ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4797/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4797/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

primei instanțe

Prin sentința nr. 297 din 31

octombrie 2008, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și

fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC M.P.I. SRL, în

contradictoriu cu pârâtele D.R.A.O.V. Craiova, A.N.V., D.G.F.P. Olt și A.F.P.C.M.

Olt.

Pe cale de consecință, instanța de

judecată a dispus suspendarea executării, până la pronunțarea instanței de

fond, a actelor administrative reprezentate de Decizia de impunere privind

obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală,

înregistrată sub nr. 149 din 7 iulie 2008 de D.G.F.P. Olt – A.F.P.C.M.,

raportul de inspecție fiscală înregistrat la D.R.A.O.V. Craiova sub nr. 24255

și la D.G.F.P. Olt sub nr. 16464 din aceeași dată.

Pentru a pronunța această soluție,

prima instanță a apreciat că, în speță, sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 14 din Legea nr. 554/2004, la care fac trimitere dispozițiile

art. 185 C. proc. fisc.

reținând

următoarele:

Cele două condiții prevăzute în art.

14, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă sunt reciproc

determinate, în sensul că pericolul producerii unei pagube iminente determină

cazul bine justificat.

Ca principiu în Dreptul administrativ

român operează prezumția de legalitate a actelor administrative, care sunt

executorii din oficiu.

Instituția suspendării unui act

administrativ reprezintă creația legislativă, în baza căreia judecătorul

investit cu soluționarea unei astfel de cereri apreciază dacă sunt întrunite

cele două condiții și vizează tocmai posibilitatea suspendării unui act

administrativ, până la pronunțarea instanței, dată la care este consfințită

legalitatea sau nelegalitatea acestuia.

În speța de

față, reclamanta a plătit cauțiunea prevăzută de art. 185 C. proc. fisc.

Apreciază prima instanță că prin

executarea ce se poate porni oricând împotriva

reclamantei, respectiv prin înființarea popririi, se creează

posibilitatea producerii

unui prejudiciu material, de natură a conduce

la imposibilitatea continuării activității.

Cazul bine justificat derivă din

faptul că procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea, înainte

de definitivarea acestei proceduri și mai înainte ca justiția să se pronunțe

asupra legalității și temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal,

constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluției de suspendare a executării

actului fiscal contestat.

Alături de aceste argumente, prima

instanță invocă și Recomandările nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 și nr. 16/2003

ale Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei, arătând că,

potrivit acestora, executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de

drepturile și interesele persoanelor particulare iar atunci când executarea unei

decizii administrative este de natură să provoace daune grave acestora,

instanța trebuie să ia măsuri provizorii corespunzătoare.

Or, arată prima instanță, soluția

suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie

noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare,

măsură care se recomandă a fi luată

de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării

deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o

serie de obligații.

De asemenea, se arată în

considerentele sentinței atacate, suspendarea pronunțată de instanță nu

afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci

tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiției pentru a nu

executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale.

Ținând seama de considerentele de

ordin legal expuse și de recomandările Comitetului de Miniștrii, pentru a evita

excesul de putere din partea autorității fiscale și de circumstanțele cauzei,

prima instanță a apreciat că executarea actului administrativ este de natură a

crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul

reclamantei.

Consideră prima instanță că executarea

propriu-zisă și efectivă a deciziei de impunere fiscală trebuie să se realizeze

numai după ce justiția s-a pronunțat și a stabilit că sumele reținute în actul

fiscal sunt datorate, organul fiscal având posibilitatea să instituie măsuri

asigurătorii, asupra bunurilor, așa cum prevede art. 126 și urm. C. proc. fisc.

pentru că suspendarea vizează executarea silită propriu-zisă a actului și nu

procedurile anterioare, cum este sechestrul asigurător, care se înscrie la

biroul de carte funciară.

