ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3985/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 5 februarie 2008, reclamantul M.T.F. a solicitat, în contradictoriu cu C.N.A.S., suspendarea executării Ordinului nr. 56 din 28 ianuarie 2008 emis de președintele C.N.A.S., până la pronunțarea instanței de fond. În motivarea cererii, reclamantul a arătat ca prin Ordinul nr. 56 din 28 ianuarie 2008 emis de președintele C.N.A.S. și înregistrat sub nr. 2028 din 29 ianuarie 2008 s-a dispus încetarea unilaterală a mandatului său privind exercitarea funcției de președinte-director general al C.A.S. Olt, după beneficiul dreptului de preaviz de 15 zile lucrătoare începând cu data luării la cunoștință a ordinului.

În ceea ce privește existența unor motive bine justificate pentru suspendarea executării actului administrativ contestat, reclamantul precizează faptul că a încheiat contractul de management nr. 3144 din 1 august 2005 cu C.N.A.S. pe o perioadă de 4 ani, iar în exercitarea mandatului, a asigurat gestionarea și administrarea patrimoniului, a asigurat desfășurarea activității curente și a respectat atribuțiile date în competența sa, încetarea unilaterală a mandatului său de președinte, director general al C.A.S. Olt fiind dispusă în mod nejustificat, fără temei legal. S-a menționat și faptul că noile criterii privind reorganizarea postului de președinte, director general al C.A.S. sunt valabile pentru viitor, acestea neputând retroactiva, iar orice interpretare contrară ar putea avea caracter politic și ar determina destabilizarea ordinii publice existente, astfel că durata mandatelor în curs nu poate fi scurtată.

De asemenea, s-a precizat că în cauză nu s-a făcut dovada existenței unei culpe profesionale, astfel că înlăturarea din funcție prin încetarea unilaterală a mandatului constituie o măsură nelegală și netemeinică. Referitor la condiția privind prevenirea unei pagube iminente, s-a susținut de reclamant că instituirea unor condiții speciale prin H.G. 1856/2007, pentru înscrierea la concursul pentru ocuparea funcției de președinte - director general al C.A.S., înainte de expirarea contractului de mandat, ai cărui indicatori au fost îndepliniți în parametrii acceptați, înlătură drepturile managerului stabilite prin contractul anterior, schimbând-se înțelesul și natura contractului de mandat încheiat în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.

S-a mai arătat că interzicerea înscrierii la concurs pe criteriul neîndeplinirii unor condiții de calificare profesională încalcă dispozițiile constituționale, precum și pe cele ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. A susținut reclamantul și faptul că suspendarea actului administrativ în speță se impune pentru prevenirea unei pagube iminente care poate afecta atât interesele C.A.S. Olt, cât și interesele sale de natură materială și morală. La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr. 569/54/2008 al Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, privind același părți, constatându-se că acest dosar a fost înregistrat din eroare ca o pricină separată.

Prin sentința nr. 89 din 24 martie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, cererea de suspendare a executării a fost respinsă. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că pentru suspendarea executării unui act administrativ în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: inițierea procedurii prealabile, existenta unui caz bine justificat si iminența producerii unei pagube, care astfel poate fi prevenită. Prima instanță a mai apreciat că modalitatea de reglementare a condițiilor în speță denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării actului administrativ,presupunând așadar dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat care să fie de natură a argumenta existența unui caz bine justificat și a iminenței producerii pagubei.

