ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3695/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Craiova la data de 3 decembrie 2007, reclamanta SC P. SRL Craiova a solicitat suspendarea executării actelor administrativ fiscale contestate, respectiv procesul - verbal din 31 martie 2005 și raportul de inspecție fiscală nr. 2003 din 31 martie 2005 ale S.C.F. Dolj, Decizia de impunere nr. 2003 din 31 martie 2005 emisă de D.G.F.P. a județului Dolj și Decizia nr. 165/2007 emisă de M.E.F.– A.N.A.F. București, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei având ca obiect anularea respectivelor acte administrative. Prin încheierea de ședință din data de 14 ianuarie 2008, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea societății reclamante.

A dispus suspendarea executării actelor administrativ fiscale contestate, respectiv procesul-verbal din 31 martie 2005 și raportul de inspecție fiscală nr. 2003 din 31 martie 2005 ale Serviciului de Conformitate Fiscală Dolj, decizia de impunere nr. 2003 din 31 martie 2005 emisă de D.G.F.P. a județului Dolj și decizia nr. 165/2007 emisă de M.E.F. – A.N.A.F. București, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Craiova a reținut că cele două condiții prevăzute de Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă sunt întrunite în cauză. S-a reținut că prin executarea pornită împotriva reclamantei, respectiv prin înființarea popririi se creează posibilitatea producerii unui prejudiciu material, ce ar putea conduce la imposibilitatea continuării activității.

S-a apreciat ca fiind un motiv întemeiat la adoptarea soluției de suspendare împrejurarea că executarea s-a început înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei datoriei inserate în actul fiscal contestat. Prima instanță constatând întrunite cerințele art. 15 coroborate cu art. 14 din legea contenciosului administrativ, a dispus suspendarea actelor administrative fiscale până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs D.G.F.P. a județului Dolj în numele și pentru M.E.F. – A.N.A.F., în baza mandatului nr. 11992/2008, invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”, precum și dispozițiilor art. 304 1 C. proc.

civ., instanța de recurs urmând a analiza cauza sub toate aspectele. Recurenta critică încheierea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie și susține în esență că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv art. 1 pct. 38 din O.G. nr. 35/2006 pentru modificarea O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și art. 14, art. 15 din Legea nr. 554/2004 reținând în mod greșit că plata cauțiunii nu se impune în cauză, făcând distincție fără temei între cazurile de suspendare a actelor administrative. Apreciază recurenta că în raport de practica judiciară în materie a Curții de Apel Craiova și dispozițiile legale menționate se impunea stabilirea unei cauțiuni de 10% din cuantumul sumei contestate.

Recurenta critică în esență, hotărârea pentru aplicarea greșită a legii, dat fiind că în speță, nu erau îndeplinite cele două condiții prevăzute de textul de lege – cazul bine justificat și producerea unei pagube iminente – pentru a dispune suspendarea actului administrativ, în plus pentru instanțe aceasta nefiind o obligație, ci constituie o facultate, textul de lege folosind sintagma „poate”. Prin motivele invocate în susținerea cererii, arată recurenta, reclamanta-intimată nu a demonstrat existența unor motive temeinice care să creeze o îndoială puternică asupra legalității actului administrativ a cărui suspendare a cerut-o. Susține recurenta că din actele depuse la dosarul cauzei nu rezultă nici prejudiciul efectiv, nici perturbarea activității contribuabilului în cauză.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă SC P. SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea Încheierii din data de 14 ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 2198/54/2007 ca fiind temeinică și legală, apreciind că în mod corect prima instanță a reținut că pentru soluționarea cererii de suspendare a actului administrativ întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 nu este necesară achitarea unei cauțiuni, iar cu privire la cele două condiții prevăzute de art. 14 din legea contenciosului administrativ, acestea sunt îndeplinite cumulativ în prezenta cauză. Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, precum și conform art. 304 1 C. proc.

civ. sub toate aspectele, Curtea constată următoarele: Conform art. 215 alin. (1) C. proc. fisc. „introducerea contestației pe calea administrativă de atac, nu suspendă executarea actului administrativ fiscal”. Potrivit alin. (2) al aceluiași articol „dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al cărui obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei”.

În ceea ce privește interpretarea și aplicarea acestei prevederi legale, Înalta Curte are în vedere necesitatea unei distincții între situația în care, la judecata în fond a cererii de suspendare, partea nu a achitat cauțiunea fixată de instanță și situația în care instanța de fond eludează complet necesitatea depunerii cauțiunii ca o condiție de admisibilitate a cererii sau apreciază că nu este necesară depunerea acesteia, în procedura suspendării pe Legea nr. 554/2004. În această ultimă ipoteză, în recurs, instanța va obliga partea la depunerea cauțiunii, întrucât nu poate fi reținută o conduită imputabilă reclamantei la judecata în fond a cauzei. Cererea de suspendare a actului administrativ formulată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 este admisibilă în măsura îndeplinirii cerințelor prevăzute la art. 14 din Legea nr. 554/2004, inclusiv cerința depunerii cauțiunii.

În consecință, Curtea în ședința de judecată din 27 iunie 2008 a pus în discuție, depunerea unei cauțiuni în valoare de 5% din suma contestată de agentul economic, conform art. 215 alin. (2) C. proc. fisc. Intimata-recurentă SC P. SRL Craiova a făcut dovada depunerii cauțiunii, conform înscrisului ordin de plată din 22 octombrie 008 la CEC Bank București, aflat la fila 73 din dosarul de recurs. Recursul critică încheierea și pentru faptul că deși nu au fost îndeplinite în mod cumulativ cele două condiții impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, totuși instanța de fond a dispus suspendarea executării actului administrativ.

Prima condiție, aceea a existenței unui „caz bine justificat” a fost corect apreciată ca fiind îndeplinită de către instanța fondului care a apreciat că înființarea unei popriri asupra contului unei societăți comerciale căreia organul fiscal i-a stabilit anumite obligații suplimentare, constituie un caz bine justificat. Cazul bine justificat se poate deduce din existența unei îndoieli asupra legalității actelor a căror suspendare s-a solicitat, ca urmare a faptului că în cauză, autoritatea administrativă a admis în procedura prealabilă contestația formulată de contribuabil, desființând în parte actele administrativ-fiscale contestate. Cazul bine justificat este reprezentat de împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În ceea ce privește paguba iminentă, în mod corect s-a avut în vedere că paralizarea activității societății, cu consecințe asupra derulării contractelor pe care le-a încheiat și asupra salariaților, este de natură a justifica suspendarea actului administrativ contestat. Intimata-reclamantă a susținut că paralizarea activității rezultă din cuantumul creanței fiscale raportat la capitalul social și cifra de afaceri și că prin executarea actelor fiscale, SC P. SRL ar fi în imposibilitatea realizării veniturilor necesare pentru achitarea drepturilor salariale. Cea de-a doua condiție, respectiv prevenirea unei pagube iminente, a fost și ea corect apreciată de instanța fondului ca fiind îndeplinită, în raport de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, ținând seama și de Recomandarea comitetului de miniștri al C.E.

nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 privitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, care prevede ca principiu tocmai posibilitatea conferită celui ce se consideră vătămat, de a solicita suspendarea executării unui act administrativ, suspendare pe care instanța o va acorda atunci când, în raport de ansamblul circumstanțelor și intereselor în litigiu se apreciază că executarea actului administrativ ar fi de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat și când există și argumente juridice valabile față de regularitatea actului emis. Având în vedere considerentele expuse, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat și menținută încheierea atacată ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G.F.P. a județului Dolj, în numele și pentru A.N.A.F. împotriva încheierii din 14 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2008.