Totodată, se arată în considerentele

sentinței atacate, înființarea popririi asupra contului unei societăți, căreia

organul fiscal i-a stabilit anumite obligații bugetare suplimentare, constituie

un caz bine justificat, de natură a determina judecătorul să adopte soluția de

suspendare a actului fiscal prin care s-au constituit obligațiile bugetare.

Prin admiterea cererii de

suspendare, arată prima instanță, societatea petentă, ca persoană juridică

particulară, nu aduce atingere caracterului executoriu al deciziilor

autorităților administrative, deoarece aceasta nu refuză executarea ci solicită

autorității jurisdicționale să ia măsuri de suspendare a executării actului, pe

care îl apreciază că îi vatămă drepturile sale.

De asemenea, arată prima instanță,

introducerea căilor administrative de atac, a acțiunii împotriva actelor

administrative, precum și suspendarea actelor administrative nu sunt cauze care

să determine suspendarea aplicării majorărilor de întârziere pentru debitele

restante, această împrejurare fiind

de natură a-i crea contribuabilului o responsabilizare mai

mare deoarece, în situația în care demersul său legal nu va avea succes, acesta

va suporta consecințele în sensul că va plăti majorări asupra obligațiilor

fiscale principale și pentru perioadele respective.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs pârâtele D.R.A.O.V.

Craiova în nume propriu și pentru A.N.V., invocând dispozițiile art. 304 alin.

(1) pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., precum și D.G.F.P. Olt în nume propriu și

pentru A.F.P.C.M. care și-a întemeiat motivele de recurs pe dispozițiile art. 304

alin. (1) pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Recurentele critică hotărârea pentru

aplicarea greșită a legii, susținând că în speță, nu erau îndeplinite cele două

condiții prevăzute expres de lege – cazul bine justificat și paguba iminentă –

pentru a dispune suspendarea actului administrativ.

Pe același raționament, recurentele-pârâte

susțin că instanța de fond ar fi interpretat greșit actul juridic dedus

judecății, cu consecința schimbării naturii ori înțelesului lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia.

Recurenta-pârâtă D.R.A.O.V. Craiova în

nume propriu și pentru A.N.V. s-a prevalat și de motivul de modificare prevăzut

de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., arătând că hotărârea recurată nu cuprinde

motivele pe care se sprijină.

3.

p

rocedura în fața Înaltei Curți

Prin întâmpinările depuse la dosar,

intimata-reclamantă SC M.P.I. SRL a solicitat respingerea recursurilor ca

nefondate și menținerea sentinței pronunțată de Curtea de Apel Craiova, ca

fiind temeinică și legală, apreciind că în mod corect prima instanță a reținut

că există suficiente indicii de nelegalitate care să facă dovada existenței

unui caz bine justificat pentru suspendarea actelor administrativ-fiscale în

discuție și că prin executarea acestora, mai înainte de soluționarea

contestației formulată în cauză, există riscul unor pagube iminente ce nu s-ar

putea repara astfel.

În cadrul probei cu înscrisuri,

admisibilă în recurs, conform art. 305 C. proc. civ., intimatul a depus mai multe

înscrisuri în susținerea cazului bine justificat.

Prin

d

ecizia nr. 3391 din 15 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel

Craiova în dosarul nr. 3650/104/2004, urmare admiterii recursului formulat de

reclamanta SC M.P.I. SRL, s-a dispus anularea actelor fiscale respectiv Decizia

003 din 31 iulie 2008 emisă de D.J.A.O.V. Olt și decizia nr. 005 din 4

septembrie 2008 a D.J.A.O.V. Olt,precum și procesul verbal de sigilare din 31

iulie 2008 emis de aceeași autoritate.

Totodată, prin Decizia nr. 124 din

30 aprilie 2010 emisă de A.N.A.F. – D.G.S.C. au fost desființate actele

administrative menționate, respectiv Decizia de impunere nr. 149 din 7 iulie

2008, raportul de inspecție fiscală nr. 16464 din 7 iulie 2008 încheiat de

reprezentanții Administrației finanțelor publice pentru contribuabilii mijlocii

din cadrul D.G.F.P. Olt pentru suma totală de 136.073.593 lei.

