ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6112/2013

Asupra contestației în anulare de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, T.A.E. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 3154 din 21 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte, fiind invocată eroarea materială în pronunțarea hotărârii. S-a arătat că instanța s-a pronunțat printr-o singură hotărâre, atât pe excepția de nelegalitate, cât și asupra fondului cauzei, aspect care nu a fost supus discuției părților. 2. Hotărârea instanței de recurs A. Prin Decizia nr. 3154 din 21 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte a fost respins recursul declarat de T.A.E.

împotriva Sentinței nr. 355 din 24 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. B. Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței de recurs. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin acțiunea înregistrată la data de 27 mai 2010 pe rolul Curții de Apel Craiova, precizată la data de 15 octombrie 2010, reclamanta T.A.E. a chemat în judecată Casa Națională de Asigurări de Sănătate, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea Ordinului nr. 1021 din 14 decembrie 2009 emis de președintele C.N.A.S., reintegrarea în funcție, plata drepturilor salariale pe perioada destituirii și daune morale în cuantum de 10.000 lei, reprezentând suferințe de ordin psihic.

La data de 25 februarie 2011, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 33 alin. (5) din Statutul C.N.A.S., aprobat prin H.G. nr. 972/2006. Prin Sentința nr. 355 din 24 iunie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele: - a respins excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 33 alin. (5) din Statutul C.N.A.S., aprobat prin H.G. nr. 972/2006. - a respins acțiunea precizată formulată de reclamanta T.A.E. Împotriva Sentinței civile nr. 355 din 24 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta T.A.E., care a invocat, generic, dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ. și a susținut, în esență, faptul că instanța de fond s-a pronunțat prin aceeași hotărâre, atât asupra excepției de nelegalitate pe care a invocat-o în apărarea sa, dar și asupra fondului cauzei, fără ca părțile să pună concluzii pe fond; procedând în acest mod, instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare și a pronunțat o hotărâre casabilă, ceea ce impune trimiterea dosarului pentru rejudecare; pe fond, hotărârea pronunțată de Curtea de apel nu este motivată, ceea ce contravine prevederilor art. 261 C. proc.

civ.; instanța de fond a reținut în mod greșit că indicatorii de performanță ar fi fost modificați în proporție de peste 50%; instanța de fond a ignorat faptul că prevederile contractului de management pot fi modificate, potrivit art. 9 pct. 1 din contract, doar prin act adițional și numai cu acordul ambelor părți; din compararea Ordinului nr. 15/2008, în temeiul căruia s-a încheiat contractul de management, cu Ordinul nr. 982/2009 în baza căruia a fost revocat mandatul acordat de președintele C.N.A.S., rezultă că au fost modificați cel mult 24 de indicatori, ceea ce este insuficient pentru a fi considerate îndeplinite condițiile art. 10 alin. (1) lit. c) din Contractul de management.

Instanța de recurs a reținut, referitor la criticile de nelegalitate care vizează încălcarea dreptului la apărare, faptul că din conținutul Încheierii de ședință din data de 17 iunie 2012 rezultă că instanța a pus în dezbaterea părților prezente atât excepția de nelegalitate privind prevederile art. 33 alin. (5) din Statutul C.N.A.S., cât și fondul cauzei, apărătorul reclamantei solicitând admiterea acțiunii așa cum a fost precizată. În ceea ce privește criticile care vizează soluția dată excepției de nelegalitate, instanța de recurs a reținut că sunt neîntemeiate. Excepția de nelegalitate invocată a vizat dispozițiile art. 33 alin. (5) din Statutul C.N.A.S., aprobat prin H.G. nr. 972/2006, așa cum a fost modificată și completată prin H.G.

nr. 1586/2007, potrivit cărora „Mandatul președintelui - director general al casei de asigurări de sănătate încetează la expirarea acestuia, prin demisie, prin revocare de către președintele C.N.A.S., la modificarea cu peste 50% a indicatorilor de performanță care au stat la baza încheierii contractului ori prin deces”. Reclamanta a susținut, în esență, în motivarea excepției de nelegalitate, că dispozițiile art. 33 alin. (5) din Statutul C.N.A.S. încalcă principiul neretroactivității legii civile din moment ce au constituit temei legal pentru emiterea Ordinului nr. 1021/2009 prin care s-a revocat mandatul acordat/ contractul de management, care reprezintă o situație juridică născută anterior acestei reglementări.

S-a argumentat, de către reclamantă, că dispozițiile art. 33 alin. (5) din Statutul C.N.A.S. sunt nelegale în raport cu prevederile art. 1 și art. 969 C. civ., art. 15 alin. (2) din Constituție, art. 41 și 42 din Legea nr. 53/2001. Instanța de fond a reținut, în considerentele soluției de respingere a excepției de nelegalitate, în esență, faptul că H.G. nr. 972/2006, precum și H.G. nr. 1586/2007 a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituția și art. 266 alin. (3) și (4) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, în raport cu care dispozițiile vizate de excepție sunt legale, instanța argumentând că legalitatea unui act administrativ poate fi verificată doar în raport cu dispozițiile legale în baza și pentru aplicarea cărora a fost emis, nu și în raport cu dispozițiile legale invocate de reclamantă.

