ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4797/2010

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 297 din 31 octombrie 2008, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC M.P.I. SRL, în contradictoriu cu pârâtele D.R.A.O.V. Craiova, A.N.V., D.G.F.P. Olt și A.F.P.C.M. Olt. Pe cale de consecință, instanța de judecată a dispus suspendarea executării, până la pronunțarea instanței de fond, a actelor administrative reprezentate de Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, înregistrată sub nr. 149 din 7 iulie 2008 de D.G.F.P.

Olt – A.F.P.C.M., raportul de inspecție fiscală înregistrat la D.R.A.O.V. Craiova sub nr. 24255 și la D.G.F.P. Olt sub nr. 16464 din aceeași dată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a apreciat că, în speță, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, la care fac trimitere dispozițiile art. 185 C. proc. fisc. reținând următoarele: Cele două condiții prevăzute în art. 14, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă sunt reciproc determinate, în sensul că pericolul producerii unei pagube iminente determină cazul bine justificat. Ca principiu în Dreptul administrativ român operează prezumția de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu.

Instituția suspendării unui act administrativ reprezintă creația legislativă, în baza căreia judecătorul investit cu soluționarea unei astfel de cereri apreciază dacă sunt întrunite cele două condiții și vizează tocmai posibilitatea suspendării unui act administrativ, până la pronunțarea instanței, dată la care este consfințită legalitatea sau nelegalitatea acestuia. În speța de față, reclamanta a plătit cauțiunea prevăzută de art. 185 C. proc. fisc. Apreciază prima instanță că prin executarea ce se poate porni oricând împotriva reclamantei, respectiv prin înființarea popririi, se creează posibilitatea producerii unui prejudiciu material, de natură a conduce la imposibilitatea continuării activității.

Cazul bine justificat derivă din faptul că procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea, înainte de definitivarea acestei proceduri și mai înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluției de suspendare a executării actului fiscal contestat. Alături de aceste argumente, prima instanță invocă și Recomandările nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 și nr. 16/2003 ale Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei, arătând că, potrivit acestora, executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare iar atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave acestora, instanța trebuie să ia măsuri provizorii corespunzătoare.

Or, arată prima instanță, soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o serie de obligații. De asemenea, se arată în considerentele sentinței atacate, suspendarea pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale.

Ținând seama de considerentele de ordin legal expuse și de recomandările Comitetului de Miniștrii, pentru a evita excesul de putere din partea autorității fiscale și de circumstanțele cauzei, prima instanță a apreciat că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei. Consideră prima instanță că executarea propriu-zisă și efectivă a deciziei de impunere fiscală trebuie să se realizeze numai după ce justiția s-a pronunțat și a stabilit că sumele reținute în actul fiscal sunt datorate, organul fiscal având posibilitatea să instituie măsuri asigurătorii, asupra bunurilor, așa cum prevede art. 126 și urm. C. proc.

fisc. pentru că suspendarea vizează executarea silită propriu-zisă a actului și nu procedurile anterioare, cum este sechestrul asigurător, care se înscrie la biroul de carte funciară. Totodată, se arată în considerentele sentinței atacate, înființarea popririi asupra contului unei societăți, căreia organul fiscal i-a stabilit anumite obligații bugetare suplimentare, constituie un caz bine justificat, de natură a determina judecătorul să adopte soluția de suspendare a actului fiscal prin care s-au constituit obligațiile bugetare. Prin admiterea cererii de suspendare, arată prima instanță, societatea petentă, ca persoană juridică particulară, nu aduce atingere caracterului executoriu al deciziilor autorităților administrative, deoarece aceasta nu refuză executarea ci solicită autorității jurisdicționale să ia măsuri de suspendare a executării actului, pe care îl apreciază că îi vatămă drepturile sale.

De asemenea, arată prima instanță, introducerea căilor administrative de atac, a acțiunii împotriva actelor administrative, precum și suspendarea actelor administrative nu sunt cauze care să determine suspendarea aplicării majorărilor de întârziere pentru debitele restante, această împrejurare fiind de natură a-i crea contribuabilului o responsabilizare mai mare deoarece, în situația în care demersul său legal nu va avea succes, acesta va suporta consecințele în sensul că va plăti majorări asupra obligațiilor fiscale principale și pentru perioadele respective. 2. Recursurile exercitate de pârâte Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs pârâtele D.R.A.O.V.