II. Considerentele Înaltei Curți

asupra recursului

Examinând sentința atacată prin

prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, a probei cu înscrisuri

administrate în cauză dar și sub toate aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

relevante

Intimata-reclamantă a învestit

instanța de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executării

Deciziei de impunere privind obligații fiscale suplimentare de plată nr. 149

din 7 iulie 2008, stabilite de inspecția fiscală din cadrul D.G.F.P. Olt – A.F.P.C.M.

, și a raportului de inspecție fiscală încheiat la 7 iulie 2008, până la

soluționarea în fond a acțiunii în anularea actelor administrativ fiscale menționate.

Cererea de suspendare a executării

actelor administrativ fiscale s-a formulat în baza art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004.

În ceea ce privește motivul de

recurs potrivit căruia hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care

se sprijină, critica nu poate fi primită deoarece sentința recurată este

motivată atât în fapt și în drept cuprinzând elementele prevăzute de art. 261 C.

proc. civ., inclusiv motivele de fapt și de drept care au condus la admiterea

cererii reclamantei și suspendarea executării actelor administrativ-fiscale.

Prima instanță a realizat o analiză

pertinentă a celor două condiții deduse din textul art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004: cazul bine justificat și paguba iminentă, în acord cu conținutul

acestor sintagme, indicat la art. 2 alin. (1) lit. t), respectiv ș) din același

act normativ.

Prima instanță a reținut că în

cauză, condiția cazului bine justificat derivă din faptul că procedura

administrativă nu era finalizată, iar executarea înainte de definitivarea

acestei procedurii și mai înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității

și temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie un motiv

întemeiat la adoptarea soluției de suspendare.

În speță, existența cazului bine

justificat reținută de instanța de fond este confirmată de soluția desființării

actelor administrativ fiscale, a căror suspendare a executării s-a solicitat în

prezenta cauză.

Astfel, prin decizia nr. 124 din 30

aprilie 2010 emisă de A.N.A.F.- D.G.S.C. au fost desființate actele

administrative atacate, respectiv, raportul de inspecție fiscală și Decizia de impunere

fiscală nr. 149/2008.

Astfel,

contrar susținerilor formulate în

motivele de recurs de către recurente, aceste considerente constituie, prin ele

însele, un caz bine justificat pentru admiterea cererii de suspendare, fiind

suficiente pentru a crea o prezumție de nelegalitate a actelor atacate.

Concluzionând, Înalta Curte constată

că intimata-reclamantă a probat existența unor împrejurări de natură a crea

îndoieli în privința legalității actului administrativ fiscal și, fără a tranșa

această chestiune în procedura reglementată de art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, urmează a reține că este îndeplinită condiția cazului bine

justificat.

p

aguba iminentă este definită prin

art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 o definește ca fiind „prejudiciul

material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării

unei autorități publice sau a unui serviciu public”.

Referitor la condiția pagubei

iminente, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind

prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă

gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, Înalta

Curte reține că judecătorul fondului a indicat împrejurările pe baza cărora

și-a format convingerea că executarea debitului fiscal s-ar repercuta negativ

asupra activității societății.

Astfel, executarea silită pornită

împotriva intimatei-reclamante poate avea drept consecință imposibilitatea

continuării activității și a efectuării de operațiuni bancare, a derulării

contractelor agentului economic și a salarizării angajaților.

instanței de recurs

Pentru toate aceste considerente, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 14

alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată, se vor respinge recursurile, ca

nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de D.G.F.P.

Olt, în nume propriu și în reprezentarea A.F.P.C.M. Olt, și de D.R.A.O.V.

Craiova, în nume propriu și în reprezentarea A.N.V., împotriva sentinței nr. 297

din 31 octombrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 5 noiembrie 2010.