ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6112/2013

Asupra contestației

în anulare de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea adresată Înaltei Curți de

Casație și Justiție, T.A.E. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei

nr. 3154 din 21 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte, fiind invocată eroarea

materială în pronunțarea hotărârii.

S-a arătat că

instanța s-a pronunțat printr-o singură hotărâre, atât pe excepția de

nelegalitate, cât și asupra fondului cauzei, aspect care nu a fost supus

discuției părților.

de recurs

A.

Prin Decizia nr. 3154 din 21 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte a fost respins

recursul declarat de T.A.E. împotriva Sentinței nr. 355 din 24 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

B. Motivele de fapt

și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței de recurs.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că

prin acțiunea înregistrată la data de 27 mai

2010 pe rolul Curții de Apel Craiova, precizată la data de 15 octombrie 2010,

reclamanta T.A.E. a chemat în judecată Casa Națională de Asigurări de Sănătate,

solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea

Ordinului nr. 1021 din 14 decembrie 2009 emis de președintele C.N.A.S.,

reintegrarea în funcție, plata drepturilor salariale pe perioada destituirii și

daune morale în cuantum de 10.000 lei, reprezentând suferințe de ordin psihic.

La data de 25

februarie 2011, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art.

33 alin. (5) din Statutul C.N.A.S., aprobat prin H.G. nr. 972/2006.

Prin Sentința nr. 355

din 24 iunie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal, a hotărât următoarele:

- a respins excepția

de nelegalitate a dispozițiilor art. 33 alin. (5) din Statutul C.N.A.S.,

aprobat prin H.G. nr. 972/2006.

- a respins acțiunea

precizată formulată de reclamanta T.A.E.

Împotriva Sentinței

civile nr. 355 din 24 iunie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta T.A.E., care a invocat,

generic, dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. și a susținut, în

esență, faptul că instanța de fond s-a pronunțat prin aceeași hotărâre, atât

asupra excepției de nelegalitate pe care a invocat-o în apărarea sa, dar și asupra

fondului cauzei, fără ca părțile să pună concluzii pe fond; procedând în acest

mod, instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare și a pronunțat o hotărâre

casabilă, ceea ce impune trimiterea dosarului pentru rejudecare; pe fond,

hotărârea pronunțată de Curtea de apel nu este motivată, ceea ce contravine

prevederilor art. 261 C. proc. civ.; instanța de fond a reținut în mod greșit

că indicatorii de performanță ar fi fost modificați în proporție de peste 50%;

instanța de fond a ignorat faptul că prevederile contractului de management pot

fi modificate, potrivit art. 9 pct. 1 din contract, doar prin act adițional și

numai cu acordul ambelor părți; din compararea Ordinului nr. 15/2008, în

temeiul căruia s-a încheiat contractul de management, cu Ordinul nr. 982/2009

în baza căruia a fost revocat mandatul acordat de președintele C.N.A.S.,

rezultă că au fost modificați cel mult 24 de indicatori, ceea ce este

insuficient pentru a fi considerate îndeplinite condițiile art. 10 alin. (1) lit.

c) din Contractul de management.

Instanța de recurs a

reținut, referitor la criticile de nelegalitate care vizează încălcarea

dreptului la apărare, faptul că din conținutul Încheierii de ședință din data

de 17 iunie 2012 rezultă că instanța a pus în dezbaterea părților prezente atât

excepția de nelegalitate privind prevederile art. 33 alin. (5) din Statutul

C.N.A.S., cât și fondul cauzei, apărătorul reclamantei solicitând admiterea

acțiunii așa cum a fost precizată.

În ceea ce privește

criticile care vizează soluția dată excepției de nelegalitate, instanța de

recurs a reținut că sunt neîntemeiate.

Excepția de

nelegalitate invocată a vizat dispozițiile art. 33 alin. (5) din Statutul

C.N.A.S., aprobat prin H.G. nr. 972/2006, așa cum a fost modificată și

completată prin H.G. nr. 1586/2007, potrivit cărora „Mandatul președintelui -

director general al casei de asigurări de sănătate încetează la expirarea

acestuia, prin demisie, prin revocare de către președintele C.N.A.S., la

modificarea cu peste 50% a indicatorilor de performanță care au stat la baza

încheierii contractului ori prin deces”.

Reclamanta a

susținut, în esență, în motivarea excepției de nelegalitate, că dispozițiile art.

33 alin. (5) din Statutul C.N.A.S. încalcă principiul neretroactivității legii

civile din moment ce au constituit temei legal pentru emiterea Ordinului nr. 1021/2009

prin care s-a revocat mandatul acordat/ contractul de management, care

reprezintă o situație juridică născută anterior acestei reglementări.

S-a argumentat, de

către reclamantă, că dispozițiile art. 33 alin. (5) din Statutul C.N.A.S. sunt

nelegale în raport cu prevederile art. 1 și art. 969 C. civ., art. 15 alin. (2)

din Constituție, art. 41 și 42 din Legea nr. 53/2001.

Instanța de fond a

reținut, în considerentele soluției de respingere a excepției de nelegalitate,

în esență, faptul că H.G. nr. 972/2006, precum și H.G. nr. 1586/2007 a fost

adoptată în temeiul art. 108 din Constituția și art. 266 alin. (3) și (4) din

Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, în raport cu care dispozițiile

vizate de excepție sunt legale, instanța argumentând că legalitatea unui act

administrativ poate fi verificată doar în raport cu dispozițiile legale în baza

și pentru aplicarea cărora a fost emis, nu și în raport cu dispozițiile legale

invocate de reclamantă.

