ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3695/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Craiova la data de 3 decembrie 2007,

reclamanta SC P. SRL Craiova a solicitat suspendarea executării actelor

administrativ fiscale contestate, respectiv procesul - verbal din 31 martie 2005

și raportul de inspecție fiscală nr. 2003 din 31 martie 2005 ale S.C.F. Dolj, Decizia

de impunere nr. 2003 din 31 martie 2005 emisă de D.G.F.P. a județului Dolj și Decizia

nr. 165/2007 emisă de M.E.F.– A.N.A.F. București, până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei având ca obiect anularea respectivelor acte

administrative.

Prin încheierea de ședință din data

de 14 ianuarie 2008, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal, a admis cererea societății reclamante. A dispus suspendarea executării

actelor administrativ fiscale contestate, respectiv procesul-verbal din 31

martie  2005 și raportul de inspecție fiscală nr. 2003 din 31 martie 2005 ale

Serviciului de Conformitate Fiscală Dolj, decizia de impunere nr. 2003 din 31

martie  2005 emisă de D.G.F.P. a județului Dolj și decizia nr. 165/2007 emisă

de M.E.F. – A.N.A.F. București, până la soluționarea definitivă și irevocabilă

a cauzei.

Pentru a pronunța această soluție,

Curtea de Apel Craiova a reținut că cele două condiții prevăzute de Legea nr. 554/2004,

respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă sunt întrunite în cauză.

S-a reținut că prin executarea

pornită împotriva reclamantei, respectiv prin înființarea popririi se creează

posibilitatea producerii unui prejudiciu material, ce ar putea conduce la

imposibilitatea continuării activității.

S-a apreciat ca fiind un motiv

întemeiat la adoptarea soluției de suspendare împrejurarea că executarea s-a

început înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei datoriei

inserate în actul fiscal contestat.

Prima instanță constatând întrunite

cerințele art. 15 coroborate cu art. 14 din legea contenciosului administrativ,

a dispus suspendarea actelor administrative fiscale până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs D.G.F.P. a județului Dolj în numele și pentru M.E.F. –

A.N.A.F., în baza mandatului nr. 11992/2008, invocând motivul de modificare

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv „când hotărârea pronunțată

este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită

a legii”, precum și dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., instanța de recurs urmând a analiza cauza sub toate aspectele.

Recurenta critică încheierea

instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie și susține în esență că

hotărârea atacată este dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv art. 1 pct.

38 din O.G. nr. 35/2006 pentru modificarea O.G. nr. 92/2003 privind Codul de

procedură fiscală și art. 14, art. 15 din Legea nr. 554/2004 reținând în mod

greșit că plata cauțiunii nu se impune în cauză, făcând distincție fără temei

între cazurile de suspendare a actelor administrative.

Apreciază recurenta că în raport de

practica judiciară în materie a Curții de Apel Craiova și dispozițiile legale

menționate se impunea stabilirea unei cauțiuni de 10% din cuantumul sumei

contestate.

Recurenta critică în esență,

hotărârea pentru aplicarea greșită a legii, dat fiind că în speță, nu erau

îndeplinite cele două condiții prevăzute de textul de lege – cazul bine

justificat și producerea unei pagube iminente – pentru a dispune suspendarea

actului administrativ, în plus pentru instanțe aceasta nefiind o obligație, ci

constituie o facultate, textul de lege folosind sintagma „poate”.

Prin motivele invocate în susținerea

cererii, arată recurenta, reclamanta-intimată nu a demonstrat existența unor

motive temeinice care să creeze o îndoială puternică asupra legalității actului

administrativ a cărui suspendare a cerut-o.

Susține recurenta că din actele

depuse la dosarul cauzei nu rezultă nici prejudiciul efectiv, nici perturbarea

activității contribuabilului în cauză.

Prin întâmpinare,

intimata-reclamantă SC P. SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat și

menținerea Încheierii din data de 14 ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de

Apel Craiova în Dosarul nr. 2198/54/2007 ca fiind temeinică și legală,

apreciind că în mod corect prima instanță a reținut că pentru soluționarea

cererii de suspendare a actului administrativ întemeiată pe dispozițiile art. 15

din Legea nr. 554/2004 nu este necesară achitarea unei cauțiuni, iar cu privire

la cele două condiții prevăzute de art. 14 din legea contenciosului

administrativ, acestea sunt îndeplinite cumulativ în prezenta cauză.

