ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4226/2007
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4226/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată
următoarele:
Prin cererea
înregistrată la Curtea de Apel Galați reclamanta SC O.R. SRL GALAȚI a solicitat
suspendarea măsurilor dispuse de D.G.F.P. Galați prin procesul verbal nr. 29/3
din 26 aprilie2007, raportul de inspecție fiscală nr. 2915 din 26 aprilie2007
și decizia de impunere nr. 239 din 26 aprilie2007 prin care au fost stabilite
obligații suplimentare în sarcina societății în sumă totală de 4.293.149 lei.
În motivarea
cererii s-a arătat faptul că împotriva actelor administrativ fiscale s-a formulat
contestație în conformitate cu art.
175 și art.
177 C. proc. fisc., iar pârâta a trecut deja la executarea
silită, fapt
ce provoacă pagube iminente pentru societate.
S-a precizat
faptul că societatea nu a beneficiat de aplicarea prevederilor art. 9 C. proc.
fisc., în sensul de a i se permite exprimarea punctului de vedere cu privire la
faptele și împrejurările menționate în cuprinsul actelor fiscale, ceea ce ar
conduce la nulitatea actelor și implicit la exonerarea sa de la plata
obligațiilor stabilite.
Prin decizia nr. 80/F
din 3 iulie 2007 a Curții de Apel Galați a fost respinsă acțiunea reclamantei.
Pentru a pronunța
această hotărâre, Curtea a reținut că reclamanta nu a tăcut dovada îndeplinirii
condițiilor expres prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea contenciosului
administrativ, respectiv a cazului bine justificat și a pagubei iminente.
Împotriva
acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând
soluția pronunțată ca nelegală și netemeinică.
A
arătat în cadrul motivelor de recurs faptul că a făcut pe deplin
dovada cazului bine justificat și a pagubei
iminente , întrucât a depus înscrisuri din care rezultă blocarea conturilor
bancare ale reclamantei și indisponibilizarea sumelor existente precum și a
celor viitoare, astfel încât se află în imposibilitate de a-și mai putea
continua activitatea.
De asemenea, a
precizat faptul că intimata pârâtă a trecut și la instituirea sechestrului
asigurător asupra bunurilor imobile aflate în
patrimoniul
societății, precum și la organizarea vânzării prin licitație a
acestora,
punând practic societatea reclamantă în pericol.
Recursul este
nefondat.
Înalta Curte
analizând motivele invocate în raport cu hotărârea
atacată, dovezile administrate și dispozițiile legale incidente cauzei
va
respinge recursul formulat pentru considerentele ce urmează.
Prin Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a
executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din
lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ
indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a
respectivului act administrativ.
Este bine cunoscut
faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la
rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate și
acest act administrativ constituie el însuși titlu executoriu.
A
nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii,
echivalează cu a nu executa legea, ceea ce
este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o
democrație constituțională.
Tocmai
de aceea suspendarea actelor administrative, ca operație
juridică de întrerupere vremelnică a efectelor
acestora, ne apare ca o situație de excepție, care poate fi de drept, când
legea o prevede (ex.
art.123 alin. final
din Constituție) sau judecătorească, dar în limitele și
condițiile
prevăzute de lege.
În cauza de față
dedusă judecății ne aflăm în situația prevăzută
de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ în
conformitate
cu care în cazuri bine justificate și pentru prevenirea
unor pagube iminente, odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității
publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței
competente să dispună suspendarea actului administrativ, până la pronunțarea
instanței de fond.
Dispozițiile mai sus
citate prevăd obligația îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de
textul legal arătat, întrucât cele
două
condiții se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz
bine
justificat fără a exista pericolul producerii pagubei.
Analizând actele și
lucrările dosarului, Înalta Curte reține faptul
că reclamanta prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al
formulării
reclamației administrative, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004,
împotriva actelor administrative a căror suspendare se solicită.
Se precizează faptul
că autoritatea pârâtă a început executarea efectivă asupra sumelor prevăzute în
titlul executoriu contestat astfel încât activitatea societății reclamante se
află în real pericol.
Este
evident că simpla formulare a contestației administrative nu
este de natură a argumenta cazul bine
justificat. Înalta Curte nu regăsește, prin această motivare, cazul bine
justificat conform legii, întrucât nu sunt prezentate împrejurări legate de
starea de fapt și de drept, care să creeze o îndoială serioasă în privința
legalității actului administrativ, a abuzului autorității, a atitudinii
acesteia ori a diligentelor depuse de reclamantă, de efectele posibile asupra
altor persoane, situații de natură a argumenta cazul bine justificat.
În mod corect
instanța de fond a reținut faptul că nu se poate vorbi de o pagubă iminentă
atâta timp cât executarea se face pentru suma de 40 miliarde lei, în condițiile
în care cifra de afaceri a reclamantei este de 170 miliarde lei.
Pentru aceste
considerente, Înalta Curte având în vedere
dispozițiile
art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul
formulat de reclamantă ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN
NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de SC O.R. SRL Galați împotriva sentinței civile nr. 80/F din
3 iulie 2007 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal
ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie
2007.