Instanța de recurs a

concluzionat că, având în vedere faptul că actul administrativ cu caracter

normativ sau individual se adoptă/ se emite pentru organizarea executării unor

dispoziții legale ori pentru aplicarea în concret a acestora, concluzia

instanței de fond este corectă, în sensul că legalitatea unui act administrativ

pentru fi verificată în raport cu legea/ dispozițiile legale în baza cărora a

fost adoptat/ emis.

Pe de altă parte,

instanța de recurs constată că principiul neretroactivității legii civile

invocat de reclamantă, în esență, în motivarea excepției de nelegalitate, este

un principiu general care guvernează și regimul juridic al actelor

administrative, acest principiu nefiind încălcat de dispozițiile art. 33 alin. (5)

din Statutul C.N.A.S., aprobat prin H.G. nr. 972/2006, cu modificările și

completările aduse prin H.G. nr. 1586/2007.

Astfel, Ordinul nr. 456

din 31 martie 2009, de numire și Ordinul nr. 768 din 27 iulie 2009 de definitivare

pe funcția de președinte - director general al C.A.S. Dolj, precum și

Contractul de management din 6 aprilie 2009, sunt acte ulterioare modificărilor

aduse art. 33 alin. (5) din Statutul C.N.A.S. prin H.G. nr. 2586/2007.

În ceea ce privește

critica care vizează fondul cauzei, instanța de recurs a reținut că este

neîntemeiată.

Astfel, pe fond,

revocarea reclamantei din funcția de președinte - director general al C.A.S.

Dolj a fost justificată de autoritatea publică competentă cu situația survenită

ca urmare a modificării cu peste 50% a indicatorilor de performanță, care au

stat la baza încheierii contractului de management, reținându-se incidența

dispozițiilor art. 33 alin. (5) din Statutul C.N.A.S., precum și clauzele de la

art. 10 pct. 1 lit. c) și pct. 2 și art. 11 din Contractul de management nr. 13

din 6 aprilie 2009, indicatori avizați prin Hotărârea CA al C.N.A.S. nr. 26 din

13 noiembrie  2009 și aprobați prin Ordinul președintelui C.N.A.S. nr. 982 din

30 noiembrie 2009, publicat în M. Of. nr. 868 din 14 decembrie 2009.

În esență,

recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că modificarea indicatorilor nu a

fost reală, fiind vorba de o „cosmetizare” a indicatorilor inițiali și, oricum,

modificarea nu a depășit pragul de 50%, fără să fie invocată nelegalitatea

actului administrativ - Ordinul nr. 982/2009, prin care noii indicatori de

performanță managerială au fost aprobați.

Astfel fiind, a

reținut instanța de recurs faptul că în mod legal instanța de fond a constatat că

modificarea indicatorilor de performanță a fost reală, iar proporția a fost cea

reținută de către autoritatea publică.

Pe de altă parte,

instanța de recurs a reținut că aprecierea și stabilirea proporției în care

indicatorii de performanță au fost modificați/ nemodificați reprezintă o

prerogativă lăsată, de regulă, la aprecierea autorității administrative

competente, din moment ce stabilirea proporției nu se reduce la o simplă

numărătoare a indicatorilor, ci reprezintă o apreciere completă în funcție de

ponderea fiecărui indicator în raport cu importanța, dificultatea, etc.,

atribuțiilor, sarcinilor fiecărei funcții/ post.

II. Decizia Înaltei

Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte de

Casație și Justiție analizând motivele invocate în raport cu decizia atacată a

constatat că prezenta cerere este inadmisibilă, pentru considerentele ce

urmează:

În conformitate cu

dispozițiile art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și

procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor

judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de

atac, în condițiile legii.

Codul de procedură

civilă reglementează în Titlul V- Capitolul I, contestația în anulare (art. 317-321),

cale extraordinară de atac,

de retractare, motivele pentru care poate fi exercitată

fiind expres și limitativ prevăzute de art. 317 - 318 C. proc. civ.

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere

însăși instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile

prevăzute de lege, să-și desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă

judecată.

Înalta Curte a

constatat că această cale extraordinară de atac de retractare este deschisă

exclusiv pentru situațiile prevăzute de art. 317 (necompetență sau vicii de

procedură) și art. 318 (greșeală materială sau nepronunțarea asupra unui motiv

de recurs) C. proc. civ., fără ca instanța de retractare să poată proceda la o

reapreciere a probelor sau a dispozițiilor legale aplicabile în cauză.

Analizând hotărârea

atacată prin prisma dispozițiilor care reglementează contestația în anulare,

Înalta Curte a constatat că decizia atacată nu se circumscrie niciunei ipoteze

a prevederilor legale arătate.

Analizând cererea

contestatoarei, Înalta Curte a reținut că se critică modul în care în care

completele de judecată au soluționat cererile reclamantei.

Or, aspectele

sesizate de contestatoare exced dispozițiilor art. 318 C. proc. civ.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte a constatat că cererea de față nu îndeplinește

cerințele minime de admisibilitate pentru exercitarea acestei căi extraordinare

de atac și, în consecință, va respinge contestația formulată ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de T.A.E. împotriva Deciziei nr. 3154 din 21 iunie 2012 a Înaltei

Curții de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca

inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 septembrie 2013.