Totodată, judecătorul fondului a constat neîndeplinite condițiile privind admisibilitatea cererii de suspendare în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, apreciind, pe de o parte, că susținerile reclamantului vizând nelegalitatea ordinului nu se subsumează condiției cazului bine justificat, iar, pe de altă parte, că nici cerința privind prevenirea unei pagube iminente nu este îndeplinită, întrucât nu s-a făcut dovada că prin măsura dispusă s-a creat o perturbare previzibilă gravă funcționării C.A.S. Olt ori o prejudiciere gravă reparabilă cu dificultate a intereselor materiale și morale ale reclamantului. Sentința menționată a fost atacată cu recurs de către reclamant, care a solicitat modificarea ei în sensul admiterii cererii, fără a încadra în drept criticile formulate.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat că instanța de fond a apreciat în mod netemeinic și nelegal că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea ordinului. Cu privire la cazul bine justificat, a arătat că instanța a reținut greșit că „aprecierile reclamantului asupra nelegalității ordinului contestat nu se pot subsuma condiției cazului bine justificat prevăzute de lege”, deși era obligată să facă o analiză a motivelor privind legalitatea actului administrativ și să constate existența unei îndoieli serioase în privința legalității ordinului, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, iar în ceea ce privește prevenirea unei pagube iminente, definite de art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, a arătat că s-a apreciat în mod vădit nelegal că pierderea salariului nu reprezintă un prejudiciu grav, reparabil cu dificultate.

Recurentul-reclamant a făcut referire și la o sentință pronunțată de Curtea de Apel București într-o cauză cu același obiect, în care a fost dispusă suspendarea ordinului C.N.A.S. și a unor prevederi din H.G. nr. 1586/2007, depunând în acest sens, copia unui certificat privind soluția pronunțată în dosarul nr. 1918/2/2008. Analizând cu prioritate, potrivit art. 137 C. proc. civ., aplicabil și în recurs în temeiul art. 316 raportat la art. 298 C. proc. civ., excepția tardivității declarării căii de atac, invocată la termenul din 26 septembrie 2008, Înalta Curte constată că sentința atacată a fost comunicată reclamantului la data de 30 aprilie 2008, iar recursul a fost expediat prin poștă la data de 5 mai 2008, conform ștampilei aplicate pe plicul aflat la fila 5 a dosarului.

În consecință, ținând seama și de dispozițiile art. 104 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul a fost exercitat în cadrul termenului de 5 zile de la comunicarea hotărârii, prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 și urmează să respingă excepția analizată. Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat suspendarea executării ordinului nr. 56 din 28 ianuarie 2008 al C.N.A.S., care în art. 1 dispune încetarea mandatului recurentului-reclamant în funcția de președinte-director general al C.N.A.S. Olt, având în vedere reorganizarea postului, urmare a modificării cerințelor generale și specifice care redefinesc regimul juridic al acestui post, precum și a intrării în vigoare a noilor indicatori de performanță generali și specifici, conform Statutului C.N.A.S., aprobat prin H.G.

nr. 972/2006, modificat și completat prin H.G. nr. 1586/2007. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării unui act administrativ poate fi dispusă numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, condiții legale care trebuie îndeplinite în mod cumulativ. Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ. Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să poată fi decelată cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Or, în speță, motivele invocate de recurentul-reclamant nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ, ci necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății, acesta fiind considerentul pentru care Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în mod just că aprecierile reclamantului asupra nelegalității ordinului contestat nu se pot subsuma condiției cazului bine justificat în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004. Cât privește criticile referitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente, Înalta Curte constată de asemenea că argumentele reținute în sentința atacată sunt fundamentate, pentru că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată prin probe concludente.

Recurentul-reclamant nu numai că nu a administrat probe în acest sens, dar nici nu a indicat, în cererea de chemare în judecată, în ce ar consta în concret paguba iminentă, făcând o referire generică la afectarea intereselor C.A.S. Olt și a intereselor sale materiale și morale. Împrejurarea că într-o altă cauză, cu un reclamat diferit, Curtea de Apel București a suspendat un ordin despre care recurentul-reclamant afirmă că ar avea același obiect nu este relevantă în speță, pentru că iminența producerii unei pagube este o chestiune de fapt supusă aprecierii judecătorului, care este dator să ia în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz în parte. În raport cu toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., menținând sentința atacată ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția tardivității recursului. Respinge recursul declarat de M.T.F. împotriva sentinței nr. 89 din 24 martie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2008.