ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 907/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele: Prin sentința nr. 313 din 25 august 2009 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de

suspendare a executării deciziei nr. 731 din 14 mai 2009 emisă de D.G.A.P.I.A.,

formulată de reclamantul D.R.S.G.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că în speță nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute

cumulativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, pentru suspendarea

executării actului administrativ, respectiv: cazul bine justificat și prevenirea

producerii unei pagube iminente.

În ceea ce privește condiția

existenței unui caz bine justificat, s-a constatat că în dreptul administrativ

român operează prezumția de legalitate a actului administrativ, care este

executoriu din oficiu, iar instituția suspendării este o măsură cu caracter de

excepție, presupunând astfel, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe

regimului administrativ aplicabil actului atacat, care să inducă o îndoială

puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate.

A mai reținut curtea de apel că

instanța are doar posibilitatea efectuării unei cercetări sumare a aparenței

dreptului, iar natura măsurii dispuse prin actul atacat nu constituie, prin ea

însăși, un caz bine justificat, în accepțiunea art. 14 din Legea nr. 554/2004,

A.P.I.A. fiind nominalizată în lista cuprinzând serviciile publice

deconcentrate cărora le sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009.

Referitor la existența unei „pagube

iminentă”, prima instanță a apreciat că simplele susțineri din cuprinsul cererii

de chemare în judecată, referitoare la paguba creată, constând în lipsirea de

drepturile salariale ce i se cuvin, ca fiind singurul mijloc de întreținere a

reclamantului, nu sunt suficiente și nici concludente pentru a aprecia că sunt

întrunite cerințele legale ce se impun pentru a se suspenda executarea unui act

administrativ, a cărui prezumție de legalitate nu a fost răsturnată.

î

mpotriva acestei sentințe a declarat

recurs reclamantul D.R.S.G., criticând-o ca nelegală, întrucât instanța

fondului a dat-o ci nerespectarea dispozițiilor art. 261 C. proc. civ.,

hotărârea nefiind motivată în fapt și în drept.

S-a mai criticat sentința și pentru

faptul că prima instanță a aplicat greșit legea și a reținut o situație de fapt

inexactă fără să analizeze probele.

Recursul este nefondat și va fi

respins.

Examinând actele dosarului, motivele

de recurs și dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de

Casație și Justiție reține următoarele:

Cererea recurentului privind

suspendarea Deciziei în litigiu s-a întemeiat pe art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Conform acestui text de lege, în

cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana

vătămată poate cere instanței competente, suspendarea executării actului

administrativ.

Desigur că legalitatea actului

administrativ este prezumată de lege, iar suspendarea operează ca o măsură de

excepție, cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 54/2004, fiind

imperative.

Prin decizia în litigiu nr. 731/2009,

nu se poate constata de către instanța de judecată cazul bine justificat, în

speță neexistând dubii cu privire la legalitatea acestui act, care desigur va

fi cercetată odată cu fondul pricinii.

Referitor la paguba iminentă, nici

aceasta n-a fost dovedită de recurent, întrucât din actele dosarului nu rezultă

că acesta a suferit un prejudiciu grav sau imposibil de înlăturat, susținerile recurentului

nefiind concludente în cauza de față.

Acesta precizează că o eventuală

executare a actului administrativ este de natură să-i provoace o pagubă

iminentă, de ordin material, însă din adresa A.P.I.A. nr. 13665/2009 aflată la

dosar, rezultă că i s-a pus la dispoziție o funcție publică de conducere cu un

salariu aferent.

Așa fiind, Înalta Curte de Casație

și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv

pentru care va respinge recursul declarat de D.R.S.G., ca nefondat, conform art.

312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.R.S.G.

împotriva sentinței nr. 313 din 25 august 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 februarie 2010.