Instanța de recurs a concluzionat că, având în vedere faptul că actul administrativ cu caracter normativ sau individual se adoptă/ se emite pentru organizarea executării unor dispoziții legale ori pentru aplicarea în concret a acestora, concluzia instanței de fond este corectă, în sensul că legalitatea unui act administrativ pentru fi verificată în raport cu legea/ dispozițiile legale în baza cărora a fost adoptat/ emis. Pe de altă parte, instanța de recurs constată că principiul neretroactivității legii civile invocat de reclamantă, în esență, în motivarea excepției de nelegalitate, este un principiu general care guvernează și regimul juridic al actelor administrative, acest principiu nefiind încălcat de dispozițiile art. 33 alin. (5) din Statutul C.N.A.S., aprobat prin H.G.

nr. 972/2006, cu modificările și completările aduse prin H.G. nr. 1586/2007. Astfel, Ordinul nr. 456 din 31 martie 2009, de numire și Ordinul nr. 768 din 27 iulie 2009 de definitivare pe funcția de președinte - director general al C.A.S. Dolj, precum și Contractul de management din 6 aprilie 2009, sunt acte ulterioare modificărilor aduse art. 33 alin. (5) din Statutul C.N.A.S. prin H.G. nr. 2586/2007. În ceea ce privește critica care vizează fondul cauzei, instanța de recurs a reținut că este neîntemeiată. Astfel, pe fond, revocarea reclamantei din funcția de președinte - director general al C.A.S.

Dolj a fost justificată de autoritatea publică competentă cu situația survenită ca urmare a modificării cu peste 50% a indicatorilor de performanță, care au stat la baza încheierii contractului de management, reținându-se incidența dispozițiilor art. 33 alin. (5) din Statutul C.N.A.S., precum și clauzele de la art. 10 pct. 1 lit. c) și pct. 2 și art. 11 din Contractul de management nr. 13 din 6 aprilie 2009, indicatori avizați prin Hotărârea CA al C.N.A.S. nr. 26 din 13 noiembrie 2009 și aprobați prin Ordinul președintelui C.N.A.S. nr. 982 din 30 noiembrie 2009, publicat în M. Of. nr. 868 din 14 decembrie 2009. În esență, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că modificarea indicatorilor nu a fost reală, fiind vorba de o „cosmetizare” a indicatorilor inițiali și, oricum, modificarea nu a depășit pragul de 50%, fără să fie invocată nelegalitatea actului administrativ - Ordinul nr. 982/2009, prin care noii indicatori de performanță managerială au fost aprobați.

Astfel fiind, a reținut instanța de recurs faptul că în mod legal instanța de fond a constatat că modificarea indicatorilor de performanță a fost reală, iar proporția a fost cea reținută de către autoritatea publică. Pe de altă parte, instanța de recurs a reținut că aprecierea și stabilirea proporției în care indicatorii de performanță au fost modificați/ nemodificați reprezintă o prerogativă lăsată, de regulă, la aprecierea autorității administrative competente, din moment ce stabilirea proporției nu se reduce la o simplă numărătoare a indicatorilor, ci reprezintă o apreciere completă în funcție de ponderea fiecărui indicator în raport cu importanța, dificultatea, etc., atribuțiilor, sarcinilor fiecărei funcții/ post.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție Înalta Curte de Casație și Justiție analizând motivele invocate în raport cu decizia atacată a constatat că prezenta cerere este inadmisibilă, pentru considerentele ce urmează: În conformitate cu dispozițiile art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Codul de procedură civilă reglementează în Titlul V- Capitolul I, contestația în anulare (art. 317-321), cale extraordinară de atac, de retractare, motivele pentru care poate fi exercitată fiind expres și limitativ prevăzute de art. 317 - 318 C. proc.

civ. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere însăși instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să-și desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată. Înalta Curte a constatat că această cale extraordinară de atac de retractare este deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute de art. 317 (necompetență sau vicii de procedură) și art. 318 (greșeală materială sau nepronunțarea asupra unui motiv de recurs) C. proc. civ., fără ca instanța de retractare să poată proceda la o reapreciere a probelor sau a dispozițiilor legale aplicabile în cauză. Analizând hotărârea atacată prin prisma dispozițiilor care reglementează contestația în anulare, Înalta Curte a constatat că decizia atacată nu se circumscrie niciunei ipoteze a prevederilor legale arătate.

Analizând cererea contestatoarei, Înalta Curte a reținut că se critică modul în care în care completele de judecată au soluționat cererile reclamantei. Or, aspectele sesizate de contestatoare exced dispozițiilor art. 318 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, Înalta Curte a constatat că cererea de față nu îndeplinește cerințele minime de admisibilitate pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac și, în consecință, va respinge contestația formulată ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de T.A.E. împotriva Deciziei nr. 3154 din 21 iunie 2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 septembrie 2013.