugetară este scadentă, respectiv 11 martie 1998, data efectuării

controlului și individualizării debitului.

Făcând

aplicarea dispozițiilor art. 128 C. proc. fisc., care prevăd că

dreptul de a cere executarea silită

a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a

anului următor celui în care a luat naștere creanța, prima instanță a constatat

că raportat la data efectuării ultimului act de executare, adică 2 august 2000,

termenul de prescripție a dreptului pârâtei de a cere executarea silită a

început să curgă la data de 01 ianuarie 2001 și s-a împlinit la data de 01

ianuarie 2006, adresa nr. 12502 din 15 iunie 2006 pentru pornirea executării

silite, situându-se în afara termenului de 5 ani.

A concluzionat Curtea de Apel Galați

că apărarea autorității pârâte, în sensul întreruperii cursului prescripției nu

poate fi primită, deoarece plățile voluntare făcute de societatea reclamantă au

fost efectuate pentru stingerea unor datorii fiscale constatate printr-un alt

proces-verbal de control, încheiat la data de 8 aprilie 2003.

Recursul declarat împotriva acestei

sentințe de către pârâta A.F.P. a Municipiului Galați a fost admis prin decizia

nr. 5773 din 15 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția

de contencios administrativ și fiscal, sentința atacată fiind modificată în

sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța aceasta decizie, Înalta

Curte a reținut, în esență, următoarele:

În ceea ce privește excepția

necompetenței materiale invocată de pârâta - recurentă, Înalta Curte a

constatat că aceasta a fost corect soluționată, având în vedere faptul că

hotărârea prin care a fost stabilită competența materială pentru soluționarea

în fond a cauzei, în favoarea Curții de Apel Galați, a fost pronunțată de o

instanță de recurs și a intrat în puterea lucrului judecat, anterior publicării

în M. Of. a Deciziei nr. XIV din 5 februarie 2007, pronunțată de secțiile unite

ale Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra

unui recurs în interesul legii (30 octombrie 2007), astfel încât, deși

instanța supremă a constatat

că respectiva soluție este contrară

jurisprudenței sale unitare în materie, incidența motivului de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., nu poate fi primită.

În ceea ce privește excepția

tardivității acțiunii, Înalta Curte a apreciat că și aceasta a fost soluționată

în mod corect de către instanța de fond, obiectul acesteia constituindu-l

anularea formelor de executare realizate la data

de 15 iunie 2006 și nu a titlului executor nr.

259 din 2 august 2000.

Raportat la

același obiect al acțiunii și având în vedere condițiile în care s-a ajuns la

înregistrarea cauzei pe rolul Curții

de Apel Galați, instanța de recurs a considerat ca neîntemeiată și excepția

inadmisibilității acțiunii, grefată pe lipsa plângerii prealabile.

Înalta Curte a constat însă că

soluția adoptată de judecătorul fondului asupra excepției prescripției

dreptului de a cere executarea silită, este greșită, concluzia la care s-a

ajuns neavând suportul probator necesar.

În acest sens,

Înalta Curte a reținut că în raport cu ansamblul reglementării speciale în

materia fiscală, prescripția

dreptului de a cere executarea silită poate fi definită ca fiind stingerea

dreptului de executare silită a titlurilor executorii emise de organele fiscale

din cauza neexecutării lor în termenul stabilit de lege.

Ca sancțiune

procedurală, prescripția stinge atât dreptul de executare silită al organelor

fiscale, cât și obligația corelativă

a debitorului de a se supune urmăririi silite, atrăgând încetarea de drept a

măsurilor de executare silită.

Potrivit art. 131

C. proc. fisc., dreptul de a cere executarea silită a creanțelor

fiscale se prescrie în termen de 5

ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere

acest drept.

Termenul

astfel stabilit se întrerupe pe data îndeplinirii de către debitor, înainte sau

în

cursul executării

silite, a unui act voluntar de plată a obligației prevăzute în titlul

executoriu ori a recunoașterii în alt mod a datoriei, sau pe data îndeplinirii,

în cursul executării silite, a unui act de executare silită, astfel cum se

dispune prin art. 133 lit. b) și c).

A constatat astfel, Înalta Curte că

în cauză, pe baza probatoriului administrat, prima instanță a reținut în mod

greșit că ultimul act de executare a fost îndeplinit, la data de 2 august 2000,

prin emiterea unui nou titlu executoriu cu nr. 259, ce i-ar fi fost comunicat

reclamantei abia la data de 12 iulie 2006, așa cum s-a precizat în adresa nr. 12502

de pornire a executării silite. S-a omis faptul că, ulterior încetării măsurii

de suspendare provizorie a executării măsurilor dispuse prin procesul-verbal nr.