Craiova în nume propriu și pentru A.N.V., invocând dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., precum și D.G.F.P. Olt în nume propriu și pentru A.F.P.C.M. care și-a întemeiat motivele de recurs pe dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 7 și 9 C. proc. civ. Recurentele critică hotărârea pentru aplicarea greșită a legii, susținând că în speță, nu erau îndeplinite cele două condiții prevăzute expres de lege – cazul bine justificat și paguba iminentă – pentru a dispune suspendarea actului administrativ. Pe același raționament, recurentele-pârâte susțin că instanța de fond ar fi interpretat greșit actul juridic dedus judecății, cu consecința schimbării naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Recurenta-pârâtă D.R.A.O.V. Craiova în nume propriu și pentru A.N.V. s-a prevalat și de motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., arătând că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină. 3. p rocedura în fața Înaltei Curți Prin întâmpinările depuse la dosar, intimata-reclamantă SC M.P.I. SRL a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea sentinței pronunțată de Curtea de Apel Craiova, ca fiind temeinică și legală, apreciind că în mod corect prima instanță a reținut că există suficiente indicii de nelegalitate care să facă dovada existenței unui caz bine justificat pentru suspendarea actelor administrativ-fiscale în discuție și că prin executarea acestora, mai înainte de soluționarea contestației formulată în cauză, există riscul unor pagube iminente ce nu s-ar putea repara astfel.

În cadrul probei cu înscrisuri, admisibilă în recurs, conform art. 305 C. proc. civ., intimatul a depus mai multe înscrisuri în susținerea cazului bine justificat. Prin d ecizia nr. 3391 din 15 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 3650/104/2004, urmare admiterii recursului formulat de reclamanta SC M.P.I. SRL, s-a dispus anularea actelor fiscale respectiv Decizia 003 din 31 iulie 2008 emisă de D.J.A.O.V. Olt și decizia nr. 005 din 4 septembrie 2008 a D.J.A.O.V. Olt,precum și procesul verbal de sigilare din 31 iulie 2008 emis de aceeași autoritate. Totodată, prin Decizia nr. 124 din 30 aprilie 2010 emisă de A.N.A.F. – D.G.S.C. au fost desființate actele administrative menționate, respectiv Decizia de impunere nr. 149 din 7 iulie 2008, raportul de inspecție fiscală nr. 16464 din 7 iulie 2008 încheiat de reprezentanții Administrației finanțelor publice pentru contribuabilii mijlocii din cadrul D.G.F.P.

Olt pentru suma totală de 136.073.593 lei. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, a probei cu înscrisuri administrate în cauză dar și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executării Deciziei de impunere privind obligații fiscale suplimentare de plată nr. 149 din 7 iulie 2008, stabilite de inspecția fiscală din cadrul D.G.F.P. Olt – A.F.P.C.M. , și a raportului de inspecție fiscală încheiat la 7 iulie 2008, până la soluționarea în fond a acțiunii în anularea actelor administrativ fiscale menționate.

Cererea de suspendare a executării actelor administrativ fiscale s-a formulat în baza art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește motivul de recurs potrivit căruia hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină, critica nu poate fi primită deoarece sentința recurată este motivată atât în fapt și în drept cuprinzând elementele prevăzute de art. 261 C. proc. civ., inclusiv motivele de fapt și de drept care au condus la admiterea cererii reclamantei și suspendarea executării actelor administrativ-fiscale. Prima instanță a realizat o analiză pertinentă a celor două condiții deduse din textul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: cazul bine justificat și paguba iminentă, în acord cu conținutul acestor sintagme, indicat la art. 2 alin. (1) lit. t), respectiv ș) din același act normativ.

Prima instanță a reținut că în cauză, condiția cazului bine justificat derivă din faptul că procedura administrativă nu era finalizată, iar executarea înainte de definitivarea acestei procedurii și mai înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluției de suspendare. În speță, existența cazului bine justificat reținută de instanța de fond este confirmată de soluția desființării actelor administrativ fiscale, a căror suspendare a executării s-a solicitat în prezenta cauză. Astfel, prin decizia nr. 124 din 30 aprilie 2010 emisă de A.N.A.F.- D.G.S.C. au fost desființate actele administrative atacate, respectiv, raportul de inspecție fiscală și Decizia de impunere fiscală nr. 149/2008.

Astfel, contrar susținerilor formulate în motivele de recurs de către recurente, aceste considerente constituie, prin ele însele, un caz bine justificat pentru admiterea cererii de suspendare, fiind suficiente pentru a crea o prezumție de nelegalitate a actelor atacate. Concluzionând, Înalta Curte constată că intimata-reclamantă a probat existența unor împrejurări de natură a crea îndoieli în privința legalității actului administrativ fiscal și, fără a tranșa această chestiune în procedura reglementată de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, urmează a reține că este îndeplinită condiția cazului bine justificat. p aguba iminentă este definită prin art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 o definește ca fiind „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public”.

Referitor la condiția pagubei iminente, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, Înalta Curte reține că judecătorul fondului a indicat împrejurările pe baza cărora și-a format convingerea că executarea debitului fiscal s-ar repercuta negativ asupra activității societății. Astfel, executarea silită pornită împotriva intimatei-reclamante poate avea drept consecință imposibilitatea continuării activității și a efectuării de operațiuni bancare, a derulării contractelor agentului economic și a salarizării angajaților.

2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată, se vor respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de D.G.F.P. Olt, în nume propriu și în reprezentarea A.F.P.C.M. Olt, și de D.R.A.O.V. Craiova, în nume propriu și în reprezentarea A.N.V., împotriva sentinței nr. 297 din 31 octombrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2010.