Analizând hotărârea recurată prin

prisma criticilor formulate, precum și conform art. 304

1

C. proc.

civ. sub toate aspectele, Curtea constată următoarele:

Conform art. 215 alin. (1) C. proc.

fisc. „introducerea contestației pe calea administrativă de atac, nu suspendă

executarea actului administrativ fiscal”. Potrivit alin. (2) al aceluiași

articol „dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului

contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal,

în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările

ulterioare.

Instanța competentă poate suspenda

executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei

contestate, iar în cazul cererilor al cărui obiect nu este evaluabil în bani, o

cauțiune de până la 2.000 lei”.

În ceea ce privește interpretarea și

aplicarea acestei prevederi legale, Înalta Curte are în vedere necesitatea unei

distincții între situația în care, la judecata în fond a cererii de suspendare,

partea nu a achitat cauțiunea fixată de instanță și situația în care instanța

de fond eludează complet necesitatea depunerii cauțiunii ca o condiție de

admisibilitate a cererii sau apreciază că nu este necesară depunerea acesteia,

în procedura suspendării pe Legea nr. 554/2004. În această ultimă ipoteză, în

recurs, instanța va obliga partea la depunerea cauțiunii, întrucât nu poate fi

reținută o conduită imputabilă reclamantei la judecata în fond a cauzei.

Cererea de suspendare a actului

administrativ formulată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 este

admisibilă în măsura îndeplinirii cerințelor prevăzute la art. 14 din Legea nr.

554/2004, inclusiv cerința depunerii cauțiunii.

În consecință, Curtea în ședința de

judecată din 27 iunie 2008 a pus în discuție, depunerea unei cauțiuni în

valoare de 5% din suma contestată de agentul economic, conform art. 215 alin. (2)

C. proc. fisc.

Intimata-recurentă SC P. SRL Craiova

a făcut dovada depunerii cauțiunii, conform înscrisului ordin de plată din 22

octombrie 008 la CEC Bank București, aflat la fila 73 din dosarul de recurs.

Recursul critică încheierea și

pentru faptul că deși nu au fost îndeplinite în mod cumulativ cele două

condiții impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind

contenciosul administrativ, totuși instanța de fond a dispus suspendarea

executării actului administrativ.

Prima condiție, aceea a existenței

unui „caz bine justificat” a fost corect apreciată ca fiind îndeplinită de

către instanța fondului care a apreciat că înființarea unei popriri asupra

contului unei societăți comerciale căreia organul fiscal i-a stabilit anumite

obligații suplimentare, constituie un caz bine justificat.

Cazul bine justificat se poate

deduce din existența unei îndoieli asupra legalității actelor a căror

suspendare s-a solicitat, ca urmare a faptului că în cauză, autoritatea

administrativă a admis în procedura prealabilă contestația formulată de

contribuabil, desființând în parte actele administrativ-fiscale contestate.

Cazul bine justificat este

reprezentat de împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de

natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ.

În ceea ce privește paguba iminentă,

în mod corect s-a avut în vedere că paralizarea activității societății, cu

consecințe asupra derulării contractelor pe care le-a încheiat și asupra

salariaților, este de natură a justifica suspendarea actului administrativ

contestat.

Intimata-reclamantă a susținut că

paralizarea activității rezultă din cuantumul creanței fiscale raportat la

capitalul social și cifra de afaceri și că prin executarea actelor fiscale, SC P.

SRL ar fi în imposibilitatea realizării veniturilor necesare pentru achitarea

drepturilor salariale.

Cea de-a doua condiție, respectiv

prevenirea unei pagube iminente, a fost și ea corect apreciată de instanța

fondului ca fiind îndeplinită, în raport de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004,

ținând seama și de Recomandarea comitetului de miniștri al C.E. nr. R/89/8 din

13 septembrie 1989 privitoare la protecția jurisdicțională provizorie în

materie administrativă, care prevede ca principiu tocmai posibilitatea

conferită celui ce se consideră vătămat, de a solicita suspendarea executării

unui act administrativ, suspendare pe care instanța o va acorda atunci când, în

raport de ansamblul circumstanțelor și intereselor în litigiu se apreciază că

executarea actului administrativ ar fi de natură a crea pagube semnificative,

dificil de reparat și când există și argumente juridice valabile față de

regularitatea actului emis.

Având în vedere considerentele

expuse, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de pârâtă va fi

respins ca nefondat și menținută încheierea atacată ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.G.F.P. a județului Dolj, în numele și pentru A.N.A.F. împotriva încheierii

din 14 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 octombrie 2008.