5364/1998, survenită la

data de 22

noiembrie 1999, s-a continuat executarea silită prin înființarea popririi

asupra

disponibilităților bănești din conturile bancare ale debitorului

urmărit.

Totodată, în urma măsurilor de

executare întreprinse și deplasării organului de executare la sediul

societății, la data de 3 iulie 2001 a fost achitată suma de 1.000.000 lei cu

chitanța nr. 0094900, în privința căreia susținerile expertului contabil nu

puteau fi reținute.

Prin urmare, Înalta Curte a apreciat

că data ultimului act de executare ce se impune a fi luată în calcul este 3

iulie 2001, iar în raport cu aceasta și în considerarea dispozițiilor legale

incidente, concluzia că actele de executare întreprinse la 15 iunie 2006 se

situează în afara termenului de prescripție de 5 ani este greșită, acesta

împlinindu-se numai la data de 1 ianuarie 2007.

În consecință, reținând incidența în

cauză a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

numai sub acest aspect și având în vedere faptul că demersul judiciar al contestatoarei

s-a bazat în exclusivitate pe inexistența debitului și

prescripția dreptului de a cere executarea silită, Înalta Curte, în

temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., a admis recursul și a dispus

modificarea sentinței atacate, în sensul

respingerii acțiunii

reclamantei ca fiind neîntemeiată.

SC F. SRL Galați

Împotriva deciziei instanței de recurs,

la data de 19 martie 2010, a formulat cerere de revizuire SC F. SRL Galați

invocând motivele prevăzute la art. 322 pct. 2 și 5.

Dezvoltând cele două motive,

revizuenta susține, în esență, următoarele:

4.1. Instanța de recurs s-a

pronunțat asupra unui lucru care nu a fost cerut (extra petita).

Potrivit revizuentei, instanța de

recurs a depășit limitele învestirii sale, examinând fondul pricinii deși acest

lucru nu se cerea prin recursul declarat iar hotărârea primei instanțe nu

permitea o atare abordare, câtă vreme cauza a fost soluționată de curtea de

apel pe excepție. Pe aceeași linie, revizuenta a criticat și împrejurarea că a

fost lipsită de dreptul de a pune concluzii pe fondul cauzei după cum rezultă

chiar din practicaua deciziei atacate.

4.2. S-au descoperit înscrisuri noi

care fac dovada relei, credințe a intimatei și a caracterului abuziv al

urmăririi silite.

Revizuenta afirmă că după

pronunțarea hotărârii instanței de recurs a efectuat demersuri și a solicitat

informații la sediul A.F.P. Galați, ocazie cu care a constatat că această

instituție a procedat la înregistrarea retroactivă în evidențele sale a

obligațiilor fiscale pretins datorate.

Revizuenta prezintă la acest punct istoricul

litigiului, insistând asupra relevanței deosebite a procesului-verbal nr. 10862

din 31 decembrie 2002, ascuns cu rea – credință de către intimată.

Intimata A.F.P. Galați nu a formulat

întâmpinare, însă prin concluziile scrise transmise la data de 30 iunie 2010 a

solicitat respingerea cererii de revizuire, arătând că niciunul dintre motivele

invocate nu este fondat.

Referitor la motivul prevăzut de art.

322 pct. 2 C. proc. civ., intimata afirmă că în cadrul recursului a solicitat

modificarea hotărârii atacate și examinarea pricinii pe fond iar în privința

motivului prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., susține că înscrisurile enumerate

de revizuentă în istoricul prezentat nu îndeplinesc cerințele legii, nefiind „noi”.

Revizuenta a atașat în probațiune

mai multe înscrisuri: notă nedatată întocmită de SC F. SRL Galați, referitoare

la plata sumei de 1000.000 lei efectuată la data de 3 iulie 2001, adresa A.F.P.

Galați nr. 801 din 22 noiembrie 2004, chitanța 0094990 din 3 iulie 2001,

deconturi privind TVA pentru luna iunie 2001 și august 2001, situația

impozitului pe profit – Anexa nr. 10, decizia A.F.P. Galați de rambursare TVA

din 15 noiembrie 2004, fișa sintetică la 25 octombrie 2009, precum și procesul-verbal

de control din data de 8 aprilie 2003.

La data de 11 iunie 2010 intimata A.F.P.

Galați a solicitat, în temeiul art. 243 pct. 5 C. proc. civ., să se constate că

a intervenit suspendarea de drept a judecării prezentei cauze, în raport de

faptul că s-a deschis procedura reorganizării judiciare și a falimentului în

privința societății revizuente.

II Considerentele Înaltei Curți

asupra cererii de revizuire.

