ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4226/2007

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Galați reclamanta SC O.R. SRL GALAȚI a solicitat suspendarea măsurilor dispuse de D.G.F.P. Galați prin procesul verbal nr. 29/3 din 26 aprilie2007, raportul de inspecție fiscală nr. 2915 din 26 aprilie2007 și decizia de impunere nr. 239 din 26 aprilie2007 prin care au fost stabilite obligații suplimentare în sarcina societății în sumă totală de 4.293.149 lei. În motivarea cererii s-a arătat faptul că împotriva actelor administrativ fiscale s-a formulat contestație în conformitate cu art. 175 și art. 177 C. proc. fisc., iar pârâta a trecut deja la executarea silită, fapt ce provoacă pagube iminente pentru societate.

S-a precizat faptul că societatea nu a beneficiat de aplicarea prevederilor art. 9 C. proc. fisc., în sensul de a i se permite exprimarea punctului de vedere cu privire la faptele și împrejurările menționate în cuprinsul actelor fiscale, ceea ce ar conduce la nulitatea actelor și implicit la exonerarea sa de la plata obligațiilor stabilite. Prin decizia nr. 80/F din 3 iulie 2007 a Curții de Apel Galați a fost respinsă acțiunea reclamantei. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că reclamanta nu a tăcut dovada îndeplinirii condițiilor expres prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ, respectiv a cazului bine justificat și a pagubei iminente. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând soluția pronunțată ca nelegală și netemeinică.

A arătat în cadrul motivelor de recurs faptul că a făcut pe deplin dovada cazului bine justificat și a pagubei iminente , întrucât a depus înscrisuri din care rezultă blocarea conturilor bancare ale reclamantei și indisponibilizarea sumelor existente precum și a celor viitoare, astfel încât se află în imposibilitate de a-și mai putea continua activitatea. De asemenea, a precizat faptul că intimata pârâtă a trecut și la instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile aflate în patrimoniul societății, precum și la organizarea vânzării prin licitație a acestora, punând practic societatea reclamantă în pericol. Recursul este nefondat. Înalta Curte analizând motivele invocate în raport cu hotărârea atacată, dovezile administrate și dispozițiile legale incidente cauzei va respinge recursul formulat pentru considerentele ce urmează.

Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ. Este bine cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate și acest act administrativ constituie el însuși titlu executoriu. A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională.

Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative, ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situație de excepție, care poate fi de drept, când legea o prevede (ex. art.123 alin. final din Constituție) sau judecătorească, dar în limitele și condițiile prevăzute de lege. În cauza de față dedusă judecății ne aflăm în situația prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ în conformitate cu care în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unor pagube iminente, odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea actului administrativ, până la pronunțarea instanței de fond.

Dispozițiile mai sus citate prevăd obligația îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de textul legal arătat, întrucât cele două condiții se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține faptul că reclamanta prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al formulării reclamației administrative, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, împotriva actelor administrative a căror suspendare se solicită. Se precizează faptul că autoritatea pârâtă a început executarea efectivă asupra sumelor prevăzute în titlul executoriu contestat astfel încât activitatea societății reclamante se află în real pericol.

Este evident că simpla formulare a contestației administrative nu este de natură a argumenta cazul bine justificat. Înalta Curte nu regăsește, prin această motivare, cazul bine justificat conform legii, întrucât nu sunt prezentate împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, a abuzului autorității, a atitudinii acesteia ori a diligentelor depuse de reclamantă, de efectele posibile asupra altor persoane, situații de natură a argumenta cazul bine justificat. În mod corect instanța de fond a reținut faptul că nu se poate vorbi de o pagubă iminentă atâta timp cât executarea se face pentru suma de 40 miliarde lei, în condițiile în care cifra de afaceri a reclamantei este de 170 miliarde lei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte având în vedere dispozițiile art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul formulat de reclamantă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC O.R. SRL Galați împotriva sentinței civile nr. 80/F din 3 iulie 2007 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2007.