ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1817/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 663 din 1 august 2006 Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC S.C. SRL în contradictoriu cu pârâții M.F.P. – A.N.A.F. și D.G.F.P.D., dispunând suspendarea executării Deciziei nr. 121/2006 a D.G.F.P.D., până la soluționarea în fond a cauzei. În motivarea sentinței se reține că prin decizia a cărei suspendare se solicită a fost dispusă obligarea societății la plata către bugetul de stat a sumei de 664.906 RON reprezentând T.V.A., impozit pe profit, majorări și penalități; decizia fiind contestată de aceasta conform C. proc.

fisc., la organul administrativ competent. Se mai arată că organul fiscal a emis deja somația de plată, iar în situația în care creditorul bugetar ar proceda la executarea creanței stabilită prin Decizia nr. 121/2006 mai înainte de finalizarea procedurii administrative și pronunțarea Instanței, societatea ar suferi o pagubă iminentă, constând în imposibilitatea de a mai face plăți către furnizori și salariați. Se arată totodată, că între reclamantă și A.F.P.C. s-a încheiat un contract de gaj fără deposedare, până la concurența sumei contestate. S-a apreciat astfel că în speță sunt îndeplinite condițiile art. 185 C. proc. fisc., cu referire la art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu privire la existența cazului bine justificat și a pagubei iminente, pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta D.G.F.P.D., invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv pronunțarea hotărârii cu aplicarea greșită a legii, în speță a art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Recurenta precizează că potrivit textului menționat, coroborat cu art. 14 din lege, pentru a se putea dispune suspendarea executării actelor administrative fiscale trebuie să existe un caz bine justificat, o îndoială puternică asupra legalității actelor contestate, precum și o pagubă iminentă; deoarece fondul cauzei, care pune în discuție realitatea operațiunilor economice desfășurate de reclamantă, nu a fost soluționat, cazul bine justificat nu a fost dovedit.

Totodată, susține recurenta, nu a fost dovedită paguba iminentă ce s-ar produce societății în ipoteza executării silite a actului administrativ – fiscal. Recursul este neîntemeiat. Analizând actele și lucrările dosarului de fond Înalta Curte constată că reclamanta – intimată a formulat contestație împotriva Deciziei de impunere nr. 121 din 31 martie 2006 emisă de D.G.F.P.D., la organul fiscal competent, obligațiile de plată stabilite în sarcina societății însumând 664.906 RON și contestându-se însăși calificarea de către pârâtă a unor operațiuni comerciale din punctul de vedere al obligațiilor fiscale aferente. Totodată, iminența pagubei a fost argumentată prin emiterea somației de plată, iar existența cazului bine justificat a fost motivată prin imposibilitatea efectuării de plăți pentru contractele în derulare și pentru angajați, în ipoteza blocării conturilor societății.

Pentru considerentele menționate Înalta Curte apreciază că hotărârea atacată este legală și temeinică, urmând a fi menținută, iar cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G.F.P.D. în nume propriu și pentru M.F.P. – A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 663 din 1 august 2006 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2007.