Examinând cu prioritate cererea de

suspendare formulată de intimată, Înalta Curte constată că este nefondată.

Potrivit dispozițiilor art. 243 pct.

5 C. proc. civ. „Judecata pricinilor se suspendă de drept:

reorganizării judiciare și a falimentului asupra reclamantului, în temeiul unei

hotărâri judecătorești irevocabile”.

Or, sentința comercială nr. 127/ CC

din data de 5 mai 2010 a Tribunalului Galați, secția comercială, lichidări

judiciare, prezentată în susținerea incidentului de procedură invocat, nu este  irevocabilă

și, ca atare, nu poate genera efectul scontat de intimată, de oprire a cursului

procedurii de față.

Cât privește cererea de revizuire,

aceasta este nefondată sub ambele aspecte, pentru considerentele expuse în

continuare.

corespunzătoare motivelor de revizuire invocate.

1.1. Motivul reglementat de art. 322

pct. 2 C. proc. civ.

Potrivit acestui text de lege:

„Revizuirea unei hotărâri, dată de o

instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere în următoarele

cazuri:

lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori

s-a dat mai mult decât s-a cerut”.

Revizuenta invocă numai prima

ipoteză vizată de motivul de revizuire, adică situația în care instanța s-a

pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut (extra petita) dezvoltând

ideea potrivit căreia recurenta A.F.P. Galați nu a solicitat examinarea pe fond

a pricinii și nici nu avea cum să formuleze o atare solicitare, câtă vreme

prima instanță rezolvase pricina pe cale de excepție.

Teza revizuentei nu poate fi

primită.

Verificând cererea de recurs

formulată de A.F.P. Galați se constată că aceasta a solicitat în mod expres, consecutiv

admiterii recursului său, examinarea pe fond a cererii de chemare în judecată,

formulând apărări în consecință.

Deși această simplă constatare face

ca motivul de revizuire să fie nefondat, totuși, Înalta Curte va examina raționamentul

revizuentei în întregul său, neexistând  niciun temei pentru a afirma că în

raport de soluția curții de apel, instanța de recurs nu putea decide decât, cel

mult, o casare cu trimitere.

Astfel, verificând elementele cererii

de chemare în judecată (pct. I.1, din decizie) pentru stabilirea limitelor învestirii

instanței, Înalta Curte constată că obiectul pricinii vizează anularea formelor

de executare silită pornite în temeiul unui act administrativ fiscal iar

motivul (cauza) acțiunii este reprezentat de prescripția dreptului de a cere

executarea silită.

În acest cadru procesual,

prescripția dreptului de a cere executarea silită de către organele fiscale reprezintă

o veritabilă apărare de fond formulată de debitoarea SC F. SRL iar nu o simplă

excepție procesuală, cum se pretinde implicit de revizuentă.

Prin urmare, instanța de recurs nu

se găsea în situația în situația reglementată de art. 312 alin. (5) C. proc.

civ., întrucât Curtea de Apel examinase fondul pricinii care viza verificarea

termenului prevăzut de art. 131 C. proc. fisc., în interiorul căruia se poate porni

procedura executării silite și, deci, nu era obligată să caseze cu trimitere

spre rejudecare în caz de admitere a recursului, cum eronat consideră

revizuenta.

1.2. Motivul reglementat de art. 322

pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit acestui text de lege se

poate cere revizuirea și atunci când „după darea hotărârii s-au descoperit

înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi

înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților”.

Niciunul dintre înscrisurile la care

se referă revizuenta în susținerea acestui motiv de revizuire nu îndeplinește condițiile

pentru a fi considerat „nou”, în sensul reglementării citate.

Din chiar expunerea revizuentei

rezultă că fișa sintetică din data de 25 octombrie 2004, situația impozitului

pe profit (Anexa nr. 10 atașată) ori procesul verbal de control din data de 8

aprilie 2003 au fost obținute în baza unei simple cereri adresate intimatei;

nota referitoare la plata sumei de 1.000.000 lei și deconturile de TVA pe

lunile iunie și august 2001 au fost întocmite chiar de revizuentă, iar chitanța

care atestă plata sumei de 1.000.000 lei și decizia de rambursare a TVA din 15

noiembrie 2004 s-au aflat la dosarul de recurs.

În fine, înscrisul considerat de

revizuentă ca fiind cel mai relevant: procesul verbal nr. 10862 din 31

decembrie 2002 nu a fost depus la dosarul de revizuire.

instanței de revizuire.

Pentru toate considerentele expuse

la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 326 C. proc. civ., se va respinge

cererea de față, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire

formulată de SC F. SRL Galați

împotriva

Deciziei nr. 5773 din 15 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 iulie 2010.